Intercer – Poezii si editoriale

Dacă Doamne!…

Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Ca şi-o Lumină pe cărare
Şi lampă pentru picioare,
Atunci firav m-aş poticni
Şi firul vieţii-mi, va sfârşi
Ca frunza veştedă ce cade,
Aş fi ca pomul fără roade,
Când n-are în el, ce dărui!

Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Ajutor când strig la Tine,
Inima-mi când e-n suspine
Şi-ar vrea mult a o sprijini,
Atunci drumul, voi sfârşi
Ca un pom ce-o s-ar usca
Fiindc-astfel, n-a putut da
Roade pe-alţii de-a-i hrăni!

Dacă Doamne, nu mi-ai fi
Scut puternic şi-ocrotire
Când trec prin nenorocire,
N-aş mai putea îndeplini,
Voia-Ţi sacră, şi-a-Ţi sluji,
Şi-aş fi ca şi-un pom tăiat
Bun la foc pentru-aruncat,
Nimeni, de mine n-ar şti!

Tu-nsă acuma ştii de mine,
Doamne bun şi prea-ndurat!
Ştii voinţa-Ţi, c-am urmat
Şi-am mers pe cărări divine,
Prin dragostea ce mă ţine
Cât mai strâns la sânul Tău,
Tot mai mult de tot ce-i rău
Căci fiinţa-mi, Ţi-aparţine!

Flavius Laurian Duverna

Ca un pârâu de apă rece

Ca un pârâu de apă rece
Izvorând din vârf de munţi,
Cu crestele-n nori cărunţi,
El în vadu-i pe-unde trece
Stâncile toate-l petrece,
Păsările-i cântă pe punţi…
Aşa-i creştinu-n umblare,
În viaţa lui de sub soare!

Când din plin călătoreşte
Tot la vale înspre câmpie
Valea, e plină de bucurie,
Lunca toată frăgezeşte,
Pajiştea, toată-nverzeşte,
Viaţa, -i ritm de veselie…
Aşa-i creştinu-n purtare
Prin dragostea-i arzătoare!

Şi pe-ori unde apa trece
Trezeşte totu-n mişcare,
Pân-la cea mai mică floare,
Ce cu arbori mari se-ntrece
Când la umbra lor petrece
Cu miresme-mbătătoare…
La fel şi-acel ce-i creştin,
Mireasma-i, e flori de crin!

Flaviu Laurian Duverna
25 februarie 2012

În fapt de seară…

În fapt de seară, înspre apus
Cu soarele splendid şi-aprins
De focu-i veşnic pe cer sus,
Când vezi cadru-i necuprins
Pe bolta albastră cum e-ntins
Spui: E frumos şi de nespus!

Când vezi măreaţa strălucire
A cerului, cu aspect feeric,
Acest tablou sapă-n gândire
Desoperind cum că-ntuneric
Afost odată, în chip himeric,
În spaţiul vast, fără omenire.

În fapt de seară-nspre amurg
Când stelele, încep să apară,
Când clipe-n linişte se scurg
Şi amintesc aşa,-ntr-o doară
De-o dimineaţă şi de-o seară,
Spre Creatorul, gânduri curg.

Spre Dumnezeul cel puternic
Ce-n forţa Lui cea creatoare,
A demonstrat că-I Vistiernic
La-atâtea lucruri de sub soare
Prin Dragostea Sa-ndurătoare
Ce-o simte sufletul cucernic.

În fapt de seară-nspre noapte
Când mii de stele-n strălucire,
În mii de voci-n mii de şoapte
Prin taine-n susur dau de ştire,
Ne spun de-a Domnului iubire,
Că s-a născut sub cifra şapte!

E cifra-ntreagă, a desăvârşirii
În Planul cel Sfânt de creaţie,
Privind, o altă lume, a iubirii
Cu scopul de-a-I da veneraţie,
Reprezentând prin explicaţie
Că ea e rod, sfânt al Gândirii.

Această lume-i lumea noastră,
Lumea nevrednică-n cercare
Care-a deschis noua fereastră
A neascultării prin amploare,
Căci s-a întins înspre pierzare
Şi-a murdărit Planeta albastră.

Totuşi, păcatul nu va fi veşnic!
Prin Planul sfânt de mântuire
Când timpu-a devenit prielnic,
Domnul Hristos, la îndeplinire
El l-a tradus,… prin răstignire
În spaţiul nostru cel vremelnic.

Flavius Laurian Duverna
24 februarie 2012

În atelier, pe masă,
Stau schițe-mprăștiate,
Amurgul ce se lasă,
Le-umbrește-acum pe toate.

Sunt de curând făcute,
Sau file zdrențuite,
Trecut-au zile multe,
De când sunt părăsite.

Și pictorul alege,
Cu mâna tremurândă…
În atelier e rege
Sau trestie plăpândă?

O filă-ngălbenită,
Ridică deodată,
La piept e-adăpostită,
Cu drag și așezată.

Erau pe ea doi tineri,
O casă începută,
Un drum fără de capăt,
Și-o stea necunoscută.

Și valul amintirii,
Îl poartă cu grăbire,
În mrejile iubirii,
Ce l-au avut ca mire.

Durerea îl cuprinse,
Și plânsul greu, amarnic,
Speranțele sunt stinse,
Căci totul e zadarnic.

O mână-ncet pe umăr,
Simți cum se așază,
Și-n fața lui Maestrul,
Duios Se-nfățișează.

Îi luă din mână schița,
Și lacrimile-i șterse,
Aduse iar credința,
Din negurile dese.

Maestrul desenează,
Totul cu grijă multă,
Privirea Sa e trează,
Creioanele-L ascultă.

Completă este schița,
Și noutăți ea are,
Se vede-acum mlădița,
Cât e de roditoare.

Culori strălucitoare,
Pe pânză sunt transpuse,
Apar cu-ndemânare,
Gonind tristeți ascunse.

Privește! Ce vezi astăzi?
E totul terminat.
Tabloul vieții tale,
E cel mai minunat!

Floare de colț

Va veni din nou, o zi!

Va veni din nou, o zi
Când pe norii cerului
Isus Domn, va reveni,
Şi-n zarea văzduhului
Pe-aripi ale vântului,
Ai Săi copii va-ntâlni!

Ce mai sfântă bucurie
Va fi-n sufletele care,
Prin imnuri de veselie
În zi de răscumpărare,
Vor fi-o mare adunare
Ce-or păşi în veşnicie!

Va veni din nou, o zi
Îmbrăcată-n strălucire,
Când Isus Îşi va primi
Într-o scumpă fericire,
Şi-n nespusa Lui iubire
Pe acei ce-L vor iubi!

Cu ei către marea lină
Ca cea de foc şi cristal,
Va purcede-n zi senină
Neopriţi de-al mării val,
Cântând imnul triumfal
Pentru gloria-I deplină.

Va veni din nou, o zi,
Zi de sfântă consacrare
Când Domnul va auzi
Cea mai veselă cântare,
Pentru iubirea Lui mare
De-a putea, a-i mântui!

Va fi cântarea lui Moise,
… Şi cântarea Mielului,
Prin osane sfinte spuse
Spre mărirea slavei Lui,
Sus, prin bolţile cerului
Pe sfinte acorduri puse.

Flavius Laurian Duverna
23 februarie 2012

Doamne, prin a Ta-ndurare!

Doamne, prin a Ta-ndurare
De la Tronul sfânt de har,
Să priveşti în mila-Ţi mare
Spre-al pământului hotar,
Unde cei iubiţi Te cheamă
Ruga lor, să-o ei în seamă!

Doamne, prin a Ta-ndurare
De la Tronul Tău cel sfânt,
Să reverşi cu-mbelşugare
Peste-ai Tăi servi în Cuvânt,
Binecuvântări preasfinte,
Ca-n vremuri de mai-nainte!

Doamne, prin a Ta-ndurare
Lasă Duhul Tău cel Sfânt,
Ca şi-o Ploaie, ce sub soare
Vine, să ude-un arid pământ
Ca să-l facă, să rodească,
Spre gloria sfântă, cerească!

Doamne, prin a Ta-ndurare
Sus în cer, în Cartea Vieţii,
Să laşi înscrise numele care
S-au luptat prin greul ceţii,
Voia ca să-Ţi împlinească
Lumii-ntregi să o vestească!

Flavius Laurian Duverna
22 februarie 2012

Chiar dacă vântul suflă tare

Chiar dacă vântul suflă tare
Peste corabia mea-n larg,
Pe marea vieţii-n încercare
Voi arbora sus pe catarg
Stindardul sfânt al biruinţei,
Sub scutul tare al credinţei.

Chiar dacă vântul mă mână
Tot mai departe pe valuri,
Grija-Ţi sfântă, mă sprijină
Să-mi ating sfintele idealuri,
Ca în credinţă să tot cresc
În drum spre Edenul ceresc.

Chiar dacă vântul mă ţine
În loc, eu vrând să înaintez,
Speranţă am Doamne la Tine,
Şi mi-am întemeiat un crez
Bazat pe dragostea Ta mare,
Că îmi eşti Stâncă de salvare!

Şi chiar dacă vântul mă bate
Pe marea vieţii, prin furie,
Lovindu-mă-n faţă şi-n spate,
În contra lui, stau cu tărie
În valuri mari ce le menţine,
Căci Doamne eşti lângă mine!

Flavius Laurian Duverna
21 februarie 2012

I.ute ca gândul, pe aripi de vânt,
N.e dă sfinte speranțe mereu,
T.ot de lumină și har trâmbițând,
E.den regăsit cu Dumnezeu.
Râu de iubire sosește frumos,
C.ătre cel însetat sau flămând,
E.ste salvarea prin Domnul Hristos,
R.od însutit prin El aducând.

Floare de colț

Profund respir în atmosfera de Eden,
Și bucuros desfac al cerului cadou,
De clipe dragi, alături de-un Prieten bun,
O altă viață să îmi dea și-un suflet nou.

Mândria și-ncăpățânarea au plecat,
Noi gânduri, alte sentimente-au apărut,
Pe tronul inimii Hristos încoronat,
E Domnul vieții, Cel ce m-a creat din lut.

Să mut și munții pot dacă El vrea așa,
Să merg pe valuri precum Petru altădată,
Căci cred în El și vreau în toate a-L urma,
Și viața mea să-I dăruiesc fără de pată.

El m-a salvat și azi al Lui vreau să rămân,
Mereu cu dragoste și-n ascultare,
În orice timp urmând pe bunul meu Stăpân,
Chiar și pe-ntunecate căi, bând cupe-amare.

Floare de colț

Tot mai aproape de Cel Nevăzut

Tot mai aproape de Cel Nevăzut
Aş vrea să trăiesc a mea fericire,
Lângă Domnul care toate-a făcut
Demonstrându-Şi sublima iubire,
Căci mi-a acordat o neprihănire
Prin Isus, Unicul Său Fiu născut.

Tot mai aproape de Cel Adevărat
Aş vrea să fiu, mi-e marea dorinţă,
Lângă Domnul, care m-a chemat
Şi viaţă mi-a dăruit, prin credinţă
Iar în jertfa de la cruce, biruinţă,
La Calvar, în sfânt sângele vărsat.

Tot mai aproape de Domnul Sfânt
Aş vrea să mă aflu şi să-I slujesc,
Să-I aduc în etern osanale în cânt,
Şi-n imnuri sfinte să Îl preamăresc,
Să-I dovedesc, că în veci Îl iubesc
Tot mai cu ardoare şi mai cu avânt.

Tot mai aproape de Domnul iubit
Aş vrea să-mi exprim recunoştinţa,
Căci El m-a salvat şi m-a mântuit
Şi mi-a turnat în suflet făgăduinţa
Patriei cereşti, mărindu-mi credinţa
Că voi vedea Raiul ceresc, fericit.

Flavius Laurian Duverna
20 februarie 2012