Dăruire
Într-o frumoasă dimineaţă
Cu soare dulce, în răsărit,
O floare s-a ivit din ceaţă
Pe o creangă ce-a-nverzit.
Ascunsă-n mugur s-a trezit
După a ei lungă dormitare,
Şi-ncet şi lent, a-mbobocit
Sub razele, calde de soare.
Şi-a desfăcut corola dulce
Şi petalele albe-au chemat,
Toţi flutaraşii, să mănânce
Nectarul bun ce-a adunat.
Astfel, a vrut să dăruiască
Al său meniu bun, delicios,
Şi mai departe să crească
Un fruct, aromat şi gustos.
Din nou cu drag să-l ofere
Şi pe acesta, spre hrănire,
Având în sine-o mângâiere
Că şi-a-mplinit a sa menire.
Astfel, aş vrea să fiu şi eu!
Ca floarea cea dăruitoare,
Asuns deplin în Dumnezeu
Prin fapte bune, jertfitoare.
Să-mpart nectarul adunat
Cu drag la toţi cei ce îl vor,
Să crească fructul aromat,
Spre hrana bună-a tuturor!
Să pot să-ajut prin voioşie
Pe cei flămânzi şi nevoiaşi,
Şi-n cea mai mare bucurie
La ce am, să-i fac părtaşi!
Să-nvăţ dela floarea curată
Ivită pe creanga cea verde,
Căci dăruirea, nici-o dată
Prin împărţire nu se pierde.
Astfel, îndeplinind menirea
Ce ne-aparţine, tot mereu,
Vom confirma că dăruirea,
E-un atribut din Dumnezeu!
Flavius Laurian Duverna
17 Aprile, 2009.