Intercer – Poezii si editoriale

Tu ai uitat Laodiceea,
De sfatul Martorului sfânt,
Să cumperi aur, căci de-aceea
Sărac și gol ești pe pământ.

Deci, fii atent, de azi-nainte,
Doar aur curățat prin foc –
Credință, dragoste fierbinte,
Să răspândești în orice loc.

Oriunde mergi, un zâmbet sincer
Și cald să dăruiești oricui,
Primind și dând, tu în mod liber,
Ești mesagerul cerului.

Fierbinte strângere de mână,
Fidel prieten multora,
Creștin ești, ei pot să rămână
Pe drumul lor dacă vor vrea.

La fapta bună totdeauna,
Să ai ca martor cerul doar,
Să nu vorbești de ea întruna,
Adresa-ți repetând-o iar!

Cunoști principii foarte bine,
Și Biblia-i Constituția ta,
Degeaba tot! – ți-o zice-oricine,
De n-ai în suflet dragostea!

Doar dragostea adevărată,
Va arde ziduri între noi,
Căci numai când e exprimată,
Nu va muri nicicând apoi.

Drapelul nostru de iubire,
Să-l ducem pe întreg pământ,
Să îndemnăm, să dăm de știre,
Mesaj fierbinte toți purtând!

Floare de colț

Floare-ntre flori, regină peste vise,
C-un zâmbet misterios ce luminează,
Minune-ntre minunile trimise,
Ești cea mai dulce și gingașă rază.

Frumoasă, pură și înmiresmată,
Blândețe ai, smerenie în cunună,
Mergând pe calea cea mai dreaptă,
Iar gura ta rostind doar vorbă bună.

Atâtea taine sufletul ți-adună,
În urma ta răsar mărgăritare,
Întreaga casă-ți spune Noapte bună!
Dar tu veghezi, copilul febră are.

Împodobești la toți suflet și viață,
Împarți cu drag lumină, bucurie,
Ești veselă iar Domnul te învață,
Răbdare, bunătate, datorie.

Multele vorbe fi-vor măsurate,
De-s cu folos ori sunt distrugătoare,
Capriciile tale vor fi toate,
Notate clar și cu atenție mare.

Ah, tu ești oare? Furtună? Uragan?
Dreptate vrei să faci ori împăcare,
Când pui sentința – tăcere pe un an?
Te rog, mă crede, liniștea nu doare!

E seară iar și totul este bine.
Inimi unite în multă iubire,
Sunt trandafiri, e miere de albine,
Un colț de rai, ce îngeri pot s-admire.

Floare de colț

Cu brațele încrucișate,
Și gura plină de venin,
Stau așezați mereu în spate,
Au sacul de reproșuri plin.

Mereu De ce? și Nu e bine!
De margini stau nedezlipiți,
Ei critică pe orișicine,
Aprecieri nu fac, să știți!

De-i rogi ceva sau să ajute,
Mereu refuză supărați,
Se-aprind ușor ca de-ardei iute,
Dar vor să fie respectați.

Se potrivește foarte bine,
Portretul negativ schițat?
O, frate drag și soră, cine
Va spune Nu-i adevărat!?

Stau îngeri triști și tot notează,
Vorbele-amare care dor,
Căci dragostea nu este trează
În omul nemulțumitor.
–––––––––––
Când criticați pe toți îndată,
De fapt pe Domnul întrebați
De ce nu sunt perfecți, căci iată,
De Tine, Doamne, sunt creați?

Floare de colț

De câte ori pe cale,
Prea mult ne-am abătut,
Dar mâna iubitoare,
Ne-a fost tărie, scut.

Din valuri sau din groapă,
Din praf sau din noroi,
Același braț ne scapă,,
Căci este lângă noi.

Explozie de cuvinte,
Și chipul încruntat,
O lacrimă fierbinte,
Le schimbă imediat.

De câte ori iertare,
Din cer am implorat,
Dar Domnul vrea schimbare,
Nu viață în păcat!

O haină nouă, sfântă,
Un suflet iubitor,
O inimă ce cântă,
Doar laude cu dor.

Răbdare, bunătate,
Pe drumul suitor,
Adesea presărate
Oricărui muritor.

De câte ori din ceruri,
Cerut-am un răspuns,
Același Glas de-a pururi –
Harul îți e de-ajuns!

Atât de blând ne cheamă,
Domnul Isus Hristos,
Să mergem fără teamă,
De-i drumul greu, spinos.

Să trecem cu credință,
Prin arșiță sau nor,
Amară umilință,
De bun semănător.

De câte ori povara,
Luat-a pentru noi,
Și-asupra Lui ocara
Căzu prea crunt apoi…

Mormântul nu-L oprește,
Pe Bunul Creator,
Acum în cer slujește
Duios Mijlocitor.

Dorim cu nerăbdare,
Noul Ierusalim,
Cu Fratele mai mare
În cer cu toți să fim! Amin!

Floare de colț

Cu Isus…

Cu Isus, vreau să vorbesc
Când suntem numai noi doi,
Să-I spun că vin din noroi
Şi vreau să-I mărturisesc,
Păcatul ce greu mă-apasă
Cât am fost străin de casă.

Cu Isus, vreau să vorbesc
Şi să-I spun ce nu am spus
La nimeni, cu glasul sus,
Numai Lui să-I povestesc
C-aşa cum sunt, vinovat
De mine-acum S-a-ndurat.

Cu Isus, vreau să vorbesc
Când suntem la cina sfântă,
Să spun tot ce mă frământă,
Gândul să-mi desăvârşesc
Pentru a-I împlini voinţa,
Să-mi dea-n sfârşit biruinţa.

Cu Isus, vreau să vorbesc
Şi să-I spun durerea mare,
Să-l rog să-mi dea alinare
Şi cântând să-I mulţumesc,
Să-I dau slavă şi închinare
Pentru-a Sa sfântă-ndurare!

Cu Isus, vreau să vorbesc
Şi să-I spun c-a Lui iubire,
Ce-a ajuns pân-la jertfire
Din suflet I-o preamăresc,
Căci la viaţă m-a chemat
Din blestem şi din păcat.

Flavius Laurian Duverna
31 ianuarie 2012

Isus îmi este reazim …

Isus, îmi este reazim dulce
În viaţa mea cea peregrină!
Pe-acest pământ ea e străină
Şi mă plec umil sub cruce,
În clipe sfinte de vecernie
Ca să mă-nchin în smerenie.

Isus, îmi este reazim dulce
Pe calea-I scumpă către cer,
Mergând pe ea ştiu că nu pier
Căci ea la El mă poate duce,
Dacă-n continuu pe ea merg
Şi pe-alte căi, nu mai alerg.

Isus, îmi este reazim dulce
Şi mă susţine în credinţă,
Mă duce-n sus spre bruinţă,
Nimic nu poate să m-apuce
Sau să mă ia din a Lui mână
În clipele de grea furtună.

Isus, îmi este reazim dulce
Şi-a Lui iubire o preţuiesc,
Nimic din tot ce-i pământesc
Nu va putea să mă încurce
În calea mea spre ceru-ntins
Cu-al lui feeric necuprins.

Isus, îmi este reazim dulce
Când mă aflu-n strâmtorări,
Când mă găsesc în încercări
Lumina Lui mai viu străluce,
Îmi luminează a mea cărare
Prin Jertfa sfântă salvatoare.

Flavius Laurian Duverna
30 ianuarie 2012

De ce să te pleci?…

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când aupra-ţi suflă ca să te îndoaie?
Atunci e momentul să stai nemişcat
Credinţa ta sfântă să nu se înmoaie,
Ca bradul în munte să te înalţi drept
Cu vârful spre cer, în chip înţelept!

De ce să te pleci, ca trestia în vânt,
Când asupra-ţi tare se dezlănţuieşte?
Atunci este ceasul cel mai potrivit
Când credinţa ta, pe loc se-ntăreşte,
Că-n timpul cercării, iese la iveală
Dacă a ta nădejde, va fi triumfală!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi crunt suflă în rafale?
Atunci este clipa când tu să tresalţi
Şi în imnuri sfinte să-nalţi osanale,
Tatălui din cer, ce grija ţi-o poartă
Şi care veghează zilnic a ta soartă!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi bate cu înverşunare?
Atunci este vremea ca să dovedeşti
Credinţa ce-o ai în ceas de-ncercare,
Să-l măreşti pe Tatăl şi onoarea Lui
Să vesteşti Cuvântul, în faţa oricui!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi aprig el se năpusteşte?
Atunci este cazul, ca să te întăreşti,
Îngerii din ceruri vin şi te-ocroteşte,
În jurul tău tabără ca zidul de piatră
Nu te va mişca din statornica vatră!

Flavius Laurian Duverna
29 ianuarie 2012

De ce te legeni, omule?

De ce te legeni, omule,
În al păcatului mare tumult?
De ce alergi în mreaja lui
Şi te înghesui tot mai mult,
Ca să-l cunoşti şi să-l trăieşti
Prin voia firii pământeşti?

Dacă tu-n inimă-ţi îngădui
Să guşti păcatul doar o clipă,
Atunci în toată a ta fiinţă
Vei face-n suflet o risipă
De energii ce spre mai bine,
Te înălţau spre căi divine!

De ce te legeni, omule,
Între-adevăr şi nedreptate?
De ce nu vezi cu ochii minţii
A lumii cruntă răutate,
Care sporeşte şi se-ntinde
Şi tot pămânul îl cuprinde?

E timpul pentru-a cugeta
La viaţa-ţi scumpă, personală,
Spre ce ideal ţi-o dirijezi?
Spre degradare sau spre fală?
Căci să nu uiţi, o viaţă ai
Şi-o poţi conduce către Rai!

De ce te legeni, omule,
Când Evanghelia te cheamă?
De ce tu stai nepăsător,
Şi la Cuvântu-i nu ei seamă?
N-auzi la uşa ta cum bate,
C-ar vrea să intre şi nu poate?

Deschide-I cât mai este timp,
Cât se mai stăruieşte încă!
Răspunde-i cu voie bună!
Ridică-te din bezna adâncă!
Desprinde-te din laţul straşnic
Al întunericului groaznic!

De ce te legeni, omule,
Când de Cuvânt eşti chemat
Să te întorci de la pierzare,
La un-alt scop nobil şi curat
De a-ţi trăi o altă viaţă,
Prin harul ce îţi este dat?

Să ştii că-n Jertfa Golgotei
S-au luat măsuri de-asigurare,
Şi-n bătălia ce-a fost dată
Tu poţi avea răscumpărare,
În Isus Preot şi Împărat,
Cu preţul sângelui vărsat!

De ce te legeni, omule,
Între-a mai fi, sau a nu mai fi
De partea binelui suprem,
Ca răul tot spre a-l osândi
Printr-o viaţă consacrată
Care de Domnu-ţi e salvată?

El Şi-a dat viaţa pentru tine
Ca să te mântuie din moarte,
De viaţa cea nemuritoare
De cerul etern să ai parte,
Să vezi Edenul în splendoare
Plin de minuni strălucitoare!

Flavius Laurian Duverna
28 ianuarie 2012

Clipe de Rugă

La ceas de înserare, înspre amurg
Când soarele în roşu se ascunde,
Clipe de rugă spre ceruri se scurg
Cu ele purtând lacrimile ce curg,
La-al Tatălui tron, de-a pătrunde.

Este timpul, ca la altarul de seară
Să fie adunată pentru închinare,
Toată familia, şi în rugă să ceară
La fel ca-n vremurile de odinioară,
Izbăvirea, de-ale-ntunericului fiare.

Pe planetă, prigoana bântuie tare,
În multe ţări creştinii sunt închişi,
Li se-ntocmesc capete de acuzare,
Ajunge chiar până la exterminare,
Viaţa e jertfă, pentru cei proscrişi.

Dealtfel, oricine ce vrea să trăiască
Cu evlavie sfântă în Domnul Isus,
El ştie, că-n viaţa lui cea firească
Va suporta prigonire pământească,
Căci el are altă ţară, patria de sus.

Când creştinul trece prin momente
Complicate, în viaţa sa de credinţă,
Unul pentru altul în vii sentimente
Să strigăm în rugă căci evenimente,
Domul poate-aduce înspre biruinţă!

Flavius Laurian Duverna
27 ianuarie 2012

Tezaur Sfânt!

O! Dragoste, Tezaur Sfânt
Dintre sferele Divine,
Tu-a-I coborât pe pământ
Pe om să îl ei la Tine!

Şi să-l mântui din păcate
În jertfa de la Calvar,
Prin sânge să le ierţi toate
Şi să-i dai măreţul har!

Ca să ajungă ca-n-nainte
În pleiada lumilor,
Ce-n deprinderile sfinte
Ating vârful culmilor.

Culmilor de înaltă ştiinţă
Ale Înţelepciunii,
Ce privită prin credinţă,
E-Oglinda minunii.

Căci în veacuri nesfârşite
Va avea de cercetat,
Tainele ce-au fost oprite
Prin căderea în păcat.

Ce minuni, ce mari mistere
Va avea de desluşit,
Căci Tu Dragoste-n putere
Ai învins şi-ai biruit!

Flavius Laurian Duverna
26 ianuarie 2012