Intercer – Poezii si editoriale

Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine!

Isuse, aş fi vrut să fiu cu Tine,
În noaptea grea din Ghetsimani,
Atunci când cruzii Tăi duşmani
S-au năpustit pentru-a Te ţine,
Ca să fii prins, în secret mare
Pentru-a Te duce, la judecare!

Şi-aş fi vrut mult scump Isuse
Să-Ţi fiu cât mai îndeaproape,
Chiar de somnul de pe pleoape
Mi-ar fi-mpins avertizări spuse,
Cum că noaptea-i pentru tihnă
Că-i târziu, şi-i timp de-odihnă!

Aş fi vrut mult, să fi fost liber
De al nopţii somn, vremelnic
Ce-mi închideau ochii puternic,
Şi atunci, într-un mod sincer,
Dovedeam cu-a mea veghere
Cum c-am fost în priveghere!

Dar totuşi, o, Doamne Sfinte,
Chiar de n-am fost cum voiam
Spre-a fi aproape cum doream,
Tu-n dragostea cea fierbinte
Neţinând seama, m-ai iertat,
C-am vrut şi nu Te-am urmat!

Ţi-ai purtat din greu durerea
Călcând la teasc prin jertfire
S-aduci scumpa-Ţi mântuire,
Şi-ai demonstrat, că-nvierea
A fost ultimul, act al Puterii
Pecetluind preţul recuperării!

Flavius Laurian Duverna
27 martie 2012

El vine azi? Sau poate mâine?
Când clipele îi par ca veacuri,
Nu-i trebuință nici de pâine,
De apă rece sau de vreascuri.

Privirea a obosit de zare,
Iar hainele s-au prăfuit…
Și așteptarea grea îi pare,
E-un suflet trist și obosit.

Se-așterne seara pe tăcute,
Cu pași mărunți și delicați,
Penumbra camerei plăcute,
Primește pe cel mic din frați.

O nouă zi de așteptare,
Va-ncepe mâine suspinând,
Dar el voiește a fi tare,
Așa a spus în al lui gând.

Căci va lucra fără-ncetare,
Și totul fi-va pregătit,
Ce dulce, bucurie mare,
Căci vine Fratele-i iubit!

Floare de colț

Înșelător și drag, fermecător,
Cuvântul spus de ființa trecătoare,
Aprinde iar speranță nopților,
Într-un târziu privești la ea cum moare.

Se zbat în gânduri vorbele lui Hamlet,
A fi sau A nu fi, ca realitate,
E-un suflet omenesc în mod concret,
Mai nestatornic nici că se mai poate.

În balansoarul minții alte verbe,
Se leagănă prea zâmbitoare,
A nu avea și A avea superbe
palate ca-n povești. E totul oare?

Pendulul cugetului omenesc,
Se joacă zilnic cum îi place,
Concepțiile-și schimbă, e firesc,
A face-l concurează A nu face.

Și șchiopătând de ambele picioare,
Nesiguranța o trăiești și-o ai,
Te hotărăște, dar, decizia-i mare,
Nu vei putea să fii și-n iad și-n rai!

Floare de colț

Pe lujere verzi, suple,
În șiruri uimitoare,
Mici, parfumate cupe,
Sunt albe lăcrămioare.

Din ce adânc de mare,
Ați fost culese toate?
Ce suferințe-amare,
Dau perle minunate?

Aș vrea ca lângă Domnul,
Să pot privi o floare,
În lumea-n care totul
E proaspăt, nici nu moare.

Să trec sub bolți florale,
Spre lacuri și izvoare,
Cântând, mergând agale,
Pe-alei încântătoare.

Mă-ntorc din ceruri nalte,
Din veșnica grădină,
Inimi pot să tresalte,
E zâmbet, e lumină…

Floare de colț

Nedreapta Osândire

Într-o-nsorită zi de primăvară
Cu cerul ei albastru şi sublim,
Pe străzile oraşului Ierusalim,
Trecea un Om ducând povară
În spate-o cruce grea de lemn,
Ca o dovadă c-a trăi-I nedemn.

Naintea cetei de ostaşi romani
Cu greu păşea Cel condamnat,
Cu chip palid şi capu-ncoronat
Cu spini, de către cei duşmani;
Că Împărat, Isus argumentase
Că este, şi astfel le confirmase.

Noroade multe, se îmbulzeau
În drum spre muntele Golgota,
Ca Osânditul să plătească nota
Prin răstignire, căci aşa voiau
Sentinţa pentru Cel care mereu
Spunea, că e Fiul lui Dumnezeu.

Sub greutatea crucii, în sfârşit
El a căzut, nemaiavând puteri,
S-o ia în ziua acelei primăveri
Spre a o duce, la locul stabilit…
Păcatul lumii întregi, Îl apăsa
Find cuprins deplin în jertfa Sa.

Dar Simon din Cirena, calător,
A fost silit, s-o ducă până sus
În locul Celui condamnat, Isus,
Ca răstignit pe ea pentru popor
Prin planul scump de mântuire
El să ne-aducă, eterna izbăvire.

Flavius Laurian Duverna
26 martie 2012

Fără Tine, Doamne Sfânt

Fără Tine, Doamne Sfânt!
Ce ar fi, viaţa-mi sub soare
Prin lumea cea trecătoare,
De pe-acest străin pământ
Unde mereu pribeag sunt?

– Ar fi-o jalnică scânteiere
Ce pe nimeni nu vizează,
În spaţiul ce-l luminează,
Căci se-arată şi-apoi piere
Peste-a lumii grea durere.

Fără Tine, Doamne Sfânt!
Ce-ar putea fi, viaţa toată,
’N lumea care-i blestemată
Şi şi-a luat, spre rău avânt
Neascultând al Tău Cuvânt?

– Ar fi-un pic de-apă căzută
Peste pământul nevrednic,
Fără rod în chip vremelnic,
Fără o inimă, nerenăscută
În neant pe veci pierdută.

Dar slăvit, fii scump Isuse!
Că viaţa mi-ai transformat,
Prin Cuvânt m-ai modelat,
Şi trăiesc momente aduse
De bucurii sfinte, nespuse!

Flavius Laurian Duverna
25 martie 2012

De Paşte

Mereu, în fiecare primăvară
În cinstea Ta Doamne Isuse,
Oamenii,-Ţi serbează iară
Descărcaţi de-orice povară,
Patimile, cu groază impuse!

Însă, are vre-o însemnătate
Doar de a ne-aduce-aminte,
C-ai purtat o cruce-n spate,
C-ai fost răstignit la moarte
Să-mplineşti prorocii sfinte?

Dacă-al Tău ceresc Cuvânt
Nu Ţe-ascultat, cu ardoare,
Ca s-aducă, o transformare
În om prin Duhul cel Sfânt,
Atunci, totul e fără valoare!

Căci prin serbarea de Paşte
Pentru-a morţii reamintire,
Ai vrut Doamne, în jertfire
Voia-Ţi sacră de-a cunoaşte
Pentru-a noastră mântuire.

Deci, ce-i Paştele pentru noi
Ca urmaşi pe-acest pământ?
– E recunoaşterea-n Cuvânt
C-am fost salvaţi din noroi,
Prin jertfa Ta Doamne Sfânt!

Flavius Laurian Duverna
24 martie 2012

Hristos, a înviat!

Din starea de somnolenţă
Din letargii cu-al lor păcat,
Sculaţi, să faceţi prezenţă
Unei treziri din decadenţă,
Căci Isus Hristos, a înviat!

A biruit pe veci mormâtul
Prin actu-n care S-a supus,
Al existenţei când pământul
În sânu-i, a strâns Cuvântul
Prin moartea cruntă răpus.

În moarte peste ea călcând
I-a luat puterea de-a reţine,
Atâtea veacuri rând pe rând
Captivi mulţime, aşteptând,
Zori noi cu zile mai senine.

Când a-nviat, după trei zile
Şi ucenicilor, a demonstrat
În cuvinte dulci şi-amabile,
Că-n ceruri se scriu noi file,
Atunci, crezut-au c-a-nviat.

Da! El a înviat, cu-adevărat
Pentru-a ne-aduce izbăvirea
Din gheara morţii, din păcat,
Ce viaţa noastră, a dominat
Prin faptul c-a adus murirea.

Slăvit să fii Isuse, Doamne,
Pentru cereasca Ta jertfire
Ce nimenea ca s-o întoarne
Nu va putea s-o răstoarne,
Şi să-i dea o altă orânduire!

Flavius Laurian Duverna
23 martie 2012

Mi-e dor de Patria Cerească.

Mie dor de Patria cerească
Cu-ale ei plaiuri de origine,
Cu râurile-n veci cristaline
Ca setea să ne potolească
Dragostea vieţii să crească,
Contemplând lucruri divine.

Mi-e dor de Ţara frumoasă
De Domnul Sfânt făgăduită,
De Domnul slavei pregătită
Pentru-a ne fi veşnică casă,
Unde cel rău nu îşi mai lasă
Opera-n moartea nedorită.

Mi-e dor de Muntele Sion
Unde vor sta cei învingători
Cu Domnu-n veci biruitori,
De unde-n larg dulcele zvon
S-o răspândi-ntr-un unic ton
Că-n sfârşit sunt nemuritori.

Mi-e dor de Marea de cristal
Şi de-alăutele lui Dumnezeu,
Unde biruitorii-n sfânt trofeu
Vor intona un imn magistral,
Ce-o răsuna-n spaţiul astral
Spre slava gloriei la apogeu.

Flavius Laurian Duverna
22 martie 2012

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe scumpele-I făgăduinţe
Aşa cum ele ne sunt scrise în Cuvânt,
Vestite cu autoritate prin Duh Sfânt,
De a asculta-n iubire Singurei voinţe
A Celui ce ne-a creat, devenind fiinţe.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe planul Lui de mântuire
Aşa cum peste vremi el s-a îndeplinit,
Când Hristos S-a întrupat şi-adeverit,
Când prin fapte a arătat marea iubire
Că El şi Tatăl, sunt una în mărturisire.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe Jertfa Lui de împăcare
A omului căzut, cu Dumnezeul Sfânt,
Să-l răscumpere prin Veşnicul Cuvânt
Pironit, pe lemnul unei cruci barbare,
Ca s-aducă lumii, din moarte salvare.

Credinţa mea se sprijină pe Domnul!
Se sprijină pe faptul c-a fost răstignit
Şi că-ntr-un mormânt a fost îngropat,
Dar că-a treia zi, în zori, El era înviat
Astfel vestind biruinţa-n ceasul fericit,
Că moarte-a pierdut şi-omu-i mântuit.

Flavius Laurian Duverna
21 martie 2012