Intercer – Poezii si editoriale

În Ghetsimani

Când ai ieşit, în Ghetsimani
Doamne-n noapte după cină,
S-au bucurat cruzii duşmani
Că Te vor prinde-n grădină!

Cu săbii şi ciomege-n mână
Aprozi de-ai Marelui Preot,
Erau mânaţi ca de-o furtună
Ce-n drumul ei, distruge tot.

În noaptea grea, hotărâtoare
După ce stabiliseră-n culise,
Purtau în mâini, toţi felinare
Şi-alţii-nălţau, făclii aprinse.

În fruntea hoardei de ostaşi
Trimişi de preoţii de seamă,
Conducea Iuda, toţi părtaşi
La prindere, având o teamă.

Îl urmărea, cât mai aproape
Chiar şi Caiafa, preot Mare,
Ce nu voiau ca sa Te scape
Din cea mai crudă conjurare.

Dar Tu, ah Doamne, ce ştiai
De tot ce-avea să se-ntâmple,
Mergând spre ei, – îi întrebai
Când liniştea, zarva o umple:

-,,Pe cine căutaţi?’’ le-ai zis,
Cu vocea blândă, de profet,
Şi în răspuns, nu s- au dezis:
,,Chiar pe Isus, din Nazaret!’’

,,Eu sunt!’’şi ei-napoi au dat
Căzând cu faţa spre pământ,
Şi când din nou, s-au ridicat
Au înlemnit toţi, fără cuvânt.

Când Petru, a comis o faptă
Ca să servească, în apărare,
Când tăind urechea dreaptă
Lui Malhu…ca şi răzbunare,

Pe loc, de el, Tu Te-ai atins
Dându-i completă vindecare,
Şi-n mila-Ţi, ce l-ai cuprins
Tu-ai arătat, iubirea-Ţi mare.

Şi n-ai uitat atunci a-i spune
Ca să-şi bage sabia-n teacă,
Că-acei ce vor să se răzbune
Prin sabie, toţi au sa treacă.

Iar către cei ce Te prindeau
Când Iuda Ţi-a dat sărutare,
De le-ai spus, nu-nţelegeau,
De ce Te pleci în resemnare.

Atunci, ca pe un răufăcător
Te-au înhăţat şi Te-au legat,
Şi plini de ură, în slujba lor
Te-au dus, ca să fii judecat.

Te-au dus la Ana şi Caiafa,
Grăbiţi, şi la Irod, şi la Pilat,
Dar nu ştiau că Tu eşti Alfa
Cel care toate, Le-ai creat!

Şi-n cercetarea lor cea falsă
Te-au scuipat şi Te-au lovit,
Ca noaptea cea-ntunecoasă,
Să ţină ascuns ce-au făptuit.

Astfel, Cuvântul s-a-mplinit
Ce prin Scripturi ai declarat:
Că toţi ai Tăi, Te-au părăsit
Şi singur teascul L-ai călcat!

Flavius Laurian Duverna

În faţa Rugului…

În faţa rugului veşnic aprins
Mă-nchin Isuse, în umilinţă,
Căci în lumină m-ai cuprins
Să pot merge, spre biruinţă.

Şi-ncălţămintea din picioare
O scot în semn de reverenţă,
Ca-n flacăra-i cea arzătoare
Să nu piară-a mea prezenţă.

Să pot sta, şi să-mi vorbeşti
Din acea ardere, nemistuită;
Şi-ascultând, să ştiu că eşti,
Puterea-n veci Nemărginită.

Şi ochii Tu să mi-i deschizi,
Să pot vedea, Slava Divină,
Pe care nu vrei s-o ascunzi
Ci-n măreţie-o vrei deplină.

Să văd, şi să aud când trece
În susurul cel blând, subţire,
Ascuns fiind, în stânca rece
Când muntele e-n strălucire.

În trecere, să mă-ntărească,
La adăpost pus, ca să rezist,
Puterile să nu-mi zlăbească
Prin Tine Doamne, să exist!

Flavius Laurian Duverna

În faţa Misterului

Când în vastul cer, Lucifer s-a răsculat
Ducând printre îngeri, duh de răzvrătire,
Un mister neîntâlnit, a trebuit descifrat
Dându-i fenomenului, falsa-ndreptăţirie.

Isus, Fiu de Dumnezeu, a arătat măreţia,
Dreptatea, cum şi bunătatea Creatorului,
Ce stau în principiul, Legea fiind temelia
Fericirei din prezent, cum şi-a viitorului.

Toţi locuitorii cerului şi ai lumilor celeste
Fiind nepregătiţi, n-au putut să înţeleagă,
Nici natura, nici urmările în rău, funeste…
Trebuiau să vadă, desfăşurarea întreagă!

Trebuiau să se convingă, şi toţi au privit
La-ntinderea luptei, între bine şi-ntre rău,
Şi-au rămas uimiţi, când la cruce părăsit
A strigat Isus, chemându-L pe Tatăl Său.

Şi-au înţeles clar, c-atitudinea lui Lucifer
Ce şi-a susţinut-o, c-ar fi fost nedreptăţit,
Ajutat cu precădere, şi de îngerii din cer,
A fost falsă, dar la cruce, ei s-au lămurit.

Scumpă va fi clipa, când pacea-ntregirii
Va fi anunţată, şi-n ceruri şi pe pământ!
Căci atunci va-ncepe, veşnicia mântuirii
Promisă de Domnul, prin sfântul Cuvânt.

Flavius Laurian Duverna

În disperare

Când eu trăiam făr-de Tine
Doamne-n lumea de păcate,
N-am adunat, decât suspine
Ce-n lacrimi au fost purtate.

Din ostilitatea crudei soarte
Nu am văzut nici-o salvare,
Nu am avut de nimeni parte
Ca să mă-ajute-n disperare.

Am tot umblat, fără-ncetare
Întocmai ca un călător trudit,
Ca să găsesc, dulcea alinare
Pentru sufletul, greu chinuit,

Să-mi pot găsi o mângâiere
În dorul cel scump de-a trăi,
Să-mi depăşec orice durere
Prin străduinţa grea, de-a fi.

Şi-n disperarea ce-o trăiam
Cu mintea plină de-ntrebări,
Când rezolvarea nu găseam
După prea multe frământări,

Mi-ai dat o veste slvatoare
Şi-ai reaprins în jurul meu,
Lumina cea plină de soare
A dragostei lui Dumnezeu.

Atunci am priceput menirea
Şi sensul ce-l am pe pământ,
Şi m-am vazut lângă iubirea
Jertfită sus, pe-altarul Sfânt.

Şi-am înţeles că am un rost
Isuse Doamne,-n astă viaţă,
Căci pentru mine Tu ai fost
Luceafăr sfânt de dimineaţă.

Aşa am început schimbarea
La stadiul minţii-n caracter,
Îndreptându-mi, orientarea
În planuri noi, ce duc la cer.

Şi-n spaţiul cruntei disperări
A străbătut clar speranta vie,
Prin multe scumpe-asigurări
Că-am să trăiesc, o veşnicie.

Flavius Laurian Duverna

În clipe grele…

Când nespus de mare…e a inimii durere
Şi n-am cui o spune, Doamne pe pământ,
Obosit şi înfrânt, vreau să-mi dai putere,
Şi să mă-ntăreşti, prin Spiritul Tău Sfânt!

Către Tine-acum, gândul mi se-ndreaptă
Nădăjduind să primesc, dulce harul Tău!
Inima cu patos şi cu râvnă mare aşteaptă
Sufletul cel obosit, ca să îl păzeşti de rău.

O, cu îndurare, Doamne Isuse să priveşti
Şi-n spre mine, asa cum sunt, un păcătos,
Şi prin jertfa-Ţi minuată, să mă curăţeşti,
Să mă speli în grabă, de păcatul urâcios!

Îndreptăţit fiind, acum la Tronu-Ţi Sfânt,
În jertfa-Ţi cea mare, scumpul meu Isus,
Vreau Numelui Tău, tot mereu să-I cânt,
Căci Tu m-ai iertat, şi voi fi etern supus!

Premărire Ţie, Doamne, în veci voi cânta,
Căci, prin iubirea mare, sunt acum salvat,
De aceea vreau, liber şi voios pe calea Ta,
Să merg şi-n clipe grele, cum mi-ai arătat!

Flavius Laurian Duverna

Împliniri Triumfătoare

Isuse! Tu părăsit-ai cerul, şi Te-ai născut în Betleem
Ca planul cel de mântuire, noi să putem să înţelegem,
Şi întocmai cum s-a profeţit, Sămânţa cea făgăduită
Ai fost în starea cea firească, cea de păcat sălăşluită.

Trecut-au două mii de ani, de când în locul cel sărac,
Ca pruncuşor Tu ai venit, dar nu pe-al oamenilor plac;
Ei vrut-au viaţa să Ţi-o curme, pân-la totala nimicire,
Să-Ţi şteargă numele din ceruri, în opera de mântuire.

Prin pruncii înjunghiaţi, ce au umplut de morţi Efrata
Satan a vrut să Te distrugă, gândind că-şi merită plata;
Pentru-alungarea sa din ceruri, şi limitarea la pământ,
El s-a luptat din răsputeri, să-Ţi pună viaţa-n mormânt.

Dar îngerii cei păzitori, au fost trimişi să Te vegheze,
Părinţii umili să-i conducă, şi paşii lor să-i îndrumeze,
Şi-n spre Egipt fugind în noapte, ca peregrini au locuit,
Până Irod, tiranul despot, sfârşitul groaznic şi-a găsit.

Dela iesle pân-la crucea, ce-a fost înfiptă pe Golgota,
Te-a urmărit cu precădere, păn-a forţat demonic nota
Să fii scuipat şi luat în râs, şi pus între pământ şi cer,
’Nălţat să vadă şi-alte lumi, ce-a fost capabil Lucifer.

Toate oştirile, cele îngereşti, precum şi celelalte lumi,
Ce-n Univers alcătuiesc, complexul veşnicelor culmi
De studiu şi de cercetare, s-au lămurit şi-au constatat,
Că Domnul şi-a Lui dreptate, în jertfa crucii-a triumfat.

Atunci în strigătul rostit, cu glas puternic:,,S-a sfârşit!’’
Sunat-a clopotul de moarte, din pieptul Celui răstignit;
Pentru Satan, şi-a lui lucrare, când apogeul şi-a atins,
A fost momentul crucial, de spaimele morţii surprins.

Acum e ultima cercare, ca lumea-ntreagă s-o cuprindă
Şi spiritul nemulţumirii, în tot pământul să-şi extindă,
Să amăgească cât mai mulţi, şi acoliţi să îşi găsească
Pentru sfârşitul pronunţat, de Sfânta Pronie Cerească .

Şi-au trebuit şaizeci de veacuri, ca Invincibila Putere
Ce a creat tot Universul, să-Şi lămurească a Sa vrere,
C-orice lucrare a întreprins, la baza ei, a fost Iubirea
Fiinţelor, din lumi create, pentru-a cunoaşte fericirea.

Să poată astfel, să înţeleagă, că nimănui nu s-a impus,
Sau să-l constrângă şi oblige, de a-L iubi şi-ai fi supus
Lui Dumnezeu, ce ţine totul, cu forţa Sa cea creatoare,
Ce stăpâneşte din etern, în dragostea-I nespus de mare.

Flavius Laurian Duverna

Împlinirea Tainei

Azi, dacă auzi glasul Divin, nu-ţi împietri inima
Este-al Domnului Isus, pentru că mult ne-a iubit,
Este vestea cea mai dulce, şi merită toată stima,
Căci la Golgota pe cruce, viaţa sfântă Şi-a jertfit.

Pentru-a omului grea vină, cerul sfânt l-a părăsit
Şi-a rămas pentru un timp fără de slava Sa sfântă,
Aşteptând cu nerăbdare, consternat si-nmărmurit
Văzând cum peste abisul, plin de haos se avântă.

A primit să poarte lupta cu acel ce-a fost Lucifer,
Într-un corp la fel ca omul slăbit de patru milenii,
Şi-a uimit tot Universul precum şi-îngerii din cer,
Plecăciunnea Sa Divină, în momente de vecernii.

S-a plecat fiind supus pân-la moartea de pe cruce
Ca s-aducă mântuirea, lumii-ntregi prin jertfa Sa,
Să restabilească pacea, iar prin liniştea cea dulce
După ce va pune capăt, şi-o sfârşi cu controversa.

Când pe cruce răstignit, a strigat în prag de seară
,S-a sfârşit!’ era anunţul, ce-a dat lumilor în ştire,
Că prin moarte-a biruit, răstignit şi în grea ocară
Împlinind taina ascunsă, demonstrată prin iubire.

Flavius Laurian Duverna

Iubirea, e darul prea mare

Iubirea, e darul prea mare
Un atribut sublim, feeric,
Pentru o lume în pierzare
Legată-n lanţul Luciferic.

Ea S-a născut din veşnicii
Şi veacuri multe au trecut,
Pân-să se-arate în raze vii
Să caute ce-a fost pierdut.

Din taina ascunsă, s-a ivit
Mijlocul practic de salvare,
Şi-acel ce crede-i, mântuit,
În jertfa sfântă, salvatoare.

Şi-acele lumi nenumărate
Prin vestea bună a jertfirii,
Privind, au fost stupefiate
De prea-înjosirile, Iubirii.

Au înţeles doar la Calvar
Puterea cea miraculoasă,
De-a-ntregi prin jertfă iar,
O veşnică, singură Casă.

Ca o pecete, neschimbată
Din jar aprins Ea izvorând,
Rămâne-o flacără-nălţată
Spre alte sfere, luminand.

Flavius Laurian Duverna

Iubire, ce-ai venit de sus!…

Iubire,…ce-ai venit de sus
Pe lemnul crucii-n umilinţă,
Tu pacea sfântă, ne-ai adus
Şi ne-ai purtat, în suferinţă!

Prin planul cel de mântuire
Tu-ai părăsit Tronul Divin,
Şi-ai dovedit că eşti Iubire,
Jertfindu-Te în mod deplin!

Şi când la al gurii mormânt
Cu piatră-ai fost acoperită,
Ne-ai arătat că din pământ
Poţi să Te scoli, nebiruită!

Şi-ai arătat că eşti mai tare
Ca moartea şi-a ei locuinţă,
Şi-asemeni faclei arzătoare
Ai strălucit… spre biruinţă!

Ai traversat, atâtea veacuri
Cu vestea bună, a-mpăcării,
Sfărmând şi suliţe, şi arcuri
Ce stau pe calea răzbunării!

Şi de la mare… l-altă mare,
Până la margini de pământ,
Tu pacea veşnică sub soare
Ai întărit cu-al Tău Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna

Iubire şi Har

Pentru-a omului salvare
Dumhezeu…a prevăzut,
Planul de răscumpărare,
În păcat, de- ar fi căzut.

Prin suprema Lui Iubire
Demonstrată, -la Calvar,
El ne-a pus la îndemână
Sfântul Său izvor de har.

Pentru întreaga omenire
Curge paşnic, tot mereu,
Dar curând se va închide
La glasul, lui Dumnezeu.

Va veni…ziua cea mare
Când la urmă, la sfârşit,
Cu glasul Său va chema
Pe-acei ce s-au pregătit.

Şi răsplata-I, va fi mare:
Viaţa veşnică, -o va da,
Şi-o coroană-n biruinţă
La toţi cei ce vor răbda.

Flavius Laurian Duverna