Plimbându-mă încet pe stradă m-am hotărât să îmi iau timp şi să mă uit la feţele oamenilor. Am analizat multe fizionomii, am văzut multe trăiri, împliniri, tristeţi…si am realizat ceva…. Printre toate acestea, cu durere, mi-am dat seama că noi nu mai avem timp să zâmbim! Oare de ce?! Ne costă asta? Nu… nu ne costă, dar suntem atât de preocupaţi şi cufundaţi în această lume încât uităm esenţa vieţii – uităm să fim fericiţi şi să îi facem pe cei din jurul nostru fericiţi!
Atunci când ai ocazia de a sta lângă un om bătrân, priveşte atent la faţa lui… aşa frumos e să vezi cum zâmbetul i-a lăsat urme adânci. Paşii vieţii se văd înrădăcinaţi în fiecare colţişor al feţei. Cred că cel mai frumos rid, e cel lăsat de zâmbet – trebuie să fii mândru că-l ai chiar dacă ţi-a apărut mai repede. › citește în continuare