Estimp
Estimp noian de semne, peste pământ s-au suprapus
Vestindu-ne că este-aproape, venirea Domnului Isus,
Pământul geme de furtuni, de cutremure şi inundaţii
Şi oameni ai ştiinţei lumii, au feluritele lor explicaţii.
Ei cercetează, să priceapă-nceputul atâtor fenomene
Şi-analizează unii factori, făr-a gândi că pot fi semne,
Uitând că este-un Dumnezeu, şi că prin ele ne arată
C-a Sa răbdare e la zero, şi omenirea-n rău e coaptă.
Când oamenii s-or strădui, şi se vor consulta experţii
Să dea soluţii la probleme, în orice domeniu al vieţii,
Când se va crede că ştiu totul, fiind stăpâni pe teorii
Atunci, vor apărea enigme, care de care, mai stranii.
Verificându-le prin prisma unei gândiri cercetătoare,
Uitându-ne-n retrospectivă, la fenomenele-n rulare,
E vremuri pentru-a cugeta: De ce-s atâtea dereglări?
De ce se-opresc şi reapar, cu multe grave perturbări?
De ce, natura este înfuriată? De ce-i atât de bântuită
De uragane şi taifune, şi de cicloanele mari pustiită?
De ce incendii grandioase, apar din loc în loc făcând
Prăpăd prin pârjoliri funeste, în cale totul distrugând?
Pe lângă aceste mari dezastre, produse de calamităţi
Fulgerător, acum se răspândesc epidemii prin vietăţi,
Şi hrana pentru-alimentaţie, nu mai e sigură, stabilă,
Căci viruşi noi, moplipsitori, atacă vieţi fără de milă.
Când la bovine, a apărut, sindromul vacilor nebune
Sacrificate au fost în masă, făr-a lăsa loc de lacune,
Şi, după examene-ndelungi, făcând testări s-a reuşit
Să ţină boala sub control, printr-un efort necontenit.
Dar, din nou gripa aviară, transmisă e cu precădere
La om, prin aerul respirator, şi crize cauzând durere,
Au reuşit mergând foarte rapid, de a opri imunitatea
Şi într-un timp scurt, s-aducă omului chiar moartea.
Pământul nu-şi mai are rodul, de viaţă dătător, curat,
Căci oamenii, prin superfosfaţi, l-au otrăvit şi forţat,
Ca să rodească-n timp record, din motivaţii de câştig
Viaţa fiind pe treapta a doua, iar bolile-n reacţii strig.
Şi aerul cel respirăm, prin poluări, severe şi masive,
Ce le emană şi întreţin, carburanţii, în arderi nocive,
Produc organelor vitale, ce viaţa omului ele-o susţin
Mari perturbări, cu dereglări, în circuitul cel sancvin.
Toxicitatea colosală, dela an la an tot mai prosperă
Cu rezultatul ei macabru, se vede-n efectul de seră,
Ce-a provocat pentru ştiinţă, acea acută îngrijorare
Din ţările cele mai mari, cu grad înalt de dezvoltare.
Experienţele nucleare, ce-încă mereu se săvârşesc
Sunt sursele de radiaţii, pentru tot neamul omenesc,
Care produc degradări, cu fel de fel de malformaţii
Ce n-au fost deloc cunoscute, la celelalte generaţii.
Toate aceste fenomene, cercetate, pe plan mondial
Ne-arată că ele sunt semne, ce se desfăşură-n aval,
De ziua cea scumpă-a venirii, Fiului lui Dumnezeu,
Mult sperată şi-aşteptată, de mii de ani încă mereu.
Ca şi pledoarie-a-ncheierii, unei civilizaţii moderne
E acel timp -să luăm aminte!- apocalipticelor semne,
Ce va împlini profeţia, ce-a fost făcută prin Cuvânt
Că Dumnezeu va nimici, pe oamenii, de pe pământ.
Prin fel de fel de-avertizări, se lămureşte că sfârşitul
Acestei lumi e iminent, arătând că-a ales principiul,
Al degradării-n Sodomie, în viaţa sacră de căsătorie,
Ca şi cetăţile de-odinioară, din a Iordanului câmpie.
Din toate câte se întâmplă, privind viaţa omenească
Străfulgeră-n prioritate, puterea cea Dumnezeiască,
Ce se vrea ca să anunţe, prin gongul atâtor dezastre
Că se apropie şi ziua, cea scumpă a salvării noastre!
Flavius Laurian Duverna
