Aveam 8 ani, cand intr-o seara pe la apusul soarelui, in timp ce ma intorceam spre casa ducand in mana franzela proaspat feliata, am simtit cum “prind aripi”.
Nu-mi mai amintesc decat cuvintele: DACA, NU, 20 MINUTE, COMA, MOARE. Mai stiu si: traumatism cranio cerebral, mana, picioare fracturate si piuitul unor aparate necunoscute.
Nu, nu zburasem ci ma lovise o masina. Abia dupa un an petrecut in spitalul “dedicat” copiilor, a inceput greul. Dar tot atunci in mintea mea s-a nascut un gand: Daca parintii au hotarat sa nu semneze hartia prin care el ajungea la inchisooare, eu nu-l voi ierta niciodata. Am sa-l urasc o vreme si cand voi creste am sa-i arat cine sunt. ~ citește mai departe…
|
|
|