SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24
Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea.
,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“
Semnele saptamanii 19 Martie 2009
Papa Benedict al XVI-lea in vizita in Africa. Marti a inceput prima vizita a papei in Africa. Prima etapa care va dura trei zile, a fost Camerunul, va urma apoi Angola.
Pe aeroportul din Yaounde, papa a fost intampinat cu mare pompa de catre presedintele Paul Biya, un catolic fervent. De fapt inainte de a intra in politica, presedintele camerunez a urmat cursurile seminarului teologic, dorind sa devina preot.
Capitala Yaounde, sau cel putin traseul pe care s-a deplasat papa, a fost curatita cu mare grija, vanzatorii ambulanti si mormanele de gunoi au fost cu grija impinse in spatele cladirilor proaspat vopsite.
In primul sau discurs, papa a vorbit despre dreptate, pace si reconciliere. Insa inainte chiar de a pune piciorul pe pamantul Africii, unde a mai fost numai odata in 1987, cand a vizitat Zairul, papa a starnit controversa cand s-a pronuntat iarasi cu fermitate impotriva folosirii prezervativului. Asa cum se stie, Vaticanul este impotriva folosirii oricaror mijloace anticonceptionale, in timp ce organizatiile medicale recunosc ca ideea de fidelitate, abstinenta si familia monogama, este foarte departe de mentalitatea si traditiile africane.
Asemenea papei Paul al VI-lea, care acum 40 de ani numea America Latina ,,marea speranta a bisericii“, astazi papa Benedict a numit Africa ,,marea speranta a bisericii”. Intr-adevar biserica catolica cunoaste o dezvoltare exceptionala, numarul catolicilor s-a triplat in ultimii 30 de ani, reprezentand in prezent 18% din populatie. Spre deosebire de alte continente, in Africa seminarele sunt pline pana la refuz. Insa concurenta islamului si a bisericilor protestante, este foarte serioasa, motiv pentru care papa a pornit intr-o adevarata cruciada moderna pe continentul african.
Euro, moneda unica europeana, avantaje si dezavantaje. Ca intotdeauna, atunci cand o idee si apoi o noua initiativa isi face aparitia, odata cu avantajele sale apar si dezavantaje.
Asa de exemplu aparitia monedei Euro unica pentru toate tarile membre ale Pietei Comune, a fost salutata ca un succes deosebit. Oameni de afaceri si turisti, pot sa faca afaceri mult mai usor.
Nu dupa multa vreme a aparut un prim inconvenient. Spre deosebire de vremea cand fiecare tara avea moneda proprie care se putea apara impotriva competitiei cu dolarul american, acum acesta a ramas sa aiba un singur competitor: Euro. deci mai simplu de contracarat, mai ales cand multitudinea de tari cu guverne si economii asa de diferite a devenit mult mai greu, sau chiar imposibil sa se coordoneze.
Un alt fenomen nou, este acela al falsificatorilor de bani, care si-au vazut munca usurata. Inainte ei trebuiau sa falsifice diferite monezi, care apoi trebuiau schimbate la un birou de schimb sau la o banca, unde de obicei erau depistate. Dar iata ca acum o singura moneda cu o circulatie asa de raspandita, cu mijloacele tehnice moderne, a devenit usor de falsificat si gata sa fie folosita la orice chiosc de ziare de la coltul strazii. Acesta este poate si motivul pentru care bancnotele de 20 si 50 de Euro sunt cele mai falsificate, datorita faptului ca pot fi usor puse pe piata cu ocazia unor cumparaturi curente.
Ce proba sa mai ceri. De multe ori ne intrebam ce poate convinge o persoana care nu crede, ce dovada sa producem ca sa ne putem convinge interlocutorul. Adesea credem ca dificultatea sta in faptul ca nu putem produce fotografii, filme sau alte ramasite de necontestat despre prezenta si activitatea lui Isus.
Iata insa ca un fapt asa de bine documentat ca holocaustul, este tot asa de contestat. Fie ca este vorba de preotul catolic care pretinde ca asa ceva nu a existat, fie ca este vorba de partidele politice de extrema dreapta, care preamaresc nationalismul si implicit pepretueaza traditiile naziste, sau musulmanii, care mai recent s-au alaturat si ei acestui grup de negationisti.
S-a intamplat nu mai departe de saptamana trecuta in Belgia.
Henri Kichka, in varsta de 83 ani, un supravietuitor din lagarul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, vorbea in fata unui grup de 150 de elevi, despre experienta sa de detinut, despre faptul ca marea majoritate a familiei sale a pierit in lagarele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau si Buchenwald. In timpul discutiilor care au urmat, un profesor de religie islamica, si-a exprimat parerea ca ,,povestea este cu totul exagerata”.
Ministrul invatamantului, Christian Dupont, s-a declarat socat de acest incident, si a cerut ca ministerul sa depuna plangere penala impotriva profesorului.
SUA avertizeaza Turcia despre posibile atentate teroriste. Autoritatile americane au informat politia din Turcia, ca reteaua islamista al-Qaeda, ar putea organiza atentate impotriva unor tinte straine din Turcia, relateaza cotidianul turc Milliyet, citat de AFP. 15 presupusi membri ai retelei teroriste – libanezi, marocani, palestinieni si sirieni – specializati in fabricarea de bombe, au intrat in Turcia din tara vecina Siria, in ianuarie si februarie, sustine ziarul citat, care, in general, s-a dovedit a fi bine informat in ceea ce priveste activitatile teroriste. Grupul, care se ascunde in provinciile centrale Konya si Aksaray, ar putea viza in principal misiunile diplomatice din Turcia. In plus, se pare ca un membru al-Qaeda, venit din Norvegia, a fost insarcinat cu coordonarea atacurilor impotriva avioanelor americane si israeliene din Turcia, sustin serviciile secrete americane, citate de cotidianul turc. Potrivit SUA, liderii al-Qaeda au decis, in cadrul unei reuniuni care a avut loc in Pakistan, sa-si concentreze eforturile teroriste in Turcia si in nordul Afganistanului.
Administratia americana cere AIG sa dea inapoi banii platiti ca prime managerilor. Administratia americana a cerut companiei de asigurari AIG, sa returneze cele 165 de milioane de dolari, platite de concern, sub forma de bonusuri, managerilor sai. Anuntul a fost facut de secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, care a informat Congresul despre aceasta masura. Returnarea acestor bani este o conditie esentiala pentru un nou ajutor de stat pentru AIG, in valoare de 30 de miliarde de dolari. De altfel, senatorul democrat, Charles Schumer, a dat asigurari ca legislativul va actiona rapid pentru recuperarea celor 165 de milioane, daca AIG nu o va face de bunavoie: ,,Vom actiona, vom lua acesti bani inapoi, si ii vom returna proprietarilor de drept, contribuabilii americani. Vom taxa intreaga suma si o vom returna la buget”.
Guvernul de la Washington a salvat deja de mai multe ori de la faliment grupul AIG, acordandu-i pana acum ajutoare in valoare de 180 de miliarde de dolari. Bonusurile pentru sefii companiei erau pentru anul 2008, cand AIG a inregistrat performante dezastruoase. Politicienii americani, in frunte cu presedintele Barack Obama, s-au declarat socati si indignati de plata unor prime pentru directorii AIG, in conditiile in care contribuabilii americani au platit din greu pentru salvarea asiguratorului. AIG sustine insa ca nu a avut de ales, plata acestor bonusuri fiind prevazuta in contractele de munca.
Palestinian arestat in Romania, condamnat in SUA pentru trafic de arme. Un om de afaceri de origine palestinian, Tarek Mousa al-Ghazi, care fusese arestat in Romania, a fost gasit vinovat in SUA, fiind acuzat ca a incercat, impreuna cu traficantul de arme, Monzer al-Kassar, sa vanda arme unei organizatii teroriste columbiene, scrie New York Times, in editia online. Ghazi, in varsta de 62 de ani, este cea de-a treia persoana gasit vinovat in acest complot, dupa ce a fost arestat in Romania in 2007. Procurorii au declarat ca barbatul a fost de acord sa vanda 4.000 de grenade, aproximativ 9.000 de arme si explozibil, Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), in schimbul sumei de peste un milion de dolari.
Monzer al-Kassar, liderul unei retele internationale de trafic de arme, fusese condamnat in Statele Unite la 30 de ani inchisoare, iar complicele sau, Luis Felipe Moreno Godoy, la 25 de ani detentie. Ghazi risca o pedeapsa minima de 25 de ani inchisoare, si ar putea fi condamnat pe viata de tribunalul federal din Manhattan.
Presedintele rus anunta modernizarea arsenalului nuclear. Presedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a anuntat ca va avea loc o reinnoire a armamentului conventional si nuclear al armatei si marinei rusesti, proces care va incepe in 2011. Potrivit sefului de la Kremlin, modernizarea armatei va avea loc in ciuda crizei economice curente. ,,Zonele de conflict si terorismul international reprezinta amenintari clare, iar tendinta de extindere a NATO pana in apropiere de granita cu Rusia, nu poate elimina sau opri aceste amenintari”, a subliniat Medvedev. Moscova este ingrijorata de ofertele de integrare facute Ucrainei si Georgiei de catre NATO, si de intentia Statelor Unite de a plasa un scut de aparare antiracheta in estul Europei, in Polonia si Republica Ceha. Pentru a se asigura ca fiecare unitate militara va fi in stare permanenta de actiune, modernizarea va incepe cu fortele nucleare, continuand cu cele terestre si maritime, a precizat presedintele Dmitri Medvedev.
Realitati contemporane. De fiecare data cand privim statistici si cifre oficiale, ramanem tot mai surprinsi de noile realitati sociale si culturale din lumea contemporana.
De exemplu in China gradueaza in fiecare an peste 600.000 de ingineri, in Statele Unite numai 70.000. Pentru fiecare inginer angajat in Statele Unite, India angajeaza 11, iar dintre primele 120 de instalatii chimice, cele mai sofisticate construite recent, 50 se afla in China, si numai una singura in Statele Unite.
Se pare ca toate aceste situatii nu sunt la intamplare, deoarece o recenta ancheta a Departamentului Educatiei, a aratat ca in scolile americane din zonele sarace, in 2 din 5 clase, matematica este predata de profesori care nu au certficare, si cateodata nici educatie de nivel de colegiu. In scolile cu populatie predominant African-Americana si Latino, una din 3 clase de matematica sunt predate de acelasi fel de profesori fara calificare. Ruth Neild, una din autoarele studiului, cercetatoare de la Johns Hopkins University, sublinia ca acest fenomen este cel mai predominant in clasele 5-8, adica exact atunci cand copiii au mai mare nevoie sa-si formeze bazele viitoarei educatii. Una din concluziile tragice ale acestei anchete, este ca de multe ori profesorii nu sunt cu mult mai pregatiti decat elevii.
Banalizarea viciilor. Mijloacele de comunicatie moderne, internet, mesaje pe cell phone, procura noi cai de comunicare si contaminare a societatii moderne, si mai ales a tinerilor.
Daca in trecut accesul la alcool, materiale pornografice, etc putea fi limitat prin interzicerea accesului tinerilor la aceste locuri, astazi situatia este mult diferita. Dr. Megan Moreno de la University of Wisconsin School of Medicine and Public Health, este unul din autorii unui studiu care a aparut in ianuarie in revista Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine. In acest articol se arata ca 54% din adolescentii care ,,converseaza” pe internet, manifesta inclinatii si discuta foarte deschis despre alcool, droguri, violenta si sex. Acest fapt este deosebit de ingrijorator, deoarece aceasta dovedeste ca ei sunt familiari cu aceste vicii, ca eventual le practica, sau sunt gata sa le practice la prima ocazie prielnica. Unul dintre coautori, Dr. Dimitri Christakis, profesor de pediatrie la University of Washington, si director la Center for Child Health, Behavior and Development de la Seattle Children’s Hospital, remarca ca in acest fel tinerii testeaza ce vor spune prietenii si familia daca intr-adevar ei vor trece la fapte. Iata cum de la actiuni in plina strada, comportamente condamnabile se muta in linistea si confortul camerei de lucru, devin din vicii distractii.
Greva generala in Franta. Sindicatele din Franta au inceput o greva generala, prin care incearca sa il forteze pe presedintele Nicolas Sarkozy, sa ia noi masuri impotriva crizei financiare. Peste 200 de demonstratii, si marsuri de proteste sunt programate. Este a doua greva de asemenea amploare dupa protestele din ianuarie, la care au participat 2,5 milioane de francezi. Protestatarii sunt nemultumiti de politica presedintelui Sarkozy in fata crizei economice, si se tem ca-si vor pierde locurile de munca. Sindicatele cer cresterea salariilor mici, mai multe masuri de protectie a locurilor de munca, impozite mai mari pe salariile mari. Grevistii sunt nemultumiti de cresterea rapida a somajului si de refuzul presedintelui Sarkozy de a suspenda plafonarea impozitului pe venit. Potrivit presei, trei francezi din patru, sustin ampla miscare de protest, care tinde sa se radicalizeze, mai ales in regiunile unde oamenii au ramas fara locuri de munca, dupa ce fabricile au intrat in faliment.
Credinta si stresul. Una din plagile societatii contemporane este stresul. In zilele noastre, mic si mare, sarac sau bogat, sunt stresati de ceva, de obicei de multe lucruri in acelasi timp, de aceea viata devine de multe ori un cosmar.
Un grup de cercetatori de la University of Toronto si York University, au facut un studiu foarte relevant asupra influentei pe care o are credinta religioasa asupra nivelului de stress in diversi indivizi.
Unul din autorii studiului, Michael Inzlicht, profesor asistent la catedra de psihologie de la University of Toronto, remarca ca religia da oamenilor o directie in viata. Faptul ca aveau convingeri religioase a facut ca o parte a indivizilor supusi testelor sa prezinte o capacitate de concentrare mult mai mare, si un nivel de stres mult mai redus. Ei erau mai putin ingrijorati, si aveau mai multa incredere in sine, acceptau mai usor faptul ca au facut o greseala. Indiferent de nivelul lor de religiozitate, cei care aveau o religie, aveau o activitate cerebrala mult mai redusa, fara stress sau ingrijorare atunci cand vorbeau despre credinta lor, sau oricare alt subiect.
Minte sanatoasa in corp sanatos. Obezitatea. Obezitatea poate scurta viata unei persoane si este tot la fel de periculoasa ca si fumatul, este concluzia unui studiu britanic publicat saptamana aceasta in revista Lancet. Cercetatorii de la University of Oxford, au analizat 57 de studii Europene si Americane la care au participat aproximativ 1 milion de persoane pe o perioada de 10 la 15 ani. In aceasta perioada, aproximativ 100.000 din participantii la studiu au decedat. Aceste studii au folosit o masuratoare numita Body Mass Index (BMI), care este un numar obtinut prin impartirea greutati la inaltimea individului, pentru a determina obezitatea. Pentru a calcula BMI, se poate folosi adresa urmatoare: http://www.nhlbisupport.com/bmi/bminojs.htm
O greutate normala este considerata pentru cei cu un BMI cuprins intre 18.5 si 25; cei cu un BMI peste 30 sunt deja considerati obezi. Studiul britanic a descoperit ca rata de mortalitate cea mai scazuta au avut-o persoanele cu un BMI intre 23 si 24, adica nici prea slabi, dar nici prea grasi. Studiul arata ca persoanele cu un BMI intre 30 si 35 au trait in medie cu 3 ani mai putin, iar cei cu un BMI trecut de 40, cu 10 ani mai putin decat cei cu un BMI normal. Persoanele obeze sunt predispuse la atacuri cardiace, cancer, diabet, boli de ficat si rinichi. Alte studii similare au aratat ca rata mortalitatii creste pentru cei care numarul de BMI este ori prea ridicat, sau scazut fata de limitele normale.
O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Iata, Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui“. Apocalipsa 22,12
Petre si Paul Gheorghe