Un cântec de laudă, devotament, sau de mulţumire, în special cu caracter religios. Primele imnuri crestine au constat în principal din Psalmi şi marile cântece Nunc dimittis, Magnificat, Benedictus din Biblie şi din Sanctus, Gloria in excelsis şi Te Deum. Acestea au fost cântate la unison. Imnurile metrice Latine au început cu Corala Sf. Ambrose, episcop de Milano, şi St Hilary, episcop de Poitiers, în secolul al 4-lea. Acest tip de imn, de obicei din patru strofe în ritm iambic, a fost baza la aproape toate imnurile crestine până in secolul 16.

Printre imnurile latine sunt Corde natus ex parentis de Prudentius în secolul al 4-lea., Şi Fortunatus in secolul 6, Vexilla regis şi Panga lingua (al cărei metru a fost imitat în Panga lingua Sf. Thomas Aquinas). Din secolul 11 s-a trecut la Victimae paschali laudes(care interpretau patimile lui Isus). De Dies irae, probabil, de Thomas de Celano, şi Stabat Mater dolorosa de Jacopone da Todi sunt cele mai mari corale ale secolului al 13 lea.

 Cu aparitia  Reformei  s-a dezvoltat imnul protestant. Prima culegere de imnuri in limba poporului  sunt probabil cele publicate de adepţii lui Ioan Huss din Boemia în 1501 şi 1505. În 1524 prima culegere Luterana a fost publicata la Wittenberg. Primele imnuri luterane au fost traduceri din coralele latine, cântece din popor cu noi texte, adesea pe  versuri care parafrazau pasaje biblice, sau, uneori, melodii originale. Calvinismul genovez a contribuit la  psaltirea genoveza (versiunea finală, 1562). Aceasta continea Psalmii, tradusi în franceză pe versuri de Clément Marot şi muzica de Teodor Beza , dintre care majoritatea au fost furnizate de către Louis Bourgeois, care a folosit unele piese originale şi altele adaptate .

Prima colecţie de piese ale bisericii anglicane a fost  Psaltirea lui Sternhold  (1556), publicata la Geneva şi care constau din versiuni versificate ale Psalmilor de Thomas Sternhold (m. 1549) şi altele, care au fost armonizate. Imnurile lui John Wesley(1737) conţineau psalmi versificati, traduceri din greacă şi germană,dar si versuri si melodii originale.Aceasta colectie fost astfel prima carte de imnuri în sens modern. Alti compozitori notabili ai secolului 18 au fost Isaac Watts, Charles Wesley, şi William Cowper, poeţi a căror corale sunt încă cântate în aproape toate bisericile protestante. În secolul 19 a existat un interes renăscut in acest domeniu care a dus la numeroase traduceri ale celor mai vechi corale latine, cum ar fi cele de John Mason Neale.

În America, Puritanii au folosit psaltirile adus cu ei din Europa, până la Bay Psalm Book (1640), cea mai veche colectie de imnuri americana, publicata la Cambridge, Mass.
William Billings a scris prima colectie de imnuri originale americane  care se diferenţiază de parafrazarea de psalmi din Psaltiri; un alt important compozitor a fost Lowell Mason, a cărui colecţie de  cântece, cum ar fi Spiritual Songs (1831), elaborate în comun cu Thomas Hastings, a atins cel mai inalt nivel de  distribuţie.

În a doua jumătate a secolului 19. cântecul Gospel(evanghelic) s-a dezvoltat. Este animat prin ritm vioi, alternanta contanta între armonii şi text sentimental . Arthur Sullivan prin imnul sau „Onward Christian Soldiers” (1871) bine-cunoscut  este un exemplu de  imn marţial al perioadei. În secolul 20 au apărut radicale variaţii în muzica de biserică : cântecul  Folk şi elemente de jazz  au fost integrate la muzică şi, adeseori, au înlocuit vechile imnuri. Trubadur-style „de protest” melodii cu conţinut teologic au fost frecvente în anii 1960, alături de cele mai conservatoare imnuri.

Voinea Doru si Mirela

Bibliografie:
A. E. Bailey, The Gospel in Hymns (1950);
H. W. Foote, Three Centuries of American Hymnody (1940, repr. 1968);
L. F. Benson, The English Hymn (1915, repr. 1987);
I. Bradley, ed., The Book of Hymns (1989);
W. J. Reynolds, Songs of Glory (1989)