Cine poate spune cât valorează doi pumni de fasole? Sigur, depinde de situaţie, de loc, de starea celui ce are sau nu are această fasole. Depinde dacă îţi place sau nu, sunt mulţi factori care determină valoarea.
Miercuri, 14 Ianuarie, după ce am ieşit pe poarta Penitenciarului, în urma rugăminţii unui deţinut de a-i vizita familia, împreună cu Mihăiţă, am plecat în vizită. Cale de vreo 30 km cred, ne făceam planuri şi ne rugam ca să putem fi de folos acestei familii. Ştiam câte ceva despre nevoile cu care se confruntă. Tatăl, un bărbat la peste doi metri înălţime dar bolnav de ciroză, (abdomenul umflat cât un butoi…) abia se târâie de ici colo, gâfâind la fiecare pas. Mama, subţire ca o trestie, merge prin casă ţinându-se de pereţi. Inima…îi face probleme. Mari. Situaţia i s-a agravat în momentul în care a aflat că băiatul ei, tânăr valorors, cu studii şi funcţie de invidiat a fost arestat. A fost la un pas de moarte şi de atunci, nu îşi mai poate reveni. Nu vreau să discutăm vina acestui tânăr, deocamdată, nici instanţele nu au decis, dar este certă experienţa lui. Aici, după gratii, a reusit să afle şi să experimenteze cât de bun este Dumnezeu. Acest Dumnezeu care L-a ocrotit de atâtea ori în viaţă, care L-a salvat de la moarte chiar şi aici după gratii, un Dumnezeu care se îngrijeşte de toate nevoile copiilor Săi şi care trimite, exact la momentul potrivit, un umăr pe care să plângi, o ureche gata să te asculte şi un braţ pe care să te sprijini.
Mihăiţă, inspirat de Dumnezeu a pus în portbagajul maşinii un sac de făină, un bax de orez, ceva zahăr, ulei, miere de albine, fructe. Am luat şi o Biblie şi ceva cărţi cu noi. Intrând în apartament, am descoperit că temperatura din interior este ca cea de afară…
” Nu avem cu ce să ne încălzim…doar…cât facem foc la aragaz pentru a pregăti…câte ceva. Dormim trei persoane într-o cameră…” Trei persoane? Da, pe lângă cei doi părinţi, mai este crescută şi o nepoată…” Este mare acum. În clasa I. Mama ei a plecat acum 7 ani de acasă, ea avea câteva luni, a lăsat-o la noi şi bun lăsată este…Ne-a spus, dacă nu avem cu ce să o creştem, să o dăm la stat…Dar, ni se rupe inima în noi…cum să o dăm…? este nepoata noastră şi chiar dacă suntem aşa cum suntem, vom face tot posibilul să o creştem”. Şi, dacă aţi vedea ce păpuşă de fată este…frumoasă, inteligenră, jucăuşă…plânge după unchiul ei care în fiecare zi o ducea la grădiniţă, la şcoală, care îi citea poveşti sau o învăţa să cânte…Mereu întreabă, când vine…unchiul acasă? Dacă aţi fi putut să vedeţi bucuria ei când a descoperit ( am uitat să vă spun) jucăriile aduse special pentru ea… Bucurie au adus şi cărţile, despre care le-au povestit băiatul lor că le citise cu nesaţ, şi Cartea Cărţilor după care tânjeau dar, mare bucurie au adus alimentele. După ce s-au uitat…cu mirare, ( de unde aţi stiut că avem nevoie? Cine v-a spus?) cu lacrimi în ochi ne-au dus la frigiderul lor, scos din priză, şi ne-au arătat într-o cratiţă nişte fasole fiartă. „ Este tot ce mai aveam în casă. Ne tot întrebam ce vom mai mânca…? Nu am mai avut decît doi pumni de fasole. Un pumn cu fasole albă, altul cu fasole boambe. Le-am fiert şi…cu puţin ulei şi sare, ne gândeam că vom mânca două, poate trei zile…mai mult asta mică, noi…suntem învăţaţi să mai şi răbdăm…”
Apoi, am oferit o sumă de bani pe care câţiva copii ai lui Dumnezeu au strâns-o pentru a plăti o parte din datoriile lor la apă şi întreţinere. Plângeau, spunând că rudele lor nu îi ajută iar nişte străini le oferă ajutorul…Dumnezeu să vă răsplătească, erau singurele cuvinte pe care le mai puteau rosti, ( chiar aşa, Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi cei ce aţi oferit pentru această familie).
Faptul că nu i-am văzut niciodată, nu înseamnă că suntem străini. Suntem fraţi. Şi ne gândeam, la întoarcere, ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi, chiar în aceste timpuri de criză am începe să ne strângem comori acolo de unde nimeni nu ni le poate lua…Destul cât am strâns pentru mine. Destul cât ai strâns pentru tine. Destul cât am risipit pentru mine. Destul cât ai risipit pentru tine. Ce ar fi dacă am începe să ne deschidem inimile, mâinile şi buzunarele pentru ca atunci când mergem în vizite şi găsim astfel de situaţii să le putem oferi darurile noastre, darurile voastre pentru a le mai îndulci amarul vieţii. Nu uita prieten drag că, dragostea mea si a ta pentru Dumnezeu, nu poate, nu poate fi mai mare decât dragostea pe care o manifest practic faţă de aproapele meu şi al tău. Ce zici, cât preţuiesc doi pumni de fasole?
Mihai Enea, Director SUP Moldova, yo8cyn@yahoo.com