Intercer – Poezii si editoriale

Atât de-adâncă eşti Iubire

Atât de-adâncă eşti Iubire
Cu-obârşia mare din vecii,
De unde-n sfântă strălucire
Te-ai revărsat, în raze vii!

Ai luminat întreg pământul
Cuprins de întuneric gros,
În întrupare, prin Cuvântul,
Venind aici din ceruri, jos!

În staul noaptea-n Betleem,
Din iesle leagăn Ţi-ai făcut,
Ca amintindu-ne să vedem,
Ce pat sărac Ţi-ai aşternut!

Şi-n toiul nopţii-ai pribegit
Iubire Sfântă, prea curată,
Fugind în grabă spre Egipt
Să poată fi, lumea salvată!

O, nepreţuită ai fost Iubire,
Şi neluată-ai fost în seamă
Când mergeai la răstignire
Privind în faţă, fără teamă!

Astfel, ajuns-ai la Golgota
Ca să aduci lumii salvarea,
Şi ai stătut trei zile-n grota
Mormântului, cu sigilarea!

Dar n-a putut, să Te reţină
Că jertfă singură Te-ai dat,
O, Iubire Sfântă şi Divină!
Tu-n slava mare, ai înviat!

Flavius Laurian Duverna

Este cald si este soare,
cum sa ies astazi afara?
Lasa-ti graul sa se coaca,
o sa mergem altadata…

Sunt copil, nu sunt om mare,
ce sa caut pe ogoare?
Sa mai cresc putin si gata…
Este timp, e lunga viata…

Tineretea e prea scurta,
am eu timp sa merg la munca?
Sunt putin dezorientat,
chiar nu stiu cum am sa fac…

Sunt matur si-aglomerat,
cand sa merg la secerat?
Banii nu ne mai ajung,
alerg de luni pana luni…

Tamplele mi-au cam albit…
Mai sunt apt de seceris?
Fortele m-au parasit,
vremea mea s-a ispravit…

Sunt total nepregatit,
nici nu sunt neprihanit…
Sunt eu demn de seceris?
mai am multe de citit…

Este frig si este ploaie,
pot sa merg acum pe strada?
Graul este in hambare…
Vom iesi la primavara…

Vin seceratori din urma,
putini ,dar plini de lumina…
Au bratele pline cu snopi,
nu sunt sfinti, dar merg voiosi…

Atât de mare-I Dumnezeu

Atât de mare-I Dumnezeu,
Şi Universul nu-L cuprinde,
Şi-a Lui mărire-n empireu
Prin veşnicii, Ea se întinde.

Ea înglobează şi pământul
Planeta lumii, cea albastră,
Care-i creat prin Cuvântul
Legat de existenţa noastră.

O zi… mărturiseşte altei zi,
Şi-n mod tăcut, istoriseşte,
Cum prin puterea-I rândui
Atâtea legi, ce cârmuieşte.

Fără de vorbe prin cuvinte
Îşi spun etern povestea lor:
Miracol viu ce le cuprinde
Prin forţa Lui, de Creator.

Şi-astfel se-ntinde măreţia
Învăluindu-ne-n clemenţă,
A Celui Sfânt, ce veşnicia
Egală-i cu-a Lui existenţă.

Flavius Laurian Duverna

Atât de mare a fost Iubirea

Atât de mare a fost Iubirea
Descoperită, în Dumnezeu,
Că-n toate lumile, uimirea,
Şi-a pus pecetea-n apogeu.

În starea-I cea desăvârşită
Prin planul măreţ şi sfânt,
A fost deplin, descoperită
În jertfa-I dată pe pământ.

Ea dela staul pân-la cruce
A indicat clar, în Univers,
Ce-a fost în stare, a aduce
Păcatul prin al vieţii mers.

Când strigătul ,,S-a sfârşit!’’
A răsunat sus… pe Calvar,
Pământ şi cer …au tresărit
La cel mai cumplit coşmar.

Şi-acele lumi, nenumarate
Ce au privit cu încordare,
Au înţeles, atunci în parte
Iubirea cât a fost de mare.

Au priceput că prin milenii
În lupta grea ce a fost dusă,
N-au asistat doar la vedenii
În drama ce…a fost impusă.

Ci-n jertfa crucii, dovedită
Din Ghetsimanii, la Calvar,
Iubirea scumpă şi-mplinită
Pentru păcat S-a pus hotar.

Doar Iubirea cea Supremă
În lupta cea grea începută,
S-a mulţumit, c-o diademă:
Din aspri spini fiind făcută.

Pe umeri Şi-a purtat altarul
În crucea grea de răstignire,
Când tot păcatul şi amarul
L-a suportat în grea-njosire.

Să aducă pacea, în Univers,
Pe crucea Golgotei jertfită,
Cu sângele-I păcatu-a şters
Al lumii, ce-a fost osândită.

Si până-n spaţii necuprinse
Şi har şi mila-I, străbătură,
Aidoma unei facle aprinse
Peste potopu-ntreg de ură.

Atât de mare a fost Iubirea
Cea revărsată, prin Cuvânt,
Căci celelalte lumi menirea
Şi-o văd în sacrificiul sfânt.

Flavius Laurian Duverna

Atât de drag…

Atât de drag, îmi eşti Isuse
Venind aici din cerul sfânt,
Şi vorbele-n cuvinte spuse,
Îmi sunt lumină pe pământ!

Azi, ele-mi călăuzesc paşii
În viaţa care-mi e pribeagă,
Având model, pe înaintaşii,
În consacrarea lor întreagă.

Şi mă îndeamnă tot mai sus
Spre sfântul ideal al sperării,
Să pot să fiu o, scump Isus,
O perlă din lumea pierzării!

Căci ai venit prin întrupare
Să poţi s-aduci la împlinire,
Prin planul de răscumpărare
Cea mai frumoasă mântuire.

O! o mântuire nu prin fapte
Nici prin merite ale noastre,
Ce n-ar putea ca să ne salte
În sus spre cerurile albastre.

Ci-o mantuire prin dreptate
Ce-ai oferit în dreptul meu,
Cu fapte rele-n strâmbătate
Departe fiind de Dumnezeu.

Când eu nu Te cunoşteam
Tu, Neprihănire şi Sfinţire,
Prin planu-Ţi ce nu-l ştiam
Te-ai dăruit spre mântuire!

Mi-ai arătat… sus la Calvar
Pe cruce întins, şi răstignit,
Că sunt prins în al Tău har
Şi sunt salvat, sunt mântuit.

Flavius Laurian Duverna

Aştept cu dor…

Aştept cu dor, a Ta venire,
Isuse Doamne, mai curând,
Şi vreau în marea pregătire
O, nu singur să fiu luptând!

Să mă ajuţi, cu-a Ta putere
Să birui starea cea firească,
Mai aproape de-a Ta vrere
Alte dorinţe să-mi renască!

Să pot umbla prin umilinţă
În vorbe, fapte… tot ce fac,
Să se arate a mea credinţă,
Că ele sunt, pe al Tău plac!

Cuvântul Tău, ca o lumină
Să-mi fie pe cărarea mea!
Şi candela, ştearsă şi plină
S-aibă ulei proaspăt în ea!

Să-L pun în suflet, zi de zi
Şi-n inimă să mi-L păstrez,
Şi-n străduinţa de-a-L păzi
Pe calea dreaptă să urmez!

Totul să uit, din urma mea,
Să merg spre ţintă, înainte
În dragoste de-a Te vedea
Înconjurat de coruri sfinte.

Şi când mii, şi zeci de mii
Prin coruri îngerii cei sfinţi,
Vor intona-n dulci melodii
Sfârşitul crunt de suferinţi,

Să-mi unesc cu ei cântarea
Cea mai măreaţă a salvării,
Ce am trăit-o-n încercarea
În ceasuri ale…strâmtorării.

Flavius Laurian Duverna

Aş vrea să fiu pe lângă Tine!

Aş vrea să fiu pe lângă Tine
Isuse Doamne, să-Ţi ascult,
Vorbele dulci de patos pline
Ce le iubesc nespus de mult!

Să le aud, să mă întărească
Şi-n clipele, când în durere,
Nu-i nici-o voce omenească
Ele să-mi dea o mângâiere!

Când sufletu-mi este mâhnit,
Când trec prin grele cercări,
Cuvântul scump şi preaiubit,
Să mă ajute, în strâmtorări!

Căci nici odată n-ai respins
Pe nimeni când Te-a căutat,
Ci-n iubirea-Ţi, I-ai cuprins,
Şi chiar pe loc I-ai vindecat.

La fel vin astăzi, către Tine
Şi de nu văd, în mod vizibil,
Prezenţa Ta că-i lângă mine,
Pe-a Ta iubire, eşti credibil!

Să fii de mine mai aproape,
Căci vreau a fi în jurul Tău,
Ca grija Ta să nu mă scape
Să cad în mreaja celui rău!

Flavius Laurian Duverna

Aruncă-ţi pâinea!..

Aruncă-ţi pâinea peste ape
Şi după multă vreme iarăş,
O vei găsi cât mai aproape
În jurul tău într-un tovarăş!

Împarte porţii cât mai multe
Şi frânge-o-n şapte şi în opt,
La suflete ce vor să-asculte
Căci grâul este alb şi copt!

Azi, tu nu ştii ce nenorocire
Poate să dea peste pământ,
Şi timpul cel bun de vorbire
Se va-ncheia pentru Cuvânt.

Când norii au destulă ploaie
Şi-o plimbă pe aripi de vânt,
O varsă-n stropi şi în şiroaie
Spre-a uda rodnicul pământ.

Şi, ori încotro copacul cade
La miazăzi sau miazănoapte,
Pe-acelaşi loc, neurnit şade
De nu-i mişcat de braţe apte.

Căci cine după vânt priveşte
Nu va avea timp, a sămăna,
Şi-acel ce norii, îi urmăreşte
La fel, nu va avea ce secera.

De-aceea, samănă sămânţa
Când zorii-ncepe dimineaţa,
Căci mai târziu creşte arşiţa
Şi e mai aspră de cât ceaţa!

Nu-i timp acum de odihnire
Din zori, şi până la înserat,
Căci nu ne este dat, în ştire
Ce va-ncolţi… din sămănat!

Flavius Laurian Duverna

De sus, de pe meleagul profetiei
Se vede Canaanul cel promis…
Se vede raul mierii, rodul viei,
Si totul e aievea, nu e vis…

Nalucile, care-au lovit draceste,
Sperietori la scara planetara,
Dispar cand viziunea se-mplineste
Si pana si cel rau se infioara.

Cutremure, trag clopote-n pamant
Iar valurile din ocean salbatic
Matura pleava goanei dupa vant
Punand amprenta timpului sabatic.

Inventatorii sunt chemati… alarma!
Stiinta celor multi se poticneste…
Doar ramasita mai ramane calma
In timp ce oarba gloata-nebuneste.

Corabiile ce-au plecat de-acasa
S-aduca aur din Ofir, tamaie,
Gem sub talazul care le apasa
Iar marinarii nu mai au calcaie.

Comorile stau bine incuiate,
Ferite de persoane fara lege,
Pana cand focul va cadea-n cetate
Si Rastignitul, va ajunge Rege.

Criza se va lungi, si va tot creste,
Pana cand moartea va intra-n Mamona,
Pana cand Lot, umil, se pocaieste
Si in sfarsit va parasi Sodoma.

Si totul e aievea, nu e vis,
Se vede raul mierii, rodul viei,
Se vede Canaanul cel promis,
De sus, de pe meleagul profetiei.

Jercan D Alex. Nov.2009

Amintire

Era un timp.. când nu ştiam
Ce scop îşi are viaţa în sine,
Atunci eu nu Te cunoşteam
Şi îndepărtat, eram de Tine!

Dar Tu, Te-ai îndurat Isuse!
O! şi m-ai cătat şi m-ai găsit,
Şi bucurii scumpe, nespuse,
În sufletu-mi gol mi-ai sădit.

Şi-a fost atunci o viaţă nouă
Umplută de-al dragostei dor,
Ce lumina ca stropi de rouă
Când cerul n-are pic de nor.

Şi când cu zel şi cu ardoare
Toţi cei tudiţi şi împovăraţi,
În rugi fierbinţi, stăruitoare,
Sub jugul Tău erau chemaţi.

O! Cât aş da, să mai trăiesc
Sfintele clipe, în consacrare,
Mânat de dorul sfânt ceresc,
Să chem la Tine, pe oricare.

S-aud cum sfintele Cuvinte
Curg ca balsam vindecător,
Peste toţi cei, ce iau aminte,
La-ndemnul cald şi salvator.

E vreme acum. de cercetare
Mai mult şi tare, ca oricând,
Căci semnele sunt grăitoare
Al timpului sfârşit marcând.

Să fiu ca sluga credincioasă
Ce-mparte zilnic hrana bună,
La toţi ai săi, iubiţi din casă
Şi-n timp de pace şi furtună!

Flavius Laurian Duverna