21. Hristos sau asemanarea cu lumea?

Daca ar exista una din cele Zece Porunci care, dupa judecata omeneasca, ar parea sa fie mai putin importanta decat celelalte, ar fi porunca cu privire la pazirea Sabatului. Violarea celorlalte porunci ar fi batatoare la ochi.

Multi oameni, care nu profeseaza nici o religie, se abtin de la calcarea celorlalte porunci deoarece doresc sa fie respectati de cei din jur.

Pacatele interzise de cele Zece Porunci sunt deasemenea crime interzise de legea civila. Aceasta face ca oamenii sa aiba inca un motiv  de a le pazi. Totusi, cand este vorba de Sabat, singurul motiv de a-l pazi consta in faptul ca Domnul a cerut aceasta. Ascultarea fatza de porunca Sabatului depinde in intregime de respectul nostru fatza de autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu.

Daca iubirea noastra fatza de Domnul Iisus este suficient de tare, atunci nu avem nevoie de nici un alt motiv, decat cererea Lui, sa ne motiveze ascultarea. Stiind aceasta, singura speranta a lui Satana de a insela pe crestini in acest punct este sa aduca la confuzie mintile lor cu privire la ceea ce cere Domnul. Aceasta a facut deja Satana.

Cand exista un conflict intre ceea ce tu gandesti si ceea ce a spus Dumnezeu, cine va castiga? Ce te va influenta mai mult – ceea ce face majoritatea oamenilor sau ceea ce porunceste Dumnezeu? Cand litigiul este intre Hristos si asemanarea cu lumea, de partea cui vei sta?

1. Cei care iubeau pe Domnul Iisus ce au facut in ziua care a urmat rastignirii Sale? Luca 23:56.
Biblia raspunde:___________________________________________________

Nota: Cu siguranta acesti urmasi ai lui Iisus nu credeau ca moartea Mantuitorului lor a dat la o parte sau a schimbat Sabatul. Luca a scris aceasta declaratie la multi ani dupa ce evenimentull trecuse.

2. Conform poruncii, care zi este Sabatul? Exodul 20:10.
Biblia raspunde:___________________________________________________

3. Care doua lucruri ne cere Dumnezeu sa le facem in legatura cu ziua Sabatului? Exodul 20:8.
Biblia raspunde:___________________________________________________

4. Cand a sfintit Dumnezeu Sabatul? Geneza 2:1-3.
Biblia raspunde:___________________________________________________

Nota: Dumnezeu a sfintit Sabatul prin trei actiuni: El S-a odihnit in aceasta zi, a binecuvantat-o si a sfintit-o. Daca Dumnezeu ar fi binecuvantat si sfintit toate cele sapte zile ale saptamanii si ne-ar fi spus sa tinem una din ele, atunci am fi avut o alegere personala, dar Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit numai o zi ca Sabat. A spune ca n-are importanta ce zi tinem este ca si cum am spune ca binecuvantarea Cuvantului lui Dumnezeu nu este importanta.

5. Era oare cunoscut si tinut Sabatul inainte ca Dumnezeu sa fi scris cele Zece Porunci pe table de piatra cu degetul Sau la Muntele Sinai? Sosirea copiiilor lui Israel la Sinai nu este raportata pana la Exodul 19:1. Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, citeste Exodul 16:4, 26-28. evenimentele din Exodul 16 au avut loc inainte ca poporul Israel sa ajunga la Muntele Sinai.
Biblia raspunde: Da  ______________  Nu  ________________

Nota: Poate cineva intreaba: “Cum putem sa fim siguri ca Sambata este aceeasi a saptea zi pe care a binecuvantat-o Dumnezeu?”  Sau: “Au fost zilele tot atat de lungi atunci ca si acum?  Au fost perioade de 24 de ore sau ere de lunga durata?” Altii poate sunt ingrijorati de schimbarea calendarului care ar fi putut afecta Sabatul. Unii vor intreba: “Nu trebuie oare sa serbam Duminica in cinstea Invierii?”

Dupa cum stim ca Duminica, prima zi a saptamanii, a fost ziua Invierii, tot asa stim ca ziua imediat dinaintea Duminicii este Sabatul, a saptea zi a saptamanii.

Primul capitol din Geneza ne arata clar ca “zilele” creatiunii erau perioade de 24 de ore de intuneric si de lumina zilei. Viata lui Iisus si a apostolilor arata clar ca ei intelegeau Sabatul ca perioada de 24 ore. Cercetarile arata ca schimbarea calendarului nu a schimbat ordinea zilelor saptamanii.

Biblia nu spune niciunde ca trebuie sa tinem Duminica in cinstea Invierii. Noi trebuie sa ne amintim de faptul Invierii si nu sa onoram ziua. Memorialul divin al mortii, inmormantarii si invierii Domnului nostru nu este tinerea Duminicii, ci botezul (Romani 6:3-6).

6. De ce erau adunati ucenicii in ziua Invierii, prima zi a saptamanii? Ioan 20:19.
Biblia raspunde:___________________________________________________

7. Cand ucenicii adunati au primit vestea ca Domnul Hristos a inviat, oare au crezut inainte de a-L vedea? Marcu 16:9-14.
Biblia raspunde:___________________________________________________

8. Frangerea painii din Faptele Apostolilor 20:7 inseamna in mod necesar un serviciu de Sfanta Cina? Cat de des credinciosii frangeau painea? Faptele Apostolilor 2:46.
Biblia raspunde:___________________________________________________

Nota: In timpurile biblice zilele se socoteau ca incep si sfarsesc cu apusul soarelui si nu la miezul noptii. Atunci adunarea mentionata in Faptele Apostolilor 20:7 a avut loc Sambata noaptea. Recunoscand aceasta, traducatorii versiunii New English Bible (Noua Biblie Engleza), in loc sa spuna: “In ziua dintai a saptamanii”, au tradus: “Sambata noaptea, eram adunati ca sa frangem painea.” (Din The New English Bible, New Testament. Copyright, The Delegates of the Oxford University Press and The Syndics of the Combridge University Press, 1961).

In 1Corinteni 16:2 este o alta referinta la prima zi a saptamanii, care nu mentioneaza o adunare (un miting). Crestinii erau instruiti ca trebuiau sa puna deoparte acasa un dar din castigul lor, in prima zi a saptamanii, dupa ce trecea Sabatul.

Ioan, ultimul scriitor al Noului Testament, nu mentioneaza nici o schimbare. De vreme ce nici un scriitor inspirat nu mentioneaza nici o schimbare sau anulare a Sabatului, este rezonabil sa consideram ca o parte a datoriei crestine este tineres Sabatului.

9. In ce zi a continuat apostolul Pavel sa conduca servicii divine pentru Iudei si Neamuri? Faptele Apostolilor 13:42, 44.
Biblia raspunde:___________________________________________________

Nota: Daca apostolul Pavel sau vre un alt scriitor al Noului Testament ar fi propus tinerea Duminicii, cu siguranta ei ar fi mentionat undeva in scrierile lor. Iudeii il acuzau pe Pavel de erezie cu privire la lucruri de mai putina importanta decat Sabatul. Daca Pavel ar fi invatat tinerea unei alte zile in locul Sabatului, Noul Testament ar fi continut cu siguranta un raport al opozitiei pe care ar fi provocat-o o asemenea invatatura.

10. Cum putem sa ne aratam iubirea fatza de Dumnezeu? 1Ioan 5:3.
Biblia raspunde:___________________________________________________

Nota: Cand Dumnezeu a creat lumea, El a facut sapte zile. Sase zile le-a dat omului, dar Si-a rezervat ziua a saptea pentru Sine Insusi. De vreme ce Sabatul apartine lui Dumnezeu, El are dreptul sa ne spuna cum trebuie sa petrecem orele sfinte. Felul cum privim Sabatul, cand am inteles voia lui Dumnezeu in aceasta privinta, va arata daca stam de partea lui Hristos sau ne asemanam cu lumea.

11. Prin puterea Domnului Hristos, iti propui, oare, sa-ti dovedesti iubirea fatza de El prin ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu? __________


UN  PRINCIPIU  CALAUZITOR

“Am fost tanar si am imbatranit, dar n-am vazut pe cel neprihanit parasit, nici pe urmasii lui cersindu-si painea.” Psalmul 37:25.

Nimeni nu va fi infometat ca rezultat al pazirii poruncilor lui Dumnezeu. Invatam adevaratul inteles al credintei si al harului cand suntem pusi in fatza poruncilor lui Dumnezeu, care, din punct de vedere omenesc, par sa fie imposibil de pazit. Atunci este privilegiul nostru de a avea incredere in puterea facatoare de minuni a lui Dumnezeu de a face ascultarea noastra posibila cand pasim inainte in credinta.


GAND  DE  RUGACIUNE

“Dar, Doamne, Tu esti Tatal nostru; noi suntem lutul si Tu olarul, care ne-ai intocmit: suntem cu totii lucrarea mainilor Tale.” Isaia 64:8..