Imensitate, veşnicie, tu, haos care toate-aduni
În jurul tău e nebunie, şi tu ne faci pe toţi nebuni.
În faţa ta sunt doar un laş, imensitate, veşnicie
Iubesc o fată din oraş, învaţă-mă filosofie.
Imensitate, veşnicie, Pe când eu tremur în delir,
Cu ce supremă ironie Mi-arăţi în fund un cimitir…
G. Bacovia ~ „Imensitate, veşnicie”
Unii oameni cred că odată ce închid ochii nu îi vor mai deschide niciodată. Dar oamenii sunt răi din fire. Imaginează-ţi actul artistic al vieţii interpretat de oamenii răi: apar în cadru doar pentru a trişa, doar pentru a devora cu egocentrism puţinele clipe împrumutate din eternitate, apoi dispar crezând că se pot ascunde pentru totdeauna după cortina nefiinţei. Haideţi să reflectăm un moment asupra următoarelor două aspecte:
1.Lumea înconjurătoare. Deschizi ochii şi faci cunoştinţă cu tot ceea ce te înconjoară: îţi cunoşti semenii: Poate că îi găseşti prietenoşi, drăguţi, poate aroganţi sau absurzi – raporturi se leagă oricum. […]
Citeste in continuare aici .
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.