“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”
ACTUL – V “Ilie Tisbitul inaintea lui Ahab.”
Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Du-te, si infatiseaz-te inaintea lui Ahab, ca sa dau ploaie pe fata pamantului.”
Ilie, obosit de multele evenimente ale vremii, a executat cele spuse de Domnul desi in mintea lui de data aceasta se cuibareau imagini de ura si moarte din partea Curtii Regale din Samaria. Ahab, dar mai ales regina curtii regale, Izabela, adunase in mintea ei atata ura impotriva lui Ilie ca, numai o asemenea situatie era disponibila din partea lui Dumnezeu pentru Ilie. Acesta se si gandea ca marea decapitare a lui va fi la Samaria. Daca ai fi fost in locul lui Ilie cum ai fi procedat? Ai fi acceptat sa executi ordinul Tronului Divin? Ai fi fost de acord sa te prezinti in fata leului imparat Ahab, dupa ce acesta traise o experienta unica in viata lui si a poporului Israel, si anume: “Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu,” cum spusese Ilie? Trei ani de seceta, mare foamete in Samaria, cautat acest Ilie de garzile paramilitare ale coroanei din Samaria, huiduit si vorbit de rau de toata lumea religioasa a acelei vremi din indepartatul Orient, au fost puncte de cumpana si indelunga rabdare din partea acestui prooroc al Domnului. Si, mai presus de toate, s-a dat si un ordin parafat de Casa Regala ca: “Daca cineva va vedea fata lui Ilie, sa dea de stire imediat,” Casei Regale, caci de nu, atunci acel om sau popor chiar era pus sa jure ca nu l-a vazut pe Ilie, sau daca l-a vazut, sa dea marturie unde este si in ce tinut e de gasit. Cu fata trista, cu capul plecat, depasit de evenimente, saturat sa umble pribeag si pe deasupra sa fie persoana non-grata a unui sistem politic si religios fara Dumnezeul Adevarat al poporului Israel, Ilie satisface dorinta Domnului prin supunere si executare a unui nou plan Divin, planuit cu exactitate de Marele Eu Sunt. Cu toate acestea, misiunea era dificila caci se intalnea cu puterea regala, dar in mintea lui zacea un singur gand si anume, “Voi face voia Celui din Ceruri.”
Timpul trecea, ploaie nu era, iar prapadul ca foametea va pune capat decapitarii unui popor intreg era tot mai sigura. Asa ca, drept vorbind in spirit omenesc, Ilie era considerat tapul ispasitor al acestui dezastru ce era intins pe toata suprafata de locuit a marelui imperiu condus de Ahab si Izabela. Intr-un tarziu, Ilie s-a dus sa se infatiseze inaintea lui Ahab. In acest timp, Ahab a trimes sa cheme pe Obadia, mai marele casei lui. Acest om se temea mult de Domnul. S-a facut ca regina Izabela a omorat pe proorocii Domnului, dar aproape 100 din prooroci au scapat cu viata datorita acestui om curajos si temator de Dumnezeu, pe numele lui adevarat, Obadia. El a ascuns in pesteri cate 50 de prooroci ai Domnului. Acestia au fost hraniti de catre Obadia cu paine si cu apa. Ce curaj a avut acest om temator de Dumnezeu. Daca ar fi auzit Izabela ce a facut Obadia, cu siguranta capul lui era pe butucul de moarte al Orientului Antic. Obadia lucra la palat, si intr-o zi regele Ahab a zis lui Obadia: “Haidem prin tara pe la toate paraurile: poate, poate ca vom gasi iarba ca sa pastram viata cailor si catarilor, si sa nu avem nevoie sa omoram vitele. Si-au impartit tara s-o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum si Obadia a plecat singur pe alt drum.” Numai ca pe acel drum pe care mergea Obadia, mergea si Ilie. Cand l-a intalnit Ilie pe Obadia, acesta l-a recunoscut si a oferit un salut tipic oriental, si anume: “Tu esti, domnul meu, Ilie?” El a raspuns: “Eu sunt; du-te si spune stapanului tau, Ahab: “Iata ca a venit Ilie!” Obadia surprins oarecum de intrebarea lui Ilie, a ramas mut si aproape ca nu stia ce sa spuna. Era atat de inghetat in inima lui ca vedea o pata neagra sora cu moartea in ochii lui. Dupa ce s-a dezmeticit bine a grait ca din gura de sarpe: “Ce pacat am savarsit eu, ca sa dai pe robul tau in mainile lui Ahab, ca sa ma omoare?”
Obadia era prins intre ciocan si nicovala. El lucra la regele Ahab si regina Izabela, fiind omul de incredere al familiei regale. Ba mai mult, calcase ordinul Izabelei prin faptul ca a ascuns aproape 100 de prooroci ai lui Israel. Acestia au scapat cu viata din mana ordinului de moarte al Izabelei. Situatia nu era simpla. O miscare gresita era suficienta si gata era sa fie si Obadia omorat. Numai ca planurile omului nu seamana niciodata cu cele ale Marelui Eu Sunt. Judecata de om credincios, de altfel, al lui Obadia trebuia verificata, caci el lucra in casa de onoare a lui Ahab si a Izabelei. Obadia cunostea tot si Dumnezeu l-a pus acolo tocmai sa indeplineasca o porunca a lui Dumnezeu ce numai unul ca Obadia putea sa o rezolve. El era in masura sa raporteze regelui ce si cum. Numai ca el nu a inteles pe deplin misiunea lui si atunci a pierdut mult din cauza aceasta. El spune lui Ilie: “Si totusi robul tau se teme de Domnul din tineretea lui.” Si Ilie da un raspuns categoric demonstrand ca ascultarea este mai de pret decat orice functie ocupata in viata, chiar daca ai o functie guvernamentala in stat. Ilie a zis: “Viu este Domnul Ostirilor, al carui slujitor sunt, ca astazi ma voi infatisa inaintea lui Ahab.” Cu alte cuvinte, cu tine sau fara tine Obadia, eu voi duce la indeplinire misiunea incredintata de Viul Dumnezeu. Coloana vertebralo-spirituala a marelui prooroc de pe vremuri, Ilie Tisbitul, a ramas intacta si neatinsa de idolatria vremii. Noi astazi, ca si Obadia, oscilam intre a fi si a nu fi, iar de multe ori cadem in transa deznadejdii si a tumultului vremii in care traim. Dumnezeu ne spune sa facem ceva pentru El, dar noi de multe ori, cantarim cu lux de amanunte, din punct de vedere omenesc, fiecare pas scotand in evidenta dreptatea nostra si meritele noastre spirituale, care, de multe ori sunt ca o haina manjita in fata tronului Divin. Ca si Obadia, frica de prea marii nostri in toate domeniile, frica de moarte fie ea chiar doar spusa prin viu grai, frica de ziua de maine in secolul care traim, frica de boli incurabile, epidemii, cataclisme, uragane, cutremure si razboaie de tot felul. Suntem un Obadia al zilelor noastre, cu temeri efemere de laodicean contemporan cu vremea in care traim. Desi unii dintre noi, din tinerete, ca Obadia, cunoastem Sfintele Scripturi, dar cand vine proba o dam cotita si cautam sa scapam de ea, chiar cu pret intre viata si moarte. Curajul si devotamentul lui Ilie, si mai ales experientele lui grele din viata, sa ne faca sa intelegem ca menirea noastra pe acest pamant este sa ducem vestea cea buna, la o lume in pacat, pana la marii ei demnitari. In curaj si temere de Dumnezeu, sa alegem azi cui sa slujim. Daca esti un Ilie, temator de Dumnezeu, vei invinge, dar daca esti ca Obadia osciland intre frica si onoare, vom pierde si viata asta dar, si ceea viitoare. Fie ca alegerea ta si a mea sa fie temeinica si definitorie pe Stanca care se cheama “Isus Hristos”, in vecii vecilor Amin !
In numarul urmator ACTUL – VI Ilie Tisbitul, si Proorocii lui Baal.
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.
Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/
Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net
Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net
Azi Noiembrie 27, orele 10:30 pm, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.
