Intercer – Poezii si editoriale

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – VIII-a- “Marea Minune de pe Muntele Carmel”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Du-te, si infatiseaza-te inaintea lui Ahab, ca sa dau ploaie pe fata pamantului.
Ilie Tisbitul s-a apropiat de tot poporul, si a zis: “Pana cand vreti sa schiopatati de ambele picioare? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El; iar daca este Baal, mergeti dupa Baal! Poporul nu i-a raspuns nimic.”

Porunca data de Ilie Tisbitul lui Ahab, imparatul lui Israel a fost executata intocmai de coroana imparateasca condusa de Ahab si Izabela. Amandoi au lucrat cu maini puternice si chiar au folosit o inteligenta remarcabila. Ca sa aduci un popor intreg pe muntele Carmel nu este usor. A fost mai degraba o actiune de manager imparatesc pe care Ilie nu ar fi putut sa o realizeze de unul singur. Asa ca Dumnezeu a folosit cu aceasta ocazie coroana regala, si aceasta si-a facut datoria. Este foarte interesant ca Ahab si-a convins regina sa-l ajute la acest plan ce parea mai degraba o razbunare a Izabelei pe Ilie Tisbitul. El, Ilie, era raufacatorul din Israel ce a demonstrat ca ce spune Dumnezeu prin el se implineste. Izabela vroia cu aceasta ocazie decapitarea lui Ilie in fata intregului popor. Poporul era martor.

Sa aduci zeci de mii de oameni, peste 800 de profeti ai lui Baal si ai Astarteei, plus sute de garzi de corp pentru cortegiul regal, plus mancare, bautura, si tot ce cuprindea o asemenea adunare de simbol, nu era simplu ca business de organizare si desfasurare a unui program iesit cu totul din comun. Un management
ce a lasat o impresie cu totul deosebita. Tot programul s-a desfasurat intr-o liniste deplina deoarece era intre viata si moarte, iar criza de apa a adus poporul la o rabdare si suferinta maxima. Apa se vindea cu ulciorul iar hrana era scumpa si nu era deloc aproape, iar poporul era in stare de orice. Nu mai era siguranta de altadata a individului iar colapsul apei era teribil. 30 de zile putea un corp uman sa traiasca fara apa daca era puternic fizic; daca nu, murea prin deshidratare.

In aceste conditii s-a desfasurat marea demonstratie Divina de pe muntele Carmel. In ce a constat aceasta demonstratie, imaginatia noastra de natura umano-pacatoasa lasa de dorit, dar vom incerca prin Isus sa repunem in cuvinte marea Binecuvantare de Iubire si Speranta a unui popor ales de Cel din Ceruri, ce a ajuns in pragul suferintei datorita: neascultarii, incapatanarii, trufiei pamantene, mandriei si scaldarii sufletului lor in apele murdare si pline de pacate ale Baalilor si Astarteei din vechiul si indepartatul Orient al Antichitatii. Carmelul era plin de fiinte umane si puteai vedea oameni bogati, saraci, militari, homo si lesbiene, batrani in numar mare, strajeri ai curtii regale, functionari si demnitari superiori, ai imparatiei, vaduve si orfani, amaratii din popor si copiii, viitorul lui Israel.

Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, si a zis: “Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El; iar daca este Baal, mergeti dupa Baal ! Poporul nu i-a raspuns nimic.” Cand Ilie s-a ridicat ca unul singur si si-a indreptat pasii spre popor si a spus cuvintele de mai sus, poporul a luat o pozitie de aducere aminte, ca pe vremuri cand Moise vorbea cu Dumnezeu iar apoi Moise vorbea poporului ce a spus Dumnezeu. Se pare ca poporul s-a trezit iar tacerea lui de mormant seamana a regret cu manie, seamana o atitudine intre viata si moarte, seamana o lupta intre inima de granit a poporului adus in idolatrie si o parere de rau amestecata cu frica si teama de ce a facut pana la Carmel. O tensiune generala naste o speranta

Ilie proorocul acelor vremuri a zis: “Eu singur am ramas din proorocii Domnului, pe cand prooroci ai lui Baal sant 450 (patru sute cinci zeci). Si Ilie porunceste din nou, deoarece desi era singur el conducea ostilitatile, si tot el domina Carmelul prin pozitie, statura, voce si putere de la Cel Sfant. “Sa ni se aduca doi junci. Ei sa-si aleaga un junc, pe care sa-l taie in bucati, si sa-l puna pe lemne, fara sa puna foc. Si eu voi pregati celalalt, si-l voi pune pe lemne fara sa pun foc.” Tot poporul asculta cu toata atentia si era atat de captivat de aceasta scena unica ca a uitat si de foame si de sete. Unii dintre ei vedeau cu uimire cum un singur om, Ilie, domina conflictul iar altii vedeau ca o adevarata speranta aceasta intalnire intre un popor condamnat mortii pacatului si un prooroc ce a ramas statornic la principiile Celui Prea Sfant.

Ilie Tisbitul a zis din nou: “Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Dumnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si poporul a raspuns, si a zis: BINE !”
Ce putere data din Cer unui prooroc, ce forta de a captiva prin cuvinte simple un popor in agonie si suferinta spirituala, ce sarcasm cutremurator imbinat cu o noua si teribila cutezanta sa afirmi ca un popor intreg schioapata de ambele picioare. Ce curaj imbinat armonios cu putere de la Dumnezeu ca Dumnezeul Cerurulor este Viu, nu mort. Ilie nu accepta decat acel Dumnezeu ce va raspunde prin foc dar, nu pus de om ci de Dumnezeul care te increzi, speri, te rogi, aduci jertfe, te inchini inaintea lui, si numai acela poate fi Viu si Nemuritor.

Poporul a raspuns cu durere, manie, bucurie trecuta prin agonie si extaz, cu inversunare de o rautate demonica datorita demonilor ce cuprindea firea lui pamanteasca, cu ura fata de tot ce se intampla, cu aceea asteptare de lunga durata pentru o viata normala cu paine si apa. Prin raspunsul lui, poporul Israel a ajuns la capatul rabdarilor iar multimea demonilor reflectata pe fata proorocilor lui Baal capata conotatii speciale in activitatea lor de servitori fideli ai lui Satana. Acordul acestui popor Israel, fara o carma spirituala, isi da cu presupusul si in situatii de criza. Omul din acel popor a actionat ca o fiara salbatica infometata de hrana si apa. Faptul ca rabdarea a atins culmi nebanuite, Dumnezeu isi arata puterea in asemenea conditii ca omul sa creada nu de frica ci de Iubirea Lui cea Mare.

Poporul Israel a uitat de minunile savarsite de Marele Eu Sunt cu el in decursul Istoriei lui pe acest pamant. A uitat de Eliberarea din Egipt, de trecerea Marii Rosii, de Mana Cereasca ca hrana buna si curata, de apele datatoare de viata din stancile de odinioara, a uitat de Legea Divina, de marile invataturi ale Decalogului, de Reforma Sanitara data de Dumnezeu prin Moise si mai presus de toate, marile binecuvantari in decursul drumurilor sinuoase ale vietii lor, cu toata neascultarea lui de Dumnezeul Cel Adevarat. Dar acum acest popor este plin de idolatrie iar Ahab si Izabela au tarat acest popor in lanturile teribile ale Baalilor si Astarteei. Cu ochii holbati de mirare la ce spune Ilie, si mai ales captivati de tot ce se intampla pe muntele Carmel, multimea variata ca natiune a poporului Israel asteapta ceva si anume: ori, decapitarea lui Ilie, ori o Mare Minune.

In numarul urmator ACTUL – VIII-b- “Marea Minune de pe Muntele Carmel.”
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Decembrie 19 – 2009, orele 12:25 pm, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – VII “Tensiune La Palatul Regal Din Samaria”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Du-te, si infatiseaza-te inaintea lui Ahab, ca sa dau ploaie pe fata pamantului.
Ilie, Tisbitul porunceste lui Ahab: Strange acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal si pe cei patrusute de prooroci ai Astarteei, care mananca la masa Izabelei.”

Porunca data de Ilie marelui Ahab a fost primita nu ca o umilinta in fata profetului ci mai degraba ca o “speranta” de a iesi dintr-o criza cumplita de ploaie, de apa, de viata. Ahab nu i-a mai zis lui Ilie absolut nimic. A executat un ordin ce venea de la Dumnezeu, prin proorocul sau Ilie. Regele se temea in sinea lui de Ilie deoarece stia foarte bine toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu prin acest prooroc al Domnului. Nu a mai stat pe ganduri caci foametea in tara era feroce, iar apa de baut nu mai era. Au secat aproape toate resursele din marile rezervoare ale imparatiei, iar pretul unui blid de apa era ingrozitor de scump. Ahab nu a mai facut de data aceasta declaratii rautacioase fata de Ilie, ci pur si simplu a luat de bun tot ce a spus proorocul Domnului, Ilie Tisbitul.
A venit la palat in graba mare, a pus in sedinta de urgenta tot staff-ul din conducerea Israelului iar Izabelei i-a poruncit sa execute ordinul venit din partea lui Ilie. Izabela, regina cu putere de fier a fost scoasa din impietrirea ei, iar Ahab a pus-o sa-si caute proorocii. A fost mare lupta la palat, intre cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal si cei patrusute de prooroci ai Izabelei, nevasta de imparat. A fost una din cele mai ucigatoare fiinte ce s-a nascut pe pamant. O femeie regina plina de demoni ce luptau impotriva adevaratului Dumnezeu, iar atitudinea ei a dus la executarea proorocilor lui Israel. Numai una suta a reusit Obadia sa salveze din ei. Cu mare frica i-a hranit cu paine si apa, fara ca puterea de la palatul regal sa stie. Mare curaj a avut acest Obadia.
Palatul a fost pus in miscare, s-au intocmit scrisori ce erau scrise de oameni cu carte, nu de oricine, si parafate de regele Ahab. Aceste scrisori erau parafate numai cu sigiliul imparatului. Regina Izabela nu avea acest drept, deoarece numai regele putea legifera o petitie scrisa iar fara sigiliul lui Ahab nu avea nici o valabilitate. Aceste scrisori sigilate au plecat spre tinuturile indepartate ale lui Israel prin soli special imbracati, cu o tinuta aleasa, si cu un design vestimentar tipic orientului. Solii aveau imprimat pe costumatia lor sigla regelui Ahab si a coroanei imparatesti. Odata primita, aceasta scrisoare suna ca un ordin de razboi, nu te puteai juca cu un asemenea anunt imparatesc. Era un ordin ce trebuia respectat imediat si fara tagada, caci acest anunt suna a viata sau moarte.
Aceast act imparatesc avea, mai presus de toate, insemnele specifice ale sigiliului imparatului Ahab. Nici Izabela, ca imparateasa, nu avea dreptul sa nu-l respecte. Ca sa nu mai spun ca in timp de criza de orice fel, omul actioneaza ciudat deoarece tensiunea creste intre partile implicate intr-un conflict ce nu-is gaseste iesire. Si aici se vede de fapt forta imparateasca a lui Ahab pe care i-a dat-o Dumnezeu, si anume sa execute intocmai poruncile Lui prin gura servului sau, Ilie Tisbitul. Este o mare minune cum Dumnezeu a lucrat in decursul istoriei cu oameni ce erau impotriva legilor Sale. Nu vi se pare straniu ? Un imparat rau si neascultator de Dumnezeu, ca Ahab, si o imparateasa demonica ca Izabela, sa asculte si sa execute un plan Divin printr-un prooroc simplu, ca Ilie Tisbitul.
Ilie Tisbitul avea si el ciudateniile lui dar mai ales avea un sarcasm aparte fata de alti oameni. Totusi el executa si respecta intru totul mesajele venite de la Cel din Ceruri. Ordinul simplu al lui Ilie dat lui Ahab, imparatul lui Israel, suna ca o speranta pentru acest rege. Impovarat de pacate, alipit cu trup si suflet altor dumnezei straini, manjit de sangele acelor nevinovati pe care l-a varsat printr-o ucidere cruda si nemiloasa, toate l-au debusolat de tot si de toate. Nu mai stie ce sa faca imparatiei sortita mortii nemiloase prin infometare si lipsa de apa. Numai ca, in culmea desfranarii lui idolesti si a impietririi inimii lui, Izabela, imparateasa la palat, l-a trimes si mai mult in prapastia infernului fara intoarcere. Destrabalarea de la palat, prin idoli de tot felul, a dus poporul Israel la lipsa de apa si viata.
Ahab, de data aceasta, era hotarat. A actionat ca un rege adevarat. A dat ordine, a adunat poporul impreuna, atat pe cei rai cat si pe cei buni, a impus un regim de urgenta generala, si a dat instructiuni ca cine nu va respecta aceasta invitatie de pe muntele Carmel va suporta rigorile legilor imparatesti. Ahab, imparatul lui Israel a iesit in fata, indreptand poporul spre un loc curat si deosebit si anume pe muntele Carmel, la resedinta simpla a lui Ilie Tisbitul. Nu par fara sens aceste lucruri ? Sa trimiti un popor intreg la resedinta unui prooroc al lui Dumnezeu ? La urma urmei cine era acest Ilie ? Era omul lui Dumnezeu. Dar se poate observa ca poporul, dar mai ales imparatul Ahab, vedea ceva, vedea ca va avea loc o minune. Dar daca nu va fi nici o minune, voi da ordin sa-l execute pe Ilie Tisbitul.
A judecat bine Ahab ? Nu cred, caci el nu mai avea nimic de pierdut. A lucrat in virtutea inertiei, numai ca aceasta inertie a lui a fost parafata de cel ce zice Eu Sunt. A actionat dupa un plan in care numai Dumnezeu l-a facut in stare sa adune o masa imensa de oameni, sus pe un munte numit Carmel. Ahab stia ca Ilie nu arunca cu vorbe in vant cum facea el, imparatul. Si mai era ceva: a invatat ca totusi acest Ilie era Omul lui Dumnezeu. Putea sa-l omoare, dar nu s-a incumetat sa faca o asemenea fapta deoarece Ilie era pazit de Cel din Ceruri. O scena fantastica cu sute de mii de oameni in jurul colibei lui Ilie Tisbitul. Cine era adevaratul rege acum ? Cine dadea comenzi si ordine poporului ? Cine superviza toata aceasta scena de vis, cu aer curat si proaspat de munte ? Era Isus.
Astazi, avem aceeasi criza, dar atentie, inca nu a atins punctul maxim. Loc de mai rau mai este, si treapta cu treapta ne indreptam pasii spre o mare criza finala ce va face selectia intre bine si rau, intre curat si necurat, intre ascultator si razvratit, intre fecioara inteleapta si fecioara neinteleapta, intre adevar si minciuna, intre rai si iad, intre viata vesnica si moarte vesnica, intre un pamant nou, vesnic si un infern apocaliptic ce duce la pierzare, intre speranta vesnica si deznadesde vesnica, si lista continua. S-ar putea sa avem si noi astazi acelasi fel de comportament ca odinioara cand poporul Israel se inchina la toate zeitatile posibile ale vremii. Noi avem zeii nostri moderni. Fotbalul, nu ala jucat pe teren ca o miscare binefacatoare pentru organism ci unul etalat pe post de “fanatico”, cu echipamentul formatiei dorite, cu fular avand sigla clubului, jacheta in acelasi design, stand in fata micului ecran cu o ceasca de cafea, o tigareta eventual, o bere fara alcool sau fie ea si cu alcool, ca tot nu ne vad fratii nostri de aceeasi credinta. Alta zeitate perfida este accesul la internet, al copiiilor in primul rand si al adultilor, caci ei mai si muncesc si nu au timp ca jucausii casei. Izabela moderna arunca in lupta toata imaginatia ei de femeie destrabalata, frivola, cu o fata varuita in culorile dementiale ale unei cosmetici moderne preluate din vechea civilizatie a Egiptului Antic, dar garnisite cu descoperiri moderne. Tot ea este amanta sexuala, bisexuala sau trisexuala depinde de gusturi si genuri ce fac parte din noptile de vis ale sarpelui cel vechi de la sfarsitul saptamanii. Este criza, nici o problema, deoarece gasesti de lucru in lumea murdara a civilizatiilor moderne. Un alt zeu este pastrarea serviciului cu orice pret, fie el chiar si Sabatul. Seful tau zice ca trebuie in aceasta zi de vineri sa lucrezi pana la ora 8:00 seara, adica in sabat. Si cu parere de rau te inchini in fata acestui zeu modern ce nu iarta si devi o problema daca nu ramai la programul suplimentar. Si uite asa, pe timp de criza, ai de lucru, dar calci sabatul; putin, dar sufficient sa pierzi vesnicia. Nu este ca pe timpul lui Ilie ? Este, caci credinta nu mai este, biserica Adventa e din ce in ce mai goala, iar zeii moderni se inmultesc in casele noastre. Ce trebuie facut ? Vom vedea in numarul urmator. Pana atunci, sa meditam adanc la cele din timpul lui Ilie si sa venim pe Carmelul Sperantelor, adica la Dumnezeul Nostru cel Vesnic si sa ne intoarcem la adevarul sperantei in Marele Eu Sunt. Amin !

In numarul urmator ACTUL – VIII “Marea Minune de pe Muntele Carmel.”
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Decembrie 12 – 2009, orele 11:15 pm, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

Era spre seara,
in Betleem calatorii se pregateau
de un ultim popas inainte de a ajunge
la Templu,
in cetatea lui David.

Iosif,impreuna cu Maria
au cautat in Betleem
un loc de gazduire,
aici ar fi trebuit sa vina pe lume
Copilul pe care cerul si pamantul
Il vor numi Mesia.

Intr-un tarziu,un hangiu
dupa ce ii privi indelung
considera ca ar fi o fapta inumana
sa lase afara ,in strada,
o viitoare mama
si le oferi ca loc de gazduire
un grajd murdar
unde se aflau cateva animale,
iar pe jos resturi de paie
si alte gunoaie…

In tot acest timp de cautari,
ceilalti calatori isi vedeau in liniste
de treburile lor.
la Templu invatatii studiau
elevii notau si ascultau,
dar nici nu gandeau ca undeva, aproape,
o mama aducea pe lume
un copil de parte barbateasca
pe care ei,
cu deosebita mandrie
Il asteptau sa le aduca in viitor
putere, pace si fericire…

Impresionati de solia si cantecul ingerilor,
pastorii au lasat pe camp turmele
si au venit in cetate
la iesle,
sa priveasca darul oferit omenirii
de Tatal din ceruri.

Consternat de cele intamplate,
a doua zi hangiul i-a gazduit in casa,
era evreu si Torra era o lege sacra,
el trebuia sa aiba mila
de lumea mai saraca…

La cateva zile,
sosi la Betleem cativa calatori
cu o caravana ce parea ciudata:
veneau de la Ierusalim
si cautau …o stea misterioasa.
Cand steaua s-a oprit
magii de la rasarit
s-au plecat inaintea Pruncului
de curand nascut
si i-au adus daruri bogate,
demne de un viitor Rege
a carui Imparatie
va fi lumea toata…

Astazi,
Pruncul din iesle nu mai este copil,
El este Regele regilor
si prin jertfa Sa a redevenit
peste pamant Stapan.
In curand el va reveni pe nori
ca Domn si Mantuitor!

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – VI “Ilie Tisbitul si proorocii lui Baal.”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Du-te, si infatiseaza-te inaintea lui Ahab, ca sa dau ploaie pe fata pamantului.
Obadia, ducandu-se inaintea lui Ahab, l-a instiintat despre lucrul acesta. Si Ahab sa dus inaintea lui Ilie.”

Atentie mare de tot, nu Ilie vine la palat, nu Ahab face invitatia ci, Ilie proorocul Domnului, invita pe Ahab sa se intalneasca cu el. Regele Ahab se temea de Ilie. Rautatea Izabelei si mandria ei de regina nu suporta o asemenea intalnire, mai ales ca aceasta ceremonie nu avea loc la palatal regal. Izabela nu se temea de Dumnezeul lui Israel deoarece aceasta regina idolatra avea zeitatile ei, avea o multime de prooroci ce in fiecare zi aduceau jertfe lui Baal. Acesta este acel blestem ce s-a asezat pe umerii poporului Israel cand au cerut sa fie condusi de un imparat pamantean. L-au dat pe Dumnezeul Adevarat la o parte si au ales Baali si Astartee, lucru ce nu a placut Domnului. Alegand un imparat pamantean, Dumnezeu stia ca idolatria va distruge pe poporul Sau. Asa ca ce a facut Ahab si Izabela in materie de “idolatrie” intrece orice fel de imaginatie.

“Ahab, abia a zarit pe Ilie, si i-a zis: Tu esti acela care nenorocesti pe Israel? Ilie i-a raspuns: Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, si toata casa tatalui tau, fiindca ati parasit poruncile Domnului si te-ai dus dupa Baali.”

Dialogul dintre proorocul Domnului, Ilie Tisbitul, si Ahab, cel mai idolatru rege al poporului Israel, a avut o semnificatie aparte. Daca stai si te gandesti, de asta data Ahab a spus bine ca Ilie a zis ca nu va fi ploaie decat dupa cuvantul sau, caci asta a fost motivul intalnirii lor, dupa parerea regelui Ahab. Numai ca lucrurile nu stau asa. Poporul, chiar in seceta cumplita, se inchina la idoli. Proorocii Domnului au fost macelariti, o parte din ei, de catre regina Izabela, o femeie feroce, avida dupa sange de om si mai presus de toate, o destrabalata a vremii. A adunat in jurul palatului ei o sumedenie de blestematii, care mai de care mai cumplite pentru un popor binecuvantat de Dumnezeu odata, iar acum, decazand in idolatria complexa a Orientului Antic. Muzica frivola, sexualitatea in toate fazele ei, jertfirea copiilor pe altare idolatre, consumarea bauturilor alcoolice si folosirea jertfelor pagane la fiecare masa, reprezentau puncte de dezmat si desfrau fara margini, la un popor (Israel) ce era odata binecuvantat de Dumnezeu.

Atatea zeitati planau in palatele lui Ahab si ale Izabelei ca te minunezi ce pierdere de timp era sa dai importanta fiecarei zeitati din aceea vreme. Si cand te gandesti ca Dumnezeul cel Viu era dat uitarii, jertfele de seara si dimineata nu mai reprezentau pentru multi din popor adevarate intalniri cu Marele Eu Sunt. Trufia, mandria, obraznicia, cuplate cu cele mai mari zeitati in ale ghicirii, reprezentau o culme a destrabalarii religioase a lui Israel. Astrologia zodiacurilor era una din stiintele ce erau studiate de cei ce se indeletniceau cu ea, chiar in palatele imparatesti ale coroanei regale, iar Izabela si Ahab erau capetele de afis ale marilor ceremonii idolesti aduse in numele lui Baal si ai Astarteei. Si cu toate ca nu era ploaie de trei ani, noua regina incoronata cu ura si dispret era foametea Nici acum nu se prevestea o noua si prospera inviorare spirituala spre altarele sfinte ale Israelului de ieri, ale Dumnezeului lui Abraham, Isac si Iacov (Israel).

Nici in aceste conditii grele si mai dificile ca oricand, poporul Israel nu s-a indreptat spre o parere de rau fata de marea idolatrie din vremea lui Ahab si a Izabelei. Ba mai mult, fiecare casa avea un foc idolatru, iar ura si dispretul pentru adevaratul Dumnezeu, era adanc sapata pe fruntea oamenilor din popor, indiferent daca erau copii, batrani, tineri, tati sau mame. Diavolul a sadit in inima lor aceasta planta numita “ura”. De aceea era nevoie de o mare minune de trezire a unui popor ce era robit idolatriei pagane. Numai un semn venit din cer mai putea trezi in inima lor diabolica, o schimbare spre, Marele Eu Sunt. Parasind poruncile lui Dumnezeu, poporul Israel a ramas in mainile diavolului, iar acesta a facut din vestitul Israel de pe vremuri un idolatru pagan fara scrupule si o idolatrie ce niciodata nu a fost atinsa mai inainte. Legiuni de demoni a cuprins Israelul de ieri cu invataturi false, cu jertfe straine si idolatre, cu zeitati din lemn, metal, piatra si alte materiale ale vremii, numai ca sa desfraneze si sa-si satisfaca un apetit murdar in numele lui Baal si al Astarteei.

Din pacate, si azi sarpele cel vechi numit diavolul si satana face ravagii in lumea noastra contemporana, ca pe vremuri. Isus a venit si la noi, dar se pare ca l-am nesocotit prin idolii nostri moderni. Folosirea canalelor de televiziune in toate limbile pamantului, vizionand programele lor diabolice in lumea tinerei generatii, fotbalul modern cu cupele lui europene si mondiale, dansul si muzica destrabalata din marile sali ale momentului de pe mapamond, furia luptelor de box, judo, arte martiale cu lasare de sange pe podeaua de intrecere, folosirea femeii ca un zeu al frumusetii in toate reclamele comerciale ale planetei, si microbul teribil si rafinat al internetului, folosit in scopuri murdare, da nastere la monstrii ai drogurilor de azi si de maine. Mii de copii si tineri nesupravegheati cad in lanturile de fier ale folosirii programelor interzise pentru ei, iar mai tarziu, acesti nevinovati de azi sunt maine marii specialisti in folosirea drogurilor si ale stupefiantelor de tot felul. Raul Satanic din timpul lui Ilie s-a marit, amplificat, iar speranta multora in Viul Dumnezeu a disparut. E nevoie de o trezire spiritualo-religioasa, care sa ne aduca la Isus, Marea Jertfa de pe Golgota, in veci Amin !

In numarul urmator ACTUL – VII “Marea Minune de pe Muntele Carmel.”
Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Decembrie 05 – 2009, orele 3:30 pm, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

Cu masura bogata de dragoste si har,
strabatand distante uriase,
printre constelatii si planete
speranta a coborat iarasi la noi
pentru a descoperi tuturor
o lume mult mai minunata
si mai bogata…

Frumoasa ca o mireasa
impodobita cu neprihanire si pace,
solia din Scriptura
a dorit sa desavarseasca gandirea,
sa spele si sa schimbe inima
si prin sangele de pe Golgota
sa deseneze pe plansa inimii
mantuirea…

Seara de seara,
fara sa lipseasca,
Isus a fost mereu prezent,
S-a oprit in fata portilor noastre
de fiecare data
si a cautat un spatiu
in care sa poposeasca,
pe care sa-l imbogateasca
cu lumina si pace…

Vocea Duhului Sfant
a fost placuta si calda,
apa din izvoarele Bibliei
a fost deosebit de limpede
si curata,
iar painea care s-a frant seara de seara
a fost proaspata si gustoasa…

Cat de frumos ar fi fost
daca soarele s-ar fi oprit
asupra vaii Gabaonului
si luna asupra vaii Aialonului!
Cu siguranta am fi terminat
luptele cu noi insine,
am fi invins pentru totdeauna
nedesavarsirile
si am fi izgonit din inima gheata
si ispitele…

Impreuna cu Isus
am fi cucerit cetatile,
iar Misiunea Sperantei
si-ar fi implint asteptarile…

Când am cunoscut…

Când am cunoscut, Iubirea
Ce-n Fiul Tău, Ţi-ai arătat,
Doamne am văzut menirea
Ce-o am fiind răscumpărat!

În ea aflat-am pacea dulce
Ce-am năzuit-o cu ardoare,
Şi tot privind tăcut la cruce
Am priceput a ei grandoare.

Când ceru-ntreg a fost golit
De slava Sa, în desăvârşire,
Atunci pe Terra, a strălucit
Iubirea, în sfânta Ei slujire.

În umilinţă-urcând Calvarul
Cu spini pe capu-ncoronat,
Ea Şi-a băut întreg paharul
Cel blestemat de sub păcat.

Cu viaţa trecută prin moarte
Ea Universului, a consfinţit,
Că omul poate s-aibă parte
Iaraşi de-un trai ce-i fericit.

Atunci calea ce-a fost aleasă
Eternizată-n Sfânt legamânt,
A fost în întregime-nţeleasă
Şi-n ceruri sus, şi pe pământ.

Flavius Laurian Duverna

Când căutam…

Când căutam o mângâiere
În viaţa aceasta trecătoare,
Eram prins de grea durere
Prin gânduri triste şi amare.

Nu găseam niciun răspuns
La întrebări ce îmi puneam,
Şi-mi apărea, totul ascuns
Când în adânc eu cugetam.

Mi se părea, că omul trece
Şi viaţa aceasta-i fără rost,
Dac-altceva nu se petrece
Să aibă sens şi-un adăpost.

Mi se părea, că e îngrădit
De prea multe nenorociri,
În viaţa-i ce-o-are de trăit
Făr-a avea, nişte împliniri.

Dar în adâncul minţii mele
A strălucit o zi-n credinţă,
Şi la-ntrebările prea grele
Răspuns a fost, o luminiţă.

Prin ea atunci am cunoscut
Ce-i rostul lumii ce-ai creat,
Care a fost, precum ai vrut
În planul Doamne, minunat.

Dar omul prin neascultare
Porunca-Ţi sfântă a călcat,
Şi viaţa-n veci nemuritoare
A fost pierdută prin păcat.

Dar nu l-ai lăsat în apăsare
Ci sigurul Tău Fiu L-ai dat
Ca jertfa de răscumpărare,
Astfel iubindu-l, l-ai salvat!

Flavius Laurian Duverna

Calea Vieţii

Când străin eram de Tine
Prins de-avântul tinereţii,
Doamne, ai venit la mine
Arătându-mi calea vieţii!

Mi-ai făcut de cunoscut
Tot ce-i rău, şi ce e bine,
Şi de-atunci am început
Legea sfântă de-a o ţine.

Când vreau binele să fac
Răul… de mine se-agaţă!
Duhul nu pot sa-l împac
Când văd că apre-n faţă.

Şi în lupta aceasta mare
În război pornit cu firea,
Care vrea mereu-nălţare
Numai Tu, eşti izbăvirea!

Doamne, unic eşti salvare
Din puterea-i cea vrăjită,
Ce-n completă subjugare
Inima-mi, mi-e-nlănţuită.

Dar conform făgăduinţei
Alta Doamne, îmi vei da,
Ca-n nădejdea biruinţei
Prin credinţă, să pot sta.

Mulţumiri, fie-Ţi’nălţate
Scumpul meu Mântuitor,
Izbăvindu-mă de moarte-
Sunt al vieţii moştenitor!

Flavius Laurian Duverna

Calea Salvării

Privind, la muntele Calvar
Spre Golgota crucificării,
Isuse Doamne, al Tău har
Mi-a arătat calea salvării!

Nepăsător în drumul vieţii,
Din zi în zi tot mai departe,
Mergeam în pasul tinereţii
Pe ale lumii căi de moarte.

Tu mi-ai făcut de cunoscut
Că crucea grea ce ai purtat,
Pe umeri răni ea Ţi-a făcut
Şi pân-la sânge-ai suportat.

Astfel, Tu-ajuns-ai biruinţa
Asupra cruzii morţi pe veci,
Ce-nchis-ar fi-obligat fiinţa
Să fie prinsă, în ziduri reci.

Şi-a trebuit spre-a fi-nvinsă
Să calci,… peste puterea ei,
Prin dragostea cea neatinsă
De-a urii morţi, fără temei.

Şi-acolo, chiar la răstignire
Când joc de Tine îşi băteau,
S-a cimentat scumpa Iubire
În răni de cuie ce-ţi făceau.

Atunci, pentru a lor salvare
Pe Tatăl Ceresc, L-ai rugat,
Să-i ierte în milă şi-ndurare
Căci nu ştiu ce-au crucificat.

Astfel Tu ne-ai lăsat o pildă
Ca pe duşmani noi să iubim,
Chiar de ei vor să ne prindă
Şi prin comploturi să pierim.

Pe acest drum, ce l-ai trasat,
Supus, al umilirii şi-njosirii,
Azi sensul vieţii… l-am aflat
Prin taina ascunsă a jertfirii!

Slăvit să fii, Isuse Doamne,
Pentru preasfânta Ta iubire,
Ce-n suflet picurii să toarne
Ea a-nceput, spre mântuire!

Flavius Laurian Duverna

noua zile,
cand putem cobori cerul
atat de aproape de inimile sensibile
ale oamenilor…

noua zile,
in care putem inalta gandurile
cat mai aproape de locasurile fara prihana
ale ingerilor…

noua zile,
cand ne putem hrani sufletele
cu hrana proaspata si binecuvantata
a sfintilor…

noua zile,
in care putem sa ne curatim privirile
de intunericul aducator de moarte
al ispitelor…

noua zile,
cand putem sa reinnoim fagaduintele
pe care le-am adus in dar Numelui
Mantuitorului…

noua zile,
cand putem veni in fiecare seara
spre a admira frumusetea de nedescris
a Scripturilor..

noua zile,
in care ne putem ridica glasurile
spre multumirea si gloria vesnica
a Imparatului…

noua zile,
in care vom medita la „misiunea sperantei”
pana vom ajunge impreuna cu Isus
pe cararile astrilor…

noua zile,
cand vom lua parte la o mare sarbatoare
pe care o putem continua impreuna cu Isus
acasa, in splendoare…