|
PE LIMBA ZORILOR E v a n g h e l i a î n l u c r u r i l e d i n n a t u r ă
Un jurnal de meditație, devoțiune și creație de ION BUCIUMAN NUMĂ‚RUL 09 17 noiembrie, 2005
|
||
|
rost
|
Se constituie acest perimetru particular cu scopul observării naturii din perspectiva celor care recunosc originea divină a lucrurilor și care sunt interesați să constate capacitatea creației de a-și releva obârșia și a-și preamări Creatorul. Emoția de bază promovată aici este uimirea, iar aceasta este forma elementară a religiei.
|
|
|
editorial
|
„Veniți să vă arătăm cum vedem noi lucrurile”, au spus munții trecătorilor aflați în trecere prin trecătoare. Cei mai mulți au preferat să treacă mai departe, fiecare văzându-și de drum cu ochii în pământ și bombănind singuri și îngândurați. „Veniți să vedeți unde duc drumurile pe care umblați”, au insistat înălțimile către cei puțini care-și ridicaseră capetele pe căile înguste din vale. Dar cei mai mulți dintre cei cutezători, și-au supus din nou grumazul sub povara imaginară, trăgându-și mai departe căruța cu lucruri inutile. „Veniți să vă schimbați la față în bătaia proaspătă a ultimelor raze de soare”, au vestit a treia oară crainicii cărunți de așteptare. Doar cîțiva dintre cei puțini au îndrăznit să-și lase cele de prisos, pentru a urma pe cărarea îngustă presărată cu dovezi și semne ale sărbătorii de acasă, de pe pajiștea supremă.
|
|
|
atelier (p) |
normal
nu a mai rezistat castanul meu demersului circular așa că azi dimineață l-am găsit șezând castaniu și cuminte în rând cu ceilalți |
gătire
vremea dalbă și-a trimis oștile să-i pregătească drumul așa că la adăpostul ceții câțiva scaieți banali au făcut repetiții în voal de nuntă
|
|
atelier (m) |
EMU Pasăre de talie mare (Dromiceius navae-hollandie), Emu este originară din Australia, poate atinge 2 m înălțime, dar a uitat, sau poate că nu a știut niciodată să zboare. Are aripi ca orice pasăre, dar le-a schimbat întrebuințarea. De obicei dă din aripi ca să-și recapete echilibrul atunci când se împiedică și este în pericol să se prăbușească. Este ca și cum și-ar aduce aminte de utilitatea autentică a poverii pe care o poartă în cârcă. Mai dă din aripi ca să se apere de agresiunea surorilor sau ca să-și ia avânt și se ajute când o ia la fugă să scape de gura (ciocul, pliscul) lor. Cam de înălțimea fizică a omului, Emu este o pasăre destul de neajutorată și vulnerabilă, iar în consecință este ocrotită de lege.
|
FĂ‚T Cam la vreo trei luni după concepție, embrionul dezvoltat, începe să primească caracteristicile speciei și atunci define făt. Asemănarea cu părinții este destul de vagă la început. Ea este mai mult o aluzie sau o sugestie, dar mai târziu trăsăturile se apropie până la detalii. Fătul este prin excelență o ființă dependentă. Numai după naștere fătul începe să-și capete autono-mia, treptat și progresiv. Dar atunci el devine și este deja pui. Fătul nu este nici ros de curiozitatea de dincolo de zare, nici amenințat de răpitori și nici agresat de asprimea mediului. Singura grijă a fătului este să crească și să se întărească, pregătindu-se pentru naștere. Aceasta va fi un pas greu și pentru el și pentru mamă. |
|
chilie |
Doamne, Când eram un plod în gândul și inima Ta, nu făcusem încă ochi și nu întinsesem încă aripile, singurul meu dor era să văd lumina și să mă desprind. Acum că am trecut pragul, întărește firele de paianjăn care mă mai leagă de Tine, să nu mă ia vântul străin și rătăcitor prin pustiu. Împreună-mi mâinile și dezleagă-mi picioarele să alerg spre Tine, acasă. Amin!
|
|
|
taifas |
– Ce tot bombănești tu acolo pe limba zorilor, că nu mai înțeleg nimic din ce spui, omule! – Nu spun nimic deosebit decât repet după susurul izvoarelor să văd dacă aude cerbul să vină să-și astâmpere setea la mine. – Ţi-ai pierdut mințile, omule. Păi tu crezi că te ajută corzile vocale să reproducii simfonia veșnic nouă și proaspătă a cerului ascuns sub pămînt? – Păi nici nu încerc să-mi aseamăn vocea cu șoaptele cerului urcând de sub munți. – Și atunci eu ce aud venind de la tine? – Nu este altceva decât freamătul sufletului meu cuprins de neliniște și bucurie pe marginea fântânii albastre, dăruitoare și bune, gata să se reverse oriunde ar fi nevoie. – Ești un nebun incorigibil. Ai ajuns prea departe, nene. – Sunt abia la început pe limba zorilor, dar ce ai să te faci când am să pot vorbi în gura mare. Sunt abia la primele solfegii, ce ai să te faci când voi începe să cânt? – Păi de ce să cânți, pentru că ai spus că te interesează doar limba zorilor nu și cântatul greierilor. – Vezi tu, limba aceasta este un cântec imens și nesfârșit. |
|
|
Ion Buciuman |
PE LIMBA ZORILOR , Numărul 9, 17 noiembrie, 2005 |
|