Costul Mântuirii

ianuarie 8, 2010

Costul Mântuirii Şi ceruri, şi un nou pământ Când iarăşi vor fi-ntemeiate, Se va-mplini sacrul Cuvânt Rostit din veacuri depărtate: ,,Că Domnul, nu l-a-ntocmit Pustiu şi gol să stea-n zadar, Ci veşnic, pentru-a fi locuit De omul cel salvat prin har!” Astfel, la a vremii împlinire El a timis pe Isus, Fiul Său, Prin El, […]

Comentariile sunt închise pentru Costul Mântuirii

Contemplare

ianuarie 8, 2010

Contemplare Cu mintea-ndreptată spre culmi infinite Pătrunsă de gânduri, ce sunt mărginite, Cuprins de-adoraţie spre ceruri privesc Şi-n largul iubirii, mă simt cum plutesc. Meditând la Puterea, care-a creat toate Prin Cuvântul cel veşnic, din eternitate, Mă prostern cu respect şi duhul înfrânt Aşteptând umilit un răspuns din Cuvânt. Din veacuri nescrise, ce-aduc veşnicia În […]

Comentariile sunt închise pentru Contemplare

Condu-mi pasul!

ianuarie 8, 2010

Condu-mi pasul!… Pe drumul vieţii străbătând O, Doamne, nu mă părăsi, Nu mă lăsa singur luptând Când răul nu-l pot dovedi! În starea cruntei neputinţe Când aprig e lipit de mine, Eu simt că bat a lui dorinţe Prin dreptul care-i aparţine. În disperare,-mi ridic glasul Căci vreau putere şi-ajutor, Să pot, să-mi îndrept pasul, […]

Comentariile sunt închise pentru Condu-mi pasul!

Clipe de Luptă

ianuarie 8, 2010

Clipe de Luptă Când Isus, în om S-a-ntrupat Şi-a devenit apoi pământean, O lupta grea, a avut de purtat Cu Lucifer ce devenise Satan. Şi lupta, a început dela poftă, Dela bogaţiile lumii, în mărire, Care nu aveau nimic de doftă Si să-L tenteze-n a Sa umilire. Şi-atunci, când a fost atăcat De cea mai […]

Comentariile sunt închise pentru Clipe de Luptă

Cine?

ianuarie 8, 2010

Cine?… -Cine-n orice dimineaţă După-a nopţii odihnire, Te trezeşte iar la viaţă Printr-o tainică şoptire, -Cine? -Cine paşii îţi îndreaptă Pe cărări sfinte, divine, Şi-ţi dă inimă înţeleaptă Să faci totdeauna bine, -Cine? -Cine zilnic te păzeşte Dându-ţi a Lui ocrotire, Când de rele te fereşte Să nu cazi prin ispitire, -Cine? -E Isus cel […]

Comentariile sunt închise pentru Cine?

Chipul Mamei

ianuarie 8, 2010

Chipul Mamei Aievea, de privesc tăcând Prin ai copilăriei fragili ani, Îmi sare-n minte şi-n gând O mamă, între doi castani. Acolo în curte lâng-un pat Mă văd un prunculeţ firav, Şi-o mamă care s-a plecat Asupra mea în ceasul grav. Ea Domnului de multe ori Prin rugă gândul şi-a rostit, Ca îngeri buni şi […]

Comentariile sunt închise pentru Chipul Mamei

Chinurile Suportate

ianuarie 8, 2010

Chinurile Suportate Chinurile grele, suportate, Scump Isuse, pentru mine, Le-a voit Sfânta Dreptate Când eram străin de Tine! Ele, în planul de mântuire Toate-au fost menţionate, Rând pe rând, în împlinire, Toate au fost confirmate. Începând din Ghetsimani Când prin rugă-ai biruit, Iubit-ai pe-a Tăi duşmani Şi lor nu Te-ai-mpotrivit! Te-ai lăsat prins şi legat […]

Comentariile sunt închise pentru Chinurile Suportate

Chezăşie

ianuarie 8, 2010

Chezăşie De trăiesc viaţa sfântă Doamne, undele Iubirii, Îmi mişcă inima frântă Pe-altarul desăvârşirii. Ea mă duce pas cu pas La dorita transformare, Uitând totul ce-a rămas, Amintiri doar trecătoare. Căci viaţa-mi fără Tine, Doamne, este fără sens, Căci n-are roade divine, Nici al harului consens. Numai stând în grija Ta Pot urca spre mântuire, […]

Comentariile sunt închise pentru Chezăşie

Cetatea Sfântă

ianuarie 8, 2010

Cetatea Sfântă Cetatea Sfântă, al cărei meşter şi ziditor e Dumnezeu, Cetatea, cu temelii şi străzi de aur, Ierusalimul ceresc, Este cetatea, văzută de-Avraam şi alţi profeţi, mereu, Este cetatea, pe care cei salvaţi o preţuiesc şi o iubesc. Capitală a împărăţiei, numită mireasa, soţia Mielului, Metropolă a noului pământ glorificat, Noul Ierusalim, Este coroana […]

Comentariile sunt închise pentru Cetatea Sfântă

Cetate Prea Sfântă!

ianuarie 8, 2010

Cetate Prea Sfântă! Cetate Prea Sfântă, înveşmântată în rubine Ca o piatră scumpă de iaspis şi mărgăritare, Eşti cetatea cea nouă a prea-mărirei Divine Cu-aureola cerească-n veşnica-i sărbătoare! Eşti cetatea-n vremi, cântată de cei oropsiţi Ce prin veacuri, te-au aşteptat mult şi dorit, Să te vadă-n splendoare, fiind etern fericiţi De veşnica-ţi frumuseţe, ce ei […]

Comentariile sunt închise pentru Cetate Prea Sfântă!