SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24
Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea.
,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“
Semnele saptamanii 22 Ianuarie 2009
Barack Obama, prima zi la Casa Alba, primele decizii. Noul presedinte american, Barack Obama, a luat deja primele decizii, la cateva ore de la investirea sa. El a blocat toate initiativele legislative ramase neavizate inca de Congres, ale fostului presedinte George Bush, si a cerut verificarea acestora. Senatul american a validat deja 6 din membri noii administratii de la Washington. Dupa ceremonia de investire, Obama a participat la numeroase baluri si petreceri in onoarea sa. Doua milioane de oameni au fost prezenti pe Capitol Hill, la discursul sau inaugural. In acesta, noul sef de stat a reamintit dificultatile cu care se confrunta Statele Unite, si a precizat ca principala preocupare a guvernului sau va fi acum, iesirea din criza economica: ,,Ne aflam in mijlocul unei crize, este de acum stiut de toata lumea. Natiunea noastra este in razboi cu o retea extinsa de ura si violenta. Economia noastra este foarte slabita, o consecinta a lacomiei si iresponsabilitatii unora, dar si din cauza esecului nostru colectiv de a lua decizii dure, si de a pregati natiunea pentru o noua epoca”.
In ceea ce priveste politica externa, Barack Obama a subliniat ca America isi va pastra rolul de lider, ca se va dovedi un partener de incredere pentru toate natiunile, si ca va aborda altfel relatiile cu lumea islamica, pornind de la respectul reciproc. Noul presedinte a promis insa ca va face totul pentru a proteja tara de amenintarile teroriste: ,,Celor care incearca sa-si impuna obiectivele facand apel la teroare si la uciderea celor nevinovati, le spun ca spiritul nostru este mai puternic, nu poate fi infrant. Pana la urma vom invinge”.
Pentagonul a ordonat suspendarea activitatii tribunalului militar de la Guantanamo. O alta decizie luata rapid de noua administratie de la Washington: suspendarea activitatii tribunalului militar de la baza Guantanamo. Pentagonul a anuntat ca echipa noului presedinte, Barack Obama, va verifica in urmatoarele 120 de zile, legalitatea functionarii instantei amintite. Noul lider de la Casa Alba anuntase inca din campania electorala ca doreste sa inchida controversatul lagar de detentie de la baza din Cuba. El va desfiinta cel mai probabil si tribunalele militare, urmand sa ceara noi procese la instante americane. La inchisoarea de la Guantanamo, infiintata dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, sunt incarcerate in prezent aproximativ 250 de persoane.
Ministrul german de interne nu doreste primirea in Germania a detinutilor de la Guantanamo. Ministrul german de interne, Wolfgang Schäuble, considera ca Statele Unite trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru detinutii de la Guantanamo. Daca persoanele respective sunt eliberate si nu se mai pot intoarce in tarile lor, din motive privind drepturile omului, atunci acestea trebuie sa primeasca permisiunea sa ramana in Statele Unite, a spus Schaeuble pentru ,,Frankfurter Rundschau”. Acesta nu intelege de ce o persoana considerata prea periculoasa de Statele Unite, ar trebui sa fie primita de vreo tara membra a Uniunii Europene. Schäuble a respins propunerea ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier, de a analiza eventuala preluare de catre Germania a unora din detinutii care vor fi eliberati de la Guantanamo.
Responsibilitatea personala si colectiva. Recent legislatia rutiera in provincia canadiana Ontario, a devenit foarte severa si restrictiva pentru soferii sub 21 de ani. La originea acestei legislatii s-a aflat Tim Mulcahy, tatal unui tanar care si-a pierdut viata intr-un accident de circulatie. In urma acestui tragic accident, in care fiul sau Tyler, in varsta de numai 20 de ani, si-a terminat cursa in lacul Joseph, tatal a inceput o campanie foarte asidua, sa determine autoritatile sa limiteze drepturile tinerilor care conduc pe soselele publice. Interesant este, ca domnul Mulcahy nu s-a gandit ca are si el o parte de responsabilitate, fiul sau conducea sub influenta alcoolului, si cu viteza excesiva, un Audi S3 model sport, o masina rapida si nervoasa. Poate ar fi fost cazul ca el sa se gandeasca inainte de a-i cumpara o asemenea masina, poate ar fi trebuit sa se intrebe daca nu era cazul sa il educe mai bine si sa-i spuna in primul rand ca alcoolul nu este bun, iar apoi ca sa nu se urce la volan daca a baut. Dar deoarece acestea nu au avut efect, el a gasit mai usor sa forteze guvernul provincial sa faca ceea ce el ar fi trebuit sa faca: sa vegheze asupra familiei lui.
Putem fi undeva siguri ? In multe domenii si in multe feluri, oamenii vor sa contracareze faptul ca traiesc pe o planeta supusa pacatului, si implicit distrugerilor produse de el. In aceasta goana, adesea iluzorie, oamenii de stiinta, sau pur si simplu cei de bine, incearca sa prescrie retete care sa ne fereasca de consecintele nefaste ale starii de pacat in care se gaseste planeta noastra. In acest context a fost adoptata de curand o noua legislatie europeana care recomanda reducerea folosirii pesticidelor, si inlocuirea lor cu alte produse mai putin toxice. Aceasta actiune va incepe in 2009, cand vor fi interzise doua insecticide, ca apoi in mod treptat pana in 2018 altele sa fie interzise. Desigur deputatii europeni au intentii bune, comisia europeana face tot ce poate, dar acum trebuie ca si guvernele sa-si aduca contributia, si mai ales ca agricultorii sa se conformeze, ceea ce nu este chiar asa de evident. Asa de exemplu in noiembrie 2008, mai multe asociatii ecologice au facut un sondaj. Ele au analizat 124 de esantioane de struguri de masa produse in Italia, Franta, Olanda, Ungaria si Germania. 123 dintre ele contineau urme de insecticide interzise, cu efecte neurotoxice suspecte de a produce cancer, sau a afecta sistemul endocrin. Strugurii care au fost analizati se vindeau in marile magazine europene, si 20% dintre ei contineau peste 10 substante chimice diferite, 4.8% dintre ele depaseau chiar limita maxima admisa prin lege.
Atunci cand se reediteaza dictionarul. In fiecare an, dictionarele sunt reeditate, se scot cuvintele care nu mai sunt relevante, de care societatea nu mai are nevoie, si se adauga altele noi care au intrat in uz. Editia 2007 a Oxford Junior Dictionary, a operat asemenea rectificari. Vreau sa ma retin de la orice comentarii personale, si am sa va redau lista de cuvinte care au fost scoase, deoarece asa cum spuneam au fost gasite ca nu mai au sens pentru generatia moderna. Aceste cuvinte sunt manastire, altar, bishop, capela, ucenic, calugar, calugarita, pew (bancile din biserica) sfant, pacat, sfintenie, colinda, neprihanit, incoronare, si altele din aceeasi categorie. Au fost adaguate: biodegradabile, tolerant, interdependent, bilingual, blog, MP3 player. Sefa sectiei pentru copii de la Oxford University Press, editura care tipareste dictionarul, a justificat acest fapt spunand ca ,,vremurile s-au schimbat, acum. Suntem multiculturali, oamenii nu se mai duc la biserica ca inainte, intelegerea religiei este diferita”.
Accident aviatic la New York. Un avion al US Airways cu peste 150 de pasageri la bord s-a prabusit in raul Hudson, langa New York, dupa ce a lovit un stol de pasari la decolarea de pe aeroportul LaGuardia. Mai multe ambarcatiuni de salvare au intervenit prompt, si au evacuat toti pasagerii. Nu au fost raportate victime, anunta CNN. Cursa 1549 a decolat de pe aeroportul LaGuardia din New York, cu 146 de pasageri la bord si 5 membri ai echipajului, si avea ca destinatie orasul Charlotte din Carolina de Nord. Se pare ca aeronava, un Airbus 320, a lovit una sau mai multe pasari la decolare, apoi ambele motoare s-au defectat. Pilotul a incercat sa intoarca avionul spre aeroport, dar s-a prabusit controlat in raul Hudson. Avionul a cazut in apele inghetate ale raului Hudson, in apropiere de Manhattan.
Hamas si-a pierdut ministrul de interne. Said Siyam, Ministrul de Interne al Hamas, a fost ucis, joi, in casa fratelui sau, in apropiere de Gaza City, in urma unui raid aerian. Fiul si fratele sau au murit si ei in urma atacului aerian, impreuna cu alti doi oficiali Hamas, anunta BBC. Siyam controla mii de soldati Hamas in Gaza, si se pare ca era un lider temut. Siyam este cel mai important lider Hamas ucis in timpul operatiunilor israeliene din Fasia Gaza. Acesta a devenit unul dintre liderii gruparii in 2004, dupa ce Sheikh Yassin si Abdel-Aziz Rantissi, au fost asasinati de israelieni.
26.000 de angajati BMW, in somaj tehnic. Constructorul german de automobile BMW, a anuntat marti ca va trimite in somaj tehnic circa 26.000 dintre angajatii sai. Masura, care va intra in vigoare incepand cu februarie, este destinata sa reduca costurile, intr-un context economic putin favorabil sectorului auto, a anuntat grupul. Masura vizeaza patru unitati de productie din Germania, si va dura pana la sfarsitul lunii martie.
Metro da afara 15.000 de angajati. Concernul german de retail, Metro, va concedia 15.000 de angajati la filialele sale din intreaga lume, in baza unui amplu program de reducere a costurilor, in conditiile crizei financiare internationale. Anuntul a fost facut la sediul central al concernului de comert cu amanuntul de la Duesseldorf. 4.000 de locuri de munca au fost deja desfiintate, prin diverse masuri aplicate de conducerea Metro.
Moscova. Asasinat. Un avocat rus a fost asasinat, luni, in centrul Moscovei, de persoane necunoscute, informeaza Reuters. Stanislav Markelov a devenit cunoscut in Rusia si Cecenia, in urma unui caz controversat, el a fost avocatul familiei unei tinere cecene, Elza Kungaieva, ucisa de un ofiter rus. Cazul l-a transformat intr-un simbol al luptei pentru drepturile omului. Luna aceasta, Markelov s-a opus puternic eliberarii premature a ofiterului rus condamnat pentru uciderea Elzei Kungaieva. Crima impotriva tinerei de 18 ani, survenita in 2000, a provocat valuri de proteste in Cecenia. Ea a fost rapita, batuta, violata si ucisa de ofiterul rus. Colonelul Iuri Budanov a fost arestat in acelasi an, acuzat si condamnat la zece ani de inchisoare, cea mai mare pedeapsa a unui soldat rus pentru crime de razboi pe teritoriul Ceceniei. Budanov a fost eliberat joi, 15 ianuarie.
Retragere israeliana totala din Fasia Gaza. Armata israeliana s-a retras complet din Fasia Gaza, la trei zile de la anuntarea unilaterala a incetarii ostilitatilor. Trupele vor ramane insa in apropierea granitelor, pentru a putea actiona in cazul unor noi atacuri palestiniene. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a vizitat ieri Fasia Gaza si orasul israelian Sderot, atacat constant cu rachete de catre militantii Hamas. Ban a criticat dur violentele de ambele parti si a facut apel la retinere, pentru a evita o tragedie in Fasia Gaza.
Nigeria. Rapire. Un marinar roman a fost rapit miercuri dimineata de la bordul unui petrolier care transporta 4.000 de tone de motorina in largul coastelor Nigeriei. Mai multi barbati inarmati au reusit sa-l rapeasca pe roman si au avariat grav vasul. Piratii au reusit sa fuga la bordul unor ambarcatiuni rapide. Forta militara responsabila pentru mentinerea securitatii in Delta Nigerului, nu a putut fi contactata pentru a comenta incidentul. ,,Nava a cerut ajutor dupa ce motoarele si suprastructura au fost grav avariate”, a precizat o sursa din domeniul securitatii. Acest atac este cel mai recent dintr-o serie de acte de piraterie comise in Delta Nigerului, principalul rezervor de petrol al Africii si inima industriei petroliere a continentului. Nivelul redus de securitate a redus productia de petrol a Nigeriei cu o cincime in ultimii ani.
Scandal Elvetia-Romania. Ambasadorul elvetian la Bucuresti, Livio Huerzeler, a fost convocat la ministerul de externe din capitala Romaniei, dupa ce unul din partidele elvetiene a lezat imaginea Romaniei in afise electorale, pregatite pentru referendumul in care elvetienii vor decide in privinta extinderii liberei circulatii pentru Romania si Bulgaria. Formatiunea SVP a realizat afise impotriva liberei circulatii pentru ultimele doua membre ale Uniunii Europene, in care trei ciori luau in cioc mica Elvetie. Potrivit publicatiei Tagesschau, Romania cere acum Parlamentului elvetian sa se distanteze public de afisele respective. Ambasadorul Confederatiei Helvetice a declarat la Bucuresti ca acestea nu reprezinta in nici un caz pozitia oficiala a autoritatilor elvetiene. El a subliniat insa ca statul elvetian respecta exprimarea libera si democratica a opiniei, si ca ar fi contraproductiv ca Parlamentul de la Berna sa-si ceara scuze public pentru o dezbatere care are loc in societatea elvetiana.
Condamnari grele in China. Trei persoane au fost condamnate la moarte in China, pentru implicare in scandalul laptelui contaminat cu melamina care a ucis 6 copii, anul trecut, si a dus la imbolnavirea a 300.000. De asemenea, fosta presedinta a companiei Sanlu, Tian Wenhua, responsabila pentru produsele contaminate, a fost condamnata la inchisoare pe viata. Alti trei directori ai Sanlu, au primit pedepse cu inchisoarea intre 5 si 15 ani. 21 de persoane sunt acuzate in acest dosar. Mai multe companii chineze au fost implicate in acest scandal, devenit international, dupa trimiterea si la export a produselor lactate contaminate.
India. Asasin. Un soldat indian din trupele aeropurtate si-a impuscat mortal 6 dintre colegii sai, dupa care a fugit avand asupra sa o pusca automata, transmite CNN. Incidentul s-a produs in statul Manipur, din nord-estul tarii. Potrivit informatiilor, militarul si-a impuscat comandantul, dupa ce a avut o disputa cu acesta. Ulterior, el i-a impuscat mortal pe alti 5 colegi. Autoritatile au lansat o vasta operatiune de prindere a ucigasului.
Comertul modern nu are limite. De multe ori modernizarea mijloacelor de comunicatie inseamna progres, dar acest progres nu este totdeauna in directia buna. Asa de exemplu in provincia canadiana Saskatchewan, pravaliile care vand bauturi alcoolice s-au dotat cu un mijloc de comunicare ultramodern, un website. Pe acest website, amatorii de lichior, si nu sunt putini, mai ales in acea provincie, pot obtine tot felul de informatii ,,utile”, se lauda Dan D’Autremont ministrul de tutela. Situl cuprinde informatii in legatura cu peste 2.000 de produse, ca si cum consumatorii nu ar fi stiut ce vor sa bea. De asemenea informatii asupra adreselor magazinelor care vand alcool, 79 de pravalii si 185 de sucursale rurale, orarul lor si asa mai departe. Iata dar cum ministrul doreste sa fie sigur ca consumatorii au toate informatiile necesare, ca nu cumva sa neglijeze si sa ajunga la carciuma dupa ora inchiderii, etc.
Minte sanatoasa in corp sanatos. Contaminarea cu Salmonella. Peste 125 de produse alimentare care contin peanut butter au fost retrase din magazine saptamana aceasta in 43 de state americane.
Contaminarea cu bacteria salmonella se pare ca a pornit de la o fabrica, Peanut Corp. of America plant in Blakely, statul american Georgia, care produce peanut butter. Sute de persoane sau imbolnavit in urma consumului de alimente contaminate, si cel putin sase au murit. Food and Drug Administration, a avertizat publicul sa nu mai consume aceste produse, si sa consulte medicul de familie imediat ce au simptome neobisnuite.
O lista detaliata cu produsele afectate a fost publicata la adresa http://www.accessdata.fda.gov/scripts/peanutbutterrecall/index.cfm
Peanut Corp. of America, furnizeaza peanut butter la peste 85 de companii alimentare, printre care si compania Kellogg.
Din pacate multe din alimentele contaminate au fost deja distribuite la case de batrani si scoli, acestia reprezentand populatia cea mai vulnerabila la acest tip de contaminare. Salmonella este cauza numarul unu de contaminare a alimentelor, si se manifesta prin febra, disconfort abdominal si diarie.
O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau; si la judecata sa nu marturisesti trecand de partea celor multi, ca sa abati dreptatea“. Exodul 23,2
Petre si Paul Gheorghe
|
|