O tăcere mormântală îmi permitea să-mi aud respiraţia ca un crivăţ dintr-o dramatizare radio. Inima îmi bătea atât de tare încât aveam senzaţia că îmi dezechilibrează mersul. De fapt nu din cauza asta nu mergeam drept, ci pentru că picioarele îmi tremurau ignorând total cele peste 30 de grade din sala unde aerul condiţionat uitase să mai funcţioneze…  „Am să ajung la amvon şi am să mă proptesc bine de pupitru”, îmi spuneam. „Dar la cât de transpirate îmi sunt palmele, îmi vor aluneca pe … [Citeşte mai departe...]