Intercer – Poezii si editoriale

Doamne!…

Doamne, eu când rătăceam
Şi căutam un sens al vieţii,
Străin de Tine mă simţeam
Că mă afund în grosul ceţii.

Şi multele întrebări născute
În locul tainic al conştiinţei,
Răspunsuri n-au găsit acute,
Să potolească dorul ştiinţei.

Când am aflat ce e Iubirea,
Am înţeles planul de pace;
M-am lămurit că omenirea
Totuşi ea poate a se reface.

Din vraja grea, amăgitoare,
A neascultării, prin păcat,
N-ar mai fi fost, eliberare
De harul n-ai fi proclamat!

Peste genunea cea adâncă
Ai aşezat puntea cea mare:
Iubirea sfântă ca o Stâncă
Pentru om cale de salvare.

Când ceasul în cer a sunat
Marcând ale harului vremi,
Pe al Tău Fiu iubit L-ai dat
Astfel la Tine să ne chemi!

Din morţi, garant al tuturor
L-ai deşteptat prin biruinţă,
Să-L aibă Sfânt Mântuitor
Cine-L acceptă în credinţă.

Căci nu este dat, sub soare
Nici-un alt nume, decât El,
De-aceea puntea de salvare
E pentru noi toţi, Emanuel!

Flavius Laurian Duverna

Domnul cel Atotputernic

DomnuI cel Atotputernic
El, ce le-a creat pe toate,
E cel mai bun Vistiernic
Neîntrecut prin bunătate.

Când omul a fost greşit
Prin marea neascultare,
Domnul iaraşi l-a primit
Şi-a dat Fiul, ca salvare.

Prin Hristos Mântuitorul,
Şi-a Lui jertfă, nepătată,
Omul, şi-a oprit piciorul
De pe calea-i blestemată.

Este drept, ca răni să fie
Foarte mari în conştiinţă,
Căci trecând prin bătălie
Mântuit, e prin credinţă.

Deşi-a fost prins în păcat
Spre tendinţa apostaziei,
Domnu-n minte-a aşezat
Chiar şi gândul veşniciei.

Flavius Laurian Duverna

Doamne Sfânt!…

Doamne Sfânt iubirea mare
Ce din Golgota, străluceşte,
E-atât de vastă-n exprimare
Căci sufleul mi-l copleşeşte.

Privind la jertfa din Calvar
Pe crucea-nfiptă cu grăbire,
Cuprins sunt în măreţul har
Şi din blestem, am izbăvire.

Iubirea dulce, ce mă chiamă
Când mâinile ridic spre cer,
Mă întăreşte, şi n-am teamă
Căci adorând-o n-am să pier.

Sub cer, nu are asemănare
Căci nu ne este dat în ştire,
Despre-altă cale de salvare
Care-ar putea, da mântuire.

Ea pentru mine, a suportat,
Să pot afla răscumpărarea,
Şi-n sângele-I ce l-a vărsat
La Golgota a trasat cărarea.

Şi-a demonstrat că umilinţa
În scopul luptei, cu cel rău,
A cimentat pe veci credinţa
Că pot să trec al morţii hău.

Flavius Laurian Duverna

Doamne bun!…

Doamne bun, iubirea-Ţi mare
Ce sus la Golgota Ţi-ai arătat,
E-atât de sfântă, în grandoare
Căci grad, n-are de comparat.

Privind la crucea, din Calvar,
La jertfa-Ţi sfântă din iubire,
Mă văd cuprins în al Tău har
De-acum părtaş la…izbăvire.

Prin ea-m să fiu răscumpărat
Ca să-mplinesc scopul divin,
Prin drept, al sângelui vărsat
Edenul scump să-l am deplin.

Şi-a lui frum’seţuri uimitoare
Să stau s-admir, cu precădere,
Mulţimi de taine ce sub soare
În veci răspuns toate vor cere.

Şi din marea-Ţi, Înţelepciune
Să cercetez cu sârg şi-ardoare,
Conceptu-acelor lucruri bune
Ce au rămas, neschimbătoare.

Să văd că-n planul pus la cale
Prin jertfa singurului Tău Fiu,
S-a reîntregit tot, voinţei Tale,
Din moarte omul e-n veci viu!

Flavius Laurian Duverna

Dialog de Pace

Între Abigail şi David

(Cuprinde 1 Sam. 25. 23-35.)

Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar,
A căzut cu faţa la pământ înaintea lui David, şi i s-a închinat;
Apoi, aruncându-se la piciorele lui, a zis, vorbind încet şi rar:
-Eu sunt de vină! Îngăduie roabei tale, să zică ce s-a-ntâmplat.

Să-ţi vorbească, căci am venit cu strângere de inimă pe drum,
Şi ascultă cuvintele roabei tale, care-ţi doreşte bine şi fericire!
Şi să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău acum,
Cu Nabal, căci, cum este numele său, aşa şi este el în vorbire.

Nabal (Nebun) îi este numele, şi este plin de nebunie, om rău,
Şi eu, roaba ta, nu am văzut pe oamenii trimeşi să ceară ceva,
Şi-acum domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău,
Că Domnul te-a oprit să verşi sânge, şi să te ajuţi cu mîna ta!

Vrajmaşii tăi, acei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu,
Şi să se-mpartă oamenilor care merg după domnul meu, egal,
Şi iartă vina roabei tale, luându-mi de pe grumaz un jug greu.

Căci Domnul va face domnului meu o casă trainică sub soare!
Iartă, pentrucă domnul meu poartă acum războaiele Domnului,
Şi el va fi-nsoţit de ajutorul şi grija Sa prin mâna-I ocrotitoare,
Şi niciodată nu va fi-n tine duşmănie, sub binecuvântarile Lui.

Dacă se va ridica cineva, care să te urmărească-n căile pustii,
Care să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi ocrotit;
La Domnul Dumnezeul tău va fi legat în mănunchiul celor vii,
El să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi, până l-asfinţit!

Când Domnul va face domnului meu, tot binele ce a făgăduit
Şi te va pune mai mare peste Israel, nu va avea domnul meu,
Atunci mustrări de cuget, şi nu-l va durea inima că el a risipit
Sânge degeaba, şi că s-a răzbunat singur, în furia-i, ca un leu.

Când va face Domnul bine domnului meu, în bunătatea milei,
Să-ţi aduci atunci aminte şi de roaba ta, pentru tot ce a făcut!
După ce a ascultat-o în bunăvoinţa sa, David i-a zis Abigailei:
-Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, cel ce a vrut…

Şi care te-a trimes astăzi înaintea mea, să mă-ndemni la pace!
Binecuvântată să fie judecata ta, şi binecuvântată să fii acum,
Căci m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi rău de a face,
Mi-ai oprit mâna, prin înţelepciunea ta, să mă-ntorc din drum.

Dar o, viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, căci m-a oprit
Ca să-ţi fac rău; că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea,
N-ar fi mai rămas nimic din ce este al lui Nabal pân-la răsărit,
Până la lumina zilei de mâine, ca să-mi împlinesc răzbunarea!

Şi David a luat din mâna Abigailei, ce-i adusese, darul pretins.
-Suie-te în pace acasă, şi vezi că ţi-am ascultat glasul vorbirii,
Şi te-am primit bine! i-a zis, căci cu înţelepciune m-ai convins
De a accepta mai bine pacea, renunţând la tot planul nimicirii.

Flavius Laurian Duverna

Deschiderea Inimii

La uşa inimii-nchise, de vei bate oricând Isuse!
Ai s-o găseşti încuiată, cu zăvoare multe puse,
Numai eu de voi deschide, vei putea în ea intra
Pentru-a-ncepe curăţirea, şi prin Duhul a lucra.

Şi-ncepand în ea să vină, pacea sfântă, bucuria,
Turnate prin haru-Ţi sfânt, va intra în armonia
Dragostei ce S-a jertfit aducând marea salvare,
Când la Golgota, pe cruce, a ieşit învingătoare.

Dacă eu o voi deschide, Tu vei da din ea afară
Tot ce nu-Ţi este pe plac, constituind o povară;
Pregătită să primească, dragostea mântuitoare,
Va putea ca să o schimbe într-o oază roditoare.

Dela viaţă spre viaţă, revărsând balsamul sfânt
Ce din ceruri L-ai adus, la omul de pe pământ,
O! Inima din nou născută va fi-o binecuvântare
Pentru-acei din jurul ei, care aşteaptă-o alinare.

Şi îndreptându-i la Izvorul, singurul al izbăvirii
Pe toţi cei care însetează, dorind apa mântuirii,
Menirea-şi va împilni, chemându-i la pocăinţă
Pe toţi cei ce sunt trudiţi, la odihna-n umilinţă.

Dragostea-i pilonul vieţii ce venind din veşnicii
Ea, a pecetluit scopul creării lumilor din temelii,
Ea a fost şi va rămâne forţa cea transformatoare
A inimii care doreşte, spre-altă viaţa-nnoitoare!

Dornică de-a fi curată, ţintind spre desăvârşire,
Potrivit cu sfera noastră, prin cerească vieţuire,
Cu speranţele îndreptate, spre marele-i jubileu,
Mult ferice va fi-n ziua-ntâlnirii cu Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

Deosebire

(Cuprinde Ps. 1.)

Ferice de omul acela, care nu se duce la sfatul celor răi,
Şi el nu se opreşte, pe calea celor păcătoşi, în paşii săi,
Şi care nu stă pe scaunul celor batjocoritori, contra Lui,
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea cea sfântă a Domnului,

Şi el cugetă continuu la Legea Lui, şi sufletul îşi adapă!
El este ca un pom roditor, plantat lângă un izvor de apă,
Şi care-şi dă rodul la vremea lui, rod bun pentru hrănire!
Şi frunzele-i nu se vestejesc, pentru că umblă-n sfinţire.

Tot ce-ncepe, duce la bun sfârşit cu ajutorul Domnului!
Nu tot aşa este cu cei răi ce se răzvrătesc împotiva Lui,
Ei sunt ca pleava, când după ce se treieră grâul secerat
Se alege, şi o spulberă vântul, ca să rămână grâul curat.

De aceea cei răi nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii,
Nici păcătoşii în adunarea celor drepţi, spre-a fi cu toţii!
Căci Domnul, ştie calea celor neprihăniţi, şi îi ocroteşte,
Dar calea păcătoşilor, duce la pierzare; ei se nimiceşte!

Flavius Laurian Duverna

Declinul lui David

(Cuprinde 2 Sam. 12.1-14.)

Domnul, a trimes pe Natan la David. Şi Natan a venit.
El a venit la David, şi i-a zis, cu glasul blând şi potolit:
,,Într-o cetate, erau doi oameni, unul sărac, altul bogat;
Bogatul, avea turme de oi şi foarte mulţi boi la-ngrăşat.

Săracul n-avea decât o mieluşa pe care şi-o cumpărase,
O hrănea, şi o creştea la el, cu copiii lui, şi o protejase;
Şi mânca din aceeaşi bucată de pâine şi era mulţumită,
Şi bea din acelaşi pahar, şi dormea la sânul lui, fericită.

Ca şi pe fata lui o privea; dar a venit un călător peste zi
La omul acela bogat; şi bogatul nu s-a-ndurat de a găsi
În oile sau boii lui, ceva bun, ca să pregătească o masă,
Un prânz călătorului care venise, ca să-l viziteze acasă.

El a luat oaia săracului şi a gătit-o, în duhul său împăcat,
Pentru omul care venise la el, şi împreună s-au ospătat.”
David s-a aprins – împotriva omului acestuia – de mânie,
Şi a zis lui Natan: ,, Viu este Domnul, care toate le ştie!

Omul care a făcut lucrul acesta, este vrednic de moarte!
Şi să dea-napoi patru miei pentru c-a făcut aceste fapte!”
Natan, i-a vorbit lui David; ,, Tu eşti acest om „- infidel!
Şi acum aşa-ţi vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel:

Eu te-am uns împărat peste Israel şi tot Eu te-am scăpat
Din mâna lui Saul, şi te-am făcut stăpân şi mare împărat
Peste casa stăpânului tău; Eu ţi-am dat tot Iuda şi Israel,
Şi dac-ar fi fost puţin atât, aş mai fi adăugat în vreun fel.

Pentruce dar, ai dispreţuit tu acum, cuvântul Domnului,
Făcând acest lucru pe ascuns, şi ce este rău înaintea Lui,
Şi ai lovit cu sabia pe Urie Hetitul, servul tău credincios,
Şi de nevastă ţi-ai luat pe nevasta sa, procedand ruşinos?

Pe el tu l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon, când se lupta,
Şi-acum, niciodată nu se va îndepărta sabia din casa ta,
Pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că de nevastă ai luat
Pe nevasta lui Urie Hetitul, predându-te-n totul la păcat!

Facăndu-te astfel vinovat, acum Domnul, aşa vorbeşte:
Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea, ce te urmăreşte;
De acum încolo, în toţi anii vieţii, ea va fi împotriva ta!
Îţi voi lua sub priviri pe nevestele tale şi altuia le voi da,

Care se va culca cu ele-n faţa soarelui fără a avea ruşine,
Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă, voi face în zile senine
Lucrul acesta, în faţa întregului Israel, şi în faţa soarelui.
David a zis lui Natan: ,, Am păcătuit înaintea Domnului!”

Natan, i-a zis lui David: ,,Domnul iţi iartă păcatul acum!
Nu vei muri! Vei trăi să-i vezi urmările pe-al vieţii drum!
Căci ai făcut vrăjmaşii Domnului să-L hulească-n injurii
Săvârşind fapta aceasta! Fiul care ţi s-a născut, va muri!”

Flavius Laurian Duverna

Au înflorit merii…

Au înflorit merii, în grădină
Şi crengile,-s pline de flori,
Vremea-i superbă şi senină
Iar ceru-abastru-i, fără nori.

Mantia ce şi-au pus roz-albă
E-atât de pură când privesc,
Şi-asemeni florilor de nalbă
Mireasma dulce răspândesc.

În mândre straie-mpodobiţi
De-a lor sublimă sărbătoare,
Merii-şi expun, clar înfloriţi
Veşmintele-n raze de soare.

În prea frumoasă voie bună
Şi-a liniştei,-care domneşte-
Fără de vânt, şi nici furtună
Tablou-ntreg ne-nveseleşte.

Cât de plăcută,-i primăvara
Ce pentru-a omului făptură,
Din zori de zi şi până seara
Spre binele-i toate concură!

Prin Domnul, se pregăteşte
Natura aportul, ca să-şi dea
Al său prinos care-l rodeşte
Ca hrană el…să poată avea.

Flavius Laurian Duverna
28 aprilie, 2010.

Din neant…

Din neant spre existenţă
Iehova când le-a chemat,
Lumile-n a Sa prezenţă,
Grabnic s-au şi-nfăţişat.

Puse în rând, în Galaxii,
Printr-o veşnică mişcare,
Sunt de-apururi mărturii
A Forţei, cea Creatoare.

Stelele-n pleiade strânse
Strălucind pe firmament,
Se-nvârtesc, fiind supuse
Celui Sfânt omniprezent.

Ceruri toate trâmbiţează
Lumii-ntregi a lor mărire,
Ce de-apururi luminează
Complete-n desăvârşire.

Dac-am putea să privim
Sori, sisteme, în măreţie,
Nu ar fi timp ca să scrim
Despre toate-o veşnicie!

Flavius Laurian Duverna