Intercer – Poezii si editoriale

În Carul de biruinţă

Doamne, în carul de biruinţă
M-ai chemat cu glasul dulce
Spre ceruri de-a mă conduce,
Şi Te-am urmat prin credinţă
Sub Cuvântu-Ţi sfânt pe cale
Cântând imnuri de-osanale!

Îţi spun că mi-e drag traseul
Luptei ce-o duc în credinţă
Neîntrerupt, spre biruinţă;
Semn sfânt stă în curcubeul
Când din ceruri sus vesteşte,
Că-al carului drum sfârşeşte!

Doamne, în carul de biruinţă
M-am urcat la-Ta îndemnare
Sfidând lumea de sub soare,
Ce domneşte-n necredinţă,
Mergând spre scumpa cetate
Cu străzi de-aur, ce-s pavate!

Porţi Tu-ai pus, mărgăritare,
’N ziduri de iaspis, străvezii –
Să-Ţi primeşti pe-ai Tăi copii
Veniţi din strâmtoarea mare,
Unde Doamne-n harul sfânt
Stat-au tari, prin legământ!

Doamne, în carul de biruinţă
Ce prin Duh Sfânt ‘naintează,
Sper să am conştiinţa trează
Apreciind, că a Ta făgăduinţă
Despre patria sfântă cerească
Ea se vrea, să se-mplinească!

O, şi când carul sfânt va intra
Lin, pe porţi în sfânta cetate,
În cântări, pe străzile luminate
Doamne, în veci m-oi bucura,
Pentrucă-n dragostea-Ţi mare
Prin Hristos, mi-ai dat salvare!

Flavius Laurian Duverna
12 februarie 2012

Îl voi vedea pe Tatăl…

Îl voi vedea pe Tatăl meu
După viaţa aceasta-n care,
Cu firea-mi mă lupt mereu
Trecând timpul de cercare,
De-a-mi forma un caracter
Demn să merg cu el la cer.

Prin Hristos mi-a pregătit
În dragostea-I neînvinsă
Un loc scump prea fericit,
Ce-n dorinţa mea aprinsă
Aş vrea să-l văd în curând
Drept mulţumire cântând.

Îl voi vedea pe Tatăl Sfânt
După ce-mi va lua sfârşit
Testul probei prin Cuvânt
Dovedind că L-am păzit,
Şi că-Ndrumător mi-a fost
Ca şi-o stâncă de-adăpost.

În vremuri de grea furtună
Când corabia-mi pe valuri
În larg, era gata să apună…
Şi când, împinsă la maluri
Ar fi fost de tot sfărâmată,
Atunci ea mi-a fost salvată.

Îl voi vedea, pe Tatăl bun
Cel ce-n grija-I m-a purtat
Ca-n timp greu să fiu imun,
Liber, de păcat, nealterat
După ce-oi trece cercarea,
Prin Hristos să am salvarea.

Să mă bucur de întâlnirea
Scumpă cu-al meu Creator,
Cel ce mi-a dat mântuirea
Din starea-mi de muritor,
Prin dragostea-n Fiul Său
Viaţa-nvingând pe cel rău.

Flavius Laurian Duverna
11 februarie 2012

Atâta prospețime și lumină,
O revărsare de elan și pace,
Pulsează viață, e de zâmbet plină,
Autostrăzi în univers ea face.

E gata ca să zburde pe câmpie,
Și visele își scrie între stele,
Ce dulce cântă și plăcut te-mbie,
Să uiți de griji și-alte poveri prea grele.

E nepătată și încrezătoare,
Ea tainele-omenirii vrea să-nvețe,
Culege a înțelepciunii scumpă floare,
E simpla și fugara tinerețe.

Floare de colț

În cazuri regăsite,
Prin file de Scriptură,
Păcate și ispite,
Și cei mai buni avură.
–––––––––-
Lipsit de griji și-n pace,
Stă David în cetate,
Războiul lui îl face,
Ioab în altă parte.

În sălile frumoase,
Podoabe aurite,
De zile glorioase,
Din nou i-aduc aminte.

Bucate-mbelșugate,
Fructe și vin pe masă,
Din boabe parfumate,
Din vița cea aleasă.

E singur împăratul.
Din legi și suluri multe,
Se smulge, parcă-i altul,
Un cânt vrea să asculte.

E ceas de înserare,
Se plimbă pe terasă.
Pe cin zărește oare?
O tânără frumoasă!

În taină poruncește,
Și-ndată e adusă.
Când pofta firii crește,
Conștiința e distrusă.

Adulterul și crima,
Sunt trepte ce urmează.
(Când ai căzut la prima,
A doua nu contează!…)
––––––––––
Azi tu ești la răscruce,
Degrabă timpul zboară!…
Știi pofta unde duce?
-La fel ca-întâia oară!

Floare de colț

Dulce Mamă!

O, dulce mamă, fiinţă scumpă sufletului meu
Ce-ai fost înveşmântată, în nimbul frumuseţii;
Cu chipul blând şi gingaş, şi fin de marmoreu
Aşa mi-ai fost, şi mi-ai rămas, în mersul vieţii,
Aşa te-am adorat în dragostea lui Dumnezeu!

Gravat, pe pânza amintirilor, cu stropi de aur
În sufletu-mi copilăresc şi-adolescent al vieţii,
Tu astăzi de-ai mai fi, din ramuri verzi de laur
Ţi-aş împleti cunună, s-o porţi în anii tinereţii,
Şi te-aş privi şi preţui, ca cel mai sfânt tezaur!

Împodobită-n haru-I, de Cel Sfânt cu energia
De-a procrea, continuând în vasta Lui lucrare,
Chiar de-ai suportat dureri, avuta-I şi bucuria
În existenţa alte vieţi, prin dragostea ta mare,
Pentru fiinţa cea nouă, ţi-ai arătat mărinimia!

O, dulce mamă, cu chipu-asemenea-îngeresc
În glas de cântec, am supt la sânu-ţi hrănitor;
Carne din carnea ta, şi fluid sângele-ntregesc
În mine chipul tău, după voinţa celui Creator,
Motive am de mulţumire, de-aceea te iubesc!

Şi-astfel, mă plec cu reverenţă-n amintirea ta!
Peste şirul de ani, ce trecut-au mulţi la număr,
Eu te ador şi te respect, şi nici-odată n-oi uita
C-am fost în grija-ţi, ce apăsa pe al tău umăr,
Prin glasul tandru, când nani, nani, îmi cânta!

Tu m-ai vegheat, cu-acea dorinţă scrutătoare
Ce numai dragostea de mamă demonstrează,
Ca-n anii aceia fragezi, să urc spre dezvoltare;
Să pot pricepe-n viaţă, iubirea ce-nsemnează,
Prin voia lui Dumnezeu… veşnică şi creatoare!

Flavius Laurian Duverna
07 martie 2010

Mama mea,
are cei mai frumoşi ochi;
când îi privesc văd soarele,
luna, munţii şi izvoarele...
Când sunt închişi,
văd stelele,nopţile şi pădurile...

Mama mea,
are cea mai frumoasă inimă;
când o ascult aud zorile,
farmecul florilor şi freamătul valurilor...
Când se deschide,
prind viaţă sentimentele,
se sterg din ochii umezi lacrimile
şi revin la lumină visele...

Mama mea,
are cele mai înalte idealuri;
când le admir,
nu mai sunt întunecate văile,
nu mai sunt de neînvins mările,
apar în suflet puterile,
îşi pierd din umbre nopţile...

Mama mea,
are mâinile cele mai frumoase;
când le admir descopăr sacrificiile,
truda şi iubirile,
povara clipelor şi zgomotul vremurilor...
Când se deschid,
se luminează întinderile
şi încep să cânte inimile...

Mama mea,
are vocea cea mai curată;
când o aud sufletul meu obosit
se umple de speranţă,
soarele apare la fereastră,
păsările cântă de parcă ar fi dimineaţă...
Când sunetele se înalţă,
se topesc munţii de gheaţă,
iar urechea reţine cel mai frumoase note
auzite vreodată...

Mama mea este fiinţa cea mai curajoasă,
alături de ea nu îmi este frică de viscol şi de ceaţă,
nu există pe lume o mamă aşa de minunată,
mama mea are în Isus credinţă şi speranţă!

Gabi Neagu

Aştept ziua aceea măreaţă

Aştept ziua aceea măreaţă
Când Doamne, vei reveni
În preafrumoasa dimineaţă
Când dorul mi s-o împlini,
Şi voi cunoaşte-o altă viaţă,
În preamărirea faţă-n faţă!

Şi-atunci visul cel mai drag
Îşi va găsi marea-mplinire,
C-am trecut al morţii prag
Prin Hristos, la nemurire;
Viaţa-I Şi-a dat din iubire
Şi la El ne-a strâns, şirag.

Aştept ziua aceea sublimă
Când Doamne, Te vei ivi,
De ea dorinţa-mi se-animă;
Când albul nor, îl voi privi,
Contemplând clipa măreaţă
În cea mai dulce dimineaţă.

Când zările-arzând vor luci
De slava-Ţi sfântă în uimire,
Tot firmamentul s-o smuci
Şi-o tresălta prin strălucire,
La-ntâlnirea cea mai sfântă
Cu lumea în veci mântuită.

Aştept ziua aceea frumoasă
Când însoţiţi de îngeri mii,
Vom merge spre iubita casă
Cu cântări sfinte-n melodii,
Alături de Răscumpărătorul,
Isus Hristos, Conducătorul.

Căci El Însuşi, ne va duce
Pân-la marea cea de cristal,
Unde-n ton de muzici, dulce,
Vom cânta-n mod triumfal,
Slava-I şi mărirea-n glorie,
Pentru că ne-a dat victorie.

Flavius Laurian Duverna
10 februarie 2012

O, ce frumos va fi odată!

O, ce frumos va fi odată
Când prin jertfa lui Isus,
Voi fi-n ţara minunată,
În patria scumpă de sus
Întocmai, cum El a spus
Trăind viaţa cea curată!

Acolo, în cerul splendid
Îmi voi savura împlinit,
Doru-mi sincer şi candid
Ce-n speranţă l-am trăit,
Ce-n credinţă-am năzuit
Cu sufletul tot mai arid.

O, cât va fi de-ncântător
Ca-n plaiul veşnic ceresc
Să văd acel sfânt decor,
Care atât de mult doresc
Şi-n sufletu-mi preţuiesc
Înălţând cântări de dor!

Mai sus de orice ştiinţă
Şi de orice înţelepciune,
Ce ar putea în credinţă
Să nutreasc-o rugăciune,
Fi-va Domnului minune
Prin dragostea-n biruinţă.

O, cât va fi de minunat
Ca-n Edenul preafrumos,
Să mă văd pe veci salvat
Prin dreptatea lui Hristos
Ce-a venit din ceruri jos
Şi prin Duhul S-a-ntrupat!

A luat chip pentru mine
Părăsind marea-I onoare,
Dezbrăcându-se pe Sine
Să îmi dea răscumpărare
Prin sfânta-I crucificare,
Ce pentru veci ea va ţine.

Flavius Laurian Duverna
09 februarie 2010

O, Doamne, rămâi cu mine!

O, Doamne, rămâi cu mine
Sunt nespus de păcătos,
Dar eu astăzi vin la Tine
Printre lacrimi şi suspine,
Domnul meu Isus Hristos!

Vin la Tine cu speranţa
Că-ndurarea Ta cea mare
’Mi va aduce siguranţa,
Ce-mi va spori cutezanţa
În credinţa-mi, salvatoare.

Doamne bun Tu niciodată
Pe nimeni n-ai depărtat,
Când înconjurat de gloată
Fiindu-Ţi calea aglomerată,
Primita-I pe toţi şi iertat!

Pentru viaţa lor murdară
N-ai trecut la judecată
Prin sentinţa ca să moară,
Ci-n vorba blândă, uşoară,
Mila-Ţi, le-a fost acordată.

Pe cel mai cumplit altar,
Miel de jertfă, Tu ai fost
Sus pe muntele Calvar,
Ca să dai un timp de har
Viaţa, să-şi aibă un rost!

Ai demonstrat că iubirea
E mai tare decât moartea
Asigurându-ne mântuirea,
Prin fapt că neprihănirea,
Ea deplină Ţi-a fost partea!

Flavius Laurian Duverna
08 februarie 2012

Zi de Iarnă

Ninge tare afară, viscolind zăpada,
E vifor şi frig, şi nămeţi se-aşează
Pe uliţe-n stoluri, totul camuflează;
Cu troiene albe s-a-mbrăcat ograda
Şi-oriunde priveşti, albul luminează.

Sub rafale grele de vânt ce oftează
Gem copacii toţi. Norii cu grămada,
Se plimbă pe ceruri să facă dovada
Că-şi fac datoria, că iarna primează
Şi că-i vremea ei, să-şi facă rocada.

Dacă zăpadă e multă, o să fie pâine
Şi-anul care vine de roade-o fi plin,
Căci vor strânge toţi belşugul divin;
Nimeni n-o avea, grija cea de mâine
Şi-orizontul vieţii, va fi-astfel, senin.

Zicala-i credibilă, venind din străbuni
Cu albul zăpezii, mereu peste vremi;
Când la gura sobei, trecutul rechemi
Şi focul s-aprinde buchisind cărbuni,
În rugă umilă pe Domnul să-L chemi!

E frumoasă iarna, când omul e gata
Pregătit cu toate spre-a trece cu bine,
Viscolul şi-ngheţul, factori ce-l reţine
Dela munca proprie, obligat de-a sta…
La ce face Domnu,-i timp de-a cugeta!

Flavius Laurian Duverna
07 februarie 2012