Am lacrimi în suflet, mi-e greu, iar tot ce vreau acum e să fiu liber. Strig către oricine, către orice; durerea mă oboseşte, povara mă ţine legat… Am nevoie de tine, Doamne, mi-e greu, am ajuns la capătul puterilor! Închid ochii şi mă văd murdar, gol. Este cineva să-mi ia durerea? Acceptă-mă aşa cum sunt Doamne şi schimbă-mă căci îmi ştii povara; dă-mi pace! Viaţa ţi-o predau, eşti singurul judecător corect. Pune doar mâna Ta şi arată-mi drumul. Primeşte-mă şi pe mine lângă Tine, căci ştiu că … [Citeşte mai departe...]
Rezultatele căutării după: Drum
Gânduri despre ploaie ( Carina Diaconu, Revista RE:spiro )
Nu ştiu dacă te-a mai întrebat cineva până acum, cititorule: cum te simţi când ploaia îţi bate în geam, într-o dimineaţă de toamnă târzie? Ce îi spui atunci când îţi este tovarăşă de drum? Ploaia nu ne părăseşte nicicând, dar nici nu îşi anunţă venirea. Pentru unii este binecuvântare, pentru alţii ocazie de nemulţumire sau durere, iar unora le place doar să privească sau să treacă pur şi simplu mai departe. continuarea aici [...] … [Citeşte mai departe...]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
"SEMNE și MINUNI". CRONICA ZILEI de MÂINE. Tare mai sunt ignorate SEMNELE TIMPULUI de AZI. Cât privește SEMNELE TIMPULUI de MÂINE, nimeni nu-și mai aduce aminte de ele. Nu știu dacă ignorarea aceasta este din ignoranță sau deliberată. Poate și una și alta, dar cred mai ales alta, adica cea deliberată. Mi se pare mie - și zicând aceasta mi-am și asumat replica teologilor -, că Predicarea Evangheliei se definește ca scop, dar eventuala convertire nu este scopul, ci … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 43/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 24 Octombrie 2013 Rusia. Atac terorist. Cu aproximativ patru luni înaintea Olimpiadei de iarnă de la Soci, un nou atentat … [Citeşte mai departe...]
Toamna… adu-ți aminte! ( Crina Poenariu, Revista RE:spiro )
Când toamnă-i pe drumul de țară Iar pomii își vântură-nsemnele verzi, De-atâta freamăt prin câmp și livezi Se întomnează suflarea de-afară… E toamnă și-n tine, nu vezi? continuarea aici [...] … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 42/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 17 Octombrie 2013 Filipine cutremur dvastator. Parcă nu ar fi fost destul ravagiile produse de recentul uragan, Filipinele au … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 41/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 10 Octombrie 2013 Lampedusa. Tragedia din Mediterana. Dintre cei aproximativ 500 plecați spre Europa din portul libian Misrata, doar circa 150 au … [Citeşte mai departe...]
VERSURI DE DUPĂ GRATII
Versuri scrise după gratii de un detinut care vrea sa fie botezat O nouă şansă O viaţă-ntreagă-am rătăcit Pe un ocean învolburat Am fost lovit şi părăsit, N-am fost de nimeni mângâiat… Mi-am petrecut clipă de clipă Purtând poveri de-amar şi chin Nu mi s-a spus o vorbă blândă, Şi nici cuvânt de cald alin… Singur sub zarea cea albastră Fără de sprijin şi-ajutor, Nu mi s-a acordat vreo şansă Ci-am fost abandonat să … [Citeşte mai departe...]
Zilele orașului Sinaia sărbătorite printr-un TinSerV
În timpul zilelor orașului Sinaia din acest an, un grup de 20 de tineri și adolescenți inimoși s-au implicat într-o acțiune de ecologizare pe traseul montan “Poteca regală”, duminică 29 Septembrie. O parte dintre ei au fost și în echipa studenților de la Institutul Teologic Adventist care a început acest proiect în luna Mai 2013. Tinerii au curățat aleea pietruită și au adunat deșeurile aruncate de persoane care n-au învățat încă să protejeze natura. În ciuda timpului nefavorabil tinerii au … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 40/2013
Semnele săptămânii 3 Octombrie 2013 Pakistan atac împotriva creștinilor. Era duminică dimineața la vechea biserică istorică din Peshawar. Enoriașii în majoritate săraci din cartier, s-au adunat pe gazonul bisericii pentru o distribuire gratuită de alimente, când s-au auzit explozii care au fost precedate de focuri de armă la poarta de intrare. Acesta a fost cel mai mortal atac produs vreodată în Pakistan împotriva minorității creștine. Cel puțin 78 de oameni au fost uciși și mai mult de 130 … [Citeşte mai departe...]
Ora Profetica 38/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 19 Septembrie 2013 Republica Centraficană, un conflict uitat. Pe 24 martie anul acesta președintele Republicii Centraficane, … [Citeşte mai departe...]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
... o VREME ca ACEASTA... " "... O vreme ca aceasta..." se potrivește oricărei vremi a istoriei neamului omenesc. Este VREMEA ZILELOR NOASTRE mai altfel, mai deosebită decât celelalte vremi pentru a fi menționată și subliniată în mod particular? Chiar dacă ar fi și numai la fel ca una din celelalte vremi trecute este destulă motivație a fi remarcată și ea pentru că ne aparține nouă, suntem implicați în ea. Părerea mea este însă că "VREMEA ACEASTA" în care trăim noi este … [Citeşte mai departe...]