Un om de afeceri citea cu voce tare o scrisoare de la un prieten al familiei.

“Și așa, boala lui Jack s-a agravat, până ce doctorii au recunoscut că nu mai pot face nimic pentru el. Câteva săptămâni mai târziu a și murit. Puteți să vă imaginați…”

“Tăticule, ce înseamnă să mori?”, întrerupse fetița lui, ridicându-și nasul din farfurie.

Tatăl a ezitat, înecându-se puțin. Ce ați fi zis?

Cum se strânge inima în cineva când încearcă să introducă pe un copil în realitatea morții! Totuși acesta este cel mai universal fapt de viață. Moartea nu are în vedere fața omului, ea nu cruță pe nimeni – bun sau rău, sărac sau bogat, bătrân sau tânăr, mare sau neînsemnat. Este un dușman comun al omenirii. Singurătatea unui suflet care a pierdut pe cineva iubit, tăcerea îngrozitoare, trezesc simpatie în inima omenească.

Ce este moartea? Ne-am născut noi numai ca să murim? Trebuie ca moartea să meargă tot așa înainte pentru vecie? Acesta să fie sfârșitul istoriei? Care este experiența celor din morminte? Putem să-i ajutăm? Putem să vorbim cu ei? Este vreo speranță dincolo de groapă? Putem să întâmpinăm moartea fără frică?

Ca să rezolve problema, unii oameni tăgăduiesc existența morții, dar ei și mor. Alții spun că noi suntem copiii lui Dumnezeu și deci nu putem muri; și aceștia se alătură procesiunii inevitabile spre mormânt. Ateul și necredinciosul declară că moartea este sfârșitul definitiv al oricărui lucru. Mulți creștini cred că morții nu sunt morți în realitate – că ei se duc la cer, în iad, sau în vreun loc intermediar de existență conștientă. Această vedere este împărtășită și de mahomedani și în fapt, de sute de milioane de necreștini.

Într-o problemă așa de importantă, așa de universală, de ce să ne încredem în ideile oamenilor? De ce să nu ne îndreptăm spre Cuvântul lui Dumnezeu pentru informații? Acolo, Creatorul care cunoaște totul despre viață și despre moarte, ne va instrui.

Ca să înțelegem din Cuvântul lui Dumnezeu adevărul despre moarte, trebuie mai întâi să înțelegem cum ne-a făcut Creatorul.


1. CUM A FOST FĂ‚CUT OMUL?

Dumnezeu putea să-l fi făcut pe om din praf stelar, sau din alte substanțe cerești, dar El nu a procedat așa. Omul a fost făcut dintr-un material foarte pământesc.

“Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului” Geneza 2:7.

Știința este în totul de acord cu această declarație privind compoziția omului. O persoană care cântărește 65 de kg. conține destulă grăsime pentru șapte bucăți de săpun, carbon pentru 9000 de mine de creion, fosfor pentru 2000 de chibrituri, magneziu pentru o doză de săruri, fier cât să facă un cui de mărime mijlocie, calciu destul ca să văruiască un gard de lemn, sulf cât să scape un câine de insecte și apă cât să umple un bidon de 40 de litri. Omul este compus din elementele care se găsesc în pământul-mamă.

O altă dovadă în această privință se găsește în ce mănâncă omul. Orice pune el în gură, vine din pământ. Omul a fost făcut din țărână și țărâna îi întreține viața.

Dar puteți pune laolaltă toate elementele din țărână, în proporția necesară și tot să nu aveți un om. Numai Creatorul putea să combine aceste elemente și să transforme anorganicul în organic. Omul este o minune a înțeleptului Dumnezeu. El este capodopera creațiunii pe acest pământ, deoarece el a fost făcut după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26).

După ce Dumnezeu a combinat elementele dorite din pământ ca să formeze pe om, aceasta nu era încă destul. Energia Lui creatoare trebuia să dea viață formei inerte. Trebuia ceva mai mult pentru a transforma acel corp perfect într-un suflet viu – și acest ceva mai mult era suflarea de viață.

“Domnul Dumnezeu a făcut pe om DIN ŢĂ‚RÂNA PĂ‚MÂNTULUI, i-a suflat în nări SUFLARE DE VIAŢĂ‚ și omul s-a făcut astfel un SUFLET VIU” Geneza 2:7.

Notați că Biblia nu spune că omul A PRIMIT un suflet; ea spune în schimb că omul A DEVENIT, S-A FĂ‚CUT un suflet viu. Viață de la Dumnezeu a curs în el și prin firele complexe ale sistemului nervos; mușchii s-au întins și s-au contractat, plămânii au început să lucreze. Cu “suflarea de viață” în nările lui, omul a devenit “un suflet viu”.

După Geneza 2:7, putem scrie astfel ecuația omului:

Ţărâna pământului + Suflarea de viață = Suflet viu

(Corpul neînsuflețit) (Suflarea de la Dumnezeu) (Ființă vie)

Omul are un corp, inteligență, memorie, putere de judecată, o conștiință și o voință. El are o personalitate și un caracter. El este o entitate, nu două sau mai multe. Atâta vreme cât continuă să respire suflarea de viață, el este o ființă omenească, un suflet viu.


2. CE ESTE MOARTEA?

Moartea este încetarea vieții. Să luăm ecuația de mai sus a omului și să o inversăm.

Suflet viu – Suflare de viață = Ţărâna pământului

(Ființă vie) (Suflare de la Dumnezeu) (Corpul neînsuflețit)

După Biblie, când un om moare,

“SUFLAREA lui trece, se întoarce în PĂ‚MÂNT; în aceeași zi pier și planurile lui” Psalm 146:4 (King James).

“Se întoarce ŢĂ‚RÂNĂ‚ în pământ, cum a fost; …se întoarce DUHUL (suflarea) la Dumnezeu care l-a dat” Eclesiastul 12:7.

Același cuvânt care este tradus “duhul” în acest text, este tradus “suflare” în Eclesiastul 3:19. Putem doar să constatăm că termenii “suflare” și “duh” (sau “spirit”) sunt uneori folosiți ca sinonime (Pentru studiu mai departe al acestor termeni, compară Geneza 2:7, Iov 27:3 și Eclesiastul 3:19,21).

La moarte, când “duhul” sau “suflarea de viață” se întoarce la Dumnezeu și corpul se întoarce în țărână, ce se întâmplă cu sufletul?

Este sufletul o entitate nemuritoare? Nu! Potrivit cu Ezechiel 18:4,20, sufletul nu este nemuritor; el poate muri:

“Sufletul care păcătuiește va muri” Ezechiel 18:4.

Moartea este o extincție a duhului, sufletului, corpului. Ea înseamnă desființare. Ceea ce era în timpul vieții o ființă omenească, un suflet viu, este în moarte numai un cadavru. Corpul se întoarce în țărână și suflarea, sau duhul, se duce înapoi la Dumnezeu. Dumnezeu a luat înapoi viața pe care i-o dăduse omului la creațiune sau la naștere. Sufletul moare.

Iată o lumânare. Ea este desăvârșită. Ea stă gata să dea lumină, dar ea nu are lumină proprie. Aprindem un chibrit și dăm foc fitilului. După aceasta, avem o lumânare aprinsă. Suflăm în lumânare și ea se stinge. Unde s-a dus lumina? S-a stins, asta-i tot. Când nu mai este flacără, nu mai este nici lumină.

Omul este ca o lumânare. Este nevoie de energie dată de Dumnezeu, de suflare de viață, care să aprindă viața în el – ca să-l facă un suflet viu. Dumnezeu “aprinde chibritul” și omul devine un suflet viu. Inteligența sclipește apoi din această ființă omenească.

Dar, ia-i suflarea acestui om și el moare. Lumina se stinge. Sufletul viu piere. Corpul putrezește. Creierul și sistemul nervos nu mai funcționează. Inteligența nu mai poate fi o parte din acest om, după cum flacăra stinsă nu mai este o parte din lumânare.

Moartea nu este prietenul pe care ar vrea unii să-l creadă astfel. Cuvântul lui Dumnezeu numește moartea un dușman.

“Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit, va fi moartea” 1Corinteni 15:26.

Moartea este dezintegrarea unui suflet viu, a ființei omenești. Ea este descompunerea organismului viu – a mea, a ta, a oricărei persoane.

Isus are “cheile morții și ale mormântului” Apocalips 1:18. Fără Hristos care are putere să descuie mormântul și să învieze pe morți, moartea naturală ar fi o stradă cu sens unic, terminându-se în desființare, în abisul care se află la capătul drumului păcatului.

Moartea suprimă inteligența, ea sugrumă viața, dezintegrează ființa umană, sufletul viu. Un suflet viu este un corp omenesc plus viață de la Dumnezeu. Un suflet mort este corp omenesc minus viață de la Dumnezeu. Întregul om a păcătuit, întregul om moare.

Nu este deci nicio speranță dincolo de mormânt? Ba da, este speranță: o speranță strălucită, luminoasă. Dar înainte de a intra într-o discuție cu privire la această speranță, să răspundem mai întâi la întrebarea:


3. CÂT DE MULT CUNOAȘTE UN OM MORT?

În moarte, mintea încetează să mai existe și deci ea nu-și mai aduce aminte de nimic, nici măcar de Dumnezeu.

“Căci cel ce moare NU-ȘI MAI ADUCE AMINTE de TIne și cine Te va lăuda în locuința morților?” Psalm 6:5.

Deoarece un mort nu-și amintește nimic, el nu poate să laude pe Creator.

“Nu morții laudă pe Domnul și nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii” Psalm 115:17.

La moarte încetează toate emoțiile și sentimentele omului.

“Și DRAGOSTEA lor, URA lor și INVIDIA lor de mult au și PIERIT și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” Eclesiastul 9:6.

Mortul n-are simțul realizării, niciun sentiment de satisfacție, nicio răsplată pentru împlinirea datoriilor.

“Nu mai au nicio răsplată” Versetul 5.

Morții nu știu nimic din ce se întâmplă pe pământ. Copiii lor se ridică la faimă, sau se pierd în uitare; părinții lor nu știu nimic despre aceasta. Ei n-au absolut nicio legătură cu interesele lor omenești de mai înainte.

“De ajung fiii lui la cinste, el NU ȘTIE NIMIC; de sunt înjosiți habar n-are” Iov 14:21.

Morții nu dirijează norocul, nici nu influențează afacerile prietenilor lor. Ei nu au controlul asupra condițiilor de pe acest pământ. Ei sunt complet desprinși de pământul celor vii.

“Și dragostea lor, ura lor și invidia lor de mult a și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” Eclesiastul 9:6.

În moarte, simțurile omului încetează cu totul să mai lucreze. Creierul dezintegrat nu mai poate funcționa, deci nu poate înțelege nici nu poate să-și amintească ceva.

“Cei vii măcar știu că vor muri; dar CEI MORŢI NU ȘTIU NIMIC… În locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” Versetele 5,10.

Moartea este un somn fără vise. De 54 de ori în Biblie, moartea este numită “somn”. Psalmistul o numește “somnul morții” Psalm 13:3.

“Dar omul când moare, rămâne întins; omul când își dă sufletul, unde mai este?… Așa se culcă și omul și nu se mai scoală; cât vor fi cerurile nu se mai deșteaptă și nu se mai scoală din SOMNUL lui” Iov 14:10,12.

Ca și din vechime, Isus a comparat moartea cu un somn fără conștiență.

“Prietenul nostru Lazăr DOARME și Mă duc să-l trezesc din somn… Isus vorbise despre moartea lui… Atunci Isus le-a spus pe față: Lazăr A MURIT” Ioan 11:11,13,14.

Isus a spus: “Lazăr doarme”. Totuși Lazăr era în realitate mort. El se găsea în primele faze ale descompunerii, fiind mort cu patru zile mai înainte de venirea lui Isus acolo. Când însă Fiul lui Dumnezeu a venit în fața mormântului, El a demonstrat că oricât de tare ar ține pe cineva ghiara morții, pentru Dumnezeu este tot atât de ușor să învieze pe cel mort, cum ar fi oricăruia dintre noi să trezească pe cineva care a adormit.

Trei persoane au fost înviate de Isus: Lazăr, fiica lui Iair și fiul văduvei din Nain. Dacă ei s-ar fi dus la cer când au murit, nu ar fi fost ciudat să-i aducă înapoi din fericirea veșnică să sufere aici durerile omenești și după un timp să moară din nou? Sau dacă s-ar fi dus în iad la moartea lor, nu ar fi fost tot atât de ciudat să-i scoată din locul pedepsei lor?

De ce, după întoarcerea lor în viață, aceste trei persoane n-au avut nimic de spus despre ceva atât de important cum ar fi raiul sau iadul? Nu era nimic de spus. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că în timp ce erau morți, ei dormeau inconștienți, fără vise. Dacă acești trei ar fi raportat ceva de dincolo de ușa închisă a morții, ei ar fi contrazis Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura are un singur lucru de spus despre moarte.


4. UITĂ‚ DUMNEZEU PE ACEIA CARE DORM SOMNUL MORŢII?

Pe acest pământ, moartea vine asupra tuturor formelor de viață. Animalele și păsării mor ca și oamenii. Din cauza aceasta, ateul ar vrea să ne convingă că moartea pune capăt la totul pentru veșnicie și că omul nu este mai bun ca un animal necuvântător.

Biblia tăgăduiește o astfel de învățătură. La mormântul lui Lazăr, Isus a anunțat:

“Eu sunt învierea și viața; cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” Ioan 11:25.

Când moartea vine la o ființă omenească, aceasta se duce la odihnă în mormânt. Dar în rapoartele Dumnezeului infinit, se află o completă pictură a persoanei respective. Dumnezeu nu uită pe niciuna din ființele create de el.

Iov avea încredere în memoria fără greș a lui Dumnezeu și în iubirea Lui pentru făpturile create de mâna Lui. Patriarhul aștepta să revină la viață, același Iov dinainte de somnul morții lui.

“Dacă omul moare, va mai trăi el din nou? Voi aștepta în toate zilele care mi-au fost rânduite (să sufăr), până ce va veni schimbarea mea. Atunci Tu vei chema și eu voi răspunde; Îți va fi dor de făptura mâinilor Tale” Iov 14:14,15 (King James).

Dumnezeu nu pierde niciodată urma, nici măcar a unuia singur care a murit în Hristos. Putem muri și să ne întoarcem în țărână. În mintea lui Dumnezeu însă, rămâne raportul individualității noastre. Viața noastră este “ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Coloseni 3:3. El ne va învia din morți, cum l-a înviat și pe Lazăr cu mult timp în urmă.

“Când se va arăta Hristos, viața noastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El, în slavă” Coloseni 3:4.

“Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer; și ÎNTÂI VOR ÎNVIA CEI MORŢI ÎN HRISTOS” 1Tesaloniceni 4:16.

Iov privea înainte către ziua când Dumnezeu îl va aduce înapoi din închisoarea morții:

“Dar știu că RĂ‚SCUMPĂ‚RĂ‚TORUL MEU ESTE VIU ȘI CĂ‚ SE VA RIDICA LA URMĂ‚ PE PĂ‚MÂNT; Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, VOI VEDEA TOTUȘI PE DUMNEZEU. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea și nu ai altuia” Iov 19:25-27.

Când va veni Isus a doua oară, cei credincioși vor fi înviați. Omul va respira și va trăi din nou. Cât de simplă este lecția aceasta, dacă punem la o parte ideile preconcepute și citim Scriptura așa cum este scrisă!


5. ESTE OMUL NEMURITOR?

Dumnezeu spune că omul este muritor, supus morții.

“Căci trebuie ca… TRUPUL ACESTA MURITOR să se îmbrace în nemurire” 1Corinteni 15:53.

La început, moștenirea omului ca fiu creat al lui Dumnezeu era viața și nu moartea. Dacă Adam ar fi rămas ascultător de voia lui Dumnezeu, de principiile sfintei Sale Legi, el n-ar fi murit niciodată.

Dar omul a păcătuit. El a pierdut dreptul lui la viață veșnică și, prin neascultare, a devenit supus morții.

Omul este acum muritor. Biblia vorbește despre suflet că moare, că este supus morții.

“Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. SUFLETUL CARE PĂ‚CĂ‚TUIEȘTE, ACELA VA MURI” Ezechiel 18:4.

Deși în Biblie găsim cuvintele ebraice și grecești pentru “suflet” și “duh” de 1700 de ori, nici măcar o singură dată (când se referă la om) nu se spune că ar fi nemuritor sau că n-ar muri niciodată. Nici o singură dată nu lasă Biblia să se înțeleagă că “sufletul” sau “duhul” omului ar fi în stare să existe conștient în afara trupului.

La “învierea pentru viață veșnică” prezisă de Isus în Ioan 5:28-29, toți cei mântuiți vor primi nemurirea. Pavel nu se aștepta să primească această coroană nemuritoare până ce toți cei mântuiți o vor primi în același timp.

“De aceea mă așteaptă CUNUNA NEPRIHĂ‚NIRII, pe care MI-O VA DA ÎN ZIUA ACEEA, DOMNUL, Judecătorul cel drept. ȘI NU NUMAI MIE, CI ȘI TUTUROR CELOR CARE VOR FI IUBIT VENIREA LUI” 2Timotei 4:8.

Pavel ne spune că nu vom primi nemurirea până la ziua judecății:

“Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ZIUA …DREPTEI JUDECĂ‚ŢI A LUI DUMNEZEU, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume VA DA VIAŢA VEȘNICĂ‚ celor ce prin stăruința în bine, CAUTĂ‚ SLAVA, CINSTEA ȘI NEMURIREA” Romani 2:5-7.

În prezent, Dumnezeu singur are nemurirea:

“…Fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, SINGURUL CARE ARE NEMURIREA” 1Timotei 6:15,16.

Numai o singură dată apare cuvântul “nemuritor” în toată Scriptura și atunci se referă la Dumnezeu.

“A Împăratului veșniciilor, a NEMURITORULUI, nevăzutului și singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor. Amin” 1Timotei 1:17.

Pavel a făcut foarte clar bisericii din Corint că omul, în această viață, este muritor, supus morții. Dar când va reveni Isus, natura noastră va suferi o schimbare radicală: “trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire”.

“Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, MORŢII VOR ÎNVIA NESUPUȘI PUTREZIRII și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și TRUPUL ACESTA MURITOR SĂ‚ SE ÎMBRACE ÎN NEMURIRE” 1Corinteni 15:51-53.

Atunci “moartea va fi înghițită de biruință” V. 54.

“SĂ‚ ÎNVIE DAR MORŢII TĂ‚I! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți” Isaia 26:19.

Omul nu este acum nemuritor. Dar prin credință, noi putem cere de pe acum să se împlinească făgăduința nemuririi. Aceasta este speranța creștinului, care se va realiza când va reveni Isus.


6. ÎNTÂMPINÂND MOARTEA FĂ‚RĂ‚ FRICĂ‚

Biblia ne învață că va veni o zi a judecății. Să ia Dumnezeu la cer pe cineva ÎNAINTE ca tribunalul din cer să se constituie și să examineze raportul vieții lui? Ar fi drept ca Dumnezeu să trimită pe cineva la pedeapsa capitală, ÎNAINTE ca să fi venit cazul lui la judecată la tribunalul din cer?

La moarte, Dumnezeu face cu noi singurul lucru pe care un Dumnezeu drept îl poate face. El îngăduie să intrăm în mormânt unde să dormim inconștienți până ce cazurile noastre vin la judecată înaintea tronului Său. Când judecata de cercetare este încheiată, Isus va reveni pe norii cerului ca să răsplătească pe credincioși dându-le nemurirea.

Biblia vorbește despre învierea celor drepți, la venirea lui Isus, ca fiind “întâia înviere” și care are loc la începutul celor 1000 de ani. Apocalips 20:6. Nelegiuiții însă nu vor primi plata lor până ce vor trece cei 1000 de ani. Atunci ei vor ieși afară la “a doua înviere” și vor primi pedeapsa lor (Apocalips 20:5-10).

Moartea este un dușman. Ea ne jefuiește de viață. Dar moartea nu va domni în veci în lumea aceasta veche. Puterea ei va fi zdrobită. Ea însăși va fi nimicită, ca să nu-și mai arunce umbrele ei asupra unui popor răscumpărat. Diavolul, cei nelegiuiți, moartea și locuința morților vor fi distruse prin foc. “Aceasta este moartea a doua” Apocalips 20:13,14.

Iată patru sugestii simple pentru a întâmpina moartea fără frică: (1) Predă viața ta lui Isus și vei fi pregătit pentru moarte în oricare moment. Isus a murit nu numai ca să te elibereze de moarte, ci și ca să te scape de “frica morții” Evrei 2:14,15. (2) Prin harul lui Hristos, fii ascultător de poruncile Lui și vei fi pregătit pentru o a doua viață în care nu vei muri niciodată. (3) Gândește-te la moarte ca la un somn scurt din care te va trezi vocea blândă a lui Isus când El va veni a doua oară. (4) Păstrează cu drag în inima ta speranța plăcută a căminului din Paradis, în care tu și aceia pe care îi iubești veți locui cu Isus pentru veșnicie.

În ziua de mâine pe care Dumnezeu o pregătește, vom fi reuniți cu cei dragi. Copilașii vor fi dați în brațele mamelor lor. Familiile vor fi la un loc.

“Moartea a fost înghițită de biruință” 1Corinteni 15:54.

În Hristos este speranță de viață dincolo de moarte. El este “învierea și viața”. El promite : “Fiindcă Eu trăiesc, și voi veți trăi” Ioan 14:19.

Când va veni, El te va ridica dintre cei morți și-ți va da viață, viață veșnică. Această speranță este pentru tine, dacă Isus este Mântuitorul tău. Dacă nu L-ai primit niciodată ca Mântuitor al tău, vrei să o faci acum?

Dumnezeu și Tată al tuturor celor vii: sunt recunoscător pentru dreptatea Ta și pentru îndurarea Ta în felul în care Te porți cu sufletele oamenilor muritori. Te iubesc și aștept cu dor ziua când prin harul Tău, să primesc nemurirea împreună cu toți copiii Tăi. Ajută-mă să mă încred în Tine cu totul și să cred Cuvântul Tău din toată inima mea. Grăbește ziua când să fiu împreună cu cei iubiți în dimineața marei învieri. În Numele lui Isus Te rog. Amin.