Intercer – Poezii si editoriale

Vom ajunge Doamne-odată!

Vom ajunge Doamne-odată
Sus, în cetatea cea de aur
Cu cel mai sublim tezaur,
În splendoare îmbrăcată
’N pietre scumpe dăltuită,
Pentru-ai Tăi copii zidită!

O!!! Şi atunci, în bucurie
Vom da slavă şi-nchinare
Pentru-a Ta iubire mare,
Ce-o întreagă veşnicie,
Cercetând, ne-o fi ştiinţa
Spre-a ne-mări cunoştinţa.

Marea Jertfă din Calvar
Va fi tema cea învăţată,
Subiectul ce ne-arată
Cum a izvorât din har,
Iubirea cea mai curată,
Pentru-o lume vinovată.

Şi n-om obosi nicicând
Prin minuni multe aflate
Din mistere dezlegate,
Veacuri întregi cercetând
Cât de mare-a fost Iubirea
Ce ne-a adus mântuirea.

Flavius Laurian Duverna
26 octombrie 2012

Uimirea Doamne va cuprinde

Uimirea Doamne va cuprinde
Pe orice om de pe pământ
Când vei veni din cerul sfânt,
Şi a Ta slavă-i va surprinde
Pe toţi acei împotrivitori,
Ce-au fost rugaţi de-atâtea ori
Spre Tine braţele de-a-ntinde!

Căci toţi acei, ce n-au crezut
C-ai să mai vii a doua oară,
De slava Ta, toţi au să piară,
Căci la chemarea-Ţi nu au vrut
Ca ei să asculte şi să vină,
Când viaţa-Ţi sfântă şi divină
Lor, s-a făcut de cunoscut!

Prin servii sfinţi, a răsunat
Chemarea peste tot pământul
Vestindu-le la toţi Cuvântul,
Că timpu-acum s-a apropiat
Să vină scumpa Împărăţie,
Să-Ţi duci copiii-n veşnicie
Pe-un nou pământ ce-o fi creat.

Şi-atunci, Doamne, în bucuria
Acelei vieţi, fără sfârşit…
Vom şti cu toţi, cât ne-ai iubit
De-a moşteni Împărăţia…
De-a şti cât pacea Te-a costat
Prin Fiul Tău, care L-ai dat,
Să-nvingă-n jertfa-I, tirania!

Flavius Laurian Duverna

Ţara mea, cea minunată

Ţara mea, cea minunată,
Ce Domnul mi-a pregătit
Cu al ei sfânt Oraş iubit,
Eu am s-o revăd odată
Cu-al ei Nou Ierusalim,
Cel maiestuos şi sublim
În strălucirea lui toată.

Ţara mea, cea minunată
Cu-al ei sfânt Eden ceresc
Ce atât de mult iubesc,
În ea voi petrece odată
Lăudând pe Domnul care,
Mi-a adus răscumpărare
Din sentinţa blestemată.

Ţara mea, cea minunată,
De aş fi, cât mai curând
Pe pământul ei cântând,
Iubirea cea-mbelşugată
Plină de har şi iertare,
Prin Jertfa cea salvatoare
Sus la Calvar consumată.

Prin crucea de răstignire
Ţara mea, cea minunată,
Am s-o moştenesc odată
C-a purtat pe ea-n jertfire
Pe Isus, Domnul măririi,
Ce S-a pus Garant iubirii
Să-mi dea sfânta mântuire.

Flavius Laurian Duverna
25 octombrie 2012

Tresaltă inimă şi cântă!

Tresaltă inimă şi cântă
Că-n viaţa aceasta peregrină
Chiar dacă pari a fi străină,
Spre ceruri totuşi Te avântă
În zborul tău sfânt şi curat
Spre Domnul care te-a creat!

Tresaltă inimă şi cântă
Căci ai motiv de bucurie,
Că-n drumul către veşnicie
Speranta-ţi este neînfrântă
Prin Hrist Isus, Mântuitorul,
Cel ce îţi este Salvatorul!

Tresaltă inimă şi cântă
Că-n jertfa Sa ispăşitoare
La Tatăl Sfânt tu ai iertare
În judecata Lui cea sfântă,
Şi viaţa veşnică-ţi va da
’N meritul jertfei din Golgota!

Şi slavă, cinste şi mărire
Să dai Celui ce te-a creat,
Celui, ce te-a răscumpărat
Prin sfânta Sa neprihănire,
Căci El ţi-a adus izbăvirea
Prin sângele Său mântuirea!

Flavius Laurian Duverna
23 octombrie 2012

Ştiam Doamne, c-ai să revii!

Ştiam Doamne, c-ai să revii
Din cerul sfânt şi prea curat
Unde la Tatăl Te-ai-nălţat
Ca să-Ţi aduni pe-ai Tăi copii,
Dar firea mă ţinea ancorat
De-acest pământ, blestemat!

Ştiam Doamne, c-ai să revii
La turma ce-aşteaptă cu dor
Să fie-o turmă şi-un Păstor,
Să-Ţi dea mărire-n veşnicii
Dar firea mea cea blestemată,
Nu vrea să fie transformată!

Ştiam Doamne, c-ai să revii
Pe nori cu slavă şi mărire,
S-aduci frumoasa izbăvire
La toţi preasfinţii Tăi copii,
Dar eu nu vream în rândul lor
Să Te întâmpin, ca Salvator!

Am vrut aşa, să stau departe
De-acei care se pregăteau,
Care cu drag Te aşteptau
De Tine Doamne s-aibă parte,
Dar în sfârşit, Spiritul Sfânt
Firea şi duhu-mi, mi-a înfrânt!

Şi-n rându-acela, minunat,
Al celor ce-Ţi erau copii
Şi Te-aşteptau ca să revii,
Am fost cuprins şi cooptat
Ca să mă pot Doamne desfăta
Când voi vedea venirea Ta!

Flavius Laurian Duverna
22 octombrie 2012

Spre Golgota, urca tudit

Spre Golgota, urca trudit
Cu crucea-n spate, obosit,
Isus Hristos cel întrupat
Recunoscut de Duhul Sfânt
Ca Fiu al Tatălui Preasfânt,
În jertfa-n care El S-a dat.

Spre Golgota urca Calvarul
Sorbindu-Şi cupa cu amarul
Păcatului din omenire,
Ce trebuia toată s-o bea
Mărturisind cum dragostea
Poate aduce mântuirea.

Spre Golgota în plâns şi jale
Al fiicelor mergând pe cale
Jelind amarul tragediei,
Cum moare Cel Nevinovat
Cel, ce n-are niciun păcat
Condamnau forţa infamiei.

Strigătul lor cel disperat
Pe Domnu-atunci L-a afectat,
Şi El le-a dat o mângâiere
Să-şi plângă pe ai lor copii
Căci vor veni, zile pustii
Cu lacrimi multe şi durere.

Căci dacă copacul verde
Este tratat precum se vede,
Ce se va face, de îndat’
Acelui care n-are frunze,
Care-a pierdut orice resurse
Şi care complet s-a uscat?

Flavius Laurian Duverna
21 octombrie 2012

Când vă privesc îmi zboară gândul,
Spre nunta cea mai strălucită,
El – Hristos-Mirele în slavă,
Și ea – Cetatea mult iubită.

Mai alb ca neaua au veșmântul,
Îndreptățire și sfințire,
Și sclipitor cum nu e altul,
Prin ascultare din iubire.

Atât de multe osanale
Și imnuri sfinte cântă – Vrednic!
Mulțimi de îngeri triumfale,
Cu mântuiții nalță veșnic.

Acest tablou – scump dar de nuntă,
Să-l contemplați fără-ncetare,
În rugă-n casă ori la muncă,
Isus în gând și-a Lui chemare! Amin!

Floare de colț

În noapte scânteieri se-arată,
La orizont nori negri conturând,
Se-apropie de smoală pată,
Copacii se înclină la pământ.

Furtuna vine, vântul face
Vârtej de praf și frunze la un loc,
Departe e gândul de pace,
Cerul e-aprins de un sălbatic foc.

Se risipesc stropi mici de ploaie,
Tunete zguduie cer și pământ,
Ramuri și iarbă mult se îndoaie,
Fără de grai îndurare cerând…
–––––––––––-
De-aștepți o nouă Cincizecime,
Iertat, ai confirmarea cerului,
Că nimic rău nu e în tine
Și ești primit, copil al Domnului?

Floare de colț

Văl negru se-așterne în noapte,
Doar întuneric până departe,
Râuri de lacrimi îneacă,
Speranțele-s albie seacă.

Adâncă tăcere se lasă,
E totul străin și în casă,
Din ramă zâmbește chip de demult,
Moartea rânjește sinistru și crud.

Obiecte cu suflet în vise,
Stăpânul le părăsise,
Cu mâinile goale sub lună,
Plecase fără să spună.

Ochelarii odihnă găsesc.
Bastonul din lemn, bătrânesc,
Solitar în ungherul lui,
Nu va mai servi nimănui.

Toate poveștile spuse,
Sunt acum vremuri apuse.
Merii sunt triști în livadă,
Floarea lor nu-i nimeni s-o vadă.

În grădină jelește și el,
Cel mai bun, mut amic dar fidel,
Cărări prin păduri n-or urma,
Bureți sau frăguțe de-ar vrea.

Nimeni în poartă nu va mai sta,
Răspuns la binețe să dea.
Poștaș nu mai vine de-acum,
Cu nume pe plic de abur sau fum…

Floare de colț

Ce multe și rele cuvinte,
Pe buze ușor ne sosesc,
Foarte greu curate și sfinte,
Te rog! sau cald Mulțumesc!

Un grup de prieteni stau roată,
Azi sunt aspri judecători,
Persoana-i pe veci condamnată.
Priviți! sunt înfiorători!

Tsunami de vorbe tot crește,
Spre-al beznei de moarte tărâm,
Aceeași urâtă poveste,
Întinsă de Negrul Stăpân.

Trimite furtună și ploaie,
Doamne, peste poporul Tău,
Să curețe vorbe-gunoaie,
Să spele degrab tot ce-i rău!

Floare de colț