Intercer – Poezii si editoriale

Clipe de Luptă

Când Isus, în om S-a-ntrupat
Şi-a devenit apoi pământean,
O lupta grea, a avut de purtat
Cu Lucifer ce devenise Satan.

Şi lupta, a început dela poftă,
Dela bogaţiile lumii, în mărire,
Care nu aveau nimic de doftă
Si să-L tenteze-n a Sa umilire.

Şi-atunci, când a fost atăcat
De cea mai năpraznică ispită,
El S-a pregătit şi n-a mâncat
Să poată avea deplin, reuşită.

Lui Dumnezeu El S-a predat
Prin post, şi rugăciune umilă,
Şi faţă de voinţa Sa, devotat,
A oferit pentru om a Sa milă.

În desăvârşita Lui supunere,
În acord cu voia Tatălui Său,
Şi-a purtat paşii prin pulbere
Paşind peste adâncul de hău.

El a adus pentru om biruinţa
Ce-au pierdut în Raiul curat,
Ai noştri părinţi, când căinţa
Cu greu un mileniu-au purtat.

Flavius Laurian Duverna

Cine?…

-Cine-n orice dimineaţă
După-a nopţii odihnire,
Te trezeşte iar la viaţă
Printr-o tainică şoptire,
-Cine?

-Cine paşii îţi îndreaptă
Pe cărări sfinte, divine,
Şi-ţi dă inimă înţeleaptă
Să faci totdeauna bine,
-Cine?

-Cine zilnic te păzeşte
Dându-ţi a Lui ocrotire,
Când de rele te fereşte
Să nu cazi prin ispitire,
-Cine?

-E Isus cel ce veghează
Cu-al Său înger păzitor,
Cel care nu dormitează
Fiindu-ţi mare protector,
Salvator!

El te-ndeamnă şi îmbie
Să fii bun şi-ascultător,
Ca îndată să-ţi dea ţie
Grabnic, al Său ajutor,
Salvator!

Să nu uiţi dar niciodată
Glasul Său cel rugător,
De-a veni la El, îndată
Căci e-al tău Mântuitor,
Salvator!

Flavius Laurian Duverna

Chipul Mamei

Aievea, de privesc tăcând
Prin ai copilăriei fragili ani,
Îmi sare-n minte şi-n gând
O mamă, între doi castani.

Acolo în curte lâng-un pat
Mă văd un prunculeţ firav,
Şi-o mamă care s-a plecat
Asupra mea în ceasul grav.

Ea Domnului de multe ori
Prin rugă gândul şi-a rostit,
Ca îngeri buni şi veghetori
Să mă-ocrotescă, adormit.

Să-mi fie somnul lin, curat,
Şi când din el mă voi trezi,
La chipul ei cu drag să cat
Spre faţa-n grijă a-i zâmbi.

Să cresc şi să mă fac mare,
Era dorinţa-i cea supremă,
Purtată-n suflet cu ardoare,
Ca pe o scumpă diademă.

De-a lungul vremii n-a uitat
Idealul scump ce l-a nutrit,
Şi-n dragoste ea s-a rugat
Să-l poată vede îndeplinit.

Al ei cuvânt, îmi este drag,
Mi-a fost un far luminător!
Pe calea vieţii, de pribeag
M-a însoţit, ca îndrumător.

În suflet mi-a pus speranţă
Prin anii vieţii, ce se scurg,
Şi din necazuri, el mă-nalţă
Spre noi idealuri din amurg.

Şi el mereu ma-ncurajează
Când trec în viaţă prin greu,
Şi paşii încă-mi-ndreptează
Aproape-a fi de Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna

Chinurile Suportate

Chinurile grele, suportate,
Scump Isuse, pentru mine,
Le-a voit Sfânta Dreptate
Când eram străin de Tine!

Ele, în planul de mântuire
Toate-au fost menţionate,
Rând pe rând, în împlinire,
Toate au fost confirmate.

Începând din Ghetsimani
Când prin rugă-ai biruit,
Iubit-ai pe-a Tăi duşmani
Şi lor nu Te-ai-mpotrivit!

Te-ai lăsat prins şi legat
Noaptea ca un infracator,
Spre-a putea fi judecat
C-ai fi fost un răufăcător.

Dus la Ana, şi la Caiafa,
Şi la Irod, şi-apoi Pilat,
N-au văzut că erai Alfa
Dumnezeu Cel întrupat!

Ducând tot greul în spate
Spre-al Golgotei viu altar,
M-ai iubit până la moarte
Şi mi-ai dat cerescul har!

Flavius Laurian Duverna

Chezăşie

De trăiesc viaţa sfântă
Doamne, undele Iubirii,
Îmi mişcă inima frântă
Pe-altarul desăvârşirii.

Ea mă duce pas cu pas
La dorita transformare,
Uitând totul ce-a rămas,
Amintiri doar trecătoare.

Căci viaţa-mi fără Tine,
Doamne, este fără sens,
Căci n-are roade divine,
Nici al harului consens.

Numai stând în grija Ta
Pot urca spre mântuire,
Şi harul sfânt îmi va da
Ajutor, doar prin Iubire.

Chezăşie, pentru mine
Să-mi arate mântuirea,
Iubirea s-a dat pe Sine
Să-mi ofere izbăvirea.

Ea-n dimineaţa învierii
Şi-a spus gloria divină,
Ridicând greul poverii
Înalţându-Se-n lumină.

Când triumful bucuriei
A traversat cerul sfânt,
Zorii dulci, ai vaşniciei
Strălucit-au pe pământ.

Flavius Laurian Duverna

Cetatea Sfântă

Cetatea Sfântă, al cărei meşter şi ziditor e Dumnezeu,
Cetatea, cu temelii şi străzi de aur, Ierusalimul ceresc,
Este cetatea, văzută de-Avraam şi alţi profeţi, mereu,
Este cetatea, pe care cei salvaţi o preţuiesc şi o iubesc.

Capitală a împărăţiei, numită mireasa, soţia Mielului,
Metropolă a noului pământ glorificat, Noul Ierusalim,
Este coroana cea de slavă, în mâna sfântă a Domnului,
Este acea diademă regală, în faţa Dumnezeului sublim.

Lumina ei, va fi aceea, a unei pietre preţioase de iaspis
Strălucitoare şi curată, şi străvezie, cum este cristalul,
Şi multe neamuri, vor umbla-n lumina ei de nedescris;
Regii pământului, vor aduce slava, onorându-i pragul.

În cetatea sfântă, noaptea va înceta, şi ea nu va mai fi,
Nimeni nu va mai avea nevoie, nu va mai dori odihnă,
Căci nu va fi trudă, în a face voia Lui şi-a-L preamări,
Şi în răcoarea dimineţii, vom trăi mereu aceeaşi tihnă.

Dimineaţa cea eternă, niciodată nu se mai îndepărtează,
Şi lumina soarelui aici, va fi-nlocuită cu-o lumină clară,
Care va depăşi mult strălucirea soarelui în zi de-amiază
Însă nu va fi deloc supărătoare, în veşnica ei primăvară.

Slava Tatălui şi slava Mielului vor inunda sfânta cetate
Cu o lumină care nu descreşte, ci va fi intensă, întruna,
Şi în slava fără soare, a unei zile neînchipuite, minunate,
Vor umbla acei răscumpăraţi, în dragoste, întotdeauna.

Flavius Laurian Duverna

Cetate Prea Sfântă!

Cetate Prea Sfântă, înveşmântată în rubine
Ca o piatră scumpă de iaspis şi mărgăritare,
Eşti cetatea cea nouă a prea-mărirei Divine
Cu-aureola cerească-n veşnica-i sărbătoare!

Eşti cetatea-n vremi, cântată de cei oropsiţi
Ce prin veacuri, te-au aşteptat mult şi dorit,
Să te vadă-n splendoare, fiind etern fericiţi
De veşnica-ţi frumuseţe, ce ei au nădăjduit.

Eşti cetatea cea sfântă, cu străzi sclipitoare
Construite din aur, pentru toţi cei mântuiţi,
Pentru acei peregrini fără odihnă sub soare
Loviţi-n cercări şi ispite, de cel rău hărţuiţi.

Eşti cetatea iubită, pentru pământul cel nou,
Superbă metropolă-n guvernarea cea sfântă!
De la tronul Divin, al dragostei veşnic ecou,
Va traversa Universul ce existenţa işi cântă.

Eşti cetatea cea scumpă, cu râul lin de viaţă
Ce izvorăşte din Tronul cel sfânt de domnie,
Care curge perptuu, care-n orice dimineaţă
Înveseleşte pe oameni, ce vor simţi bucurie.

Eşti cetatea promisă cu doritul pom al vieţii,
Cu fructele-i rodite şi coapte în fiecare lună,
Din care mâncând, ca şi-un elixir al tinereţii
Cei mântuiţi veşnic, se vor bucura-mpreună!

Flavius Laurian Duverna

Ceasul cercetării

Când solemn răsună, peste tot pământul
Glasul cel puternic, privind Vestea Bună,
Omenirea întreagă, poate-afla Cuvântul
Ce-L enunţă dragostea, de a fi-mpreună.

Îngerul ce zboară, anunţând cu glas tare
Ceasul cel măreţ, pentru judecata sfântă,
Vrea s-atragă atenţia, la Ziua cea Mare,
Zi de răsplătire, şi de răzbunare cruntă.

Pe fundalul cerului, strălucind sub soare
Ne confirmă Golgota cea mai elocventă,
Cea mai preţioasă, şi cea mai arzătoare,
Afirmaţie lansată, prin strigarea adventă.

Prin jertfa cea scumpă-n zel de sacrificiu,
Întreg cerul s-a plecat, acceptând golirea
De ce-a fost mai scump, până la supliciu,
Ca-n moartea la cruce s-avem mântuirea.

Dragostea cea mare, de-nălţime magică
Pe Calvarul crucii, împodobit cu sânge,
Ne-o raportează istoria tulbure şi tragică
Ce-n moarte Lucifer, n-a putut-o frânge.

Astfel, Dumnezeu, prin sfânta-I dreptate
El poate să ierte, chiar sa îndreptăţească,
Pe-ori şi cine-azi crede, c-ale lui pacate
Au străpuns la cruce, Jertfa cea cerească.

Flavius Laurian Duverna

Cea mai frumoasă amintire

Cea mai frumoasă amintire
Din viaţă pe acest pământ,
E ziua scumpă, de întâlnire
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!

Descoperit ca blând Păstor
Atunci când eu Te-am auzit,
Pus în cântare, cu mult dor
În suflet dragostea, a trezit.

Şi-n lungul vremii n-am uitat
Prea simplele voci de copii,
Ce le-auzeam ades prin sat
Cântând pătrunşi de bucurii.

Prin starea lor, cea fericită
Aminteau de-un bun Păstor,
Spuneau de oaia cea rănită
Ce-o duci pe braţe, iubitor.

Şi picioruşul său de-i frânt
Tu-l legi, să-i oferi uşurare,
Şi pâinea vieţii, din Cuvânt
Îi dăruieşti, cu îmbelşugare.

Şi-atât de mult m-a stăpânit
Dorinţa de-a Te şti aproape,
Ca şi-al meu suflet prăpădit
Să-l duci la pajişti, şi la ape.

Să îmi dai viaţa, cea eternă
Să intru în sfânta-orânduire,
Când căpătâiul şi nici pernă
Nu vor mai fi, spre odihnire.

Neobosit, să îmi iau zborul
Spre-acele lumi din Galaxii,
Ce le-am purtat atâta dorul
De-a le cunoaşte-n veşnicii.

Flavius Laurian Duverna

Ce este harul?…

Ce este harul… pentru noi
Ce în Hristos ne este dat,
Şi curge-n veşnicul şuvoi
De milă, pentru cel iertat?

Lucrarea lui, vom înţelege
Privind la starea de păcat,
Prin călcări de sfânta lege
Când omu-i drept vinovat.

În ceasul cel, de cercetare
Prin acţiunea dezbrăcării,
A hainelor, deja murdare,
Vom asculta glasul iertării.

Şi vom pricepe că-n nainte
La Scaunu-I de-a fi primiţi,
Tăciuni, din focul fierbinte
Am fost scoşi şi-ndreptăţiţi.

Şi-ndepărtând nelegiuirea
Simbolul hainelor murdare,
Vom îmbrăca neprihănirea
În haine noi de sărbătoare.

Un înger, ne va da cununa,
O mitră de-aur preacurată,
Din partea lui Isus, arvuna,
Rod al dreptăţii… acordată.

Flavius Laurian Duverna