Cetatea de scăpare
Când multe ispite te-apasă
Şi-n faţă norii negri ţi-apar,
Când ceaţa e mare şi deasă
Şi te-a cuprins ‘n al ei hotar,
Când orice lucru e-mpotrivă
Şi vrea pe loc să te distrugă,
Destinul vieţii, ţi-e-n derivă…
Să fii atent, la mers şi fugă!
În depărtări se vede în zare
Semn că drumu-i pe sfârşit;
Tu fugi! Cetatea de scăpare
Acordă-un loc, bine-ocrotit!
Refugiu înmiresmat de viaţă
Ea îi dă celui fugar, pribeag;
Un scut puternic stă în faţă,
Să fii atent, să treci de prag!
În braţele-I dulci, iubitoare,
Ea te primeşte-n mărinimie,
Fiindu-ţi Stâncă de salvare
Pentru-a ajunge în veşnicie.
Dar să nu uiţi, o, niciodată,
Că pacea, liniştea şi somnul,
Sunt daruri date fără plată,
Să fii atent, ţi le dă Domnul!
Când eşti acum în siguranţă
Şi ştii că ai un scut puternic,
Să nu tratezi cu nonşalanţă
Iubirea ta în chip nevrednic…
În mari torente ea să curgă
În preamăriri, de mulţumire,
Şi sus la Domnul să ajungă!
Şi fii atent, strajă-n vorbire!
Un singur lucru să ţii minte,
Că eşti scăpat de-asupritor!
Te-a urmărit cu zel fierbinte
Şi gândul crud, răzbunător;
Dar o, viaţa-ţi va fi păstrată
Dacă vei sta doar în Cetate,
Trăind-o în tihnă şi… curată
Veghind cu-atenţie la toate!
Flavius Laurian Duverna
04 Septembrie, 2009.