Intercer – Poezii si editoriale

N-am azi, de ce a regreta

N-am azi, de ce a regreta
De-această lume din care,
Cu farmecul ei, trecătoare,
M-am despărţit de a urma
A Domnului sfântă cărare,
Cu privelişti noi, uimitoare
’N drum spre-mpărăţia Sa.

N-am azi, de ce a regreta
De-această lume şi onoruri,
De bogăţii şi de favoruri
Prin care mă voi cerceta,
Să fiu debarasat de ele
În zborul spre sori şi stele
Când Domnul m-o invita.

N-am azi, de ce a regreta
De-acestă lume trecătoare
Cu poftele ei spre pierzare,
Ce mă-ndemnau a le gusta
Spre fericirea de o clipă
Pentru-a puterilor risipă,
Şi mintea-mi o fragmenta.

N-am azi, de ce a regreta
De-această lume amăgită
Ce-a fost din Rai destituită,
Pentru că nu-l mai merita
Din cauza de ne-ascultare,
Când a căzut la încercare…
………………………………
Eu către cer m-oi îndrepta!

În urma Veştii celei bune
Că planul cel de mântuire
A fost adus la îndeplinire,
Prin faptul de a se supune
Pe crucea grea a răstignirii
Isus Hristos, Fiul al măririi,
Mă plec, umil în rugăciune!

Flavius Laurian Duverna
07 februarie 2012

M-am lăsat găsit de Tine!

M-am lăsat găsit de Tine
Scumpul meu Mântuitor,
Când chemările-Ţi divine
M-aşteptau cu mare dor,
Şi-am răspuns cu bucurie
La masa-Ţi de părtăşie!

M-am lăsat găsit de Tine
Mântuitorul meu scump,
Şi-aducând dintre ruine
Vechituri, toate le rump
Din gândirea-mi luminată
Prin iubirea-Ţi cea curată!

M-am lăsat găsit de Tine
Dragul meu Mântuitor,
Şi venind din căi străine
Am început să Te-ador,
Că în harul Tău cel mare
Mi-ai pregătit o salvare!

M-am lăsat găsit de Tine
Mântuitorul meu drag,
Şi-n lepădarea-mi de sine
Nu mai am sufletul vag,
Inima-mi acum ea cântă
Mărind iubirea Ta sfântă!

Flavius Laurian Duverna
06 februarie 2012

Mantaua de tăcere
prea neagră se așterne,
Pe inimi obosite
de drumul vieții greu,
Zadarnic mări de lacrimi,
regretele eterne…
Necruțător e timpul
căci fuge tot mereu.

Se ofilesc în vază
intenții de iubire,
Solicitări urgente
ne-mpiedică și-acum,
Cuvintele frumoase,
de caldă prețuire,
S-au risipit cu totul
în goană și pe drum.

Cuvânt de mulțumire
sau de recunoștință,
Rămâne nerostit
și zilele aleargă…
Să ne oprim o clipă
de este cu putință,
Să-mbrățișăm cu dor
ființa-aceea dragă.

Costumul impecabil
din stofa cea mai fină,
Nu poate să se-aplece
spre cel căzut pe drum,
Deja-i târziu și este
mult implicat la Cină,
-Mai trec și alți leviți,
Samariteanul bun!…

La fel cu lumea-ntreagă,
afaceri, obiceiuri,
Credința este-ascunsă,
Isus întemnițat.
Vorbim cu toți de toate,
nimic însă de ceruri,
Nimic despre iertare,
de rău, sau de păcat.

Păreri de rău frământă
suflet și conștiință,
În față adevărul
ne-apare iar și iar,
Acesta e bilanțul
ce-aduce suferință,
Viața fără roade,
lumina stinsă-n far.

Floare de colț

Ce delicat și cald,
mă-nvălui pe cărare,
Și ce parfum edenic,
rămâne-n urma ta,
Doar vești de cer senin
și nopți îmbietoare,
Aduci cu voioșie
și îmi alegi o stea.

Mă faci s-alerg cu tine,
pe noile poteci,
Ninsoare de petale
stârnești prea bucuros,
Și zâmbet și lumină,
apar pe-oriunde treci,
Speranțe, idealuri,
le chemi din nou de jos.

E proaspătă grădina,
trezite-s flori de-acum,
Iar triluri noi, voioase,
anunță c-ai sosit.
E zumzet de albine,
sunt mulți copii pe drum,
Căci soarele zâmbește
urându-ți Bun venit!

Floare de colț

Floare de colț

Din lacrimi și din gânduri,
În nopți de nedormire,
Ea țese rânduri-rânduri,
Covoare cu iubire.

De-i grijă sau e teamă,
În zile-aglomerate,
Un grai duios ne cheamă,
Ne-nvață a răzbate.

Cu fața-nlăcrimată,
Ea mustră, corectează,
Căci drept se-nalță, iată,
Azi pomul, de veghează.

Doar hrana cea mai bună,
Cu dragoste-i făcută,
Și dulce glasul sună,
Cântarea cea plăcută.

O vorbă caldă-mparte,
Și-o faptă de iubire,
Hrănind și acea parte,
De suflet și simțire.

De-s zile însorite,
Sau prea întunecate,
Laude înzecite,
Spre cer le-nalță toate.

Cu fir de aur leagă,
O ființă delicată,
Cerul și lumea-ntreagă,
De inimi fără pată.

Și casa strălucește,
În ordine e totul,
Palatul din poveste,
Nici nu-și mai are rostul.

În clipe liniștite,
Scripturile studiază,
Psalmii i-aduc aminte,
Că Domnul ne-are-n pază.

Vai, timpul iute-aleargă!
Ca fumul ce dispare,
E-un chip de mamă dragă,
Mai sus de-albastra zare…

Floare de colț

Din valu-acestei lumi…

Din valu-acestei lumi deşarte
Ce-n permanenţă mă îmbie
La viaţa ei ca să iau parte,
Eu m-am retras spre veşnicie
Pătruns de-o sfântă bucurie.

M-am rupt din laţul ei întins
Cu viitorul ei vremelnic,
Şi Dragostea ce m-a cuprins
E vectorul cel mai puternic
Al sufletului, ce-i prielnic.

Astfel mă lupt să-mi biruiesc
Pornirile-abstracte, fireşti,
Prin har să le înlocuiesc
Cu gândul la cele cereşti,
Liber de lucruri pământeşti.

Cuvântul sfânt îmi e lumină
Pe-a vieţii cale-ndrumător,
El mă îndrumă, mă sprijină,
Mi-e cel mai bun sfătuitor
Şi paşii-i fac, în ritm uşor.

Nu mă avânt peste puteri
În cele ce nu pot pretinde,
Şi nu-mi îndrept spre nicăieri
Puterea minţii de a prinde
Dragostea cum mă cuprinde.

Ea e misterul cel ascuns
În planul scump de mântuire,
De mintea-mi mică nepătruns
Expus la Gogota-n jertfire,
Să-mi dea sfânta neprihănire.

Flavius Laurian Duverna
05 februarie 2012

Doamne bun, Îţi mulţumesc!

Doamne bun, Îţi mulţumesc
Pentru dragostea Ta mare,
Care în Jertfa din Golgota
Prin sfânta-Ţi crucificare,
Către om Ţi-ai demonstrat
Mijlocul de-a fi salvat!

Doamne bun, Îţi mulţumesc
Pentru-a Ta mare iubire,
Căci la muntele Calvar,
Pe crucea de răstignire
Pe singuru-Ţi Fiu L-ai dat
Pe om să-l scoţi din păcat!

Doamne bun, Îţi mulţumesc
Pentru mare-Ţi îndurare,
Că din valu-acestei lumi
Dragostea-Ţi cea salvatoare
Şi pe mine m-a cuprins
După ce moarte a-nvins!

Doamne bun, Îţi mulţumesc
Pentru marea-Ţi bunătate
Arătată prin răbdarea,
Că m-ai tolerat în toate,
Câte-n viaţă am tot greşit
Şi totuşi, Tu m-ai iubit!

Flavius Laurian Duverna
04 februarie 2012

Cum să nu Îţi mulţumesc?

Cum să nu Îţi mulţumesc
Doamne bun şi îndurător
Ce-mparţi viaţa tuturor?
Prin Tine şi eu trăiesc,
Şi pentrucă sunt în viaţă
Zilnic caut a Ta faţă,
Zilnic eu Te preamăresc!

Cum să nu Îţi mulţumesc
Doamne îndurător şi bun?
În Tine nădejdea-mi pun
Şi-n credinţă Te slăvesc,
Şi-n fiece dimineaţă
Când mă trezesc la viaţă
Ţi-o dedic, ţi-o dăruiesc!

Cum să nu Îţi mulţumesc
Doamne-ndelung răbdător,
Ce-ai dat viaţă lumilor
Din Universul ceresc,
Prin faptul că le-ai salvat
Lucifer fiind alungat
Din cerul Dumnezeesc!

Cum să nu Îţi mulţumesc
Doamne bun şi milostiv?
Niciodată nu-i tardiv
Cântu-n care Te măresc,
Rodul vocii-n mulţumire
Pentru sfânta Ta iubire,
Şi prin fapte, Te cinstesc!

Cum să nu Îţi mulţumesc
Doamne bun şi răbdător
Cu omul cel muritor?
Eu tot mai mult Te iubesc,
Pentru că-n iubirea Ta
Mi-ai arătat cât costa,
Sufletul meu, cel firesc!

Flavius Laurian Duverna
03 februarie 2010

S-ajung odată…

S-ajung odată-n sfânta ţară
Cu-a ei Cetate sclipitoare,
Cu străzi de aur lucitoare
Unde e veşnic primăvară,
Acolo, viaţa în ritmul ei
Vesteşte scopul Dragostei
În fericirea ce-o-nconjoară.

S-ajung odată-n sfânta ţară
Cu-ale ei plaiuri veşnic verzi,
Ori-încotro priveşti şi vezi
Minuni de-o frumuseţe rară,
Minuni ce nu se pot descrie
Ce-s vrednice de veşnicie,
Şi cu nimic nu se compară.

S-ajung odată-n sfânta ţară
Cu pomul şi cu râul vieţii,
Ce-mpart misterul tinereţii
Ce alţi factori îl perturbară,
Când a intrat păcatu-n lume
Nemailăsând loc de cutume,
Şi-l voi cunoaşte-ntâia oară.

S-ajung odată-n sfânta ţară
Ce-i demnă de minunăţii,
Pentru ai ei preasfinţi copii
Din lumea cea anterioară,
Care-au trecut greul cercării
Prin Hristos, jertfa salvării,
Cu moartea-I extraordinară.

S-ajung odată-n sfânta ţară
Prin cea mai scumpă jertfire
Să-mi poată da mântuire,
Coborând în fapt de seară
Într-un mormânt gata săpat,
De unde în slăvă, a înviat
’Nălţându-se, la ceruri iară!

Flavius Laurian Duverna
02 februarie 2012

La Tine Doamne, am venit!

La Tine Doamne, am venit
Cu a mea durere,
Şi pe altar m-aşez mâhnit
Să-mi dai mângâiere!

Prin Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă-ntăreşti,
Şi-n paşii vieţii pe pământ
Să mă călăuzeşti.

Să umblu în sfânta lumină
De Lege-ascultător,
Şi candela să-mi fie plină
Cu-uleiul mirositor.

Cărarea-mi vieţii luminată
De sfântul Cuvânt,
Mereu să-mi fie orientată
La sacrul legământ.

Să pot ca să-Ţi aduc cinstea
Şi-nchinarea cuvenită,
Şi să Te laud şi cu mintea
Şi inima-mi zdrobită.

De dorul de-a fi împreună
În sublima veşnicie,
Aici voi trece prin furtună
Cu viaţa-nchinată Ţie!

Flavius Laurian Duverna
02 februarie 2012