Intercer – Poezii si editoriale

Spre ţărmul sfânt al nemuririi

Spre ţărmul sfânt al nemuririi
Mi-am îndreptat traseul vieţii,
S-ajung în zorii dimineţii
Pe celălalt mal, al fericirii,
În dorul scump al izbăvirii
Sperat de toţi apologeţii,
De patriarhi şi de profeţii
Ce-au fost pe calea mântuirii.

Spre ţărmul sfânt al nemuririi
Mi-am îndreptat toată speranţa
Având în Domnul siguranţa,
Că dorul scump al împlinirii
Prin actul sacru al Jertfirii,
Se va vedea în toleranţa
Ce nu-şi va fixa pregnanţa
Împiedicând ţinta mântuirii.

Spre ţărmul sfânt al nemuririi
Prin Jertfa sacră din Calvar,
Ce mi-a deschis drumul de har
Prin darul cel sfânt al iubirii
Pentru salvarea omenirii,
Hristos dărâmat-a orice hotar
Când El S-a pus drept stăvilar.

Flavius Laurian Duverna
27 septembrie 2012

Adâncul dragostei sublime

Adâncul dragostei sublime
Este-un izvor viu, de nesecat,
Din care se bea ne-ncetat
Şi nu va scade-a lui mărime,
Căci în imensa-i adâncime
Va fi-un mister de cercetat
Pentru pâmântul nou creat.

Adâncul dragostei sublime
Este-un secret, de ne-ntâlnit
Ascuns în Cel Nemărginit,
Şi mintea prin a ei micime
Pân-la puterea de-o zecime,
Stagnează-n scopu-i urmărit
Cu propagarea-n nesfârşit.

Şi nimeni, ce-ar dori să ştie
Ce calcule I-au stat la bază,
Cum prin cuvântul Ei crează,
Cum s-a născut din veşnicie
N-o va-nţelege-n măiestrie
Cum pentru bine Ea lucrează,
Şi-n raze de-aur, luminează.

Flavius Laurian Duverna
27 septembrie 2012

Spre Ţara păcii, am plecat!

Spre Ţara păcii, am plecat
Mânat de-al dragostei impuls
Spre Ţara sfântă cea de sus,
Spre locul ce-l am rezervat
Prin jertfa scumpă a lui Isus
Ce pentru mine El Şi-a pus,
Pe-altar viaţa, care Şi-a dat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Şi mă îndrept cu dor fierbinte,
Cu patos drag de cele sfinte,
De viaţa cea făr-de păcat
Căci mi-a trasat calea-nainte
Hristos prin fapte şi cuvinte,
Prin Jertfa-n care El S-a dat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Şi inima-mi tresaltă-n cânt,
Pentru-al salvării legământ
Prin care sunt răscumpărat,
Cu dreptul vieţii-n cerul sfânt
Şi-n spaţiul Noului pământ,
Când el, va fi iar restaurat.

Spre Ţara păcii, am plecat
Pe Domnu-având călăuzire
Pe drumul către nemurire,
Că-n jertfa Sa El m-a iertat
Şi-a Sa sfântă neprihănire
Dată mi-a fost ca mântuire,
Ca-ndreptăţire, din păcat.

Flavius Laurian Duverna
26 septembrie 2012

Iubirea Divină

Ce e Iubirea? Este-o făclie
Din torţa cea divină aprinsă
Şi peste Univers întinsă,
Dându-i şi pace şi-armonie
Pentru o-ntreagă veşnicie,
De mintea mică necuprinsă.

Ce e Iubirea? Este-o lumină
Ce-a izvorât din Dumnezeu,
Când El a zis şi instantaneu
A apărut perfect deplină,
’Ncadrându-se în disciplină
De-a fi aceeşi-n veci mereu.

Ce e Iubirea? Este un dar
Ce a fost dat pentru păcat
De a salva omul vinovat,
Prin Jertfa cea dela Calvar
Ce n-are margini nici hotar,
Şi nici motiv de contestat.

Ce e Iubirea? Este o rază
De Soare prin neprihănire,
Ce pentru-a lumii mântuire
Ea veşnic calea luminează,
Conştiinţa de-a fi trează
Slăvind a Domnului mărire.

Ce e Iubirea? E un principiu
Al complexei Lui creaţiuni
Ce-a fost zidită prin minuni,
Şi nu la timpul participiu,
Ci la przent, intrând în ciclu
Prin forţa marii-Nţelepciuni.

Flavius Laurian Duverna
25 septembrie 2012

Încet – încet deschide ochii
Și ușurel se dezmorțește,
Așază falduri scumpei rochii,
De al sosirii ceas dă veste.

Ca-ntotdeauna capricioasă,
Se-ascunde, iar apare fină,
Scoate pe mulți din a lor casă
Împarte zâmbet și lumină.

E-atât de dulce Primăvara,
Cu drag de toți e așteptată,
Căci ea trezește-ntreagă țara,
Semănături, grădina toată.

Cu chip frumos ca de copilă,
Lăsând în urmă cânt și floare,
Înmiresmată și fragilă,
Te farmecă, e-ncântătoare.

Adie-n urma ei zefirul
Și păsări se întrec în triluri,
Surâde astăzi și copilul
Și cel cărunt cu multe riduri.

Se leagă inimi încălzite,
Și se trezesc din nelucrare,
Se roagă, cântă, stau lipite,
Căci au de dus solie mare.

Ploaie bogată vine iute,
De creștere și de tărie,
Har și putere să asculte
De Domnul, neclintiți să fie…

Floare de colț

Muntele se urcă
numai aplecat.
Zece trepte de aur
duc în vârf.
Cineva a mers
înaintea noastră.
O cupă goală și
mulți stropi
de sânge stau de mărturie.
O funie de iubire
ne ajută.
Ne legăm cu ea.
Singuri n-am fi reușit.
Fără să știm am fost
transformați din
creaturi muritoare în
fii moștenitori.
Ne ținem strâns de mâini.
Privim înainte.
Am ajuns.
În jur totul e de aur.
Credință și dragoste.
Ne îmbrățișăm.
Plini de recunoștință
și adorare,
ne închinăm Lui.

Floare de colț

Vrei împreună dimineața,
Duh Sfânt, s-avem multă putere,
La ora șapte și-apoi seara,
Tot pe la șapte, vrei a cere?

Un lanț de rugă, consacrare,
O cameră de sus albastră,
Precede o Strigare Mare,
Pentru-a vesti solia noastră!

Iar din Scriptură un capitol,
Așteptătorii azi studiază,
Același peste tot sub zare,
De meditat cu mintea trează.

Marea Speranță, Marea Luptă,
Aceeași carte merge-n lume,
Să schimbe oameni ea se luptă,
În mari orașe sau cătune.

Același Rege ne conduce,
Să semănăm mereu iubirea,
Să vină mulți smeriți la Cruce,
Să afle toți ce-i mântuirea.

Floare de colț

Samaria e-mpresurată,
E foamete și strâmtorare,
Profetul îi surprinde, iată,
Vestind hrană pentru oricare.

Un om de lângă împărat,
Un călăreț, sprijin mereu,
O ironie a scăpat.
-Nu face asta Dumnezeu!

Ferestre-n cer de-ar apărea,
După al Domnului cuvânt,
Nu se întâmplă așa ceva,
Nu e posibil prea curând!

-Tu vei vedea cu ochii tăi,
Dar nicidecum nu vei mânca,
Fără credință orb rămâi,
Moartea va fi răsplata ta!

Patru leproși lângă cetate,
S-au sfătuit și hotărât,
Să-ncerce și să riște moarte,
La sirieni numaidecât.

Acolo ce surpriză mare,
Căci tabăra e părăsită,
Un vuiet rău de cai și care,
Gonise oastea cea grăbită.

Și astăzi se mai fac minuni,
Când știe El că-i potrivit,
Pentru mulți credincioși și buni,
Numele Său fie slăvit!

Leproșii-n cort când au intrat,
Mănâncă, beau, iau lucruri bune,
Le-ascund pe toate imediat,
Se-ntorc din nou să mai adune.

Deodată se gândesc și spun
Nu facem bine! Să ne-oprim!
E zi de veste bună-acum!
Hai, la-mpărat să îi vorbim!

N-au așteptat zorii să vină
Și în Samaria – au anunțat,
Speranță, hrană și lumină,
La toți a fost pe săturat.
–––––––––––
Citește bine printre rânduri,
Lepros modern înfometat,
De afli Pâine și diamante,
Strigă-n cetate neapărat!

Floare de colț

Nerăbdătoare mâini
țin un buchet de frezii,
atât de delicate,
pe lujer grațios.
Minute lungi
se scurg îndurerate
tristețe provocând
în cel sfios.
Trec fetele voioase,
copiii de la școală,
un singur om așteaptă,
ca prins în rădăcini.
Nici razele de soare,
nici cer senin sau șoaptă,
nu-i știu durerea mare,
în suflet are spini.
L-a amăgit iubirea.
Da, astăzi nu mai vine…
Ah, resemnate frezii,
n-aș vrea să fiu cu voi,
dispar clipe de bine…
Ați nimerit deodată
în coșul de gunoi!…

Floare de colț

E plină lumea de vedete,
Unii le iau ca și model,
Dar sufletul lor nu se vede,
Cum sunt acasă ea și el.

Pe pagini sfinte de Scriptură,
Dintre apostoli, ucenici,
Răsare, iată, o figură,
Ce-a vrut a fi printre cei mici.

E Pavel după convertire,
Un doctor în teologie,
Ce pune oameni în uimire,
Prin simplitate, modestie.

Chemarea cerului primește,
Pavel schimbat în vas ales,
Să ducă Nume sfânt și veste,
De mântuire fără greș.

De la-ntuneric la lumină,
Să se întoarcă Neamuri toate,
Și la Isus curând să vină,
Iertare s-aibă de păcate.

Și are Pavel mari proiecte,
În față zilnic ceas de ceas,
Până în Spania întocmește,
Plan de vestire pas cu pas.

Prin încercări atât de multe,
Bătut, lipsit, naufragiat,
Știa glasul din cer s-asculte,
De mână cu Isus a stat.

El alerga spre a sa țintă,
Cu pumnul nu lovea în vânt,
Mereu aspru cu a sa ființă,
A fost un om special și sfânt.

El s-a luptat lupta cea bună,
Credința a păzit mereu,
Puteți călca pe a sa urmă,
Căci el a mers cu Dumnezeu!

Floare de colț