Intercer – Poezii si editoriale

De ce-ai venit o, Prunc iubit?

De ce-ai venit o, Prunc iubit
Din locurile sfinte, cereşti,
La noi în locuri pământeşti,
Să fii sărac, să fii smerit
Şi pân-la urmă, răstignit?

Ce Te-a mânat să părăseşti
O slavă-n gloria-Ţi deplină,
În lumi ce cântă, nu suspină
Şi cu-omu-aici să locuieşti,
Şi-a lui dureri să le trăieşti?

De firea Ta Dumnezeească
Te-ai dezbrăcat, ca să rămâi,
Cu dragostea drept căpătâi,
Ca viaţa-mi iarăşi să renască
Spre gloria sfântă, cerească!

După căderea mare în păcat
A primilor oameni creaţi,
Ei pentru-a fi răscumpăraţi
Ca preţ de jertfă Tu Te-ai dat,
Şi-al morţii blestem L-ai luat!

Şi L-ai purtat în greul vieţii
Sub istovirea cea mai cruntă,
Când voinţa-Ţi părea-nfrântă
De norii crunţi şi vălul ceţii,
În roua rece, a dimineţii!

Dar ai învins, şi-ai capturat
În dragostea cea jertfitoare
La Golgota-n crucificare,
A morţii vrajă!… M-ai salvat,
Prin sânge sunt răscumpărat!

Flavius Laurian Duverna
11 decembrie 2011

Pruncul Isus

Undeva,… într-o cetate
S-a născut Pruncul Isus,
Cel din vremuri depărtate
Aşa cum profeţii-au spus,
’N Betleemul din Iudeea
Cum scris ne-a lăsat Miheea.

Într-un staul S-a născut,
Şi-ntr-o iesle-a fost culcat,
După ce-a fost cunoscut
Şi-n scutecele înfăşat,
C-animalele suflând
Căldură să-I dea pe rând.

Astfel L-au găsit păstorii
Când în zori de dimineaţă
Au venit ca urătorii
Să vadă Copilu-n faţă,
S-afle pe Mântuitorul,
Cel ce-o izbăvi poporul.

Îngeri zicând, i-anunţase
Ca să meargă în cetate,
Şi-astfel pe Copil aflase
Cum se născuse în noapte,
Fiind acolo-n poposire
Părinţii-ntru odihnire.

Şi le-au spus cum au cântat
Îngerii şi-oastea cerească,
Pentru-al lor Domn Împărat
Venit ca să-i izbăvească,
Din păcatul strămoşesc
În care toţi vieţuiesc:

,,Slavă-n locurile înalte
Pentru acel ce-I Dumnezeu!
Pacea-n susur să tresalte
Cu ecouri spre apogeu,
Între oameni plăcuţi Lui
Pe faţa pământului!”

Flavius Laurian Duverna
10 decembrie 2011

În bunătatea Ta m-ai îmbrăcat,
Cald adăpost în iarna de păcat,
Tu m-ai condus cu drag la Sanctuar,
Înconjurat de minunatu-Ți har.

M-ai ocrotit pe drum anevoios,
Un sprijin ferm și sigur-Tu, Hristos,
Mi-ai șters șiroaie lacrimi rând pe rând,
Drum neumblat în față deschizând.

Cu dragoste și pace m-ai umplut,
Învățător și Domn mi-ai fost, și Scut,
Marele Preot bun și iertător,
Un Miel prea blând, duios Mântuitor.

Văzând cât sunt de păcătos, eu plâng,
Fiece strop de har în suflet strâng,
Cu Tine să rămân neîncetat,
Al Tău, în alb veșmânt nou, nepătat! Amin!

Floare de colț

În ceas solemn de înserare,
Privim cum file de istorie,
Întâmpină pe-acela care
A fost cu noi la datorie.

Îl urmărim cu-nfiorare,
Cum poartă grav lumini și umbre,
Cu lacrimi, zâmbete sau soare
Pe drumuri line sau mai sumbre.

Dar, iată, un copil se-arată,
În haine noi, strălucitoare.
Agenda sa imaculată,
Ce va aduce, știm noi oare?

De mâna lui Isus ne ținem,
Nu suntem singuri niciodată,
Tărie, har, curaj obținem,
Mergând spre țara minunată.

Speranțele fac loc credinței,
Rugându-ne cu-nflăcărare,
Ascunși în haina biruinței,
EL ne conduce pe cărare! Amin!

Floare de colț

Cu creionul pe hârtie,
Un copil cercuri schițează.
Care-i tema nu se știe
Nici de-i treaz ori el visează.

Dar deodată, ce minune,
Se coboară de pe foaie,
Un om alb, nimic nu spune,
Stă-n picioare în odaie.

Este omul de zăpadă,
Dar acum el prinde viață,
Poate-oricine să îl vadă,
Lecții triste ne învață.

Totdeauna este rece,
Nu se-nclină niciodată,
Nemișcat-ocazia trece,
Vede cea mai mică pată.

Nu își schimbă-a sa părere,
Chiar de-i veche sau greșită,
E prudent-momentul cere,
Focul dragostei evită.

Stă afară singuratic,
Zile-ntregi și nopți de-a rândul,
Prea e zelul de jăratic,
Să salveze-ntreg Pământul…

Și creștinul de zăpadă,
Se întoarce-ntre caiete.
Dimineața se arată,
Trezind băieței și fete.

Floare de colț.

Alunecă pe luciul gheții,
O mică fată-mbujorată,
Bunica ei emoționată
Gândea la zorii tinereții.

Ce multe vise și speranțe,
Culese-ncet în datorie,
În dragoste și bucurie,
Și-n scurtele, prea dragi vacanțe.

Ah, timpul zboară mai departe,
Nereușind să stingă dorul
De cerul sfânt și nici izvorul
De pace și de bunătate.

Fetița vine obosită,
În brațe calde primitoare.
Împrăștie neștiutoare
Frânturi de viață împlinită…

Floare de colț

Isuse scump!…

Isuse-al meu scump Salvator
Ce în mod tainic mă veghezi,
Când drumul nu-i deloc uşor
Asupra mea, Tu priveghezi,
Ca orice rău, să-ndepărtezi!

Pe-al vieţii drum, ca-nsoţitor,
Atunci când Tu mă ocroteşti,
Te chem în rugă, Te implor
’N-adâncul minţii să-mi citeşti
În gândul cât de drag îmi eşti!

Privind iubirea Ta cea mare
În jertfa Doamne ce Te-ai dat,
Prin planul de răscumpărare
Mă văd pe veci că sunt salvat,
Că-n jertfa sfântă sunt iertat!

Şi-am înţeles, cum niciodată
N-am înţeles ce-a fost iubirea:
Pe cruce între tâlhari-nălţată,
Ţi-ai pus Doamne Neprihănirea
Să-mi poată aduce mântuirea!

Flavius Laurian Duverna
13 noiembrie 2011

Lumini în Lume

Din zările de sus preasfinte
Stăpâne Doamne, ei aminte,
Şi către noi cu har priveşti
Şi-a noastre fapte urmăreşti
Să vezi de-i pace şi-armonie,
Ca roade pentru Împărăţie!

Tu vrei ca-n viaţa trecătoare
Să se întrevadă o schimbare
A inimei,… prin har spălată,
Prin Jertfa Sfântă şi curată
Ce la Calvar, prin acceptare
Şi-a arătat dragostea mare!

Ca soli ai Tăi, cu drag vestim
Cel mai frumos cuvânt sublim,
Că-n dar ne-ai adus mântuire
La cruce prin Sfânta Jertfire,
Oameni schimbaţi să devenim
În cercul unde acum trăim!

Tu vrei lumini să fim în lume,
Să strălucim prin fapte bune,
Ca numele-Ţi sfinţit şi mare
Slăvit să fie, între popoare,
Prin dragostea ce nu apune
Glorificând preasfântul Nume!

Flavius Laurian Duverna
11 noiembrie 2011

Deplina siguranţă

Indiferent de ce s-ar întâmpla,
Indiferent de ce-ar veni,
Având scopul de-a mă-ntrista
Şi sufletul de a-mi mâhni,
În Domnul, eu am speranţă,
Cea mai deplină siguranţă!

De-ar fi să trec prin ape adânci
Prin foc de aspre strâmtorări,
Sau peste gheţuri, peste stânci
Cu colţuroasele încercări,
În Domnul, eu am speranţă,
Cea mai deplină siguranţă!

De s-ar cutremura pământul
Dărmând şi înghiţind palate,
De-ar fi potop şi-ar bate vântul
Prin vijelii, de-ar strica toate,
În Domnul, eu am speranţă,
Cea mai deplină siguranţă!

Şi dacă-mprejurări au vrut
În timpuri grele, când furtuni
Asupra-mi greu s-au abătut
Ca să m-azvârle în genuni,
În Domnul am avut speranţă,
Cea mai deplină siguranţă!

Flavius Laurian Duverna
10 noiembrie 2011

Săptămâna aceasta vom merge la Sanctuar,
zi de zi vom avea bucuria să jertfim pe altar
şi să  aducem Domnului viaţa noastră în dar.
Vom fi fascinaţi de atâta măreţie şi grandoare,
ne vom lăsa fermecaţi de solemnitate
şi închinare.
Veşmintele marelui preot ne vor impresiona,
întregul ritual ne va descoperi
cât de mare este dragostea Sa..
Vom privi miei ,berbeci
şi viţei aduşi la altar,
ochii noştrii vor lăcrima de atâta iubire
şi har…
Fumul de tămâie se va ridica spre cer
ca o rugăciune,
mirosul de carne arsă ne va adeveri
că păcatul  este o experienţă vinovată,
sângele curs pe altar
ne va reaminti de Mielul lui Dumnezeu
pe care Tatăl ceresc L-a oferit pământului
în dar…
Acum,la sfârşit de an,
în fiecare zi vom poposi la Sanctuar…
Ne vom apropia cu smerenie de altar
şi vom aduce jertfele noastre în dar.
Marele preot este acolo
şi ne aşteaptă,
este gata şi dispus să ne primească
şi să schimbe inimile noastre…
Călătoria aceasta poate fi pentru noi
ocazia cea mai frumoasă!
Mă întreb câţi dintre noi vor fi gata
şi hotărâţi să o împlinească…
Sângele Mielului jertfit  pe crucea Golgotei
poate să ne mântuiască!