Consolare
Când azi, tu suferi greu, sub jalnică durere,
Când sufletu-ţi e trist, şi înfiorat de teamă,
Prin rugăciune-n umilinţă, cu credinţă cere,
Ca Dumnezeu să te-aibă-n grjă şi în seamă!
Când istovit, nu ai puteri, ca să rezişti o zi,
Când ochii tăi, sunt plini de multe lacrimi,
Atunci e timpul, poţi spune Lui ce ai dori,
Dar nu uita pe Domnul tău în grele patimi!
Acum, poţi privi chiar dincolo de suferinţe…
Pentrucă tu ştii, că ele, oricât ar fi de mari,
Există trepte, urcând spre culmi de biruinţe,
Ce dau curaj, la toţi cei încercaţi, să fie tari.
Şi-astfel, e drept a şti, că chiar în ciuda lor,
Există-un Dumnezeu, ce-n mila-I te păzeşte,
Şi Dumnezeu, ce-a fost din veşnicie iubitor,
De-a dat pe singurul Lui Fiu, El te iubeşte!
Şi doar El, va pune capăt, tuturor durerilor,
În ziua aceea scumpă, prea mult nădăjduită;
În ciuda oricărei teorii, filozofice-a părerilor,
Moartea se va sfârşi, fiind de viaţă înghiţită.
Şi-n ziua aceea, când suferinţele vor fi uitate,
Şi tot ce-a fost aici, dureri şi chinuri şi amar,
Nemaifiind, vei intona cântari cât mai bogate
Spre slava Celui, ce Fiul Său ne-a dat în dar.
Flavius Laurian Duverna
25 Septembrie, 2009.
