
„Am să ajung la amvon şi am să mă proptesc bine de pupitru”, îmi spuneam. „Dar la cât de transpirate îmi sunt palmele, îmi vor aluneca pe pupitru ca pe un tobogan din Aqua Parc…”
Nici nu ştiu în câte milisecunde am urcat cele 3 trepte ale platformei. Iată-mă în faţa tuturor. Încerc să schiţez un zâmbet, dar muşchii nu cooperează decât pentru o fracţiune de secundă. „Probabil că acum sunt roşie ca un rac. Sigur s-au prins toţi cât de emoţionată sunt. O bătrânică din rândul trei îmi zâmbeşte încurajator. E clar! Ştie şi ea. Parcă văd că după catastrofa asta de prezentare o să vină la mine să mă felicite… Of, Doamne!
› citește în continuare