As vrea sa traiesc

noiembrie 25, 2009

Imi este sufletul trist si trupul obosit,
bucuriile vietii pe pamant incet au disparut,
clipele frumoase sufletului pe rand ne-au parasit
asemenea frunzelor luate de vant..

As vrea sa traiesc sa-L pot admira pe Isus
cand norul de slava va coboari pe pamant,
sa admir coroana si chipul Sau bland,
sa ma plec pe genunchi,sa rad si sa plang…

As vrea sa traiesc pe un alt pamant
mai curat,mai bun si mai sfant,
departe de zbucium,de ploiaie si de vant
impreuna cu cei dragi sa ma-nchin si sa cant.

As vrea sa traiesc ziua cand voi merge cu Isus
prin locuri in care pacatul nu a ajuns,
sa zbor printre stele,sa alerg printre sori,
sa traiesc pe vecie cu al meu Salvator.

As vrea sa traiesc ziua cand ma voi inchina lui Isus
in templul din ceruri, curat si prea sfant,
la marea de cristal impreuna cu cei mantuiti
voi canta biruinta caci Hrist a invins!

As vrea sa traiesc clipa cand Il voi privi pe Isus,
sa laud Iubirea care pe lemnul crucii pentru lume a curs
sa ating cu grija palma si coasta strapunsa
apoi sa ma plec umil in recunostinta.

As vrea sa traiesc ziua cand am sa vorbesc cu Isus,
sa-mi spuna povestea iubirii venita de sus,
sa sorb din izvorul dragostei Sale
pana mi se va satura sufletul de atata iertare..

As vrea sa traiesc si sa raman impreuna cu Isus,
Paradisul sa ramana caminul meu fericit,
sa ascult zi de zi glasul Sau mangaios,
sa admir o vesnicie sacrificiul sau grandios…

Comentariile sunt închise pentru As vrea sa traiesc

Biruitor, când vei veni

noiembrie 25, 2009

Biruitor, când vei veni!…

Când vei veni, în biruinţă
Înconjurat de preamărire,
Toţi îngerii, cu prisosinţă
Isuse, vor fi-n strălucire!

Când norul alb se v-arăta
Pe ceruri sus, spre răsărit,
Poporu’ întreg va aştepta
Căci va fi-n totul pregătit.

Va şti, că acesta e semnul
Al scumpei Tale, reveniri,
Şi peste tot va fi îndemnul
Să nu Te piardă din priviri.

Va răsuna atunci strigarea:
,,Iată, Domnul nostru vine
Cu mântuirea, cu salvarea
Pentru acel, ce-I aparţine!’’

Poporul Tău, ce-a aşteptat
Va fi schimbat în nemurire,
Spre a putea fi-n ceruri luat
Pe nori, la scumpa întâlnire.

Şi-astfel, va fi întotdeauna
Cu Tine-Isuse drag în veci,
Cântând iubirea Ta întruna
Fără de boldul morţii reci!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Biruitor, când vei veni

Biruinţa-n umilinţă

noiembrie 25, 2009

Biruinţa-n umilinţă

Isuse… Scump Mântuitor!
Din slava sfântă şi divină,
La omul slab, cel muritor,
Te-ai coborât în a lui vină.

Te-ai dezgolit de măreţie,
De slava-Ţi de Dumnezeu,
Ce-a stralucit din veşnicie
Înveşmântată în curcubeu.

Un trup aici Ţi-ai pregătit
Ca să aduci la îndeplinire,
Cum planul sfânt a stabilit:
Cea mai sublimă mântuire.

Născut sub legi deja fireşti
Cu omul, Te-ai asemănat,
Sa poţi lupta, să biruieşti,
Să îl răscumperi din păcat.

Prin lupta lungă, a ispitirii,
În Ghetsimani sub apăsare,
Ai vrut nădejdea mântuirii
Să i-o asiguri prin răbdare.

Şi-ai suportat cu umilinţă
Prin umbra de neascultare,
Cea mai grozavă sentinţă
Şi mai crudă condamnare.

Şi-astfel, vestit-ai biruinţa
Prin Universul ce-ai creat,
Că ai primit tăcut sentinţa
Să mori pe lemn crucificat.

De-aceea-n toată veşnicia
Mareaţa taină, a-ntrupării,
Va fi-acea ştiinţă, şi făclia,
În jertfa scumpă a salvării.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Biruinţa-n umilinţă

Biruinţa-n Legământ

noiembrie 25, 2009

Biruinţa-n Legământ

Când cerul sfânt, ai părăsit
Şi ai venit pe-acest pământ,
Isuse, Doamne,-ai împlinit
Un plan făcut cu legământ!

Te-ai umilit, şi-n întrupare
Ca şi-om la fire-ai devenit,
Să poţi plăti răscumpărare
Pentru o lume, ce-ai zidit.

Şi pentru întreaga omenire
Ce-a căpătat cerescul har,
N-a fost mai bună plănuire
De cât jertfirea, la Calvar.

O poartă astfel, ai deschis,
Cu preţul vieţii, de salvare,
Ca din nou omu-n paradis
Să guste-a harului favoare.

L-ai readus, iarăşi la viaţă
Din greul blestem şi păcat,
Ca să poată, să stea-n faţă
Şi nu-n ascuns ca vinovat.

Să ştie că-n iubirea sfântă
Tu-ai suportat a lui dureri,
Nu ai zdrobit trestia frântă
Stând apăsată, sub poveri!

Căci numai marea biruinţă
În Ghetsimani şi la Calvar,
A pus pecetea-n suferinţă
Peste al morţii, crud hotar.

Şi-astfel Stăpân pe înviere
Ai demonstrat, în Univers,
Prin slava sfântă şi putere
În veci păcatul că ai şters!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Biruinţa-n Legământ

Binefacere

noiembrie 25, 2009

Binefacere

De aş călători, pe-o cale
Şi-aş întâlni, un cerşetor,
Ce ar cere cu glas moale
Să-i dau ceva, ca ajutor…

Să-mi pleci inima la Tine,
Isuse, scumpul meu iubit,
Care-ai făcut… atâta bine
La noi aici, când ai trăit!

Poate că el e-un cerşetor
Ce zilnic mâna îşi întinde,
Prin glasu-i umil, rugător
Şi milă de la toţi pretinde…

Poate că are-o… suferinţă,
Un beteşug, în trupul său,
Şi-l ţine prins în neputinţă
Şi-n stăpânirea, celui rău…

Să-mi laşi inima spre dare
De am ceva prin buzunar,
Şi să nu-l iau la cercetare
Dacă merită… al meu dar!

Şi să nu-i fiu eu judecător
În starea-i cea nenorocită,
Ci să-i dau grabnic ajutor
Să-i bucur inima zdrobită!

Prin fapta ce inspiră milă
Să simtă-o dulce bucurie,
Să-şi uite de necaz şi silă,
De soarta-i tristă şi pustie.

Să-şi uite jalnica poveste
A suferinţei când l-apasă,
Că victimă-a durerii este,
Şi strada-i e casă şi masă.

El din zori şi până-n seară
Cu mâinile-ntinse tot cere,
Arătând, greaua-i povară
Din ne-nţeleasa lui durere…

Ajuta-mă, ca să-i pot face
Cu darul meu o consolare,
Să-şi ducă-n linişte şi pace
Povara cruntă, apăsătoare.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Binefacere

Betesda

noiembrie 25, 2009

Betesda

Odată, când mergea Isus
Pe lâng-acea scăldătoare,
Ce se-afla, puţin mai sus
De Templul de închinare,

Betesda, cum era numită
Un loc al milei şi-ndurării,
O inimă, a văzut mâhnită
Aşteptând ziua vindecării.

De cel bolnav, S-apropiat
Isus cu glasu-I mângâios,
Unde zăcea, şi l-a întrebat:
-Vrei să te faci tu sănătos?

-Nu are cine, când aş vrea
Să mă bage-n scăldătoare,
Se-aruncă alţii-n faţa mea
Când apa este-n tulburare.

-Scoală-te, ridică-ţi patul,
Şi-acum umblă pe picioare,
Căci binecuvântări Sabatul
Ţi-a dăruit prin vindecare!

Şi în picioare, drept în sus,
El s-a sculat din al său pat,
Fără-a cunoaşte, că-i Isus
Cel ce pe loc l-a vindecat.

-Nu-ţi e permis ca în Sabat
Tu să-ţi ridici, patul de jos!
Ziceau Iudeii, şi-a-ntrebat:
-Prin cine, eşti tu sănătos?

Dar el deloc nu se gândea
L-Acel străin necunoscut,
Care-i zisese: Poţi umbla!
Căci, El se făcuse nevăzut.

În Templu, cand l-a-ntâlnit
Isus I-a zis: Ai grijă acum!
Eşti sănătos, şi eşti fericit,
Şi iată poţi umbla pe drum.

Să fii prudent, să te păzeşti,
Căci harul inima ţi-o umple!
Vezi, să nu mai păcătuieşti,
Mai rău să nu ţi se-ntâmple!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Betesda

Betania

noiembrie 24, 2009

Betania

Printre multele…minuni
Ce le-ai săvârşit, Isuse,
Ca răspuns la rugăciuni
Ce cu dor au fost aduse,

Betania-i cea mai mare
Si ea stă la loc de frunte,
Căci dragostea creatoare
A vărsat, lacrime multe!

Când odată… Tu treceai,
Pe drum, prin apropiere,
Dela cei dragi ce-i iubeai
Ai primit vestea-n tăcere,

Cum că Lazăr, e bolnav
Si să-i vindeci el voieşte,
Trupul său, zăcând firav
De boala ce-l chinuieşte.

N-ai răspuns la invitare
Să mergi la ei, de îndat’-
Două zile, în depărtare,
A fost timp, de-ntârziat.

Dar, ce poate… a fi zise,
După zile, de-aşteptare?
Lazăr, bietul, el murise,
Cu gândul la vindecare!

Când ai hotărât să mergi
În Betania, loc al durerii,
Şi pe Lazăr, să-l dezlegi
De-al morţii laţ al puterii,

Către ucenici, le-ai spus:
– Hai la Lazar să-l sculăm,
Căci el doarme, deja dus,
E timpul, să-l deşteptăm!

– Dacă doarme, este bine!
Ucenicii-atunci Ţi-au zis,
Nu ştiau că moartea-l ţine
În mormântul crunt închis.

Dar pe loc, le-ai povestit
Căci nu-i vorba de odihnă,
– Lazăr… să ştiţi c-a murit,
Şi nu este, timp de tihnă!

O! a fost jalnică-ntâlnirea
Cu surorile, rând pe rând,
Şi le-ai spus că zăbovirea
Aducea-o veste-n curând,

Vestea scumpă, de înviere
Chiar de este în mormânt,
Curgând lacrimi de durere,
Peste chipul Tău cel Sfânt!

Şi mergând către mormânt
Le vorbeai despre credinţă,
De speranţa-i, prin cuvânt,
Rod…spre-a vieţii biruinţă.

– Doamne, o, de patru zile
Lazăr, a fost pus în raclă,
Şi corpu-i, spre putrezire
Dac-ai vrea să o desfacă!

– Crede numai şi-oi vedea
Cât de mare-I Dumnezeu!
– Dar daţi piatra, alăturea!
– El acum… miroase greu,

A spus Marta, suspinand,
Timp ce lacrime mărunte
Peste-obrazul ei curgând,
Îl brăzdau cu urme multe.

Dar când totul s-a făcut
După cum le-ai poruncit,
Marta-n linişte-a crezut
În Cuvântul ce-ai vorbit.

Iar prin simpla rugăciune
Ca norodul tot să creadă,
Ai cerut, scumpa minune
Dela Dumnezeu s-o vadă.

Când la el, tare-ai strigat
– Lazăre, acum vino afară!
Glasul sfânt Ţi-a ascultat
Neştiind că-l împresoară,

Peste mâini şi la picioare,
Lungi fâşii de pânză lată,
Şi-a ieşit… din dormitare,
Lumea, rămânând mirată.

Şi-având faţa, înfăşurată
În ştergar alb, la culoare,
Atunci le-ai vorbit îndată
’N bucuria cea mai mare:

– Încercaţi, şi dezlegaţi-l
Căci nu-i timp de aşteptat,
Şi să umble acum lăsaţi-l
Căci din moarte, a-nviat!

Din nou viaţa şi-a-nceput
Simţind dorul dragostei,
Ca şi când, n-a dispărut
S-a-ncadrat iar printre ei.

Şi-astfel, dup-a sa-nviere,
Când la surori, li l-ai dat,
Ai plecat, blând în tăcere
Ca să mergi din sat în sat.

Şi, prin ori ce loc treceai
Bolnavi nu mai rămâneau,
Căci pe toţi Tu-i vindecai
De-orice boală, sufereau.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Betania

Soarele nostru

noiembrie 21, 2009

Astazi, timid si inviorat
soarele a incercat sa ne lumineze fruntea
si ne-a trimis cateva din razele sale
calde si blande.

O saptamana intreaga
a stat ascuns in spatele norilor
fara sa ne zambeasca,
desi aveam nevoie de el
ca de paine si apa…

Am fost tristi si suparati,
nu pentru ca nu am fi avut nevoie de ploaie
si pur si simplu ni se facuse dor
de cateva raze de soare.

Cand razele au reusit
sa treaca printre stavilare
si au ajuns pe srada,
oamenii au inceput sa zambeasca
de parca erau un grup de copii
la o serbare scolareasca…

Ne simtim minunat
cand soarele ne rasfata cu darurile sale,
iar sufletul ,ca un copil pribeag
primit sa innopteze la un han
se deschide si se lumineaza.

Sunt atat de triste zilele
in care Il pierdem pe Domnul
printre griji si probleme,
iar cand pacatul ii ascunde prezenta
sufletul plange,
iar speranta se stinge…

Si totusi in clipele acelea
suntem atat de aproape de Domnul
incat Ii simtim prezenta,
putem sa II auzim glasul
si sa-I primim in inima caldura,
pentru ca doar El este Soarele nostru!

Comentariile sunt închise pentru Soarele nostru

Rugaciunea unei mame

noiembrie 20, 2009

Doamne!…
Eu poate am gresit in predica trairii…
Si fiul meu si fiica mea
Loviti de glasul stresului meu, s-au ascuns la umbra pomului
oprit…
Dar ii iubesc si… i-am iubit!

Imi plec privirea spre locul de popas al frunzelor moarte
Si Te rog, nu-i lasa de o parte!
Intinde-Ti mâna si vindeca-mi neputintele…
Strânge-mi lacrimile
Si trezeste la viata biruintele!

Doamne!…
Ca sfetnic pentru fiul meu si fiica mea, am mai gresit,
N-am reusit sa traiesc ce am citit!
Dar ii iubesc si mereu i-am iubit!

Copiii mei, vazând altarul darâmat,
M-au parasit, au evadat!
Era undeva in SAMARIA un alt altar ridicat…
Un altar cu accent de Baal,
Cu preoti ce au schimbat psalmul cu rokul
Si roba de preot cu bocanci militari,
Cu haine din piele cu insemne oculte…
O, Doamne, ce sa-Ti mai spun, ca sunt prea multe!

Dar stiu ca Tu poti!
Ma iarta ca de prea multe ori uitand de Tine,
In ce priveste educatia, m-am increzut in mine!
Ma iarta si vino in ajutor
Pana nu mor
De disperare si de dor…

Doamne, si-asa sunt aici atâtea dureri si nevoi!
Te rog, trimite-mi fiul si fiica inapoi!
Darama, darama ocultul altar
Si-ascunde-ne pe toti in al Tau har!

Jercan D Alex

Comentariile sunt închise pentru Rugaciunea unei mame

Ciucure cu fir albastru

noiembrie 20, 2009

Isi aminteau… povestea intalnirii lor
La Croitor!
Fiecare avea ceva mostenit
In randuiala hainei lui…
Si de aceea, fiecare isi prezenta
Cu grija modelul…
Nu era in felul obiceiului de rand
Mai curand, adevereau ca sunt
De prin alte locuri
La cele patru colturi ale hainei
Unul dintre ei ceru sa i se faca
Ciucuri, prinsi cu fir albastru..
Dar Croitorul parea ca nu prea intelege
Cum ar putea ca sa mai lege
Firul albastru de… ciucuri, de lege
Peste haina timpului scurs…

Si s-a vazut ca era dus
Cu gandul in alta parte
I se putea citi in privire
Ca intr-o carte deschisa
O… nedumerire!
Iar fata Lui spunea ca nu era
Un croitor oarecare
Ca n-ar avea asemanare
Cu unul din maestrii lumii
Ne privea pe amandoi…
Parca ne cerceta pe fiecare dintre noi!
Si ne-am vazut ca eram… GOI !
M-a intrebat pe mine:
Acesta e modelul pe care vrei sa-l fac?
Si m-am vazut atat de… SARAC!
Materialul, m-a intrebat El,
Nu ti se pare ca… intr-un fel
Nu e chiar porivit?
Am ocolit raspunsul!
Ca unul care credeam ca stau bine
In ale cunoasterii
Am inceput sa dau argumente
Doar ma stiam bogat si… multumit…
Dar am aflat ca sunt NENOROCIT!
Si… la privit mai ORB decat toti orbii!
Atunci am inteles ca trebuie sa-L las pe El
Cu mainile-amandoua
Sa-mi faca haina cea noua
Cusuta-n urma acului de… ceas de Ghetsemani
Cu rosul fir al sangelui jertfit
De peste ani…
Cu ciucuri de recunostinta-n pocainta!
Si pretul? N-am mai indraznit sa-ntreb
Era deja platit pretul rascumpararii mele!
Si… ca si cum mi-ar fi stiut intrebarea
S-a apropiat de inima mea
Sa-mi ridice apasarea
A zambit si mi-a soptit:
”Fiindc-atat de mult te-am iubit!”
Sa-ti aduca aminte!

Ramaseseram fara cuvinte
Uimiti de-atata dragoste si dor
In regasire…
Si n-a mai fost nevoie de fire albastre
Treaza sa tina privirea…
Ciucure sa poarte…
Caci… intalnise IUBIREA!

Anisoara Enea

Comentariile sunt închise pentru Ciucure cu fir albastru