Cronica ideilor: COMEDIE -TRAGEDIE PE MUNTELE CARMEL CU ILIE TISBITUL IN ROLUL PRINCIPAL! – III

noiembrie 20, 2009

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – III “Ilie Tisbitul si Vaduva din Sarepta Sidonului.”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”
Atunci cuvantul Domnului i-a vorbit astfel: “Scoala-te, du-te la Sarepta de Sidon, si ramai acolo. Iata ca am poruncit acolo unei femei vaduve sa te hraneasca.”

Ilie, a ramas fara cuvinte. Nu stia ce sa creada, dar stia un lucru si anume ca ce spune Dumnezeu se va intampla aidoma. Ilie si-a luat bagajele si a plecat spre o noua destinatie. Nu a fost usor si printre vorbele lui se putea citi: Iar trebuie sa plec? Iar in alta directie ma indreapta Cerul? Oare cat o s-o mai duc asa? Si totusi daca Dumnezeu a zis asa, voi asculta in continuare de glasul Lui. Ajuns la poarta cetatii din Sidon a zarit o femeie vaduva care strangea lemne. Era o femeie simpla, modesta ca infatisare si indurerata de anii prin care trecuse in viata ei. Strangea lemne pentru focul de seara, caci vroia sa pregateasca cina pentru ea si fiul ei. Dar deodata un barbat cu alura de prooroc o cheama si o roaga sa-i aduca putina apa de baut intr-un vas anume, caci era mare seceta in vremea aceea. Dar nu apuca femeia sa plece ca strainul venit de departe a chemat-o din nou si a rugat-o zicand: “Adu-mi, te rog, si o bucata de paine in mana ta.” Aceasta rugaminte de ultima ora a scos la iveala balanta credintei acestei femei amarate dar credincioasa in felul ei fata de Adevaratul Dumnezeu. Raspunsul ei a fost categoric: “Viu este Domnul caci nu am nimic copt!” Pe chipul ei s-a desprins bogatia ei materiala care cantarea intr-un pumn de faina si putin ulei intr-un ulcior de lut. Era probabil ultima cina inainte de o mare tragedie caci nemaiavand painea cea de toate zilele se astepta sa moara impreuna cu fiul ei, unicul suflet din familie. Camera de lut a Orientului Antic, unde locuia aceasta femeie credincioasa, era din caramida arsa dar simpla ca textura cromatica. Podeaua era un fel de mozaic din piatra, pamant si granule de nisip bine solidificat in pardoseala semicalda de natura orientala. Camera era tencuita sumar iar timpul a grafat pe suprafata ei scoarte cuneiforme datorita caldurii toride din timpul zilei si a frigului oriental din timpul noptii. Variatia acida de temperatura din timpul zilei si al noptii, au transformat zona caminului unde traiau intr-un refugiu de ultima ora. O masa joasa din lemn si doua scaune din acelasi material erau mobilierul acestei familii orientale. Ulciorul era din lut lustruit la foc incins si oala era confectionata si ea din acelasi material ca si ulciorul, numai ca smaltul ei continea materiale rezistente la fierbere, specifice mestesugului de provenienta Orientala. Un cuptor de lut si un opait pentru iluminat, grafat cu linii ondulatorii, completa design-ul acestui loc de odihna, hrana si adapost al celor doua personaje, tipice culturii Orientale.
“Nu te teme”, a fost glasul lui Ilie, “Fa-mi mie intai o turta mica si adu-mi-o, apoi fa si pentru tine si fiul tau.” Femeia, mirata si indreptatita in felul ei, aseza in mintea ei cateva legaturi de speranta. Si acestea au venit odata cu glasul lui Ilie, proorocul Domnului: “Faina din oala nu va scadea si untdelemnul din ulcior nu se va imputina, pana in ziua cand va da Domnul ploaie pe fata pamantului.” O femeie in straie de vaduva orientala si un barbat simplu la port dar puternic in manuirea cuvantului este tabloul de maxima tensiune intre speranta femeii necajite dar credincioasa Dumnezeului ei si Ilie, proorocul, cel care lanseaza prin vorbe un pod de speranta ce venea din Cer, caci marea ei suferinta, s-a vazut in fata Celui Prea Inalt si in fata oamenilor.
S-a dus repede, dupa cuvantul lui Ilie, si a facut intocmai, si mult timp au avut ce manca ea, familia ei si Ilie, proorocul Domnului. Raze de binecuvantari au rasarit in casa din Sarepta Sidonului. Bucuria vietii a reinviat. Speranta in cele Spirituale a descatusat un nou drum de siguranta in Creatorul Universului iar vestea ca “faina si uleiul” nu vor scadea, a luminat odaia coscovita de vreme si timp. Lacrimi de bucurie au fost culese de acel timp, cu grija, in visteria calda si catifelata a papirusului oriental ce a strabatut veacurile pana la noi cei de astazi.

In numarul urmator ACTUL – IV Ilie Tisbitul, inaintea lui Ahab.

Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, va apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Noiembrie 13, orele 12:30 am, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

Comentariile sunt închise pentru Cronica ideilor: COMEDIE -TRAGEDIE PE MUNTELE CARMEL CU ILIE TISBITUL IN ROLUL PRINCIPAL! – III

Alfa şi Omega

noiembrie 19, 2009

Alfa şi Omega

De-a pururi Alfa şi Omega
Fiind din veacuri, nedatate,
Eşti Dumnezeu, ce închega
Un Univers vast, o entitate!

Din veşnicii, eşti Începutul
A tot ce-i viaţă, în Univers,
Şi tot din veşnicii, Sfârşitul
Neschimbător şi de neşters!

Puterea-Ţi, nespus de mare
Prin neîntrecuta Ei gândire,
E forţa motrice… în lucrare
În veşnica-Ţi Nemărginire!

Numai prin Cuvântul Sfânt
Ai zis, şi îndată, s-au făcut,
Şi cer şi stele, şi-un Pămînt,
Cum ai dorit şi cum ai vrut!

Când în Atotînţelepciunea
Un nou sistem ai conceput,
În Univers, a fost minunea
Prin voia-Ţi care-a apărut!

Şi aştrii mari Soare şi Luna,
Ce străjuiesc acest Pământ,
Rămas-au pentru totdeauna
Întocmai creaţi prin Cuvânt.

Ca cei mai mari luminători
Pe-a cerului boltă albastră,
Au fost numiţi guvernatori
Ai zilelor în lumea noastră.

Ei separând ziua de noapte
Cu-a lor lumină, luminând,
Slujesc prin semne să arate
Că-n zile anii trec curgând.

Necontenit,  ele marchează
Prin calcul timpul cel fluid,
Când în mărire guvernează
Din ceru-atâta, de splendid.

Şi-nveşmântat în panorama
Planetelor… pe ceru-astral,
Cu măreţie-şi spune faima
Sistemu-n spaţiul… sideral.

Saturn… Mercur şi Uranus,
În circuit, Neptun şi Marte,
Şi Pluto… Jupiter şi Venus
Îşi au menirea mai departe.

Calea lor, trece prin vremi
Fiind Soarele al lor nucleu,
Prin Forţa vie, ce le chemi
Urmându-şi eternul traseu!

Şi-n prea sublimul Univers
Cu alte lumi, minuni create,
Le-ai trasat drumul de mers
Cu legi eterne, neschimbate.

O! Cugetând adânc şi-atent
În ele văd, Forta-Ţi Divină,
Din veşnicii până-n prezent
Neschimbătoare, şi deplină.

Şi nici astrul, lumii noastre
Nu se învârte la întâmplare,
Şi-asemeni, celorlalte astre
El ocoleşte… acelaşi Soare.

Cuprins, în cerescul sistem
El an de an, mereu rodeşte,
Nu de la sine, ci înţelegem
Puterea-Ţi, ce-l cârmuieşte.

Iar mâna-Ţi, care-l susţine
E Forţa cea Conducătoare,
Nimic, să nu-l poată reţine
În drumul lui prin apăsare.

Prin spaţii mâna nevăzută
Le ţine toate-n drumul lor,
Crearea-n veci desăvarşită
Să stea în Cosmos uimitor.

Superbă salbă… în Galaxii
Vastul sistem, cel planetar,
El, dela-nceput de veşnicii
Avea marcat, centrul solar.

Dar Planul cel Sfânt, divin,
Stârnita-n cer nemulţumire,
Ce-a afectat în mod deplin
Tronul cel veşnic în mărire.

Atunci păcatul, a luat fiinţă
În primul heruvim, Lucifer,
Şi-a tulburat, prin iscusinţă
Şi ordinea,… şi pacea-n cer.

Înălţându-se,  s-a-mpotrivit
Pentrucă el n-a avut cuvânt,
În planul ce-a fost întocmit
De-a face omul, pe Pământ.

Ţi-ai arătat, atunci, iubirea
În a-l convinge, ca să vadă,
Lucrarea rea, în răzvrătirea
Şi haosul, ce-avea să cadă.

După înfiorătoarea tragedie
Când răscoala a luat sfârşit,
Noul sistem, cu mărinimie
În Universul vast l-ai clădit.

Iar planul care-a fost făcut
De a crea,… Terra albastră,
A fost în totul,…conceput
În puterea-Ţi cea măiastră.

Când omul-fiinţă, ai creat
Era în perfectă asemănare,
Cu Tine Doamne, minunat,
La chip şi sfântă-nfăţişare!

În spaţiu-imens, Universal,
Când locul său, l-ai stabilit,
Cu strigăte în mod triumfal
Şi-n cântece… a fost primit.

Toţi fiii acelor lumi create
Ca o remarcă… a bucuriei,
A-ntâmpinat pe omul-frate
Pe plaiul sfânt al veşniciei.

Au răsunat, în bolţi cereşti
Imnuri preasfinte-n osanale,
C-Atotputernic, veşnic eşti
Mai sus de cerurile-astrale.

Şi-au fost cântări de veselie
Şi nimeni Doamne nu nega,
C-ai fost şi eşti din veşnicie
Neschimbat Alfa şi Omega!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Alfa şi Omega

Avertizări

noiembrie 18, 2009

Avertizări

Ca fulgerul ce luminează
Spărgând întunericul rece,
Semne multe avertizează:
,,Ceva straniu, se petrece!”

Ele sunt multe şi planarea
Apasă greu peste pământ,
Vizând zilnic neascultarea
Prezisă în Cuvântul Sfânt.

Neruşinarea cea mai mare
Şi-nalţă, al său chip hidos,
Decenţa stând în răsculare
În faţă fiind, sexul frumos.

Mândria ce s-a încumetat
Să se fălească în goliciuni,
Al omului corp l-a stricat
În multe-abuzuri, urâciuni.

Semnele-atât de grăitoare
Pe fondul marilor dezastre,
Ar trebui, spre confirmare
Să fie faruri vieţii noastre!

Şi-atât de multe inundaţii
Ca la potop cu ape, spune,
Că ne-ar putea fi explicaţii
Pentru trăiri care-s nebune.

Seismele prin grade înalte
Tornade, vânturi, uragane,
Sunt semne ca atâtea alte
Taifune ce vin din oceane.

Epidemiile, apar în goană
La păsări acum şi-animale,
Ameninţând viaţa umană
Mutaţii fiind grave, virale.

Şi dacă eforturi se depun
Ca boala să nu înainteze,
E pentru ca oricine-acum
Să fie-atent, să mediteze!

Să simtă, că nu e departe
De ziua mare-a răsplătirii,
Când tot omul după fapte
Va răspunde Dumnezeirii.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Avertizări

Apoaclipsa în Viziune

noiembrie 18, 2009

Apocalipsa în Viziune

Pe insula Patmos, exilat,
Ioan, aflat în rugăciune,
Un înger sfânt i-a arătat
Apocalipsa… în viziune.

În ziua Domnului aleasă,
În zelul mare ce-l purta,
Departe şi străin de casă
Stătea-n rugă, şi cugeta.

Când scene pentru viitor
I se făceau de cunoscut,
El se uimea, şi răbdător
Intra în taine de început.

Printre tablourile multe,
Ce treceau pe sub priviri,
El a văzut, cu amănunte
Lucrarea marei mântuiri.

Şi în chipuri şi simboale,
Şi în ilustraţii, fel de fel,
Biserica, în final de cale
A văzut, crescând astfel:

Cu Evanghelia, zburând,
Un înger, anunţa mereu,
Popoarelor lumii zicând:
Temeţi-vă de Dumnezeu!

Această veste, se întărea,
Şi putere, avea Cuvântul,
Solia mult, se răspândea
Şi-acoperea tot pământul.

Pe vechi ruine şi spărturi
Se înălţa, fiind dregător,
De ziduri din dărâmături
Un loial şi-advent popor.

În luptă cu fiara, purtată,
Şi chipu-i spre închinare,
Soarta-i era…ameninţată
Pân-la teribila-nchisoare.

Însă lucrarea, tot ’nainte
Urca-n tăria Celui Sfânt,
Şi atrăgea luarea aminte
A oamenilor, pe pământ.

În Duhul, şi-a Lui putere
În semne multe şi minuni,
Oamenii arătau încredere
În faţa Marii-Nţelepciuni.

La înălţime stătea Legea,
Porunca Sabatului Sfânt,
Şi-oricine care înţelegea
Intra în sfântul legământ.

Se ataşau, la împrejurări
Şi în faţa noii conjucturi,
Purtaţi de sfinte orientări
Rupeau vechile legături.

Un glas puternic îi mâna
Solia dând-o mai departe,
Lucrarea de-a se termina
De mântuire s-aibă parte.

Şi, când în final biruitorii
Vor fi la marea de cristal,
Glasul cel sfânt al cântării
Va fi-n imnul lor triumfal.

Având acum un alt destin,
Al unui nou pământ creat,
Cu reverenţă, ei se închin
Celui ce i-a…răscumpărat.

Moştenitori pentru vecie,
Fără dureri, boale şi chin,
Desăvârşiţi prin măiestrie
Preamăreau Mielul Divin.

Căci la Calvar, înjunghiat
El le-a adus răscumpărare,
Salvându-i din greu păcat
Şi-a lui vecie-ngrozitoare.

Astfel ei, de-acum mereu
Pentru măreaţa mântuire,
Îl vor slăvi pe Dumnezeu
Prin consacrare şi cinstire.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Apoaclipsa în Viziune

Avertizare

noiembrie 18, 2009

Avertizare

Solia scumpă, încă răsună
Chemând la pocăinţă,
Şi pretutndeni vestea bună
Străbate c-uşurinţă.

Prin răspândirea de scrieri
Ca frunzele-n toamnă,
Mesaje cheamă-n îmbieri
Şi suflete se-ntoarnă.

Prin Radio, dar şi prin TV
Emisiunile abundă,
La întrebări: cum, şi de ce?
Se vrea să răspundă.

Programe largi pe Internet
Au împânzit pământul,
Şi Vestea blândului Profet
O-mprăştie Cuvântul.

Către-orice limbă şi popor
Şi neam şi seminţie;
Cuvântul cheamă rugător
Ca orice om să vie!

Acum e timp de deşteptare
Din somnul neştiinţei,
Din afundarea-n nepăsare
Privind rostul credinţei.

Când Domnul iar va reveni
Din cerul Său cel sfânt,
Găsi-va El spre-a-L întâlni,
Credinţă pe pamant?

Căci dacă nu ne-ar fi lăsat
O, Domnul, o rămăşiţă,
De mult, s-ar fi şi terminat
Cu lumea-n necredinţă!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Avertizare

Avem un Salvator

noiembrie 17, 2009

Avem un Salvator

În viaţa aceasta, peregrină
Cu mâhniri ce mult ne dor,
Avem prin mila cea divină
Pe Domnul… ca Mântuitor.

La El găsim cu toţi salvare
În ceasuri de greu şi-amar;
La El găsim dulcea-alinare
Şi mângâiere, în al Său har.

Supus, a răbdat şi-a suferit
Dispreţul urii pân-la moarte,
Şi pentru noi Legea-mplinit
De veşnicie, s-avem parte.

Datori suntem, să împlinim
Prea scumpa Lege a iubirii,
Şi demonstrând să Il iubim
Pe Cel ce-i darul mântuirii!

Căci pentru noi, a suportat
Golgota-n jertfa junghierii,
Blestem pe lemn crucificat
Ca Mielu-n clipele… tăierii.

Prin dragostea, ce-a arătat
Pentru noi toţi, învingător,
El peste moarte-a triumfat
Fiindu-ne-n veci, Salvator!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Avem un Salvator

Avem un loc…

noiembrie 17, 2009

Avem un loc…

Avem un loc, în ceruri sus
Ce Domnul ni l-a pregătit,
Plăcut şi frumos de nespus
Şi de-admirat, şi de privit.

Avem un loc, avem o casă,
De Domnul nostru e zidită,
Şi vom şedea cu El la masă
Dorinţa fiindu-ne-mplinită.

Şi mai avea-vom şi cununi
Ce le-om purta cu bucurie,
În sfera scumpelor minuni
Ce le-om vedea în veşnicie.

Cântări de slavă şi mărire
S-or auzi din gura noastră,
Ca ape strânse-n clocotire
Prin bolta cerului albastră.

Căci vom cânta din alăute
La marea de foc şi cristal,
La al Sionului sfânt munte
Vor răsuna-n cor triumfal.

Uniţi cu Mielul, împreună
Pentru-a-I urma neîncetat,
Îi vom cânta cu voie bună
Căci El păcatul, l-a purtat.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Avem un loc…

Atotputernic…

noiembrie 17, 2009

Atotputernic…

Atotputernic Doamne eşti
Din veşnicii, spre veşnicii,
Când Universul cârmuieşti
Cu-a sale lumi, din galaxii.

La ele Ochii Tăi veghează
Din numărul complet creat,
Ca-n haos, să nu se piarză
Căci toate sunt de admirat.

Şi când privesc la măreţia
Din cosmosul cel nesfârşit,
Pricep în gând din veşncia
Puterii mari, cari le-a zidit.

Umil, mă plec în rugăciune
Şi mă închin pân’la pământ,
Căci în lucruri, foarte bune
M-ai socotit Stăpâne Sfânt!

Sunt prins în mila iubitoare
A scumpului Tău Fiu iubit,
În Planul de Răscumpărare
La Golgota, cand S-a jertfit.

Şi-astfel adus-ai la-mplinire
Taina cea mare a mântuirii,
Demonstrând că prin iubire
Ţi-ai pus sigiliul reîntregirii.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Atotputernic…

Apus de Soare

noiembrie 17, 2009

Apus de Soare

Un apus de soare dulce, sclipitor în mod feeric
Se apropie de-amurg, în conturu-i de întuneric,
Raze mult strălucitoare, pline de farmecul zilei
Prelungeşte viaţa lumii, de la Dumnezeul milei.

Dintre multele minuni, în puterea Lui cea mare,
Soarele este-o enigmă, prin văpaia-i arzătoare
Ce întruna îşi trimite, pe pământ el răspândind
Viaţa cu a sa prezenţă-n razele-i vii strălucind.

De când el a fost creat şi pus pe bolta albastră
Are-un rol orânduit, care pentru lumea noastră,
Este-o sursă de căldură, şi el viaţa o şi-ntreţine
Zi de zi, ce se dezvoltă, conform legilor divine.

Şi nici s-ar putea altfel, viaţa, fără soare să fie!
Căci sub razele-i de aur, toate pe pământ învie,
Făcându-şi a sa lucrare, centrul fiind fiinţa om
Se află-n conexiune, pân-la cel mai mic atom.

Dela lumea cea dintâi, lumea plantelor terestre
Pân-la lumea animală ce pamăntul împânzeşte,
Şi mereu enumerând pân-la lumea cea din ape
Soarele întreţine viaţa; viaţa toată, în el încape!

Pământul cum ar fi fost, dacă soare n-ar fi fost?
Fără viaţă, tot pustiu, un ocean far’ niciun rost,
Însă Cel ce-I Dumnezeu, pentru om l-a pregătit
Ca să fie-n veci ferice, când de El va fi-ntocmit.

Şi-astfel în ziua a şasea, când omul a fost creat
Pământul verde de plante, pe om l-a întâmpinat,
Şi animale, şi-n aer păsări, şi-n ape vieţuitoare,
Rolul ele-şi împlineau, sub razele-astrului soare.

Flavius Laurian Duvena

Comentariile sunt închise pentru Apus de Soare

Amintiri

noiembrie 17, 2009

Amintiri

Din ceasul primei întâlniri
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt,
Rămasa-mi multe amintiri
Neşterse-n sufletul înfrânt.

Chemările… ce mi-ai făcut
Prin glas de sfinte melodii,
În inima-mi, ele-au născut
Şi-au reaprins mari bucurii.

Şi-am început, a mă întări
Pe calea vieţii în speranţă,
În gând curat, spre a nutri
Cea mai deplină siguranţă.

Doamne!.. câtă mângâiere
Şi pace sfântă mi-au adus,
Şi-n clipele de grea durere
În suflet liniştea mi-au pus!

Credinţa c-am un Salvator
Ce Şi-a dat viaţa mulţumit,
În clipe grele, cu mult dor,
Şi-n desnădejde m-a-ntărit.

M-au ţinut cât mai aproape
De scumpe dulci făgăduinţi,
Care au fost, şi zi şi noapte
Ca o mireasmă, în suferinţi.

Când am avut de suportat
Cercări majore cu suspine,
De mâna Ta m-am apucat
Să mă-ntareşti şi a susţine.

Şi am văzut, că-ntotdeauna
Doamne-ai găsit rezolvare,
Chiar de vântul, şi furtuna,
Mă-nvăluiau distrugătoare.

Pe Tine, ca Stâncă a vieţii
Am început ca să clădesc,
Muncind din zorii tinereţii
La casa-mi ce-o preţuiesc!

Şi cred că numai împreună
Construcţia-mi voi termina,
Aflându-mă pe calea bună
Spre gloria-Ţi de-a lumina!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Amintiri