Intercer – Poezii si editoriale

Iubire Sfântă!…

Iubire Sfântă, prea suavă
Ca flacăra de foc arzând,
Tu-n umilinţă, fără slavă
Ai strălucitt nefumegând.

De unde-ai izvorât, Iubire
Cu-al Tău balsam alinător,
Şi ai turnat peste-omenire
Prin harul mare, salvator?

Ai izvorât din Dumnezeu
Şi-ai răsărit din veşnicie,
În străluciri, de curcubeu
Ţi-ai pus eterna…temelie!

Ai vrut, şi-ai arătat zidirii
Că tot în ea-i desăvârşire,
Supus fiind sub legea firii
La cea mai sfântă umilire.

Şi în voinţa-Ţi necuprinsă
În aplicare, ai pus…planul,
Şi viaţa de a fost pretinsă
Sub cruce ai suit Calvarul.

Ai îndurat, tragica moarte
Şi ai fost pusă în mormânt,
Să poţi avea veşnică parte
La Tronul Tatălui cel sfânt.

Şi dela muntele…Golgota
Din ziua scumpei învieri,
Te-ai ridicat iarăşi la cota
Celei mai scumpe replieri.

Să poţi anula răzvrătirea
Ce-a inundat întregul cer,
Prin faptul că nelegiuirea
A stat ascunsă, în mister.

Iarăşi s-aşezi ca la-nceput
Perfecta ordine prin pace,
Ce a costat mult şi-a durut
Dumnezeirea, de-a o face.

O, numai Tu Sfântă Iubire
Te-ai coborât, atât de jos,
Salvând întreaga omenire
Prin jertfa dată, ca prinos!

Flavius Laurian Duverna

Iubire Scumpă…

Iubire scumpă, şi duioasă
Ce ai venit din cerul sfânt,
Ţi-ai părăsit măreaţa casă
Pentr-o colibă din pământ.

Ai coborât din slăvi senine
Din alte zări şi-ai acceptat,
De-a deveni la fel ca mine
Şi trup firesc şi fire-ai luat.

Ţi-ai arătat marea-ndurare
Care venea din legământul,
De a uni, în jertfa-Ţi mare
Iarăşi, şi cerul şi pământul.

Cand toate ca de la-nceput
Vor fi restaurate în veci iar,
Te va întreba:-,,Ce ai făcut,
De-ai fost strivită la Calvar?

De unde-Ţi vin rănile crude
Pe care-n veci le ai la mâini?’’
Şi glăsuind, le vei răspunde:
,,De la cei ce le-am dat pâini.

În casa celor, ce-Mi ziceau
Că-Mi sunt poporul favorit,
Mărturisind, că Mă iubeau
La Calvar, Eu le-am primit.’’

Şi a fost… ca peste moarte
Şi blestematul ei mormânt,
Să calci… ca s-avem parte
De-a moşteni, noul pământ.

Flavius Laurian Duverna

Isus, o Doamne, fii cu mine!

Isus, o Doamne, fii cu mine
Pe drumul crucii ce cad des,
Şi să-mi ţii paşii, lângă Tine
Căci far al vieţii Te-am ales!

Să-mi dai puteri să mă ridic,
Să port cumplita ei povară,
Şi spre Golgota chiar de pic
Să simt cu Tine că-i uşoară!

În sus, spre muntele Calvar
Ducându-mi crucea zi de zi,
De cad sub ea, rămân în har
Mă zbat şi nu m-oi despărţi.

Chiar ostenit, făr-de puteri
Mă voi scula spre biruinţă,
Ştiind că totuşi, pe-aici ieri,
Tu m-ai purtat, în suferinţă.

Exemplul Sfânt e de urmat
Prin greul luptei ce l-ai dus,
Când în cercări, ai rezistat
Între talhari, pe cruce pus!

Isuse scump, rămâi cu mine
Pe calea vieţii ce-am pornit,
Căci sprijinit numai de Tine
Mă voi lupta, pân-la sfârşit!

Flavius Laurian Duverna

Isuse, lângă Tine!…

Îmi place Isuse, lângă Tine!…
Să fiu sub cerul plin de stele,
S-ascult cuvintele-Ţi Divine
Atât de scumpe fiinţei mele!

Ca Nicodim, care în noapte
Te-a căutat, pân-Te-a găsit,
Mânat de duhul unei şoapte
Doresc s-ascult, glasul iubit.

Căci vreau naşterea din nou,
Şi schimbarea în Duh Sfânt,
Să răspândească, al ei ecou
Cât voi trăi pe-acest pământ.

Hrănindu-mă cu pâinea vieţii
Ce Doamne dai la toţi-n dar,
S-o am, când zorii dimineţii
Mă cheamă la…sfântul altar.

Şi peste zi s-o-mpart în şapte
Şi chiar în opt s-o răspândesc,
Din om în om tot mai departe
S-o aibă toţi, cei ce-o doresc.

Să-astâmpere, pe înfometaţii
Cei flămânzi…după dreptate,
Şi-n acest fel, s-o dea la aţtii,
Lăudând marea-Ţi, bunătate.

Căci pâinea, Tu eşti Doamne!
Ce lumii întregi, Te-ai dăruit,
Ca ea să poată, să se-ntoarne
Din al fagaşului, drum rătăcit.

Şi-atunci din nou vei reaşeza
În Universul cel etern, curat,
Şi-acest pământ cu lumea sa
Ce-n veci de veci va fi salvat.

Căci dorul scump al veşniciei
Va fi-mplinit, cu scumpătate,
Şi acei ce-n vremea pribegiei
S-or bucura, în final de toate.

Atunci va fi-acel mare puseu
De bucurie sfântă-a mantuirii,
Transmis, prin Galaxii mereu
Spre gloria măreaţă, a Iubirii.

Flavius Laurian Duverna

Isuse!…

Cu suflet, udat de lacrimi,
Cu inima-mi, îndurerată,
Înţelegând a Tale patimi
Pe Golgota, însângerată,

Înţelegând că Te-ai jertfit
De bună voie pentru mine,
Cu sufletul slab şi-ostenit
Isuse Doamne vin la Tine!

Eu zeci de ani am pribegit
Pierdut, pe căi întunecate,
Şi viaţa sfântă-am îndrăgit
Uitând de lume şi de toate.

Uitând trecutul neştiinţei,
Privind jertfa pentru mine,
M-arunc în calea biruinţei
Isuse vreau să vin la Tine!

Lasă-mă, la Tronul Sfânt
Şi-n faţa Veşnicului Tată,
Tu mijloceşte prin cuvânt
La sfânta mare, judecată!

Ca un copil să Îţi servesc,
Să fac acum ce este bine,
Cuget curat ca să nutresc:
Isuse, doresc lângă Tine!

Flavius Laurian Duverna

Informare Divină

Când omul viaţa a-nceput
Să şi-o trăiască în Paradis,
Prin îngeri a fost informat
Despre păcat, tot i s-a zis.

Cum marea luptă-ncepuse
În ceruri pentru-acaparare,
Cum Lucifer, se răzvrătise
Mânat de dorul de înălţare.

Cum, că-n Sfaturile cereşti
Şi celelalte lumi, au asistat,
Şi cum Dragostea a stăruit
Ca să-l convingă, de păcat.

C-a stăruit ’ndelung iubirea
Să-şi indrepte a sa gândire,
Lucrarea rea să-şi înceteze
Fiindcă era şi el tot o zidire.

Finalul său a fost dezastrul,
Căci el şi toţi îngerii amăgiţi,
Au fost din ceruri, depărtaţi
Şi doar.. ,,un timp îngăduiţi.”

,,Îngăduiţi” o vreme anume
Să se poată, în toţi dezvolta,
Şi-n Lucifer şi-n ai lui îngeri
Gândul rău, de-a nu-asculta.

Astfel, omul, a fost instruit
Să nu cadă, în vre-o ispită,
Ca el să nu-şi piardă viaţa
De Domnul Sfant, hărazită.

Flavius Laurian Duverna

Harul uimitor

Când har în jertfă-ai arătat,
Har ce-mi aduce mântuire,
Isuse Doamne-am tresăltat
Cuprins de sfântă fericire!

Căci neavând niciun merit
Învederat şi scos din fapte,
Iubirea Ta, m-a-ndreptăţit
Neprihănit eu fiind în toate.

Prin jertfa cea de la Calvar,
Prin sângele ce L-ai vărsat,
O altă-mpărăţie, cea de har,
În veci de veci ai instaurat!

I-ai luat lui Lucifer puterea
Ce-o detinea, prin amăgire,
Când proclamat-ai învierea
În zori de scumpă izbăvire!

Acest har sfânt, îl preţuiesc
Trăind azi pe-acest pământ;
Mă plec smerit şi Te iubesc
Şi osanale vreau să-Ţi cânt.

Să-Ţi laud sfânta Ta iubire
Prin care-mi eşti Mântuitor,
Căci din păcat, Tu izbăvire
Mi-ai dat prin harul uimitor!

Flavius Laurian Duverna

Har şi Jertfă

Când ai bătut la poarta mea
Ca să-Ţi deschid întaia oară,
Isuse scump, loc prim în ea,
Ţi-am oferit în fapt de seară.

Tu vreai atunci, ca să cinăm,
La masa cea sacră-mpreună,
De vorbă-n dragoste să stăm
Ca şi prieteni, când s-adună.

Să-mi spui despre iubirea Ta
Şi despre harul Tău cel mare,
Ce-ai arătat, când la Golgota
Te-ai pus ca punte de salvare.

Şi cum peste-abisul pierzării
Cu-al său hotar, de netrecut,
Te-ai strămutat în largul zării
Prin jertfa crucii, recunoscut.

Te-ai interpus, între pământ
Cum şi-ntre cerul, bulversat,
De-acelaş rău, rămas înfrânt
Când din mormânt, ai înviat.

Prin lupta ce-a fost câştigată,
Prin confruntarea de milenii,
Mă văd în jertfa prea curată
Adusă-n ceasuri de vecernii.

Flavius Laurian Duverna

Glas de-avertizare.

Pe pământ, acum este ceaţă şi negură mare!
Dar, o, Doamne, peste copiii poporului Tău,
Întunericul funest ce pluteşte peste popoare
E risipit de lumina iubirii, ferindu-l de rău!

Trăim azi timpul! E timpul zilelor din urmă!
Timpul când copiii Tăi sinceri se pregătesc!
E seară! Ei se strâng mai aproape de turmă,
Şi la Templul cel Sfânt, cu dragoste clădesc.

Ei gem şi plâng, şi suspină pentru dreptate!
Ea este călcată-n picioare în piaţa de obşte!
Se clatină temeliile tuturor celor ce în spate
Şi-ascund nelegiuirile pe care le săvârşeşte.

Poporul sfânt, o, Doamne, este greu apăsat,
El e pus la probă prin veghere şi statornicie,
Căpeteniile lui mândre, şi-au scos la mezat
Rolurile ce le revin, pledând în îndărătnicie.

Ele nu văd cum sunt; nici reci, nici în clocot,
Şi cred ca deja sunt bogate şi s-au îmbogăţit,
Peste tot sunt ceremonii, în sunete de clopot
Semn ca se apropie iute, de-al vremii sfârşit.

Nu simt nevoia imperioasă, de aurul curăţit,
Nici de hainele de in alb, pentru îmbrăcare,
Nici de alifia de ochi ce li s-au împăienjenit
Şi nu mai văd calea sfântă pentru-ndreptare.

Scoate Doamne la timp, pentru poporul Tău,
Căpetenii păstori, care să păstorească turma,
Nu să se păstorească pe ei din rău în mai rău,
Ci ei să trezească poporul pentru ce va urma!

Iată, vremile de-acum, ne anunţă prin semne
Căci ele vor fi grele, si vor fi vitrege şi pustii,
Vor pieri glasurile, care-ar putea sa îndemne,
Şi-atunci va fi prea tarziu de-a scăpa de urgii.

Căci îngerul va lovi, prin puterea exemplului
Pentru a aduce aminte, că Domnul a judecat,
Mai întâi pe acei, care stau la uşa Templului,
Pe păstorii nedemni ce pragul sfânt au călcat.

Îngerul va continua, ucigând şi tineri şi copii,
Pe toţi, care de Cuvânt, nu au vrut să asculte,
Şi cu niciun chip ei nu vor fi scăpaţi de urgii
Dacă semnul sigiliului, nu va fi pus pe frunte.

Flavius Laurian Duverna

Glas de Rugăciune

Din splendoarea Sfântă, a Tronului-nalt
Doamne, Te rugăm, să Te înduri de noi,
Să pregăteşti drumu-n prea-măreţul salt
În lupta cea crâncenă,-a zilelor de-apoi!

Pe-altarul cel sacru, -al inimilor noastre,
Fă ca-n belşug proaspăt iubirea să ardă,
Şi-n stropi clari de aur în flăcări albastre,
Să străluce în beznă, ea să nu se piardă!

Vremi sunt tot mai grele! Ura se lăţeşte,
Dragostea-ntre fraţi, se stinge-apunând,
Pe-ale vieţii pagini, ea mereu descreşte,
Doamne fii cu noi, mai mult ca oricând!

Semnele sunt sumbre, anunţând mereu
Că aproape-i timpul secerişului cel copt,
Iar lucrarea noastră, urcă-nspre-apogeu
Rupând pâinea-n şapte şi dând-o în opt.

Aruncând pe ape,-al vieţii Sfânt Cuvânt
Este timpul propice, de voci consacrate,
Ducând Vestea bună pe-ntregul pământ
Pentru-a strânge grabnic roadele salvate.

Toarnă acum din ceruri binecuvântarea,
Ca-n vremuri de glorii, Ploaia Timpurie!
Este timpul optim, de-a-ncheia lucrarea,
Prin Marea Strigare, prin Ploaia Târzie!

Flavius Laurian Duverna