Discipolii Mielului
(Cuprinde Ap. 7. 1- 4; 14. 1-5; 15. 3-4.)
Prin voinţa lui Dumnezeu,
În patru colţuri de pământ,
De strajă, îngeri, în careu,
Veghează, la câte un vânt.
Ei ţin în loc şi cu-ncordare
Pe orice vânt cu străşnicie,
Să nu sufle, cu-nverşunare
Şi să-şi extindă-a lui mânie.
Nici pe pământ în suferinţi
Şi nici pe marea-ntunecată;
De strajă stau, ei neclintiţi
Ca nu cumva, tare să bată.
Dar iată-i mare frământare
Ca vânturile să pornească,
Peste pământ şi peste mare,
Copacii ca să-i nimicească.
Să poată face-a lor lucrare
De grea şi aspră pedepsire,
Prăpăd s-aducă şi pierzare,
Curând la-ntreaga omenire.
Când în furie, ele începuse,
Să se dezlănţuie, mai tare,
Un alt înger, grabnic spuse,
Venind din răsărit de soare:
,, Su nu vătămaţi pământul,
Nici marea şi copacii falnici,
Căci stăruie, încă Cuvântul,
Prin vocile sfinţilor crainici!’’
,, Pe fruntea celor ce slujesc
S-o pune-a Domnului pecete,
Căci ei tot plâng şi se jelesc
De relele ce vor să-ndrepte!’’
O sută patruzeci şi patru mii,
Sunt număr, ce-or fi sigilaţi,
Şi-aleşi ei fiind dintre cei vii,
Prin har vor fi răscumpăraţi.
Şi luaţi de vii de pe pământ,
Pe fruntea lor ei au un nume,
Al Mielului şi Tatălui Sfânt,
Ce l-au purtat trăind în lume.
Cuvântul sfânt ce l-au vestit
A demonstrat în strâmtorare,
Căci viaţa lor, nu şi-au iubit
Până la moarte,-n încercare.
Şi-n lupta cruntă, neîntinată,
Păstratu-s-au puri şi verguri,
Privind spre ţintă la răsplată,
Ei au învins, nu prin armuri!
Au învins prin Sfântul sânge,
Al Mielului… lui Dumnezeu,
Şi-acum dragostea îi strânge
Mai lângă Domnul lor mereu.
Pe ori şi unde Mielul merge
Urmându-L vor fi ne-ncetat,
Fiindcă-au ştiut, a-I înţelege
Iubirea-n jertfă când S-a dat.
Sunt rodul… cel dintâi cules
Din acea mare strâmtorare!
Sunt numărul ce-a fost ales
De a-I fi o gardă de onoare!
În gură n-au avut minciună
Şi lângă Tronul de domnie,
Ei stau de-acuma fără vină
Trecuţi fiind prin grea urgie.
Când semnele se săvârşeau
Şi foc din ceruri pe pământ,
O lume întreagă, minunau,
Ei stat-au tari, de neînfrânt.
Prin luptă, n-au fost amăgiţi
Chiar cand icoana le vorbea,
Şi, chiar când să fie omorâţi
Ei sus ţinuta-u atunci Legea.
Şi-ajunşi învingătorii fiarei,
Şi-al numărului ei de nume,
Ei nu s-au închinat icoanei
Şi nu i-au făcut plecăciune.
Pe Muntele cel Sfânt, Sion,
Vor sta cu Cel ce i-a salvat,
Şi vor cânta-n cerescul ton
Un imn,… ce nu va fi uitat.
Pe marea de foc şi de sticlă
Cu alăutele lui Dumnezeu,
Îl vor cânta, ştiind să-l zică,
E imnul lor din ceasul greu!
Eeste imnul, ce-a pus capăt
La confruntarea, în biruinţă,
Şi bucuria-i mare-n freamăt
Căci au scăpat de suferinţă…
Din ceruri se aude-un vuiet
Ca de-ape mari, învolburate,
Şi mai puternic, ca un tunet,
Prin reverberaţii, el străbate.
E freamăt candid de cântare,
Ce nimeni nu-o poate învăţa,
Doar cei din marea încercare
De-acum în veci o vor-nălţa.
Ea, este cântarea lui Moise,
Cântarea scumpă a Mielului,
Şi-acei ce-n chinuri suferise
Dau gloria toată, Domnului:
,,O! Mari lucrări şi minunate!
Doamne Dumnezeu şi drepte,
Sunt ale Tale căi, adevărate,
Din veşnicii ieşite, înţelepte!’’
,,Că Tu eşti Cel Atotputernic,
Peste Neamuri toate Împărat,
Şi orice om, în chip cucernic
Genunchiul, şi-l va fi plecat!’’
,,Cine nu se va teme Doamne,
Stând în prezenţa slavei Tale?
Nimeni, nu poate să întoarne
Poporul Tău de pe-a Ta cale!’’
,,Cine nu va slăvi Numele Tău,
Prin judecăţile cele împlinite?
Căci le-ai turnat peste cel rău
Prin răsplătiri mari şi-ndoite!’’
,,Că numai Tu, unic eşti Sfânt
O! pentru c-ai judecat astfel,
Şi Ţi-ai păstrat prin legământ
Pe-al Tău popor, rămas fidel’’
,,Mulţimi de neamuri vor veni
’Naintea Ta, să Ţi se închine,
Care într-un glas vor pomeni
Gloria-n veci, ce-Ţi aparţine!’’
,,Prin judecăţile mari, arătate,
O! dreptatea Ţi-ai descoperit,
Ca pulsul Alfei vieţii-n toate,
Să bată, în planu-Ţi împlinit!’’
Flavius Laurian Duverna
