“Când mușcă șarpele, fiindcă n-a fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câștig din meșteșugul lui”Eclesiastul 10,11.
În realitate șarpele mușcă, și mușcă rău. Dacă ar fi să stingem proiectoarele fanteziilor, să întrerupem hologramele farmecului din amazon, să ridicăm obloanele și să deschidem larg fereastra realitatii, vom remarca îngroziți o multime de șerpi, vrăjiți, ce-i drept. Șerpi de toate dimensiunile, cu toate vitezele, șerpi eleganți, șerpi hi touch, șerpi care se deplasează fără să lase urme pe stânci, șerpi senzuali și șerpi care iți acoperă urechile cu ultimele hituri. Trăim intr-o lume a șarpelui care, la fel ca la început, continuă să amăgească și să muște cu voluptate, mai întâi din fruncte interzise înaintea ochilor tăi pentru a-ți trezi apetitul, apoi din inima ta pentru a o învenina. Poate că înainte de toate mușcă din drepturile de Autor ale noțiunii de atractie, apoi mușcă din sensibilitatea de conștiință ca să nu te trezești prea curând iar apoi mușcă din sfaturile de acasă, din teama ta de a-l întâlni, mușcă daca îi permiteți și din dimensiunile realității și, de ce nu, din apetitul de a mai continua să trăiești. Iar la urmă, dintr-o înghițitură face să dispară și busola care te-ar putea orienta înapoi spre casă. Uneori înghite ființe în aparență de dimensiuni mai mari decât el. › citește în continuare