Feriţi-vă de o îndelungată amânare! Nu lăsaţi la o parte lucrarea de părăsire a păcatelor şi de căutare a curăţiei de inimă prin Domnul Hristos. Aici au greşit mii şi mii de oameni spre pierzarea lor veşnică. Nu vreau să stăruiesc aici asupra scurtimii şi nesiguranţei vieţii; dar există un teribil pericol: un pericol insuficient de bine înţeles: în a tot amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi a alege a trăi viaţa cea fără păcat, căci de fapt aceasta este în realitate cauza care produce amânarea. Păcatul, oricât de mic ar fi el considerat, nu poate fi îngăduit decât cu primejdia pierderii veşnice. Lucrul pe care nu ajungem să-l biruim ne va birui el pe noi şi va lucra la pierderea noastră veşnică.

Adam şi Eva au căutat să-şi liniştească vocea conştiinţei, că un lucru de o aşa mică importanţă de a mânca din fructul oprit nu putea avea urmări aşa de teribile ca cele arătate de Dumnezeu. Dar acest lucru mic, neînsemnat a constituit călcarea legii sfinte şi de neschimbat a lui Dumnezeu, a separat pe om de Dumnezeu, a deschis porţi largi morţii şi a adus vaiuri negândite asupra lumii. Veac după veac se ridică de pe pământul nostru un strigăt continuu de jale, şi întreaga creaţiune geme şi suspină ca o consecinţă a neascultării omului. Chiar cerul a simţit efectele răsculării lui împotriva lui Dumnezeu. Golgota stă ca un monument al aducerii aminte a sacrificiului nespus de mare ce a fost cerut ca ispăşire pentru călcarea legii divine. Să nu considerăm deci păcatul ca fiind un lucru neînsemnat.

Orice faptă de nelegiuire, orice neglijare sau respingere a harului lui Hristos are repercusiuni asupra celui în cauză; acestea împietresc inima, pervertesc voinţa, întunecă înţelegerea şi nu numai că te fac mai puţin dispus, dar şi mai puţin capabil să te supui blândelor îndemnuri ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.