Intercer – Poezii si editoriale

Ce drum ocolitor, câte bariere!
Verși multe lacrimi, ești dezamăgit,
Dar ochiul Său veghează și îți cere
Să nu renunți, să mergi pân la sfârșit!

Când voia Sa e planul tău în viață,
Chiar dacă lucrurile merg încet,
Din Carte, Moise, Iosif te învață,
Cum să devii tu liderul perfect.

Ca Avraam pornește prin credință,
În fața ta un pas e luminat,
Prinde-te bine de făgăduință,
Chiar dacă ai mulți ani de așteptat!

Supus, smerit și dependent de Domnul,
Astăzi pe vârf ești foarte fericit,
Tot ce-a fost greu, uitat e, căci pe tronul
Inimii tale e Isus iubit!

Floare de colț

Sunt gata Doamne-a Te urma!

Sunt gata Doamne-a Te urma
Oriunde-ai fi şi unde-ai merge,
Căci vreau voinţa-a-Ţi înţelege
Şi-n Ea spre a mă desfăta
Să mă ajuţi, ca să duc lupta,

Cu firea mea care pretinde
C-asupra-mi e îndreptăţită,
Să-şi aibă partea neclintită
Prin străduinţa, a mă prinde
În laţuri ce zilnic le-ntinde!

Sunt gata Doamne-a Te urma
În vreme rea şi-n vreme bună,
Şi-n timp de pace şi furtună,
Şi nimeni nu-mi poate curma
Dorinţa sfântă, ce mi-e cârma…

Pe marea vieţii, învolburată
Când valuri crunte mă izbesc,
O! Numai prin Tine biruiesc
Şi-mi sprijin, credinţa toată
Pe dragostea cea mai curată!

Sunt gata Doamne-a Te urma
De-ar fi să trec peste genuni…
Ştiu că la capăt sunt cununi,
Şi-ai Tăi copiii, le vor purta
Când vei veni-n mărirea Ta!

Căci vor fi plini de bucurie
Că s-a sfârşit lupta cea mare,
Că-n Univesul plin de soare
Păcatu-n veci n-o să mai fie,
În cea mai scumpă veşnicie!

Flavius Laurian Duverna
21 noiembrie 2012

În ziua cea de naştere…

În ziua cea de naştere, Isuse,
Tu ai văzut lumina-n Betleem!
Iar noi ca un Prunc Te vedem,
Cum profeţiile-au fost spuse,
,,Căci un copil ni S-a născut”
Cel ce-I din veci fără-nceput,
Aşa s-a spus, şi astfel fuse!

În seara aceea-ai fost culcat
Nu într-un leagăn, ci-n suspine,
Ah! În ieslea vitelor blajine,
Ce Te-au primit şi-au tot suflat
Căldură ele, ca să-Ţi facă,
Părinţilor scumpi să le placă
Că-au astfel loc de înnoptat,

Căci pentru ei, nu s-a găsit
Un loc mai bun de poposire,
În acea noaptea de odihnire
Din drumul ce-au călătorit,
Decât ’n-acel grajd primitor
Pentru-al lumii Cârmuitor,
Ce Sa-ntrupat şi S-a jertfit!

Astfel ne-adusa-i mântuirea
Din cea mai cruntă tragedie,
Din moartea prin apostazie
Fiind pentru noi neprihănirea
Prin preţul de răscumpărare,
Ca-n viaţa-n veci, biruitoare
Să-Ţi cântăm slava şi mărirea!

Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2012

Iubirea Doamne, cea Divină

Iubirea Doamne, cea Divină
Ce la Calvar Ţi-ai arătat,
Păcatul lumii L-a purtat
Şi nu-mi mai e deloc străină,
Căci viaţa mi-a făcut senină
Spunându-mi că m-a salvat!

Primind-o-n sfântă bucurie
Din Ea mi-am făurit un crez
Şi viaţa-n Ea mi-o desfătez
Privind nespusa-I măreţie
Cu drumul Ei spre veşnicie,
Şi zi de zi, mă minunez!

Iubirea Doamne, cea sublimă
Superbă prin al Ei mister,
Salvându-mă ca să nu pier
Speranţa sfântă mi-o animă,
Credinţa nu-mi mai e minimă
În drumul ce merg căte cer!

Iubirea-Ţi Doamne, m-a-ntărit
Prin a Ei scumpă măreţie
De-a crede-n Ea mai cu tărie
Că pentru mine S-a jertfit,
Să pot fi Doamne, mântuit,
Scăpat de-a morţii grea urgie!

Iubirea Doamne, cea duioasă
Ce-n suferinţă S-a rugat
Şi pe duşmani, Ea i-a iertat,
M-ajută-n drumul către casă
Ca viaţa să-mi fie frumoasă,
Iubind în Duh, cu-adevărat!

Şi-aşa vreau ca să vieţuiesc,
Ca să mă port, asemeni Ei
Cu fraţi şi cu duşmanii mei,
Ca fiu al Tatălui Ceresc,
Pe drumul ce călătoresc,
Turnând din mirul dragostei!

Flavius Laurian Duverna
19 noiembrie 2012

Aş vrea să fiu sămânţa…

Aş vrea să fiu sămânţa care
Din mâna Semănătorului,
Ea cade-n brazdele ogorului
Ca holda spre dezvoltare,
S-ajungă la coacerea mare
Împlinind voinţa Domnului,
Spre-a da pâinea omului.

N-aş vrea a fi, ca acea parte
Care-a căzut pe lângă drum
Unde-au venit păsări duium
Şi au mâncat-o pe-nserate,
Ciugulind boabele toate,
În urma lor lăsând doar fum
Şi locul parcă plin de scrum.

Nu vreau să fiu partea căzută
Pe locurile cele stâncoase
Şi cu pământuri argiloase,
Unde creşterea e întreruptă
Prin rădăcina ce e ruptă,
Când zilele sunt secetoase
De vânt şi soare uscăcioase.

Şi nici partea, care-a căzut
Printre scaieţii maiestuoşi
Ce creşteau nalţi şi frumoşi,
Dar ea loc, n-a mai avut
Să crească, cum ar fi vrut,
C-au înecat-o spini stufoşi
Prin ghimpii lor cei fioroşi.

Ca partea cea care-a căzut
În pământ bun pentru rodire,
Astfel să fiu, spre mântuire!
Să cresc spre veşnica iubire
A Domnului, Cel care-a vrut,
Ca viaţa mea-n neprihănire
Să mi-o trăiesc, în fericire!

Flavius Laurian Duverna
18 noiembrie 2012

Omule, încotro te duci?

Omule, încotro te duci
De nu vrei să iei aminte
La îndemnurile sfinte?
Pe ce cale vrei s-apuci
Depărtându-te mereu
De preabunul Dumnezeu
Şi de sfintele-I porunci?

Poate timp e să gândeşti
Ca să reflectezi puţin
La Cuvântul Sfânt, Divin,
Viaţa-n El să-ţi înnoieşti
Şi trăind în ascultare
Să vezi Iubirea Lui mare
Venită din slăvi cereşti!

Domnu-n jertfa din Calvar
A-ntins mâna salvatoare
Dându-Se răscumpărare,
Şi Ţi-a dat şi sfântul har
Prin scumpa-I neprihănire
Să poţi avea mântuire…
Toate, ţi le-a dat în dar!

Nu-ncerca să mai refuzi
Dragostea Sa iubitoare
Ce te cheamă-mbietoare
Taina Ei să i-o pătrunzi,
Ci-n al Ei sublim mister
Prin Hristos venit din cer
Viaţa ta, să îţi ascunzi!

Flavius Laurian Duverna
17 noiembrie 2012

Pe calea sfântă a credinţei

Pe calea sfântă a credinţei
De-aş fi-o bobiţă de muştar,
Doamne, aş creşte în har
Spre treptele făgăduinţei,
Urcând pe culmea biruinţei
La pas cu gândul temerar!

Pe calea sfântă a credinţei
De-aş-o fărâmă de aluat
Aş creşte pentru frământat,
Ca prin efortul străduinţei
Pâinea cea abă a stăruinţei
Să se dezvolte, ne-ncetat!

Pe calea sfântă a credinţei
De-aş şti o nestemată rară
De-o preţuire foarte clară,
Prin posedarea cunoştinţei
Şi prin efortul stăruinţei,
Aş cumpăra acea comoară!

Pentru că-n ţarina ascunsă
Ea îşi păstrează preţuirea
Ce constă în neprihănirea,
De mintea mică nepătrunsă
La Golgota fiind străpunsă
S-aducă lumii, mântuirea!

Flavius Laurian Duverna
16 noiembrie 2012

Lucrarea de schimbare

Lucrarea mare de schimbare
Din firea-mi cea pământească
Doamne-n cea duhovnicească
Nu prea se face la-ntâmplare,
E-un rod al muncii-obositoare!

În viaţa mea cea trecătoare
Prin rugă trebuie să stăruiesc
Cuvântul Sfânt să-L împlinesc,
Să lupt cu eul, până moare
Privind la Jertfa salvatoare!

Lucrarea Doamne, de ’nnoire
Cu-n caracter pur pentru cer
Nu pot s-o fac într-un ungher,
Căci ea e-o amplă pregătire
‘N războiul pentru nemurire!

Lucrarea nu-i prea fericită,
Că-i cizelată prin probări
Şi luminează-n strâmtorări,
Prin încercări stând întărită,
Şi în testări, fiind lămurită!

Lucrarea Doamne, de zidire
A casei pusă sus pe munte,
Întâmpină necazuri crunte
Pentru acel, ce-a lui clădire
S-atragă vrea orice privire!

Cuvântul trebuie s-asculte
De vrea să fie astfel zidită,
Pe Stânca Vieţii, neclintită,
Sub ploi şi vânturile multe
Ce vor izbi-n ea cu insulte.

Pe Tine Doamne, Stânca Vie
Vreau să-mi clădesc locuinţa,
Vreau să-mi exercit credinţa
Spre slava Ta cu vrednicie,
Şi gându-nalt spre veşnicie,

Şi-n cântări sacre-n bucurie
Spre casa noastră cea de sus,
Unde o Doamne Tu Te-ai dus
Spre-a reveni, prin măreţie
Glorie-n veci, să-Ţi aduc Ţie!

Flavius Laurian Duverna
15 noiembrie 2012

În munte-o poartă se deschide,
Șovăitoare-i luntrea noastră,
Sub nevăzute cariatide,
Se desfășoară Grota – Albastră.

Ca-ntr-o poveste uimitoare,
Pe ape vii, fosforescente,
Ascunzi de razele solare,
Albastre stânci, de vis momente.

Capri – dor, lux și recreere,
Cezari sau regi, poeți mulți, genii,
Te-au adorat – vieți efemere,
Dar tu rămâi peste milenii…

Înconjurat de ape-albastre,
Sfidezi și cer, și soare, lună,
Sub strălucirea multor astre,
Lași marea taine să îți spună…

Floare de colț

Printre zăbrele revin grele,
Imagini – fulger din trecut,
Ca iar și iar plânsul să spele
Atâtea zile ce-au durut…

Părinți trăind în degradare,
Târând-o zilnic în noroi,
Copilul luat, azi crescut mare,
Ispita de-a fi un gunoi,

Apasă greu o viață sumbră…
Când libertatea a primit,
Ispite vin și-n suflet umblă,
O luptă e necontenit.

Prietena adevărată,
Credința-n El de neclintit,
Sunt ajutor, ca fără pată,
Să ducă trai greu dar cinstit.

Și peste ani, privind în urmă,
Nicicând ea nu va regreta,
Nu-i ceas, nici zi să stea în umbră,
Curat e tot ca lacrima.

Floare de colț