aprilie 14, 2011
Creator şi Salvator Doamne bun a Ta iubire Demonstrată-n Fiul Tău La Golgota, adus jertfire M-a-nstrăinat de cel rău. Când adânc am cugetat La iubirea Ta cea mare, Atunci Ţie m-am predat C-am aflat har şi salvare. Tu-n planul de mântuire Sus la Golgota, împlinit, Ai pus toată-a Ta iubire Dovedind, cât m-ai iubit. Din […]
martie 11, 2011
Tardiva Zi Când Domnul iar, se v-arăta Pentru-a aduce…mântuirea, Atunci, oricine, va constata Căci vine-nsfârşit…izbăvirea. Şi când va veni…în măreţie, Magnaţi şi Stăpâniri, ce ieri, Nu vreau deloc de El să ştie Vor pierde toate-a lor puteri. Se va vedea atunci mai bine Cum toată slava lor deşartă, Ce ei şi-au dat-o prin mărire Se […]
martie 11, 2011
Avertizment Pe-acest pământ unde trăim Vom trage multe învăţături, De-n ce se-ntâmplă, socotim, Că scris e-n sfintele Scripturi. Vom vedea că multe semne Prin fenomenele-n mistere, Sunt indicii, să ne-ndemne De-a medita, cu precădere. Cutremurul grozav de mare Ce-i ultimul, ce se vesteşte, Va pune capăt ştiinţei care, Crezut-a, că-i totul poveste. Dar iată, atunci, […]
martie 11, 2011
Luceafăr de dimineaţă În valu-acestei lumi profane Când mă aflam de el purtat, Mă avântam înspre capcane Momeli prea fine, de gustat. Dar într-o zi,… mi-a strălucit Cuvântul, ca farul în noapte, Din largul lumii… m-am oprit Ascultând preasfinte şoapte. Atunci am priceput menirea Şi sensul ce-l am pe pământ, Şi m-am vazut lângă Iubirea […]
martie 11, 2011
Din valea plângerii… De aici…- din valea plângerii, Am venit, Doamne, la Tine Prin lacrimi…şi prin suspine, Ce le-or strânge,…- îngerii, Şi-n burduful Tău le-or ţine! Căci, Doamne, nu urgiseşti Niciun suflet ce Te cheamă! Tu-a lui rugă, o ei în seamă Şi pe-al Tău braţ îl primeşti, Fiindcă-n iubire, nu-i teamă. Aici jos,…- în […]
martie 9, 2011
Dintre-ale lumii desfătări Dintre-ale lumii desfătări Cu-al lor sinistru tumult, Doamne, azi la Tine vin Voia-Ţi sfântă să ascult! Am auzit, glasu-Ţi blând Că nu ţii cont de păcate, Când la Tine sunt primit Mi le ierţi în jertfă toate. În susurul blând şi dulce Îţi verşi cu îmbelşugare, Cel mai preţios dar sfânt: Balsam […]
februarie 21, 2011
Cum să nu Te laud?… Cum să nu Te laud Doamne pentru iubirea Ta mare Ce la Golgota pe cruce, ne-a fost ca preţ de salvare? Ea din valea umbrei morţii, ne-a adus iaraşi la viaţă, Şi din somnu-n letargie ne-a trezit şi scos din ceaţă, Scut ne-a spus ca Ea ne este şi Stâncă […]
februarie 17, 2011
Doamne, când vei reveni… Doamne, când vei reveni pe nori aşa dupa cum e scris În Scriptură, cartea sfântă, după cum şi-nsu-Ţi, ai zis, Se va-mplini marea dorinţă ce prin veacuri ea străbate Pân-la ziua cea mai scumpă, când vor fi în veci salvate Sufletele ce-au sperat, aşteptând viaţa cea din Paradis. Au trecut mulţimi […]
februarie 5, 2011
Elegia Durerii Peste-a negurilor vremuri, de atent stai şi priveşti De când creat a fost omul, o clipă de te gândeşti, Cum de la căderea sa, după-a lui mare-ncumetare Izgonit a fost din Rai pentru actul de neascultare, Au urmat, împrejurări triste, rod al faptelor fireşti! După-ai lor primi doi copii, ce viaţa le-a-ncununat Şi-n […]
februarie 3, 2011
Mărturisire Dacă-n Providenţa Sfântă Doamne bun, m-ai căutat, Inima-mi nespus Îţi cântă Imnuri scumpe, neînceta! M-ai găsit ’n-al lumii hău Şi m-ai scos spre fericire, Să ma salvezi de cel rău Ţi-ai dat viaţa, din iubire! Să-mi arăţi că la Golgota Sus pe crucea răstignirii, Pentru mine-ai plătit nota Prin actul sfânt al jertfirii! Să […]