Intercer – Poezii si editoriale

În faţa Dragostei…

În faţa Dragostei şi-a slavei Tale
Mă-nclin Doamne cu reverenţă,
Căci Tu mi-ai pregătit o cale
Să merg pe ea-n cânt de-osanale,
Că-n jertfa-Ţi, îmi oferi clemenţă!

Mă-nchin plecat, şi-n umilinţă
Fierbinte ruga-mi-nalţ spre Tine,
De unde aştept cu prisosinţă
Un semn la-a Ta făgăduinţă,
Răspunsul că Te-nduri de mine!

Să nu mă laşi în vremuri grele
De încercări aspre, în furtuni,
Atunci, s-auzi şi strigătele mele
La ceruri când se-ndreaptă ele,
Ca nedreptatea, să-mi răzbuni!

Pe nimeni astfel, pentru sprijin
Eu nu îl chem pe calea-mi vieţii,
Ci doar Tu singur, în glas blajin
Să-mi dai noi forţe-n bezna ceţii
Spre-n zori de ziuă, ai dimineţii!

Ascuns sub pavăza cea Sfântă
Pe cap luând coiful mântuirii,
Să-mi dai puteri în lupta cruntă
Cu firea veche, de-a fi-nfrântă,
Prin jertfa-Ţi mare, a răstignirii!

Ma-nclin Doamne cu reverenţă
În faţa Dragostei şi-a slavei Tale,
Că-n jertfa-Ţi, îmi oferi clemenţă,
Spre cer, mi-ai pregătit o cale
Şi merg pe ea-n cânt de-osanale!

Flavius Laurian Duverna
09 august 2011

Pe strunele inimii,
cu şoaptele gândurilor,
din privirile sufletului
spre bolta de cerneală,
s-a născut un imn de laudă
ca o jertfă de mulţumire.
Înalţ mâinile mele,
dar plec genunchii
pe aspra cale şi Îti mulţumesc
pentru că eşti lângă mine.
Chiar dacă e întuneric şi frig,
ştiu că nu sunt singură
şi mai e puţin
până la Noul Ierusalim.
Nu înţeleg multe lucruri
dar cred în Tine.
Ştiu că Tu poţi totul,
Lângă Tine e bine!

Floare de colţ

Căzut în groapa rece-ntunecată,
Cu sufletul cuprins de disperare,
Spre cer ridic privirea mea plecată,
M-agăţ de firavă rază de soare.

Şi sorb lumina fără de oprire,
Gonind imensul gol de neştiinţă,
Iar trupul meu, mare uimire mare,
Se-ndreaptă iute, demn din umilinţă.

De recunosc a firii neputinţă,
Strângând cerească mână ce se-ntinde,
Putere nouă simt ‘n-a mea fiinţă,
Iubire sfinţitoare mă cuprinde.

Ploaie de har revarsă azi pe mine
Şi cugetul trimite o dorinţă,
Să nu privesc în urmă la ruine,
Mergând doar înainte cu credinţă.

Şi nici nu ştiu când am ajuns pe munte,
Cu steagul fluturând de biruinţă,
Tot ce eram de-Isus voia s-asculte,
S-aduc ofrande de recunostinţă.

Floare de colţ

Lămurirea

Când voinţa Dumnezeiască-n planul cel de mântuire
A hotărât că este timpul, pentru-al aduce la-mplinire,
S-a născut Domnul Hristos, Maiestatea cea cerească
Omenirea s-o răscumpere, din căderea cea firească,
Astfel din nou să-i dea viaţă, prin jertfa Sa din iubire.

Toate oştirile cele îngereşti, precum şi lumile create
Ce-n Univers alcătuiesc, un complex de culmi înalte
Prin studii şi-n cercetare, s-au lămurit şi-au constatat,
Că Domnul şi-a Lui dreptate-n jertfa crucii-a triumfat,
Când la Calvar în susur dulce păcatele-au fost iertate.

Atunci în strigătul rostit, cu glas puternic:,,S-a sfârşit!”
Sunat-a clopotul de moarte, din pieptul Celui răstignit;
Pentru Satan, şi-a lui lucrare, când apogeul şi-a atins,
A fost momentul crucial, de spaimele morţii surprins
Că planul crunt ce l-a avut prin cruce a fost zădărnicit.

Acum e ultima cercare ca lumea-ntreagă s-o cuprindă
Şi spiritul nemulţumirii, pe tot pământul să-şi extindă,
Să amăgească cât mai mulţi, şi complici să îşi găsească
Pentru lupta pân-la capăt, cu Sfânta Pronie Cerească,
Şi prin semne mari ne-arată, că continuă să se întindă.

Şi-au trebuit şaizeci de veacuri, ca Invincibila Putere
Ce a creat tot Universul, să-Şi lămurească a Sa vrere,
C-orice lucrare a întreprins, la baza ei, a fost Iubirea
Fiinţelor, din lumi create, pentru-a cunoaşte fericirea
Pentru-a trăi o viaţă demnă, fără de lacrimi şi durere.

Să poată astfel, să înţeleagă, că nimănui nu s-a impus,
Sau să-l constrângă şi oblige, de a-L iubi şi-ai fi supus
Lui Dumnezeu, ce ţine totul cu forţa Sa cea creatoare
Ce stăpâneşte din vecii în dragostea-I nespus de mare,
Şi ne-a iubit în Jertfa sfântă, a scumpului său Fiu, Isus!

Flavius Laurian Duverna
24 iulie 2011

Lasă-te smuls din mal și mulțime,
Fii cernut de rău sau iuțime,
Cu Apa cea Vie fii îmbibat,
Mult în dureri și amar frământat.

Supune-te Mâinii duioase dar ferme,
Vas ales de Cel fără-nceputuri
sau vreme,
Răbdător în flăcări și-n încercări,
Vei sluji în veșnicul Templu din zări.

Plin cu untdelemn sau must parfumat,
Plâns și-ntuneric fi-va uitat!

Floare de colț

Legământul lui Dumnezeu cu Noe

( Cuprinde Gen. 9. 9-17 )

Iată, Eu fac acum un legămant cu voi, şi cu sămânţa voastră
Care va veni după voi; cu tot ce viază, de sub bolta albastră,
A cerului; atât păsările care sunt cu voi, cât şi cu toate vitele
De pe pământul înnoit, care sunt cu voi, cum şi toate fiarele.

Cu toate cele care au ieşit din corabie şi orice alte dobitoace,
De pe pământ. Fac un legământ cu voi, un legământ de pace;
Căci nici-o făptură, nu va mai fi nimicită de apele potopului,
Şi nu va mai veni potopul să pustiască suprafaţa pământului.

Iată semnul legământului, pe care Eu il fac acum între Mine,
Între voi, şi între vieţuitoarele care sunt cu voi, ce va ţine,
Pentru toate neamurile de oameni, în veci, Curcubeul Meu,
Pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn vizibil mereu,

Între Mine ca semn al legământului şi oamenii de pe pământ.
Când voi strânge norii deasupra pământului pe aripi de vânt,
Curcubeul meu se va arata în nor şi Eu îmi voi aduce aminte
De legământul dintre Mine şi voi, în urma făgăduinţii sfinte,

Dintre Mine si voi, si dintre toate vietuitoarele de orice trup.
Şi apele, nu se vor mai face un potop care…nimicesc şi rup
Orice făptură; Curcubeul va fi în nor, şi Eu Mă voi uita la el
Ca să-mi aduc aminte de legământul cel veşnic arătat astfel,

Dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele, ca un legământ sfânt,
Faţă de tot ce se mişcă şi are viaţă în orice trup de pe pământ;
Acesta e semnul legământului, care l-am făcut prin Curcubeu,
Între Mine şi făpturle de pe pământ, căci Eu sunt Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna
14 iulie 2011

Binecuvântarea Omului

(Cuprinde Gen. 1. 26-31)

Şi Dumnezeu a zis: – Să facem om după chipul Nostru,
După asemănarea Noastră, după planu-aflat la păstru;
El să stăpânească peste peştii mării, peste tot pământul,
Peste târâtoarele care se mişcă. Şi aşa a fost Cuvantul.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, desăvârşit,
L-a făcut după chipul lui Dumnezeu, aidoma împlinit.
Ca o lume de ambe sexe, i-a facut parte bărbătească,
Şi ca o minune în creaţie, i-a făcut şi parte femeiască.

Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis:
– Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul, ca prin vis.
Şi guvernaţi peste peştii mării, peste păsările cerului
Şi peste orice vieţuitoare ce mişcă pe faţa pământului.

El a zis: – Iată, v-am dat orice iarbă, care face sămânţă,
Care este pe faţa-ntregului pământ prin a Mea voinţă,
Şi orice pom care are în el rod cu sămânţă, înmulţitor,
Aceasta să fie hrana voastră, pentru-n trai îndestulător.

Şi tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului,
Tuturor vietăţilor ce se mişcă pe suprafaţa pământului,
Care are în ele o suflare de viaţă, pentru a lor săturare
Le-am dat ca hrana iarba verde să le fie spre mâncare.

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse în opera creatoare
Şi iată că erau foarte bune, în dimensiuni şi-n înfăţişare,
Şi astfel a fost o seară, şi apoi a fost iarăşi o dimineaţă,
Şi aceasta a fost ziua a şasea,…din creaţia Lui măreaţă.

Flavius Laurian Duverna
12 iulie 2011

Binecuvântarea lui Noe

( Cuprinde Gen. 9. 1-7 )

Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi prin cuvântul:
Creşte-ţi acum, le-a zis El, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul!
S-apuce groaza şi frica de voi pe pământ, pe oricare dobitoc
Şi pe oricare pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă, în orce loc!

Pe tot ce se mişcă pe pământul reînnoit şi pe toţi peştii mării,
Vi le-am dat în mâinile voastre, ca adaos, la dreptul mâncării!
Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană de-acum,
Toate acestea vi le dau ca şi iarba verde pe al existenţei drum.

Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, voi să nu mâncaţi!
Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre pe care să-l daţi,
Şi voi cere înapoi viaţa omului sacrificat…din mâna omului,
Din mâna oricărui om, care astfel, prin sânge este fratele lui.

Dacă varsă cineva sângele omului şi sângele lui să fie vărsat,
Căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Lui, preaînălţat;
Iar voi creşteţi pe pământ în lung şi-n latul lui şi înmulţiţi-vă,
La răsărit, la apus, spre miazăzi şi miazănoapte răspândiţi-vă!

Flavius Laurian Duverna
10 iulie 2011

Nu eşti învins când drumul se barează
Şi nevoind cărarea ai greşit,
De la-nceput porneşte şi urmează
Doar semnele pentru călăuzit.

Nu eşti învins de ai căzut pe cale,
Noroiul sufletul nu ţi-a pătat,
Ridică-te, nu te uita spre vale,
Priveşte sus spre falnicul palat!

Nu eşti învins de vorbele amare,
Jigniri, cruzimi şi multe răutăţi,
Cântec de îngeri mai aproape pare
Şi cerul tot decât în alte dăţi.

Nu eşti învins când vântul ţi-e potrivnic
Şi ploaia-n valuri să te oprească vrea,
Nu înceta, perseverează zilnic,
Chiar dacă mergi încet şi vremea-i rea.

Floare de colţ

Învaţă-mă să plâng cu lacrimi-stele,
Cerul să vină pe pământ,
Mai clar să văd rostul durerii mele,
Şi-al suferinţei drum să-nfrunt.

Blând mă ridică din gunoi şi tină,
Spre cer privirile să-ndrept,
Şi mâna Ta puternic să mă ţină,
Mai strâns lipit de al Tău piept.

O, dă-mi să beau din Apa vie, rece,
Speranţa firavă udând,
Izvorul dragostei să nu mai sece,
Etern în inimă şi gând.

Mă plec în faţa strălucirii Tale,
În corul îngerilor sus,
Să uit de a tristeţii, morţii vale,
Primeşte-mă, Te rog, Isus!

Floare de colţ