Intercer – Poezii si editoriale

Binecuvântările lui Isaac.

( Cuprinde Gen. 27. 1- 40 )

Isaac îmbătrânise, şi ochii-i slăbiseră, aşa că nu mai vedea
Atunci a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, şi i-a zis:
-,, Fiule!” ,,Iată-mă!” a răspuns el. Isaac i-a zis părinteşte:
-,, Iată am îmbătrânit, şi nu ştiu ziua morţii cum mi-e scris.

Acum dar te rog, ia-ţi armele, tolba şi săgeţile, şi porneşte,
Du-te la câmp şi adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare gustoasă,
Cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc în pace şi liniştit,
Ca să te binecuvânteze sufletul meu, pentru o trainică casă.

Rebeca a ascultat pe furiş, ce spunea Isaac fiului său Esau,
Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
Şi Rebeca a zis fiului său Iacov: ,,Iată am auzit pe tatăl tău,
Vorbind astfel fratelui tău Esau” şi-ndemnându-l la muncă:

,, Adu-mi vânat, şi fă-mi o mâncare gustoasă ca să mănânc
Şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moarte”.
– Acum fiule, ascultă sfatul meu! Fă repede ce-ţi poruncesc
Daca vrei să te binecuvânteze, şi de zile fericite să ai parte.

Du-te de adu-mi din turmă doi iezi buni, ca să gătesc din ei
Pentru tatăl tău o mâncare gustoasă tocmai cum îi place lui,
Tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, să te binecuvânteze
Înainte de moartea lui care se apropie, după voia Domnului.

Iacov a răspuns mamei sale, cu frică-n glasul său spunând:
,, Iată, fratele meu este păros, iar eu nu am deloc păr” ca el!
Poate că tatăl meu mă va pipăi, şi voi trece drept mincinos,
Înaintea lui, şi-n loc de binecuvântare, arătând astfel infidel,

Voi face ca să vină peste mine, blestemul de la Dumnezeu
Mamă-sa i-a zis: Blestemul ăsta, fiule, să cadă peste mine!
Ascultă numai sfatul meu, şi du-te de adu-mi-i mai repede!
Iacov s-a dus de i-a luat, i-a adus mamei sale, zicând: ţine!

Rebeca a făcut mâncare întocmai cum îi plăcea tatălui său;
În urmă a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul cel mare
Şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, care-o ascultase,
I-a-nvelit cu pieile de iezi mâinile şi gâtul pentru cercetare.

Rebeca a dat în mâna fiului său Iacov, mâncarea gustoasă
Şi pâinea ce pregătise, şi el a venit la tatăl său în aşteptare,
Şi a zis: ,,Tată!”,,Iată-mă!” a zis Isaac. ,,Cine eşti tu, fiule?”
Iacov a răspuns tatălui: – ,, Eu sunt Esau, fiul tău cel mare.

Am făcut ce mi-ai spus. Scoală, rogu-te, şezi de mănâncă
Din vânatul meu, ca azi să mă binecuvânteze sufletul tău!”
Isaac l-a întrebat: ,, Cum, l-ai şi găsit fiule?” El a răspuns:
Domnul Dumnezeu mi l-a scos înainte”, pe-o râpă de hău.

Isaac a zis lui lui Iacov: ,, Apropie-te dar să te pipăi, fiule,
Ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau, sau nu eşti”
Iacov s-a apropiat de Isaac tatăl său care l-a pipăit, şi a zis:
,,Glasul e-al lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau” fireşti.

Nu l-a cunoscut, pentrucă mâinile sale, erau la fel păroase
Ca mâinile fratelui său Esau; Atunci Isaac l-a binecuvântat.
Isaac a zis: ,, Tu eşti deci fiul meu Esau?” Iacov a răspuns:
,,Eu sunt!” Isaac a zis: ,,Adu-mi să mănânc, din acel vânat.

Ca acum sufletul meu să te binecuvânteze”. Iacov i-a adus,
Şi a mâncat; i-a adus şi vin, şi el a băut, şi a fost mulţumit.
Tatăl său Isaac i-a zis: ,, Apropie-te dar, şi sărută-mă, fiule!”
Şi Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat, şi Isaac s-a simţit fericit.

A simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat, şi a zis:
,, Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp bogat,
Pe care l-a binecuvântat Domnul. El să-ţi dea roua din cer,
Şi grăsimea pământului, şi grâu şi vin din belşug” revărsat.

,, Să-ţi fie supuse noroade; neamuri să se-nchine-naintea ta!
Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să ţi se închine!
Blestemat să fie, oricine te va blestema” în zilele pribegiei,
Binecuvântat să fie, cine te va binecuvânta” cu vorbe divine.

,, Dumnezeul cel bun şi Atotputernic, să te binecuvânteze,
Să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată!
El să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţiei tale,
Ca să stăpâneşti ţara, în care locuieşti ca străin”, astă dată!

Isaac terminase de binecuvântat pe Iacov, şi abia plecase el,
De la tatăl său, când Esau s-a întors bucuros de la vânătoare;
A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a dus-o tatălui său,
Şi a zis tatălui său, care credea ca îl aşteptase cu nerăbdare:

,, Tată, scoală-te acum, ia şi mănâncă din vânatul fiului tău,
Pentruca să mă binecuvânteze sufletul tău!”ca întâi născut,
Tatăl său Isaac i-a zis: ,, Cine eşti tu, fiule?” Şi el a răspuns
Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau”, am făcut ce ţi-a plăcut.

Isaac s-a spăimântat foarte tare, şi a zis: ,, Cine-a fost atunci
Cel ce a prins vânat, şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate,
Înainte de a veni tu; l-am binecuvântat”, ca pe fiul meu întâi
,, De aceea va ramâne binecuvântat;” alta să dau nu se poate!

Când a auzit Esau cuvintele Tatălui său, a scos mari ţipete…
Cu amărăciune, a zis; ,, Binecvântează-mă şi pe mine, tată!”
Isaac a zis: ,, Fratele tău a venit cu vicleşug” când tu lipseai
,, Şi ţi-a luat binecuvântarea”, care ea se dă, o singură dată!

Esau a zis: ,, Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci el,
M-a înşelat de două ori. Mi-a luat şi dreptul de întâi născut,
Şi iată-l, că acum, el a venit, şi mi-a luat şi binecuvântarea !”
Nu ai păstrat o binecuvântare şi pentru mine?” Sunt pierdut!

Isaac a răspuns zicând lui Esau: ,, Iată, că l-am făcut stăpân
Peste tine, şi-acum, i-am dat şi ca slujitori, pe toţi fraţii lui,
L-am înzestrat cu grâu şi vin din belsug”, cu rodire bogată,
Ce mai pot face pentru tine, fiule”, acum în faţa Domnului?

Esau a zis: ,, N-ai decât această singură binecuvântare, tată?”
,, Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”, a stăruit el cu amar
Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns”, bocindu-se deznădăjduit.
,, Tatăl său Isaac i-a răspuns, şi-a zis”, cu glasul său temerar:

,, Iată, locuinţa ta va fi lipsită de toată grăsimea pământului,
Şi de roua cerului de sus; vei trăi din sabie” şi din arcul tău,
,,Şi vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula”, ca viteazul,
,,Vei scutura jugul de pe gâtul tău”, jug care te-a apăsat rău.

Flavius Laurian Duverna

Binecuvântările Domnului

(Cuprinde Deut. 28. 1-14.)

Dacă vei asculta azi de glasul Domnului, Dumnezeului tău
Păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care Eu ţi le dau,
Domnul Dumnezeul tău îţi va da întâietate asupra celui rău
Şi asupra tuturor neamurilor de pe pământ care nu te vreau.

Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care,
Te vei împărtăşi, ascultând de glasul Domnului, Dumnezeu:
Vei fi binecuvântat şi în cetate şi la câmp, cu multă îndurare,
Peste rodul pântecelui tău, şi pămantului, şi turmelor mereu.

Fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate,
Coşniţa şi postava ta, întotdeauna pline, se vor binecuvânta.
Vei fi binecuvântat la venirea ta, cu binecuvântările bogate,
Cu bunătăţile ce satură inima omului, vei fi şi la plecarea ta.

Domnu-ţi va da mare biruinţă, asupra tuturor vrăjmaşilor tăi,
Care se vor ridica împotriva ta, dorind ca să te prăpădească,
Pe un drum vor ieşi înaintea ta, fiind susţinuţi de oamenii răi,
Dar pe şapte drumuri vor fugi făr-ca nimeni să-i urmărească.

El va face ca binecuvântarea să fie cu tine în hambarele tale,
În toate lucrurile pe care vei pune mâna, vei prospera mereu,
Te va binecuvânta şi pune la încercare să vezi minunile Sale,
În ţara care ţi-o dă, după cum a făgăduit Domnul, Dumnezeu.

Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, după cum ţi-a jurat El,
Dacă poruncile Domnului Dumnezeu, cu sinceritate vei păzi
Şi vei umbla pe căile Lui, cu frică şi temere, nefăcând altfel;
Popoarele vor vedea că porţi Numele Domnului, în orice zi.

Domnul te va copleşi cu bunătăţi, ca fiind un popor deosebit,
Va-nmulţi rodul trupului tău, turmelor tale, rodul pământului,
În ţara, pe care El a jurat părinţilor tăi, că ţi-o va da negreşit;
Domnul va deschide comoara Lui cea bună, comoara cerului…

Ca să trimită ţării tale ploaie la vreme, pentru recoltele pline,
Şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale, până la sfârşit.
Tu vei da cu împrumut multor neamuri, având nevoie de tine,
Dar tu nu vei lua cu împrumut şi vei fi întotdeauna îmbogăţit!

Domnul te va face să fii cap nu coadă, întotdeauna vei fi sus,
Niciodată nu vei fi jos, dacă vei ţine poruncile lui Dumnezeu.
Iar dacă le vei păzi şi le vei împlini, fiind ascultător şi supus,
La poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să cugeţi mereu!

Poruncile pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei împlini, şi păzi,
Şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga, veţi fi fericiţi!
Căci poruncile pe care ţi le dau astăzi, în viaţă te vor călăuzi,
Ca să nu vă luaţi după alţi Dumnezei, urmând lor să le slujiţi.

Flavius Laurian Duverna

Binecuvântarea lui Moise

(Cuprinde Deut. 33. 2-29.)

Domnul a venit din Sinai, şi a răsărit peste ei din Seir
A strălucit din muntele Paran, şi a pornit din mijlocul,
Zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta lui focul legii
Da, El iubeşte popoarele; sfinţii lângă Tine-şi-au locul!

Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale!
Moise ne-a dat legea, adunării lui Iacov ca moştenire
El era împărat în Israel, şi la el se adunau căpeteniile
Poporului. Şi seminţiile lui Israel prosperau în mărire.

Trăiască Ruben, şi să nu moară! Şi bărbaţii lui să fie
La număr mulţi! Doamne, şi glasul lui Iuda, ascultă!
Şi adu-l la poporul lui; puternice să-i fie mâinile sale!
Să Îi fii ajutor împotriva vrăjmaşilor, cu putere multă!

Tumim şi Urim, au fost încredinţaţi unui bărbat sfânt
Pe care l-ai ispitit la Masa, care Te-ai certat la Meriba;
Levi a zis despre tatăl, despre mama sa: nu i-am văzut!
Şi despre fraţii lui: Nu vă cunosc! A glăsuit cu limba!

Căci păzesc cuvantul Tău sfânt, şi ţin legământul Tău,
El învaţă pe Iacov poruncile Tale şi pe Israel legea Ta;
Ei pun tămâie sub nările Tale, şi ardere pe altarul Tău
Binecuvintează tăria lui Doamne! Priveşte lucrarea sa!

Prin lucrarea mâinilor lui, de copii n-a vrut să mai ştie
Frânge şalele protivnicilor lui, care-l urăsc şi-i ţin cale!
Toţi cei ce vor să-l învingă, să nu poată să-l biruiască
Să cadă în bătălie, şi vrăjmaşii lui să nu se mai scoale!

Beniamin, tânărul vlăstar, este prea iubitul Domnului.
Şi el va locui la adăpost lângă Domnul, sub cortul său,
Domnul îl va ocroti totdeauna, cu-a Lui binecuvântare
Şi se va odihni între umerii Lui, peste-al prăpastiei hău.

Ţara lui Iosif va primi dela Domnul, belşugu-ndurării
Ca semn de binecuvântare, va primi peste ogoare şi vii
Cel mai bun dar al cerului, roua, din revărsatul zorilor,
Cele mai bune ape care sunt, curgând în valuri argintii.

Cele mai bune roade ale soarelui, ce trezesc învierea,
Cele mai bune roade ale fiecărei luni din aleasa pârgă,
Cele mai bune roduri din munţii cei vechi, cu bogăţii,
Cele mai bune roade de pe dealurile veşnice să curgă!

Cele mai bune roade ale pământului din tot ce cuprinde
Bunăvoinţa Celui ce S-a arătat în rug, peste el sa cadă!
Să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului lui,
Pe creştetul capului domnului fraţilor lui, făr-de tăgadă.

Căci a fost încercat din tinereţe, dar a rămas neprihănit
El are frumuseţea râvnită, a întâiului născut al taurului,
Care s-a păstrat pe sine curat, înaintea mai marilor săi,
Coarnele lui sunt ţapoşe…cum sunt coarnele bivolului

Cu ele va străpunge pe toate popoarele, şi le va zdrobi
Până la marginile pământului, puterea i se va cunoaşte;
Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, care nu vor lipsi
Ele sunt miile lui Manase, ce în pajişti verzi vor paşte.

Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale la malul mării!
Şi tu, Isahar de corturile tale! Tu eşti mulţumit în toate!
Ei vor chema popoarele pe munte pregătite-n închinare
Şi uniţi în rugăciune acolo vor aduce jertfe de dreptate.

Ei vor suge bogăţia mării, şi comorile ascunse în nisip
Binecuvântat să fie cine îl lărgeşte pe Gad între hotare,
Când se odihneşte ca un leu, şi sfâşie la braţe şi capete
El a ales cea dintâi parte a ţării, cu suprafaţa cea mare,

Căci acolo stă ascunsă moştenirea legiuitorului în Iacov
El a mers să-şi împlinească rolul cu fruntaşii poporului,
Căci poruncile Lui, faţă de Israel, le-a ridicat la înălţime
Prin străduinţi a adus la îndeplinire dreptatea Domnului.

Dan este un pui de leu, care s-aruncă din Basan, hulpav,
Neftali, sătul de bunăvoinţă, cutreieră până în zori de zi,
Şi-mpovărat de binecuvântări dela Domnul, e satisfăcut,
Şi-n bucuria sa, ia în stăpânire partea de apus şi miazăzi.

Binecuvântat să fie Aşer, printre copiii sfinţi ai lui Israel!
Plăcut să fie fraţilor lui, când unge piciorul în untdelemn!
Zăvoarele tale să fie de fier şi de aramă la porţile-ncuiate,
Şi puterea ta să ţină cât zilele tale! Dela Domnul un semn.

Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel ce trece pe ceruri,
Ca să-ţi vină întra-ajutor; şi El trece pe nori în splendoare!
Dumnezeul cel veşnic, este un loc de adăpost în furtună
Şi subt braţele lui cele veşnice este un loc bun de scăpare.

El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, şi a zis:,,Nimiceşte-l!’’
Israel este fără frică în locuinţa lui, şi nu-şi vrea alta nouă;
Izvorul lui Iacov este de o parte şi el udă grădina-nverzită
Şi-ntr-o ţară plină de grâu şi de must cerul lui picură rouă.

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit?
Un popor mântuit de Domnul, scutul ce zilnic îţi dă ajutor?
Pentru sabia care te face slăvit toţi vrăjmaşii tăi-naintea ta,
Vor face pe prietenii; dar tu vei călca, peste înălţimile lor!

Flavius Laurian Duverna

Binecuvântarea lui Iacov

(Cuprinde Gen. 49. 1-27.)

Strângeţi-vă şi ascultaţi-mă, fii ai lui Iacov!
Ascultaţi-l pe cel ce este tatăl vostru, Israel!
Ruben, eşti întâiul meu născut, puterea mea
Şi pârga tăriei mele; tu te-ai dovedit infidel!

Întâiul în vrednicie, şi întâiul şi prin putere,
Năvalnic ca apele, tu nu vei avea-ntâietatea!
Căci te-ai urcat în patul tatălui tău, pe furiş,
Mi-ai spurcat patul, încălcându-ţi libertatea.

Simeon şi Levi sunt fraţi; ei au ucis oameni.
Săbiile lor sunt nişte unelte de grea silnicie.
Nu vreau să fie sufletul meu în sfaturile lor,
Nici să se unească duhul meu cu a lor furie!

În răutatea lor mare, au tăiat vinele taurilor.
Blestemată să fie furia lor, c-au facut astfel,
Căci mânia lor a fost prea cruntă, sălbatică!
Îi voi divide în Iacov, şi-i voi risipi în Israel.

Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi veşnic,
Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi!
Fiii tatălui tău se vor închina pân-la pământ
Înaintea ta; tu eşti un pui de leu între cei răi!

Tu te-ai întors dela măcel, fiule, ca un leu!
Iuda îşi pleacă genunchii şi se culcă liniştit,
Ca o leoaică în culcuşul ei; cine-l va scula?
De braţul tare-al Domnului, va fi bine păzit.

Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda,
Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui,
Pân-va veni Şilo; de El vor asculta popoarele,
Căci El va fi braţul cel puternic al Domnului.

El îşi leagă măgarul de viţă, pentru odihnire
Şi de un butuc de viţă, mânzul măgăriţei lui;
Îşi spală haina sa în vin şi mantaua în sânge,
Sângele strugurilor, cu gustul dulce-amărui;

Are ochi roşii de vin şi dinţi albi ca de lapte!
Zabulon va locui în pace pe ţărmul mărilor,
Şi hotarul lui se va întinde până spre Sidon,
Până lângă mare, unde e limanul corăbiilor.

Isahar este un măgar osos, şi n-are pretenţii,
Care se culcă în grajduri, dar este satisfăcut,
El doarme mulţumit şi nu supără pe fraţii săi,
Vede că locul unde se odihneşte este plăcut.

Vede că tot ţinutul lui este măreţ şi minunat,
Şi îşi pleacă umărul subt povară, fără cârtire,
Se supune birului şi-i respectă pe cârmuitori
Şi se bucură-ntotdeauna de buna lor ocrotire.

Dan va judeca pe poporul său, fără dreptate.
Ca una din seminţiile lui Israel, judecătoare,
Îşi va asuma rolul, de a pune pace între fraţi
Va fi un şarpe pe drum, o năpârca pe cărare!

În planurile lui, se va lupta să le împlinească
Muşcând călcâiele calului, şi pe neobservate,
În strădaniile depuse va vedea că are succes
Cu metode, făcând să cadă călăreţul pe spate.

În ajutorul Tău, numai, nădăjduiesc Doamne!
Peste Gad vor dau iureş cetele multe-narmate,
Dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări,
Le va ajunge din urmă şi le va distruge, toate.

Neftali este o cerboaică slobodă, peregrinând
Cu inima mulţumită şi-având sănatate-n oase;
El totdeauna laudă numele Dumnezeului său,
Şi cu inima liniştită rosteşte cuvinte frumoase.

Iosif este vlăstarul verde, al unui pom roditor,
Ramurile lui se înalţă peste zidurile de cetăţi,
Vlăstarul de pom roditor, sădit lângă un izvor;
Arcaşii l-au atacat, aruncând asupra lui săgeţi,

Şi l-au urmărit cu ura lor, îndepărtându-l de ei
Dar arcul lui a rămas tare, suferind ca-n ostrov,
Şi mâinile lui au fost întărite prin credincioşie,
De mâinile preabune ale Puternicului lui Iacov.

A ajuns astfel păstorul, stânca tare a lui Israel
Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău,
Şi ea este lucrarea Celui Atotputernic, din cer
Care te va binecuvânta, să biruieşti pe cel rău.

Cu binecuvântările preasfinte-ale cerului de sus,
Cu binecuvântările roditoare, ale apelor de jos,
Cu binecuvântările ţâţelor şi pântecelui mamei.
Binecuvântările tatălui tău să nu fie mai prejos!

Întrec binecuvântările părinţilor mei şi se-nalţă,
Până la creştetul dealurilor veşnice în strălucire!
Să curgă belşug peste creştetul capului lui Iosif,
Peste capul domnului fraţilor săi turnând iubire!

Beniamin, e un lup, care sfâşie tot ce întâlneşte
Dimineaţa mănâncă prada, în marea sa lăcomie,
Dar seara împarte prada răpită şi cu ceilaţi fraţi,
Arătându-le că-i iubeşte şi vrea să fie-n armonie.

Flavius Laurian Duverna

Bucuria Secerişului

E soare splendid în zi caldă de vară
Şi grâu-n lan, din verde a-ngălbenit,
Secerătorii, aşteaptă-n prag s-apară
Căci grâu-i copt, şi bobul e-mplinit!

Plugarii-aşteaptă, ale muncii roade
Căci ei trudind au semănat din greu,
Neştiind în ce fel de pământ va cade
Fertil, sau printre spini, sau defileu.

Ei s-au rugat s-aducă roadă însutită
Când vremea-o fi, de seceriş bogat,
Şi-aşteaptă ziua aceea mare, fericită,
Când grâul copt, în snopi va fi legat.

Momentul e solemn în plină bucurie
Pentru grânarele cele cereşti de sus,
Căci boabele de grâu, pân-la o mie,
Până la mii de mii vor fi pentru Isus!

Transpuse fiind, în suflete-ncercate
Prin jertfa-I scumpă şi mântuitoare,
Mulţimi de mii, vor fi răscumpărate
Prin sângele, la Golgota ispăşitoare.

O! şi când hambarele vor fi umplute
Cu-ale recoltei roade, înmagazinate,
Atunci vor fi cântări, sfinte şi multe
La tronul Tatălui, Cel din eternitate!

Flavius Laurian Duverna

Buna Cuviinţă…

O! Când celui de lângă tine
Nu-i dai voie sa vorbească,
Buna-ţi cuviinţă nu mai ţine
De regula cea creştinească.

Când aperi, cu înverşunare
Dreptatea proprie ce-afirmi,
Buna cuviinţă cade, moare,
Prin nerăbdare, o confirmi!

Când profiţi, să-ai avantaje
Că e prins pe loc momentul,
Buna-ţi cuviinţă strigă, rage,
Ţipând, îşi spune falimentul.

Când pe-aproapele-l jicneşti
Cu niciun pic de remuşcare,
O! buna cuviinţă-o părăseşti
Te-aşezi pe tron de judecare.

Ai dat pe Domnul la o parte,
L-ai alungat, din sufletul tău,
Te-ai risipit de Sfânta Carte,
Te-ai pus în slujba celui rău!

Te-a prins astfel în mreaja lui,
Te ţine strâns în şapte chingi,
Călcând Cuvântul Domnului,
Tu Duhul Său poţi să Îl stingi.

Dacă aproapele nu îl respecţi
Când el îţi zice: stai, mai lasă!
Atunci prin vorbe, dovedeşti:
Nu ai cei şapte ani, de-acasă!

Flavius Laurian Duverna

Binele…

Din Scripturi a rămas scris
Cum să ne purtăm în viaţă,
Când vrăjmaşul, ştii precis
Căl te-urăşte, chiar pe faţă.

S-a zis atunci, ca să iubeşti
Dar numai pe semenul tău,
Pe vrăjmaş chiar să-l urăşti
Şi dacă poţi să-i faci şi rău.

Domnu-a spus, ca să iubim
În deosebi, pe cei vrăjmaşi,
Făcând astfel, Lui Îi servim
Şi va-ndrepta ai noştri paşi.

Pe cei răi să-i binecuvântăm
Ca fiii Tatălui nostru Ceresc,
Şi pentru ei toţi să ne rugăm
Chiar şi când ei ne asupresc.

Căci făcând bine cât putem
Chiar celor ce ne prigonesc,
Atunci noi Legea, înţelegem
Poruncile, cum se-mplinesc.

Flavius Laurian Duverna

Bilanţ Tsunami

După giganticul Tsunami
S-a estimat un trist bilanţ,
Privind sinistrul dezastru
Cu marea-i reacţie-n lanţ.

Aproape trei sute de mii
De suflete-astfel au pierit,
Când valul crunt şi uriaş
Peste pământ s-a prăvălit.

Distrugerile de pe ţărmuri
Din staţiunile vestite, mari,
Vorbesc în cifrele imense
Prin milioanele, de dolari.

Şi-au fost distruse aşezări
Ale localnicilor băştinaşi,
Ce-a perturbat ritmul vieţii
De generaţii, fiind vâslaşi.

Trudirea lor, era pe valuri
Şi fiind la muncă, zi de zi,
De furia apei au fost luaţi
Ne mai putând,…a se feri.

Rapid şi în chip năpraznic
Când valul nalt s-a ridicat,
Au fost clipe îngrozitoare
Căci ce a prins, a înnecat.

A fost scurtă, avertizarea
În valurile, ce s-au retras,
Ca să revină, ca Tsunami,
Şi-n calea lor totul au ras.

Când s-a anunţat prăpădul
Au încercat de el să scape,
Dar timpul n-a mai permis
Fiind cuprinşi, luaţi de ape.

Şi cei scăpaţi de cataclism
Gândesc l-al apelor potop,
Ca unii ce, ca prin minune,
Ei trăiesc, pentru un scop!

Domnul vrea de a-i aduce
Din întuneric, spre lumină,
Din cunoştinţa cea deşartă
La mântuirea Lui deplină.

Şi vrea astfel, să priceapă
Că semnele ce le permite,
Peste pământ să se-ntindă
E glasul Său în rugăminte.

Este-ncă timp de pocăinţă
Pentru-orice suflet doritor,
De a avea simpla credinţă
În Domnul că-I Mântuitor.

Flavius Laurian Duverna

Atâtea flori…

Atâtea flori…sunt primăvara
Şi-atât de verde-i pe câmpie,
Şi-nveşmântată, acum e ţara
Şi-n cânt tresaltă, în bucurie.

În crengi atâtea flori mărunte
Îmbracă pomii-n straie dalbe,
Şi din câmpii, până la munte
Un şir fluid se-ntinde-n salbe.

E-atât de drag peisajul dulce
Ce sub priviri se desfăşoară,
C-astfel în suflet el ne-aduce
Gândul scump de primăvară.

Marea speranţă, spre înnoire
E şi-a omului, ca şi-a naturii,
Şi-n planul sfânt de mântuire
Se transformă starea făpturii.

Şi poate da, un alt sens vieţii
Sperând în sus către apogeu,
Spre zorii scumpi ai tinereţii
Ce-i vom trăi, cu Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna

Atât de-aproape…

Atât de-aproape-mi eşti Isuse
Când mă predau voinţei Tale,
Căci simt prezenţa Ta divină
În mersul vieţii, pe-a Ta cale!

Sub influenţa-I, ce m-atrage
În cercu-mi-ngust de vieţuire,
Mă copleşesc din abundenţă
Dovezi prea sfinte, de iubire.

Şi Tu-mi-eşti Alfa şi Omega,
Şi Cel dintâi şi Cel din urmă,
Cel ce veghezi, fără-ncetare
Să-Ţi aparţin, la mica turmă.

Te simt aproape scump Isuse,
Şezând sub sfânta-Ţi ocrotire!
Şi viaţa-mi astfel urcă-ntruna
Mai sus spre trepte de sfinţire.

Crezând cele spuse-n Cuvânt,
Ce ai promis prin Jertfa mare,
Mă-ndrept în cuget si simţiri
Şi trec peste-orice-ntunecare.

Căci ca Luceafărul spre ziuă,
În zori de-arginţi ai dimineţii,
Când răsare, în ceru-albastru,
Tu-mi luminezi cărarea vieţii!

Flavius Laurian Duverna