Intercer – Poezii si editoriale

As vrea să fiu…

Aş vrea să fiu, odată acasă
În locul prea sfânt pregătit,
În ţara scumpă şi frumoasă
Cu plaiuri verzi, necontenit.

Să fiu acolo, Doamne Sfânt
Dorinţa-mi e, tot mai avidă,
Să pot s-admir acel pământ
Unde nu-i spini şi pălămidă!

Şi-acolo, n-o mai fi blestem
Căci Tu Doamne, l-ai purtat,
Pe Golgota şi-al crucii lemn
Când răstignirea-I acceptat!

Şi-acolo, rodul muncii mele
Nu o mai fi cu trudă amară
Şi cu sudoare-n picuri grele,
Din zorii zilei până-n seară.

Acolo, florile şi pomii cresc
Şi încântă-a ochilor privire,
Cu frunzele lor ce-amintesc
De cea mai verde primenire.

Acolo, păsările, mii de mii
Vor intona în imnuri sfinte,
Cântări solemne-n melodii
Spre slava Bunului Părinte.

Astfel, când pământul nou
Îşi va găsi, marea-mplinire,
Prin Univers doar un ecou
Va străbătea de mulţumire.

Va fi atunci dulce-armonie
Între Cel Sfânt şi Creator,
Şi lumea, care, în bucurie,
Îl va slăvi-n cântări de cor.

Flavius Laurian Duverna

Arată-mi Doamne, slava!…

Arată-mi Doamne,  slava Ta
Prin susurul blând şi subţire,
Şi eu ascuns în stâncă-oi sta
Pân-ce vei trece-n strălucire.

Aş vrea s-o văd şi să o simt
Cum Ea în cale răspândeşte,
Miresmele în locu-mi strimt,
Şi trup şi suflet ’mi-ntăreşte.

Sub influienţa-I preasfântă
Să capăt noi puteri cereşti,
Şi inima-mi ce se frământă
Să ştiu că Tu, o-nsufleţeşti.

Şi-nconjurat de-a Ta mărire,
Cuprins fiind şi-nveşmântat
De-a sale raze, în strălucire,
Smerit şi-umil, să fiu plecat.

Să văd că eu, nu sunt nimic
Ci numai slava-Ţi este totul,
Şi chiar c-oricât aş fi de mic
În grija Ta, sunt în tot locul.

Ascuns în stânca de granit
Sub adăpost de piatră rece,
Prin slava-Ţi, să fiu ocrotit,
În susur atunci de vei trece.

Să laud dragostea Ta mare
Pentrucă Tu, mă cercetezi,
Şi-n clipele de strâmtorare
Îmi dai atâtea mari dovezi.

Speranţa să nu mi se piardă
În strâmtorări, oricâte-ar fi,
Ci inima-mi s-o faci să ardă,
O torţă aprinsă,-n zori de zi!

Flavius Laurian Duverna

Aproape de Venire

Acum, aproape de venire
Natura-i tot mai înfuriată,
Zbătându-se-n dezlănţuire
De cataclisme perturbată.

Pământu-i saturat de ape
Nemaiputând să le reţină,
Când ploi cad să îl adape
Ca hrana el sa o întreţină.

Seismele ce-l deranjează
Care-s tot mai numeroase,
Vor să ne menţină trează
Vegherea, cu ulei în vase.

Căci fiind ca nişte semne
Ce-amintesc a Lui venire,
Ar trebui, să ne îndemne
Lui Isus, să-I dăm mărire.

Şi astfel capetele noastre
Să le ridicăm, cu toţii sus,
Spre zările…cele albastre
Privind venirea…lui Isus.

Caci El v-apare în curând
Pentru-a aduce mântuirea,
Acelora ce gem plângând
Sperând să afle, izbăvirea.

Flavius Laurian Duverna

Privesc dincolo de prezent
si vad Golgota…
In multimea pestrita
si furioasa,
setoasa de sange,
imi descopar chipul
si ma cutremur:
in mainile mele sunt pietre,
in gura mea ,cuvinte de batjocura,
in sufletul meu,ura
si atat de multa dusmanie…
Ce are atata lume cu Tine?…

Privesc dincolo de prezent
si vad viitorul,
vad iarasi Golgota,
dar acolo nu mai este nimeni,
in afara de mine…
Pe crucea inalta si rece
se afla trupul meu
rastignit intre cer si pamant
si nimeni nu plange…
Soldatii romani apar din senin,
privesc si se mira:
trupul de pe cruce
nu are valoare,
acolo trebuie sa fie un Rege,
nu au nevoie de o fiinta
imbatranita de pacat
si de vreme..

Deodata,
sosit din alte sfere,
apare un Miel…
Se apropie in liniste ,
coboara trupul meu de pe cruce,
Isi intinde de buna voie bratele,
iar soldatii romani
bat cu brutalitate cuiele…
Sangele Ii  spala de praf
picioarele si mainile…

Privesc ingrozit si strig:
Lasati-L!
Dati-I drumul!…
Este nevinovat!…
Dati-L jos de pe cruce!
De ce Il ucideti pe Acela
care a venit pe pamant
sa ma rascumpere?…

Dar nimeni nu aude…
Cu ultime puteri,
ma plec pe genunchi,
privesc uimit spre
trupul rastignit
si printre suspine zic:
Iti multumesc Isus!
Iti multumesc Isus!…

Gabriel Neagu
27.03.10

An Nou!

An nou! Ah! Bine-ai venit,
Cu ale vremii zori senine!
Să fii mai bun, mai fericit,
Şi bucurii s-aduci depline!

Să fii de roade, încununat,
Şi de sub brazdele de plug,
Să-nalţe spicul, mai bogat,
Promiţător de mult belsug!

Să se dezvolte zi şi noapte,
Să crească pân-la recoltare,
Când holdele albe şi coapte
Vor intra-n marea secerare!

Să fie snopii mulţi, şi mari,
Să sporească-n numărare!
Să răsplătească pe plugari,
În munca grea cu sudoare!

Să treacă pragul vânturării
Tot grâul strâns şi selectat,
Cuprins în testul numărării
Să încheie timpul aşteptat!

Şi-atunci cu grijă cântărit
Să îşi ia locul în hambare,
Ce-n ceruri gata-i pregătit
Din timpul cel de sigilare!

Astfel, să fii un an mănos
Şi să aduci multe-mpliniri,
Spre slava lui Isus Hristos
Ce ţine lumea sub priviri!

Şi-n grija Sa, neţărmurită
Pentru ai Săi copii sfinţiţi,
Să-i poarte-n mila infinită
De-a fi salvaţi şi mântuiţi!

Flavius Laurian Duverna

Alegerea

Două căi, îmi stau în faţă
Largă-i una şi-alta-ngustă,
Şi Cuvântu-mi dă povaţă
Ca să merg, pe acea justă.

M-oi sili pe acea strâmtă,
Spre idealul sfânt şi mare
Al Iubirei, ce ne-nfrântă,
S-a jertfit, pentru salvare.

Planul sfânt de mântuire
Dragostea…prin biruinţă,
L-a transpus în împlinire
Pe cruce-n grea suferinţă.

Prin Hristos, Fiul măririi,
Singur Fiu de Dumnezeu,
Ceasul mare,-al izbăvirii
Sună gongul, tot mereu!

În anunţul său îmi spune
Cât mai este timp de har,
Că-a făr-de-legii genune
S-a proptit de-un stăvilar.

Şi pe calea aceasta-ngustă
Voi merge cu drag mereu,
Şi-o consider sfântă, justă,
Mă duce spre Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

A trecut, un an …

A trecut, – un an din viaţă
Plecând în cele patru zări,
Şi-altul nou, ne stă în faţă
Prin multele sale-ncercări.

Nu ştim ce aduce ceasul
Şi nici ziua cea de mâine,
La care, ne-e gata pasul
În alergarea, după pâine.

Ne zbatem şi ne chinuim
A fi activi ziua şi noaptea,
Şi-ades nu ne mai oprim
De nu ar fi, ziua a şaptea.

Cam mult fiind aglomeraţi
De ale veacului probleme,
Noi devenim prea stresaţi,
Cu viaţa dusă, la extreme.

Şi-aşa facem din nimicuri
Atâtea zgomote şi zumzet,
Ca apa de ploaie-n picuri
Când cade, cu mare vuiet.

Este nevoie de Duh Sfânt,
Ca să ne ţină mai aproape
De adevăr, şi prin Cuvânt,
De-atâtea griji să ne scape.

Să ne îndemne, la lucrare
Şi-n propria noastră fiinţă,
Din inimă, o transformare
Să se întrevadă-n biruinţă.

Să ridicăm stindardul sus:
-,, La Lege şi la mărturie!’’
Credinţa Domnului Isus,
Model şi pildă, să ne fie!

Spre gloria-I, desăvârşită
Ne e menirea să-L mărim,
Căci jertfa Sa neprihănită
Ne dă putinţă să-L iubim.

Viaţa, pentru noi Şi-a dat,
În planul de răscumpărare,
Şi Golgota l-a demonstrat,
Prin moartea-n crucificare.

Flavius Laurian Duverna

Peisaj de Toamnă

Când frunzele ce-s ruginite, cad toamna pe pământ
Şi-l învelesc, în aşternutul lor funebru-n val de vânt,
Când pomii verzi odată, rămân de-mbrăcăminte goi
Atunci sunt zile mohorâte, şi zilele sunt reci cu ploi.

Din răsărit înspre apus, trec norii-n valuri plumburii
Lăsând din ale lor burdufuri, noian de apă pe câmpii,
Şi peste câmpurile semănate, unde-i ogorul pregătit,
Sămânţa, pusă în brazdă, aşteaptă vremea de-ncolţit.

În aer suflă vântul aspru, neavând ’naintea lui hotar
Şi se cutremur codrii crunt, de-al lui cumplit itinerar,
În scorburi şi în ascunzişuri, stau păsările nemişcate
Şi animalele pădurii în vizuini, ascunse stau culcate.

Presimt, că vântul groaznic, cu vijeliile în zvârcoliri
În crivăţ se va transforma, punând zăpada-n troieniri,
Şi fiind astfel obligate, să stea mai mult în dormitare
Se adaptează din mers vieţii, într-o totală resemnare.

Pe ceruri trec cocori, zburând spre regiuni mai calde
Trec păsările călătoare, dorind prin ape să se scalde,
Călătoresc în stoluri mari, ducându-se spre miază-zi,
S-ajungă-n locuri favorabile, unde pot viaţa şi-o trăi.

Ele, îşi cunosc timpul, şi ceasul lor, privind la ceruri
Ştiu când să plece şi să vină, adunându-se în cârduri,
Din instinct se supun legii ce le-a lăsat-o Dumnezeu,
Şi ani de ani, peregrinând, acelaşi ciclu, îl fac mereu.

Flavius Laurian Duverna
12 octombrie, 2006.

Reamintire

E zi de Martie…şi-afară-i cald
Şi crengile, în pomi înverzesc,
Se-mbracă-n straie de smarald
Şi-n mantii noi, se-mpodobesc.

Se crapă mugurii, care vestesc
Căci sunt promiţători de roade,
Ce splendid cresc, şi înfloresc
Design nou, cu bolţi şi-arcade.

Şi un parfum îmbietor şi dulce
Ca şi-o mireasmă, – alinătoare,
Se simte-n jur, şi el ne-aduce,
O pace-n suflet, cu mult soare.

Căci pentru om toate lucrează
Din câte-au fost puse-n natură,
Spre ai ţinea, conştiinţa trează
Căci legile, au toate-o măsură.

Aşa, cum ele-au fost orânduite
De Domnul nostru Dumnezeu;
Doar prin credinţă fiind privite
Ne re-amintesc…de El mereu.

Flavius Laurian Duverna
28 martie, 2010.

Cum soarele razbate
Cum gerul se inmoaie
In inimile toate
Sa se aseze-n ploaie
A Duhului rodire
Cu-a bucuriei floare!

Nimic sa nu mai doara
Tot ce-a trecut sa zboare
Ca si un vis de noapte
Pierdut intr-o uitare…
Si-n locu-i sa rasara
A mangaierii floare!

Sa infloreasca pacea
Si dragostea cu ea
Cu-a Duhului rodire
”N-asa nemargire
C-asterne peste toate
Parfum de bunatate!

Asterne peste toate
Rabdare… indelunga
Cum soarele razbate
Si norii ii alunga
Cum gerul il topeste
Un dor de-o viata noua
In suflet ne trezeste!

Nimic sa nu mai doara!
Sa-nmugureasca iara
Acel vlastar frumos
Al facerii de bine
Nascut doar prin Hristos
Petale de blandete
Si bunatate rara
S-aduca-n tinerete
”Nauntru si pe-afara
Ca si la batranete
A infranarii floare!

Cu dor de-o viata noua
Cu mainile-amandoua
Tot Adevarul strans
In ochiul greu de plans…
Speranta sa rasara
Cu-a Duhului rodire
In dor de infratire.

Tot ce-a trecut sa zboare
Ca si un vs de noapte
Pierdut intr-o uitare…
Si-n locu-i sa se-aseze
Precum o floare-n glastra
In inimile treze,
Isus, Neprihanirea noastra!

Anisoara Enea – Roman