mai 3, 2010
Doamne!… Doamne, eu când rătăceam Şi căutam un sens al vieţii, Străin de Tine mă simţeam Că mă afund în grosul ceţii. Şi multele întrebări născute În locul tainic al conştiinţei, Răspunsuri n-au găsit acute, Să potolească dorul ştiinţei. Când am aflat ce e Iubirea, Am înţeles planul de pace; M-am lămurit că omenirea Totuşi […]
mai 3, 2010
Domnul cel Atotputernic DomnuI cel Atotputernic El, ce le-a creat pe toate, E cel mai bun Vistiernic Neîntrecut prin bunătate. Când omul a fost greşit Prin marea neascultare, Domnul iaraşi l-a primit Şi-a dat Fiul, ca salvare. Prin Hristos Mântuitorul, Şi-a Lui jertfă, nepătată, Omul, şi-a oprit piciorul De pe calea-i blestemată. Este drept, ca […]
mai 3, 2010
Doamne Sfânt!… Doamne Sfânt iubirea mare Ce din Golgota, străluceşte, E-atât de vastă-n exprimare Căci sufleul mi-l copleşeşte. Privind la jertfa din Calvar Pe crucea-nfiptă cu grăbire, Cuprins sunt în măreţul har Şi din blestem, am izbăvire. Iubirea dulce, ce mă chiamă Când mâinile ridic spre cer, Mă întăreşte, şi n-am teamă Căci adorând-o n-am […]
mai 3, 2010
Doamne bun!… Doamne bun, iubirea-Ţi mare Ce sus la Golgota Ţi-ai arătat, E-atât de sfântă, în grandoare Căci grad, n-are de comparat. Privind la crucea, din Calvar, La jertfa-Ţi sfântă din iubire, Mă văd cuprins în al Tău har De-acum părtaş la…izbăvire. Prin ea-m să fiu răscumpărat Ca să-mplinesc scopul divin, Prin drept, al sângelui […]
mai 1, 2010
Deschiderea Inimii La uşa inimii-nchise, de vei bate oricând Isuse! Ai s-o găseşti încuiată, cu zăvoare multe puse, Numai eu de voi deschide, vei putea în ea intra Pentru-a-ncepe curăţirea, şi prin Duhul a lucra. Şi-ncepand în ea să vină, pacea sfântă, bucuria, Turnate prin haru-Ţi sfânt, va intra în armonia Dragostei ce S-a jertfit […]
mai 1, 2010
Declinul lui David (Cuprinde 2 Sam. 12.1-14.) Domnul, a trimes pe Natan la David. Şi Natan a venit. El a venit la David, şi i-a zis, cu glasul blând şi potolit: ,,Într-o cetate, erau doi oameni, unul sărac, altul bogat; Bogatul, avea turme de oi şi foarte mulţi boi la-ngrăşat. Săracul n-avea decât o mieluşa […]
aprilie 29, 2010
Au înflorit merii… Au înflorit merii, în grădină Şi crengile,-s pline de flori, Vremea-i superbă şi senină Iar ceru-abastru-i, fără nori. Mantia ce şi-au pus roz-albă E-atât de pură când privesc, Şi-asemeni florilor de nalbă Mireasma dulce răspândesc. În mândre straie-mpodobiţi De-a lor sublimă sărbătoare, Merii-şi expun, clar înfloriţi Veşmintele-n raze de soare. În prea […]
aprilie 26, 2010
Din neant… Din neant spre existenţă Iehova când le-a chemat, Lumile-n a Sa prezenţă, Grabnic s-au şi-nfăţişat. Puse în rând, în Galaxii, Printr-o veşnică mişcare, Sunt de-apururi mărturii A Forţei, cea Creatoare. Stelele-n pleiade strânse Strălucind pe firmament, Se-nvârtesc, fiind supuse Celui Sfânt omniprezent. Ceruri toate trâmbiţează Lumii-ntregi a lor mărire, Ce de-apururi luminează Complete-n […]
aprilie 26, 2010
Din Geneză Şi când creaţia, a început, Şi pământul, soare şi lună, Şi mii de stele, au apărut A fost numită: foarte bună! ………………………………….. Pământul, cel pustiu şi gol Cuprins în haos şi-ntuneric, Şi-a restrâns apele-n ocol, Remarcând conturu-i sferic. ………………………………….. Domnu-a zis: ,,Fie lumină!’’ Şi ea de noapte-a despărţit, Întâia zi, ce-a fost deplină […]
aprilie 26, 2010
Deşteaptă-te!… O, suflete, ce te-amăgeşti Şi-ai apucat pe căi deşarte, E ziua acum să te trezeşti Deşteaptă-te din moarte! Peste pământu’ întunecat Lumina sfântă a strălucit, Prin slava Domnului Isus Ce iată acum, c-a răsărit! Ridică-te, căci strălucirea Pământul tot îl împânzeşte, Iar negura dintre popoare Tot mai rapid se risipeşte! Scoală acum din amorţire! […]