PORUNCA INTAI – RESPECT FATA DE EVANGHELIE
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine ! “ Exod 20, 2-3
Regasirea “Stapanului”
Ne aflam in debutul Decalogului si, asa cum se intampla adesea in multe domenii ale vietii, un debut poate fi o temelie pentru ceea ce urmeaza. Privita din acest punct de vedere, porunca intai este intr-adevar fundamentul intregii Legi morale, temelia tuturor celorlalte porunci ale Decalogului.
Stiti de ce ? Pentru ca porunca intai ne face cunostinta cu “Stapanul”- adevaratul “Stapan” al tuturor lucrurilor vazute si nevazute din acest univers.
Exista oare ceva mai important in aceasta viata decat sa-ti cunosti ( recunosti ) originea, identitatea si scopul pentru care traiesti ?
“ De unde venim ?”, “Cine suntem ?” si “Incotro mergem?” sunt cele trei intrebari fundamentale ale oricarei filozofii si religii. Daca o religie ( sau o filozofie ) nu e capabila sa raspunda la cele trei intrebari, ea nu isi merita numele.
Porunca intai ne raspunde dintr-o data la doua din aceste intrebari fundamentale:
– “Cine suntem ?” Daca prima porunca ar fi inceput altfel, de exemplu: “Eu sunt Domnul , Dumnezeu…”, ideea de relatie apropiata dintre noi si El nu ar fi iesit in evidenta. Dumnezeu ar fi aparut ca un Suveran al universului, un Stapan absolut al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletelor noastre. Un Suveran atotputernic si nimic mai mult.
Porunca intai incepe insa putin altfel: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau…”Observati diferenta ?
Pronumele posesiv “tau” schimba intregul sens al expresiei, ceea ce ne da certitudinea ca intr-adevar suntem fii de Dumnezeu, caci numai unor fii ai Sai El li se adreseaza intr-un mod atat de personal si familiar.
– “De unde venim?” La aceasta intrebare putem raspunde in doua moduri.
Daca ne gandim la zilele Creatiunii, la Edenul in care au fost asezati primii nostri parinti, atunci putem spune ca venim din Paradisul creatiunii desavarsite, din armonia inceputurilor si din viata fara de sfarsit la care am fost randuiti.
Daca ne gandim insa la tragedia caderii in pacat, atunci raspunsul la intrebarea ”De unde venim?”este cu totul altul: venim din Egiptul necredintei si al razvratirii fata de Dumnezeu, venim din robia pacatului si a mortii…
Iata cum, in doar cateva cuvinte simple, prima porunca a Decalogului ne aduce aminte de originea , dar si de identitatea noastra: Dumnezeu este Dumnezeul nostru personal, care vine sa ne salveze din starea deznadajduita in care ne aflam datorita naturii noastre pacatoase.
Cu adevarat, prima porunca a Decalogului ne ajuta sa ne regasim “Stapanul” . Nu un “stapan en-gros” ( al tuturor, la gramada ) , ci un “stapan en detail” ( al meu , al tau, al lui, al ei etc …). Un Stapan care doreste o relatie apropiata cu ai Sai, care le urmareste binele si le intinde bratul Sau salvator.
Am vazut multi copii abandonati de parintii lor si crescuti , fie in case de copii, fie de parinti adoptivi. La varsta maturitatii, multi dintre ei, desi au deja propriile familii si o situatie materiala acceptabila, isi cauta adevaratii parinti. Nu sunt siguri pe sentimentele lor fata de acestia, nu stiu cum vor reactiona la o eventuala intalnire, nu stiu ce sa raspunda la intrebarea daca ei ii iubesc sau nu pe parintii lor naturali care i-au abandonat. Insa in sufletele lor ei au o nevoie launtrica profunda: sa-si cunoasca originile si identitatea. Si pana ce nu isi intalnesc parintii, acesti copii nu isi gasesc linistea sufleteasca.
Privind la noi, cu totii avem in strafundurile fiintei noastre un “instinct al intoarcerii acasa”. Cu totii purtam in inimi un mare gol in forma de Dumnezeu. Ratacim prin lume ca niste oi fara pastor, ca niste catelusi care si-au pierdut stapanul…De aceea marea noastra nevoie este sa-L cunostem pe Cel ce ne-a creat, pe Tatal ceresc, pe Dumnezeul adevarat care este “Stapanul “ tuturor lucrurilor vazute si nevazute.
Raspunzand acestei nevoi fundamentale a fiintei umane, porunca intai incepe cu “cartea de vizita” pe care Suveranul universului ne-o da fiecaruia personal:
“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-am scos din tara Egiptului, din casa robiei”
Parafrazand primele cuvinte ale poruncii, ea ar putea suna si asa:
“Fiul Meu ( fiica Mea ) , stiu ca in strafundul sufletului tau tanjesti sa Ma cunosti, pe Mine, adevaratul tau Creator, Tata si Mantuitor. Stiu de aceasta nevoie esentiala a existentei tale, deoarece Eu am pus-o in inima ta. Nu te framanta in zadar ! Iata-Ma, Eu sunt Domnul , Dumnezeul tau. Sunt aici langa tine. Poti sa Ma cunosti daca vrei. Iti stau la dispozitie…”
“Evanghelia dupa…Decalog”
Poate cineva se intreaba ce cauta Evanghelia in sanul Decalogului. Evanghelia si Legea sunt doar doua lucruri cu totul deosebite !
Fiind obisnuiti cu multimea legilor de tot felul, dupa care trebuie sa ne coordonam viata, nu avem prea des ocazia sa vedem vesti bune ( evanghelii ) in enuntul lor. De obicei, vedem doar reguli, restrictii, avertizari care, daca nu sunt luate in serios, pot atrage pedepse.
Cine poate vedea , de exemplu, o veste buna pe indicatorul care limiteaza viteza de deplasare pe sosea, cand te grabesti spre aeroport si risti sa pierzi avionul ? Sau, cine vede o veste buna in anuntul din scara blocului care te obliga sa pastrezi linistea exact atunci cand astepti oaspeti, iar covoarele nu sunt inca batute ?
In general, ideea de lege nu e compatibila cu cea de veste buna ( evanghelie ) . Totusi, in cazul primei porunci a Decalogului, Legea si Evanghelia se armonizeaza in mod desavarsit.
Dar unde poate fi gasita Evanghelia in prima porunca a Legii morale ?
Daca vom cere unui credincios sa enunte prima porunca din Decalog, in cele mai multe cazuri el va spune: “Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.”
Daca deschidem o carte care comenteaza Decalogul, vom gasi prima porunca enuntata astfel: “Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.”
Daca vom avea ocazia sa vizitam monumentele celor zece porunci din curtile de justitie americane, vom putea citi acelasi enunt al primei porunci : “Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.”
Insa o privire atenta in textul Scripturii ne va face sa observam ca ghilimelele nu sunt puse inaintea lui “sa nu…” , ci cu mult mai inainte: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei…” ( traducerile Cornilescu-rom., Crampon-fr., King James-engl., RSV-engl. )
De ce oare aceasta trunchiere a primei porunci a Decalogului ? Inlaturand primele cuvinte prin care Dumnezeu ni se recomanda, de fapt am inlaturat tocmai vestea cea buna ( Evanghelia ) continuta in Lege.
In aceasta prima parte a poruncii intai nu exista interdictii; nu ni se spune ce sa facem si ce sa nu facem; nu suntem avertizati si nu ni se dau reguli. Aici ni se spune doar ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi. Tocmai in aceasta consta vestea cea buna continuta in Lege: inainte ca Dumnezeu sa ne ceara ceva, inainte ca El sa aseze in fata noastra o serie de restrictii, El face ceva esential pentru noi: ne elibereaza din robia spirituala , ne face sa privim din nou drept, ne reda demnitatea de oameni liberi.
Dumnezeu nu ne pune in fata un cod de legi, pentru ca apoi sa ne pandeasca daca le implinim sau nu. El stie din ce suntem facuti; ne cunoaste natura pacatoasa si neputinta noastra morala si stie ca ne este imposibil, prin propriile noastre puteri , sa ascultam de Legea Sa. De aceea Dumnezeu ne vine in ajutor: inainte sa ne ceara, El ne ofera. Si ne ofera cel mai de pret lucru pentru fiinta umana: libertatea.
“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din casa robiei…”
Sa observam ca Dumnezeu nu le-a dat evreilor Legea Sa nici in Egipt, cand israelitii trudeau la ridicarea piramidelor faraonilor, nici in timpul celor zece plagi, nici la Marea Rosie, cand poporul Israel era strans din toate partile. Darea Legii a avut loc numai dupa ce poporul a devenit cu totul liber, si cand a constientizat faptul ca e un popor liber. Inainte de momentul Sinai, Dumnezeu demolase toti zeii principali ai Egiptului ( zeul Hapi-Nilul, zeul- broasca, boul Apis etc. ), facuse un drum uscat prin Marea Rosie pentru ca israelitii sa poata scapa de urmarirea armatelor egiptene, le daduse apa in pustie si mana din cer, nimicise armatele amenintatoare ale amalecitilor… Abia dupa aceea, cand totul era pregatit, cand Israel era un popor liber, cand isi recapatase identitatea nationala, cand acest popor putea privi inainte liber si demn, abia atunci Dumnezeu le-a dat Legea Sa, facand apel la ascultare.
Aplicand acest mare adevar la intreaga lume crestina, putem observa acelasi principiu dupa care lucreaza Dumnezeu: Intai El ne elibereaza din robia pacatului, prin jertfa lui Christos, si numai dupa aceea ne pune inainte cerintele Legii, pentru ca sa nu recadem in aceeasi robie. Acest principiu dupa care lucreaza intotdeauna, ne spune ceva despre caracterul lui Dumnezeu : dreptate ( exprimata in cerintele Legii ), dar si mila, har, indurare ( exprimate in ceea ce face Dumnezeu pentru a-l elibera pe om ).
Daca prin eliberarea oferita de Dumnezeu intelegem mai mult decat eliberarea poporului evreu din robia egipteana, si anume eliberarea intregului neam omenesc din robia pacatului, atunci putem spune cu toata convingerea ca prima declaratie a Decalogului aseaza la baza Legii lui Dumnezeu chiar crucea – cea care ne-a adus aceasta eliberare.
O cruce care sta la baza Legii morale ? Iata un adevar la care poate nu ne-am gandit pana acum ! Adevarata ordine firesca a lucrurilor, asa cum e vazuta de cer, este aceasta: intai crucea, Evanghelia si eliberarea, si apoi Legea si ascultarea. Intai ceea ce face Dumnezeu pentru noi, si dupa aceea ceea ce trebuie sa facem noi pentru El. Nu Dumnezeu cladeste pe realizarile noastre, ci noi cladim pe realizarile Lui. Orice inversare a acestei ordini duce la legalism ( incercarea omului de a se elibera, de a se mantui prin propriile puteri ).
Daca Legea ar fi lipsita de Evanghelie, ea nu ar fi decat un simplu cod etic, lipsit de putere si incapabil sa transforme.
Aceasta ordine fireasca a lucrurilor ( intai Evanghelia si apoi Legea ) poate fi regasita in intreaga Scriptura. Prin profetul Isaia, Domnul ne face o chemare plina de incarcatura sufleteasca:
“Intoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat” ( Isaia 44,22 )
Dumnezeu nu spune: “Intoarce-te la Mine ca sa te rascumpar”, nici “intoarce-te la Mine si dupa aceea te voi rascumpara”, nici “intoarce-te la Mine ca sa te pot rascumpara”. El intai ne rascumpara, si dupa aceea ne cere sa-L urmam.
Cat de minunat si incurajator este acest adevar !
Respectul si recunostinta – “rara avis”
Porunca intai ne descopera motivul pentru care Dumnezeu este singurul care merita inchinarea noastra: El e singurul care S-a sacrificat pentru om.
Daca aruncam o privire in mitologia diferitelor popoare, vom observa ca zeii antichitatii ( dar si cei moderni ) intai pretind ascultare si sacrificii din partea oamenilor, si doar dupa acestea, daca au “chef” si sunt intr-o dispozitie buna, ei “vor face” ceva pentru oameni.
Dumnezeul cel viu insa nu poate fi comparat cu niciunul din zeii pe care omul i-a creat dupa chipul si asemanarea lui. Acesta este motivul pentru care porunca intai ne indeamna inainte de orice altceva, la respect si recunostinta fata de un Dumnezeu al iubirii, care intai face ceva pentru om , si abia dupa aceea ii pretinde ascultare.
A ne inchina altor dumnezei, de care lumea moderna nu duce lipsa, nu denota doar lipsa de respect si recunostinta fata de Dumnezeu, ci si lipsa de caracter.
De ce totusi o astfel de porunca ? Oare Dumnezeu e deranjat de o posibila concurenta ?
Daca ar exista intr-adevar mai multi dumnezei, atunci porunca intai ar deveni cu adevarat restrictiva, dictatoriala. Ea ne-ar priva de libertatea de a ne inchina inaintea cui dorim. In acest caz, prima porunca ar reprezenta un abuz din partea lui Dumnezeu , si orice abuz care limiteaza liberul nostru arbitru ar trebui sanctionat prin neascultare.
Ideea de concurenta insa nu incape in discutie pentru simplul motiv ca Dumnezeul Creator este singurul Dumnezeu adevarat. Toti ceilalti dumnezei, zei si idoli sunt doar o iluzie creata si intretinuta de mintile ratacite ale oamenilor. Daca Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevarat, oare nu este drept ca El sa ne pretinda sa-L recunoastem ca atare ? Care parinte ar fi de acord ca proprii sai copii, pentru care a sacrificat totul, sa-I recunoasca pe niste straini drept parinti ai lor ?
Dincolo de interdictia: “sa nu ai alti dumnezei afara de Mine” putem intrezari durerea si nelinistea Parintelui ceresc care se teme ca proprii Sai copii, pe care i-a adus la existenta si pe care i-a eliberat din robia pacatului, sa nu-I intoarca spatele, indreptandu-se spre niste himere, spre niste iluzii.
Porunca intai ne cere nu doar sa manifestam respect si recunostinta fata de Cel care ne-a creat si eliberat din robia pacatului, ea ne solicita sa aratam respect si fata de adevar ( vezi Isaia cap. 41-44 despre idolii facuti de maini omenesti ). De ce s-ar inchina omul – capodopera Creatiunii- unor iluzii, unor dumnezei inexistenti ? Aceasta ar insemna nu doar lipsa de respect si recunostinta fata de Creator, ci si lipsa de respect fata de adevar. Ar fi o lipsa a demnitatii umane.
Respectul si recunostinta pe care le promoveaza Decalogul, incepand cu prima porunca, reies din enuntul celor zece porunci intr-o varianta putin schimbata. Tinand cont de faptul ca in limba ebraica conjunctivul verbelor are aceeasi forma cu viitorul simplu, ceea ce urmeaza dupa enuntul vestii bune de la inceput, ar putea suna astfel:
“Tu nu vei avea alti dumnezei fara de Mine…” Tu nu-ti vei face chip cioplit”…”Tu nu vei lua in desert Numele Domnului “ etc. ( 1 )
Parafrazand enuntul primei porunci, mesajul ei este acesta:
“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-am mantuit prin moartea Fiului Meu Prea Iubit. Acum umbla in neprihanire, traind o viata noua de biruinta si fiind mereu recunoscator fata de ceea ce am facut pentru tine. Eu te-am eliberat, de aceea te rog acum sa traiesti ca un om liber. Nu mai cadea in robia pacatului. Lasa-Ma pe Mine sa te conduc spre o viata implinita, de biruinta deplina,”
Cita dreptate avea sfantul Ambrozie cand spunea: “Nicio datorie nu e mai urgenta decat aceea de a spune: “multumesc !” Si daca in lumea noastra exista vreun exces acceptabil, atunci ii putem da deplina dreptate lui La Bruyere, care spunea: “Nu exista pe lume un exces mai frumos decat excesul de recunostinta.”
Monoteism vs. politeism
Porunca intai mai are o calitate, in afara celor deja prezentate: ea stabileste clar si fara echivoc monoteismul ca singura varianta acceptabila pentru om.
Daca privim in religiile lumii din antichitate si pana in prezent, vom putea observa ca monoteismul este strain de felul de gandire al omului decazut. Tendinta naturii noastre pacatoase este spre politeism. De la Egiptul antic, la Asiria lui Assurbanipal, la Babilonul lui Nebucadnetar, la Grecia olimpiadelor si Roma cezarilor, pana la animismul popoarelor africane, religia mayasilor si incasilor si hinduismul Indiei, pretutindeni vedem tendinta omului spre politeism. Doar in hinduism exista cateva mii de zei : 3333, din care 33 sunt mai importanti ( 2 ) . Dupa alte surse, numarul zeilor hindusi s-ar ridica la peste trei sute de milioane ( numarand si vacile considearate sfinte ).
Neregasindu-se in tendintele naturale umane decazute, monoteismul nu poate fi de origine omeneasca. Daca astazi exista monoteism, aceasta se datoreaza nu omului, ci revelatiei divine.
Pana si Ietro, socrul lui Moise si preot al Madianului, dupa ce a vazut tot ce a facut Dumnezeu pentru poporul sau, a facut o afirmatie din care se observa cat de greu le este oamenilor sa se debaraseze de ideea politeismului:
“Cunosc acum ca Domnul este mai mare decat toti dumnezeii, caci in lucrul in care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” ( Exod 18, 11 )
Biblia este plina de afirmatii care sustin monoteismul. Si aceasta tocmai pentru faptul ca el este atat de greu de acceptat de natura umana:
“Asculta, Israele ! Domnul, Dumnezeul tau este singurul Domn” ( Deuteronom 6, 4 )
“Inainte de Mine n-a fost facut niciun Dumnezeu. Si, dupa Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul si afara de Mine nu este niciun Mantuitor.” ( Isaia 43, 10 up.- 11 )
“Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma, si afara de Mine nu este Dumnezeu” ( Isaia 44, 6 up. )
Ascultand de prima porunca a Decalogului, in lumina a ceea ce ea ne spune despre monoteism, nu putem decat sa ne alaturam celor afirmate de apostolul Pavel:
“ Caci chiar daca ar fi asa numiti “dumnezei”, fie in cer, fie pe pamant ( cum si sunt in adevar multi “dumnezei” si multi “domni” ), totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile si prin El si noi.” ( 1 Corinteni 8, 5-6 )
Zei moderni si politeism mascat
Deoarece traim intr-o lume crestina, care prin definitie este monoteista, se ridica in mod firesc o intrebare: oare astazi porunca intai a Decalogului mai are vreo aplicabilitate la noi ?
Paradoxul lumii crestine este ca , desi teoretic ne inchinam unui singur Dumnezeu, in mod practic societatea in care traim cunoaste o inflatie de dumnezei.
Un zeu ( idol sau dumnezeu ) este mai mult deact un simplu chip de lemn, de piatra, de aur sau argint. Definitia pe care o gasim in dictionarul “Standard “ in dreptul cuvantului “zeu” este urmatoarea: “orice persoana sau lucru care este inaltat ca bine suprem, sau care este adorat ca cel mai inalt lucru; orice lucru care absoarbe atentia sau aspiratia oamenilor.”
Un alt dictionar – “The New Century” – ne ofera o definitie mai concisa a cuvantului “zeu” : “orice persoana sau lucru care este facut obiectul adorarii sau respectului suprem.” Cu privire la cuvantul “idol”, in Micul Dictionar Enciclopedic gasim urmatoarea definitie: “ fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri”. Acelasi dictionar, in dreptul cuvantului “idolatru” , ne prezinta urmatoarea definitie: “persoana care iubeste pe cineva sau ceva cu pasiune exagerata, peste masura” .
Tinand cont de sensurile mai largi pe care le au termenii: “dumnezei”, “idoli” si “zei”, putem spune, fara riscul de a gresi, ca societatea noastra, desi este monoteista in aparenta, in realitate ea este profund politeista. Cu singura precizare ca zeii moderni – idolii secolului al 21-lea – nu se mai gasesc in temple sau in biserici, ci in inimile si vietile oamenilor.
“Fiul omului – ii spune Dumnezeu profetului Ezechiel – oamenii acestia isi poarta idolii in inima…” ( Ezechiel 14, 3 )
Din punctul acesta de vedere, porunca intai este cat se poate de actuala si foarte vasta in aplicabilitatea ei. Ea nu ii condamna doar pe paganii care se inchina zeilor lor falsi, in loc sa se inchine unicului si singurului Dumnezeu adevarat; ea nu se adreseaza doar salbaticilor din jungla, sau celor uitati de lume pe nu stim care insule indepartate. Porunca intai condamna in primul rand lumea civilizata pentru idolatria in care se complace, acordand iubirea, adoratia , atentia si respectul suprem fie unor persoane, fie unor lucruri care ocupa in felul acesta locul ce I se cuvine doar lui Dumnezeu.
Cine sunt acesti “dumnezei” moderni ai lumii civilizate ? Ar fi imposibil sa-i identificam si sa-i enumeram pe toti, din cauza numarului lor . Iata doar cativa dintre cei mai respectati idoli moderni:
– Banii ( averea, bogatia ). Apostolul Pavel spune ca orice om lacom de avere este un inchinator la idoli ( vezi Efeseni 5, 5 )
– Lacomia de orice natura este, in perspectiva biblica, tot o inchinare la idoli ( vezi Coloseni 3, 5 )
– Pofta rea. Vorbind despre o categorie de oameni, apostolul Pavel spune ca “dumnezeul lor este pantecele si slava lor este rusinea lor” ( Filipeni 3, 19 ).
– Sotul, sotia sau copilul care ocupa atentia si iubirea ce I se cuvin doar lui Dumnezeu ( vezi Matei 10, 37 ).
– Opere intelectuale ( vezi Ieremia 9, 23-24 )
– Puterea politica ( vezi experienta trista a lui Nebucadnetar relatata in Daniel 4, 30-32 ).
– Vedete de cinema, sportivi, oameni politici, cantareti etc. ( vezi sfarsitul tragic al imparatului Irod, idolatrizat de multimea care il asculta, spunand : “glas de Dumnezeu, nu de om “ – Faptele Apostolilor 12, 21-23 . In contrast cu trufia lui Irod, vezi atitudinea umila a lui Pavel si a lui Barnaba la Listra, cand paganii , considerandu-i zei, au incercat sa le aduca jertfe – Fapte 14,8-15 ).
Lista poate continua la infinit, caci orice persoana, orice lucru, orice idee si orice obicei care tind sa ocupe locul ce I se cuvine doar Creatorului poate deveni un idol, un dumnezeu fals. In mod paradoxal, omul civilizat are mai multi idoli decat salbaticul din jungla, datorita posibilitatilor mult mai mari pe care i le ofera civilizatia. In acelasi timp, idolii moderni sunt mult mai coruptibili decat chipurile idolatre pagane. Ei sunt ascunsi in inima si pot trece ani, poate intreaga viata, fara ca sa fie identificati si indepartati din viata cuiva. Din acest punct de vedere, prima porunca din Decalog trage un semnal de alarma , protejandu-ne de cel mai raspandit ( probabil ) pacat al lumii moderne: idolatria.
Porunca intai – o porunca a prioritatii
“La inceput Dumnezeu…” Asa incepe raportul Bibliei. In aceste trei cuvinte se regaseste secretul reusitei pe toate planurile ; aici se afla secretul implinirii propriei fiinte; aici se afla sensul pentru care existam.
Porunca intai este o porunca a prioritatilor. “Nihil sine Deo” ( “Nimic fara Dumnezeu” ) – aceasta este cea mai concisa interpretare a primei porunci din Decalog. Dumnezeu pe primul loc in viata – aceasta este esenta nu doar a primei porunci, ci si a intregii Scripturi.
In intreaga viata si activitate a Mantuitorului se poate observa atentia deosebita pe care a acordat-o prioritatilor. Din multele lucruri si optiuni ale oamenilor, Iisus a incercat sa ne invete ca exista un “mai intai”.
“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” ( Matei 6, 33 )
Traducerile in limba romana a Bibliei, atat cea sinodala, cat si cea realizata de Cornilescu, redau o anumita nuanta a poruncii intai: “sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” Aceasta traducere scoate in evidenta monoteismul, ca singura optiune acceptabila pentru om.
Alte traduceri scot in evidenta o alta nuanta, la fel de importanta: prioritatea. Abatele Crampon ( fr. ), Louis Seconde ( fr. ), Revised Standard Version ( engl. ), New International Version ( engl. ), Douay ( engl. ) etc. traduc textul ebraic prin : “sa nu ai alti dumnezei inaintea Mea !” Aceasta exprimare este mai bogata in nunate, caci ea se refera nu doar la monoteism, ci si la importanta de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc in viata.
“La inceput Dumnezeu” nu este o porunca arbitrara . Dumnezeu nu pretinde fara sens ca El sa fie pe primul loc in viata. Nu din sete de putere si slava cere El acest lucru. Daca totusi El o face, aceasta se intampla pentru simplul motiv ca El este Cauza primara a tuturor lucrurilor si Izvorul tuturor binecuvantarilor. Este numai firesc ca El sa fie Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma ( Apocalipsa 1, 11 ). Asezandu-L pe Dumnezeu pe primul loc in viata, vom avea totul deplin in El ( Coloseni 2, 10 ).
Fie in timp de boala sau sanatate, fie in saracie sau prosperitate, fie in robie sau in libertate, in tristete sau bucurie, in osteneala sau odihna , Dumnezeu trebuie sa fie “mai intai” de orice lucru.
Doresti sa schimbi ceva in viata ? Esti la o rascruce de drum si nu stii pe ce cale sa mergi ? Pune-L pe Dumnezeu “mai intai” si vei vedea cum totul se va clarifica si porti zavorate pana atunci se vor deschide inaintea pasilor tai.
Vrei sa investesti banii intr-o afacere si nu stii daca merita riscul ? Pune-L pe Dumnezeu “mai intai” si El iti va da intelepciune ce sa faci mai bine .
Vrei sa-ti schimbi locul de munca sau locuinta si nu stii incotro sa te indrepti ? Pune-L pe Dumnezeu “mai intai” in viata si preocuparile tale si calea pe care vei merge se va netezi si clarifica cum nici nu ai fi banuit inainte.
Din nefericire, majoritatea oamenilor alearga la Dumnezeu doar ca la un ultim refugiu, apeland la El ca la o ambulanta sau ca la o farmacie de urgenta.
Oare merita acest Dumnezeu, care ne-a eliberat din crunta robie a pacatului cu pretul nespus de mare al jertfei Fiului Sau, sa fie cautat doar pe patul de suferinta , doar in pragul falimentului financiar sau in pragul divortului ? Desigur, El poate raspunde si atunci. Dar nu este cu mult mai bine sa-L cautam “mai intai” , in timpuri senine, cand suntem in liniste si prosperitate ?
Daca prima porunca a Decalogului ar fi respectata cu toata seriozitatea , oamenii ar avea mult mai putine probleme cu urmatoarele noua porunci. Mai mult decat atat, respectarea celorlalte porunci ar deveni o urmare firesca, o placere. Fiecare dintre noi am putea spune asemenea lui David, cantaretul placut al lui Israel:
“Iata, doresc sa implinesc poruncile Tale. Fa-ma sa traiesc in neprihanirea ceruta de Tine!” Psalmul 119, 40
Referinte:
( 1 ) Pentru conformitate, pot fi consultate traducerile in limba franceza : Crampon si Louis Seconde, in care verbele nu se afla la conjunctiv, ci la viitor.
( 2 ) Conform http://static.scribd.com/docs/5rsc9j5pphkg1.swf?INITIAL_VIEW=width