Intercer – Poezii si editoriale

Sonet de Noiembrie

I

Cu peisajele triste şi goale, s-a sfârşit Octombrie!
Pe cerul cel plumburiu au trecut cocorii-n cârduri;
După soiuri diferite şi-alte păsări rânduri, rânduri,
Încheiatu-şi-au plecarea, pân-a început Noiembrie.

Vremea-i rece şi în casă, cufundat în jilţ pe gânduri
Meditezi, că-n zbor trec toate. Cu nespusă nostalgie,
Îţi aminteşti din trecutul, cu-al lui timpi de bucurie
Când priveai la pârâiaşe, cu apa sărind pe prunduri.

Anotimpurile calde, o, sunt plăcute, sunt frumoase!
Şi prin grija lui Dumnezeu, ele-aduc pentru hrănire
După munca prin sudoare, roade multe şi gustoase,

Care-l bucură pe primitor, că-anul i-a adus rodire,
Că le-a strâns cu migăleală, din câmpiile mănoase
Hrană s-aibă din destul, Domnului dând mulţumire.

Flavius Laurian Duverna
02 noiembrie 2012

Vezi pe cer, cum se arată!

Vezi pe cer, cum se arată
Multe semne! Şi-ntrebări
Vin din cele patru zări,
Căutând răspuns îndată
Susţinut de explicaţii
Prin progresele ştiinţei,
Fără factorul credinţei
C-aşa sunt de generaţii.

Învăţaţii-acestei lumi
L-au uitat pe Dumnezeu,
Şi-nălţându-şi al lor eu
Merg spre filozofici culmi
Înlăturând din conştiinţă,
Că există o Providenţă
Ce-Şi arată a Sa prezenţă,
Susţinută prin credinţă.

Dar când ei stăpâni vor fi
Pe teorii inventate,
Şi pe dovezi explicate
Sfârşitul trist va veni
Peste lumea cea coruptă
Ce-şi arată a ei prezenţă
Prin orgii şi violenţă,
Angajată-n crunta luptă.

Şi semne oricâte-ar fi
Ca şi Sandy*-n derulare
Prin efecte-ngrozitoare,
Lumea n-o vor mai trezi
Din cumplita-i letargie
A scăldării în păcate
‘Nfăptuite zi şi noapte,
Spre groaznica apostazie.

Flavius Laurian Duverna
01 noiembrie 2012

Vestea bună, a izbăvirii

Vestea bună, a izbăvirii
Astăzi peste tot pământul
Stăruieşte prin Cuvântul
Cel mai dulce-al înfrăţirii,
Căci e ziua,… mântuirii,
La bază având legământul.

Şi ea cheamă la credinţă
’N jertfa cea de la Calvar,
Să primească sfântul dar
Pe-orice om prin pocăinţă
Cât stăm sub făgăduinţă,
Cât mai este timp de har.

Vestea bună, a iertării
Din moarte şi din păcat
Pentru-orice om vinovat,
Poate fi ceasul salvării
Cu preţul răscumpărării,
Ce Tatăl ceresc L-a dat,

Când pe cruce Hrist Isus
Prin viaţa Sa L-a plătit,
Ca să poţi fi mântuit
’N paradisul cel de sus,
Prin jertfa ce S-a adus,
Ca un Miel neprihănit.

Vestea bună, a salvării
A triumfat spre măreţie
Fiind ceasul de bucurie,
Când în ziua încercării,
S-a dat start eliberării
În drumul spre veşnicie,

Căci Isus Domnu-a-nviat,
Aducând la-ndeplinire
Planul sfânt de mântuire,
Cum a fost el programat
Şi la cer sus, S-a-nălţat,
Cu-a Sa proprie jertfire.

Flavius Laurian Duverna
31 octombrie 2012

Veniţi, în Ghetsimani

Veniţi în parcul Ghetsimani
În noaptea după sfânta Cină,
Când oameni cu mintea haină
De aprigi şi de cruzi duşmani,
Spre Domnul vieţii-au năvălit
Să-L prindă pentru a-L judeca,
La moarte spre a-L condamna
Pentru tot binele ce-a făptuit!

Veniţi pe sfintele Lui urme
De la Sinedriu, pân-la Pilat,
Să vedeţi cum L-au judecat
Ca viaţa în sfârşit să-I curme,
Cum Marele preot Caiafa
L-a-nvinuit, cum că-a hulit,
Şi cum Irod, c-a săvârşit,
Despre minuni, tot-L-întreba!

Veniţi în drumul spre Golgota
Să vedeţi cum Îşi ducea crucea,
Când căzând jos nu mai putea
Să se ridice, spre-a o purta,
Fiind maltratat, şi chinuit
În noaptea rece a cercetărilor
Din timpul interogărilor,
Când morţii, L-au şi osândit!

O! Veniţi la muntele Calvar
Să vedeţi cum L-au răstignit,
Cum Isus nu S-a-mpotrivit,
Cum morţii El S-a pus hotar
Prin viaţa Sa neprihănită,
De Dumnezeu în corp firesc
Ca-n planul cel dumnezeiesc,
Lumea, să poată fi mântuită!

Flavius Laurian Duverna
30 octombrie 2012

De ce, Doamne, ai vrut aşa?

De ce, Doamne, ai vrut aşa
Ca să-nţeleg ce-i neputinţa,
Şi să cunosc ce-i suferinţa
Pe pământ în viaţa aceasta,
Punându-mi mâinile la gură
Îndurerat de-a Ta măsură?

De ce, o Doamne, eu nu ştiu
Când fila vieţii mi-ai deschis,
Când firul ei mi l-ai întins
Spre-a fi astfel un suflet viu
Şi-ai hotărât ca prin dureri
Să sper în sfinte mângâieri?

Şi n-oi pricepe,… niciodată
De ce-n atâtea strâmtorărări,
Tu m-ai trecut prin încercări
În firea aceasta blestemată,
Ce-n spirit trebuie să crească
Şi din păcat, ca să renască?

De ce, Doamne, ai vrut aşa?
Rămâne-o veşnică întrebare
Şi-acum şi-n viaţa viitoare,
Poate c-atunci voi constata
De ce Ţi-a fost aşa voinţa
Ca să cunosc ce-i suferinţa.

Poate atunci îmi vei deschide
Cartea, cu filele vieţii mele,
Cu întrebările, scrise în ele
Şi cu răspunsurile avide,
Ce le doream spre slava Ta,
Văzute-n Jertfa din Golgota!

Flavius Laurian Duverna
29 octombrie 2012

Vremea-n care acum trăim

Vremea-n care acum trăim
E mai mult ca niciodată,
Vremea ce-a fost anunţată
Că pe-un drum călătorim
După cum în Cuvânt scrie
Către scumpa Împărăţie,
Şi că ştim, sau că nu ştim
Toţi, caracterul ni-l clădim.

Fie, e din viaţă spre viaţă,
Fie din moarte la moarte,
Fiecare avea-vom parte
Într-o sfântă dimineaţă
Prin a Domnului strigare
Pentru-o viaţă viitoare,
Sau moarte în plină ceaţă
Când v-apare faţă-n faţă.

Vremea-n care acum trăim
E mai mult ca orişicând
Cea mai propice lucrând,
Un caracter să-l clădim
După-al Domnului model
Cum dealtfel, a trăit El,
Cât mai sfânt şi mai sublim
Demonstrând că Îl iubim.

Flavius Laurian Duverna
28 octombrie 2012

Fărâmă de lut pe cumpăna lumii,
Port strop de suflare divină,
Am tot ce-a rămas din prea bunii
Strămoși – gândire și suflet, lumină.

Din ceruri primit-am ce-am fost și ce sunt,
Nimic nu-i al meu pe deplin,
În grijă le am pe pământ,
Doar prin putere de sus azi se țin.

Ocean de iubire-am găsit în Isus,
Răbdare îndelungată,
La Golgota când am ajuns,
Declarat prețios, nou, fără pată.

Îl laud și-I cânt osanale mereu,
Păcatul ce groaznic mi-apare!
Prea puțin înțeleg cât de greu
Suportă El sacrificiul cel mare…

Floare de colț

În zori cer iar călăuzire,
Ca drumul să aleg corect.
Nu planul meu, ci-al Său să fie,
Îndeplinit rapid și drept.

Pornesc și merge ca pe strune.
Ce bine astăzi s-au lipit
Momentele zilei. Minune!
Pe cine caut am găsit.

Da, știu. Nu este întâmplare.
Ora și locul potrivit,
Coincidență poate pare,
Piese de puzzle s-au unit.
––––––––––
Grăbește-te s-asculți pe dată,
De-auzi îndemnul tainic, sfânt
Și nu vei da greș niciodată,
Nici în umblare, nici în gând!

Floare de colț

Din două drumuri ai de-ales,
Faci numai ce vrei tu!
Vei face bine, vei da greș?
Ești între Da și Nu?

Se-ntâmplă chiar adeseori,
Să vezi doar doi de Nu,
Sau doi de Da apar din flori,
Discerni pe Da și Nu?

Cărui Stăpân azi te închini
Și cui vei spune Nu?
Cărarea are mărăcini…
Oftând spui Da ori Nu?

Curând tu vei fi judecat,
Salvare vrei acum,
Ai vrea loc lângă Împărat,
Ce crezi, e Da sau Nu?

Floare de colț

Valoarea Doamne, a Iubirii!

Valoarea Doamne, a iubirii
Nu am cu ce să o compar,
Ea n-are margini, nici hotar
În opera-Ţi desăvârşirii
Pentru salvarea omenirii,
Privită-n sfântul, sublim har
Cel mai scump şi mare dar!

Valoarea Doamne, a iubirii
Nu am cu ce s-o cântăresc,
Şi nici nu pot s-o preţuiesc
Prin aur sau argintul firii,
Ea mi-e cununa mântuirii
În caracterul creştinesc
Ce zi de zi spre cer clădesc!

Valoarea Doamne, a Iubirii
Nu poate avea asemănare
Cu nimic ce e sub soare,
Prin compararea răsplătirii
Spre întregirea preţuirii
Al costului nemărginit,
Prin care Ea m-a mântuit!

O! Preaslăvită fie, a Iubirii
Valoare-n gloria-I deplină,
A Providenţei cea Divină,
Că-n actul suprem al Jertfirii
Mi-a dat dreptul mântuirii,
Prin răstignirea de pe cruce
În susurul cel blând şi dulce!

Flavius Laurian Duverna
27 octombrie 2012