Mulţi acceptă religia numai cu mintea, o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată. Rugăciunea noastră ar trebui să fie însă: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmul 51,10). Ocupaţi-vă în mod sincer de mântuirea voastră! Fiţi tot aşa de zeloşi şi de stăruitori în aceasta, cum aţi fi dacă viaţa aceasta trecătoare v-ar fi în primejdie! Problema aceasta trebuie rezolvată între Dumnezeu şi voi înşivă, rezolvată pentru veşnicie. Numai o falsă speranţă, şi nimic mai mult va constitui ruina voastră.

Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu cu multă rugăciune! Acest Cuvânt prezintă înaintea voastră legea lui Dumnezeu şi viaţa Domnului Hristos, marile principii ale sfinţirii, fără de care „nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12,14). Cuvântul lui Dumnezeu convinge de păcat; el descoperă în mod clar calea mântuirii. Daţi-i ascultare, căci este vocea lui Dumnezeu care vorbeşte inimii voastre!

Când ajungeţi să vedeţi grozăvia păcatului, cum şi pe voi înşivă, aşa cum sunteţi în realitate, nu disperaţi! Domnul Hristos a venit să mântuiască pe cei păcătoşi. Noi nu trebuie să-L împăcăm pe Dumnezeu cu noi, ci: o, minunată iubire!: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). El doreşte nespus de mult să câştige pentru Sine: prin iubirea Sa: inimile copiilor Săi înstrăinaţi de El. Nici un părinte pământesc nu poate fi atât de răbdător cu greşelile şi scăderile copiilor săi, aşa cum este Dumnezeu cu aceia pe care-i caută să-i mântuiască. Nimeni nu poate mijloci cu atâta căldură pentru cel păcătos. Buzele omeneşti n-au adresat niciodată invitaţii aşa de iubitoare celor rătăcitori, aşa cum face El. Toate făgăduinţele Sale, toate avertizările Sale nu sunt decât suspinele iubirii Sale nemărginite.