Rubrica Creştini de carieră găzduieşte pentru prima dată… o femeie! Beatrice Lospa, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate figuri din presa religioasă!
Născută în 1964, la Tecuci (jud. Galaţi), a început un drum care nu o anunţa pe femeia de succes ce avea să devină! A absolvit Liceul din Tecuci, urmând specializarea Matematică-Fizică. Pasionată de tehnică, a urmat cursurile Facultăţii de Automatică din Bucureşti, absolvind în anul 1990. Imediat după aceea, s-a angajat ca inginer, lucrând, în paralel, şi ca redactor la revista de modă Ana. Acest lucru s-a petrecut în perioada 1990-1991, constituind primul indiciu cu privire la turnura în carieră ce avea să urmeze!
În 1993 a absolvit, la Praga, un curs de jurnalism, organizat de BBC împreună cu AWR (Adventist World Radio), iar între 1993 şi 1994 a colaborat cu Radio România Tineret. A fost redactor la Radio Vocea Speranţei în perioada 1993-2000, iar din 1995 până în 2000 a ocupat funcţia de Director de programe al aceluiaşi post de radio. Din 2004 până în prezent, este Director al publicaţiei religioase Revista Ta.
Activitatea din televiziune constă în realizarea a două emisiuni, ce sunt difuzate de mai mulţi ani. În perioada 2004-2005, a fost producător şi moderator al emisiunii Familia mea, difuzată de postul Tele7abc. 2005 a fost anul naşterii emisiunii Jurnal de credinţă, difuzată în primă instanţă la B1 TV între 2005 şi 2006, al cărei producător şi moderator a fost; emisiunea a fost reluată, începând cu anul 2007, fiind difuzată în prezent pe postul Speranţa TV, luni şi miercuri, orele 2200.
Re:spiro: Sunteţi deja o figură cunoscută şi emblematică a televiziunii Speranţa. V-aţi gândit vreodată că veţi ajunge în această postură?
Beatrice Lospa: Nu! Categoric nu! Şi asta cu atât mai mult cu cât eu am absolvit Facultatea de Automatică… Planurile mele erau, deci, pur tehnice, şi în niciun caz de factură sentimentală, sensibilă. Mi-aduc chiar aminte că acum 17 ani, la foarte puţin timp după ce am primit botezul în Biserica Adventistă, am fost invitată să rostesc o rugăciune de la amvon; am acceptat – pentru că oamenii aveau aşteptări de la mine şi am vrut să arăt că sunt o bună creştină şi n-aş putea să spun „nu”! Am trăit o emoţie atât de puternică, încât am rostit vreo trei fraze – şi acelea îngăimate şi pline de greşeli; când am coborât de la amvon am spus: Niciodată n-am să merg să mai rostesc rugăciuni!