Intercer – Poezii si editoriale

O, Toamnă dorită!

O, Toamnă, anotimp dorit
Bogat şi-n roduri plămădit,
Cu-al tău mister neînţeles!
Când vine timpul de cules
E pregătire-n freamăt mare,
Că e timp bun de recoltare,
Şi-n rodul muncii-agonisite
Se-adun’sufletele mântuite.

O, Toamnă, acum mă-mbii
Spre roadele coapte, târzii,
Să merg de grab să le adun,
Să le transport şi să le pun
În spaţii sigure la uscătură,
Ferite de locuri cu udătură,
În glas de cânt să le sortez
Şi-asupra lor să priveghez!

O, Toamnă, mult întârziată,
Cu patos fierbinte-aşteptată
De-ai Domnului copii iubiţi
Ce trec prin aspre suferinţi,
Timpul e-acum de recoltat,
Dar şi alt timp, de semănat,
Şi cei ce seamană şi plâng,
Cu bucurie, roadele strâng!

O, Toamnă, când e toamnă,
E timpul ploile să-şi cearnă
Din vazduh norii plumburii
Peste grădini, peste câmpii,
Ca roadele toate să crească
Şi coacerea să împlinească,
Un prilej scump de bucurie
Sosit prin Ploaia cea Târzie.

Flavius Laurian Duverna

Te-am aşteptat!…

Te-am aşteptat cu drag… după făgăduinţă,
Că ai să vii şi-n casa mea, Doamne Isuse!
Şi poarta Ţi-am deschis-o având credinţă
Că vei veni curând conform cu cele spuse.

M-am pregătit din timp, şi am făcut curat
Îndepărtând gunoiul tot şi strâns grămadă,
Şi-n fiecare zi, aşa cu dor Te-am aşteptat,
Şi sufletu-mi dorea nespus ca să Te vadă!

Doream să Te primesc, în scumpa bucurie
Când vei veni şi-n casa mea cea pregătită;
Cu gândul limpede şi plin de dulce veselie,
Să fiu în ziua aceea mare, cea mai fericită!

Şi-ntr-adevăr, când ai bătut încet la poartă
Şi am ieşit nădăjduind cu drag a Te vedea,
Erai un biet sărman, lovit de-amară soartă,
Ce adăpost şi ajutor, cu glasul stins cerea.

Şi chiar atunci, îndată, mi-am adus aminte
De-acele vorbe, pe care Le-ai rostit odată,
,, Cine primeşte-un nevoiaş, să ţină minte,
Pe Mine Mă primeşte, şi-I voi da răsplată!’’

Şi cât m-am bucurat, căci ai venit la mine,
Prin cel sărac… ce-avea nevoie de-ajutor!
În toată ziua-aceea, m-am gandit la Tine,
Că vii şi azi, la cel ce Te aşteaptă doritor!

Flavius Laurian Duverna

Spre Galaxii

Doamne privind către stele
Seara, când este în amurg,
Mă prinde dorul pân-la ele
Să pot cândva ca să ajung.

Să pot zbura în constelaţii,
…- Minuni ale puterii Tale –
Ce le-am nutrit în aspiraţii
Născute-n cânt de osanale.

În spaţii, ce au fost râvnite
Să navighez atunci cântând,
Spre Galxiile, ce întocmite
Ele-şi spun faima existând.

Şi tot mereu prin Universul
Care-i nespus de nesfârşit,
Să-i pot cuprinde înţelesul
Căci Tu eşti cel ce l-ai zidit

Şi că-n puterea-Ţi el se ţine
Şi-n sfera lor toate plutesc,
Prin forta-Ţi ce Îţi aparţine
Şi drumul lor le-orânduiesc.

Prin legile ce le-au fost date
Ele din mers spun că viază,
Căci legile-s fixe-n dreptate
Şi veşnic, căile-şi urmează.

Şi peste legi, eşti Tu mereu,
Fiinţă de-a-pururi Supremă,
Cu-al dragostei etern nucleu
Din veşnicii sacră Emblemă.

Şi astfel, vei rămâne în veci
– Neschimbător, Nemuritor,-
Cel ce eşti Alfa, ce nu treci,
Şi-Omega, veşnic Creator!

Flavius Laurian Duverna

As vrea sa pot zambi
copiilor si florilor,
chiar daca viata
nu-i asa de frumoasa
ca prospetimea zorilor…

As vrea sa pot zambi
tinerilor si pasarilor,
chiar daca visele
nu reusesc mereu sa ajunga
dimensiunea reala a asteptarilor…

As vrea sa pot zambi
parintilor si bunicilor,
chiar daca bucuriile clipelor
nu-s asa de trainice
ca eternitatea dragostei…

As vrea sa pot zambi
soarelui si noptilor,
chiar daca inima oamenilor
nu se mai lasa fermecata
de cantecul stelelor…

As vrea sa pot zambi
norilor si clipelor,
chiar daca valurile marilor
vor incearca sa scufunde arca dorurilor
ce ne poarta spre tarmurile cerurilor.

As vrea sa pot zambi
serafimilor si ingerilor,
chiar daca ranile pacatului
vor sa ne indeparteze
de locasurile neprihanite ale sfintilor..

As vrea sa pot zambi
Tatalui,Fiului si Duhului,
chiar daca neputintele trupului
vor incerca sa-mi opreasca dreptul
de a ma apropia de tronul harului…

“Apoi voi sa chemati numele dumnezeului vostru; si eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va raspunde prin foc, acela sa fie adevaratul Dumnezeu. Si tot poporul a raspuns, si a zis: “Bine!”

ACTUL – II Prezentarea proorocului Domnului, “Ilie Tisbitul”

Ilie, Tisbitul, era unul din locuitorii Galaadului, si i-a zis lui Ahab:
“Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.”

Ahab a ramas fara cuvinte. Nu stia ce sa creada, dar stia un lucru si anume ca ce spune Ilie, proorocul Domnului, se va intampla aidoma. Figura lui Ahab a devenit alba ca varul iar limba nu l-a mai ajutat sa spuna nimic. Sa spun Izabelei cu ce m-a binecuvantat Ilie? Auzi ce sa zica, acest prooroc Ilie? El vrea sa nenoroceasca un popor intreg. Nu va fi nici ploaie dar nici roua pe pamant decat dupa cuvantul lui. Dar cine esti tu, Ilie, de te crezi asa de mare? Ahab statea cu fata posomorata si gandea adanc la spusele proorocului Domnului. Nu am incotro, dar trebuie sa-i spun nebunei mele imparatese, Izabela. Ea e mai isteata ca mine si o las pe ea sa rezolve problema asta. Trebuie sa faca si ea ceva la palat caci ea m-a scos din multe incurcaturi. Impacat cu idea ca Izabela va lua masurile cuvenite o cheama in camera lui de vara. Auzi, zice el, (Ahab), Ilie Tisbitul a zis ca in anii care vor urma nu va fi nici roua nici ploaie, decat dupa cuvantul lui? Si tu Ahab marele imparat ce ai zis? Pai ce sa mai zic? Am venit la tine sa-ti spun, si ce spui tu, aceea se va face. Ma desteptule, tu esti imparat sau ce esti tu? Acest prooroc aduce imparatiei numai nenorociri, iar tu tot continui sa mai discuti cu el? Tu nu-ti dai seama ca daca nu avem ploaie mor toate animalele, caci neavand apa suntem dusi spre pieire? Si decat sa murim noi mai bine il omoram noi pe el, ai inteles? Uite ce facem, eu scriu scrisori catre toata imparatia si tu le semnezi. In aceste scrisori sta scris arestarea si decapitarea lui Ilie, iar cine nu vrea sa spuna unde este, sa jure ca nu l-a vazut la fata pe acest asa zis prooroc al……. Domnului? Ai inteles imparate Ahab? Nu i-a picat bine lui Ahab planul Izabelei deoarece stia bine ca Ilie e robul Domnului si poate oricand sa intervina impotriva imparatiei. Pe de alta parte, imparatul se saturase de Ilie si de ifosele lui israelite dar se temea totusi de Marele Eu Sunt. In final, Ahab a semnat scrisorile compuse de aroganta lui imparateasa, Izabela. Tot Israelul a aflat ce are de gand sa faca familia regala cu Ilie Tisbitul. Asa s-a facut ca Izabela a omorat pe proorocii Domnului, iar Obadia a ascuns, fara sa stie scaunul imparatesc, o parte din prooroci in pesteri. Acest Obadia a hranit pe cei scapati in pesteri cu paine si apa. Fapta lui a fost aprobata de Cer. Au fost peste o suta de prooroci ai Domnului. Obadia a scapat viata acestor oameni ai lui Dumnezeu, iar restul au fost omorati de imparateasa Izabela.

Domnul a spus lui Ilie sa plece din locul in care era si sa se indrepte spre rasarit, si sa se aseze pe unul din malurile raului Cherit, care era in fata Iordanului. Acolo, Cel din Ceruri l-a hranit dimineata, dar si seara. Corbii aduceau paine si carne iar apa o lua el personal din raul Cherit. Deoarece nu a plouat si era mare seceta, paraul Cherit a secat si in acest caz Ilie Tisbitul a fost din nou dezamagit. Dumnezeu a creat pentru el un nou plan de atac. Fugar, istovit si obosit de atata cale lunga, a ajuns la capatul puterilor fizice dar mai ales a celor psihice. Totusi, a urmat drumul pe mai departe prin povatuirea Celui din Ceruri. Nu stiu cati dintre noi am fi facut ce a facut Ilie Tisbitul. Asa ca va trebui sa facem o analiza a vietii noastre sa vedem daca suntem ca Ilie sau ca Ahab si desfranata lui imparateasa, Izabela, in veci de veci, Amin !

In numarul urmator ACTUL – III Ilie Tisbitul, in Sarepta din Sidon.

Arh. Gheorghe Petrescu, CUA University, Washington, DC., USA.

Anunt pe cititorii mei ca pe Intercer, Cronica Ideilor, va apare pe un nou site:
https://intercer.net/blogs/poeziisieditoriale/

Alt site unde veti gasi Cronica Ideilor, completa din anul 2006-2007-2008-2009,
intr-o prezentare grafica de exceptie este:
http://www.azsmrebenezer.net

Alt site unde veti gasi “Portfoliul arhitectului”, Gheorghe Petrescu, este:
www.gheorghe-petrescu.net

Azi Octombrie 30, orele 1:30 am, Washington, DC.,
Capitala Balaurului American.

Cea mai frumoasă… Istorie

Cea mai frumoasă… Istorie
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce stă pe culmile de glorie
Căci Ea a luat păcatul meu.

L-a purtat prin crucea grea
Căzând sub povara-I mare,
Când spre Golgota mergea
Fiind supus la condamnare.

Prin jertfirea, sus pe cruce
’N harul sfânt sunt mântuit,
Şi în Dragostea, cea dulce
Pe-un alt drum eu am păşit.

Este drumul, prin credinta
Că-n jertfa cea din Calvar,
Dragostea, în veci biruinţa
Şi-a pus ca semn de hotar.

Căci în lupta ce-a purtat-o
În Planul Sfant de salvare,
Viaţa lumii,… a câştigat-o
Prin sânge-aducând iertare.

Şi-n tot cerul, tot pământul,
S-a vestit, Dragostea mare,
Triumfând prin legământul
Complet prin răscumpărare.

Flavius Laurian Duverna

Conversatie

M-am hotarat sa plec azi de acasa
Fara sa stiu ce fac si spre unde ma-ndrept;
Am luat ceva lucruri cu mine,
Ma-ndrept grabit sa prind primul tren.

Imi scot repede banii si caut sa-mi iau un bilet,
Insa o doamna draguta ma-ntreaba:
„Calatorule, spre ce destin te indrepti?”

Am ramas putin pe ganduri,
Nu stiam ce tara sa aleg;
Am rugat-o pe ea sa-mi zica o tara frumoasa
Unde sa nu mai gasesc lacrimi, suspine.
„Vreau sa zâmbesc si sa fiu vesel,
Sa uit de necaz si atâta durere.”

Insa doamna cu vocea schimbata imi spune:
„Imi pare rau, pentru o asa tara nu avem bilete.
Stiu! Am auzit de ea,
Insa bilete nu au aparut.”

Din spatele meu se aude o voce gingasa:
„Cred ca stiu ce tara cautati!
Haideti, avem deja rezervat un loc!”
„Si pretul?” intreaba doamna timida.

„Biletul de intrare e gata platit
Cu pretul de sange, chiar Eu M-am jerfit.
Vreau sa va ofer o alta viata,
Plina de zambete si bucurii;
Orasul se numeste Ierusalim
Si Tatal vrea sa va numeasca fii.”

Am privit unul spre altul si am decis:
„Acolo vom pleca cu bucurie!
Avem nevoie de ceva?” am intrebat si eu Strainul.
„Doar inima curata, spalata sa va fie
Caminul va asteapta si strazile-aurite.”
Isus este la poarta,
Curand El va va zice:
Bun venit, calatorilor,
De mult va astept…de mult!

Autor: Gabriela Calenciuc

Traim la sfarsit de toamna rece
cu ploaie, cu frig si cu haine mai groase,
la munte ninge pe crestele-nalte
copiii au inceput sa se joace in casa…

Vremurile sunt in continua schimbare
in fiecare luna apare o boala mortala,
acum ne bate la usa gripa porcina
mai avem oare sansa sa iesim la lumina?

Planeta se lupta cu efectele crizei
pana ieri am consumat fara nici o masura,
astazi o duc tot mai greu oamenii singuri
e grea viata cand totul se duce pe garla…

Trec masini prin oras cu mega tablouri
se fac promisiuni cu glas de trompeta,
oamenii se uita pe geam si inchid fereastra
este prea mult zgomot afara si prea frig in casa…

La Biserica lumea refuza sa mearga
sunt alte preocupari ce se vor mai de seama,
traim si murim fara nici o speranta
in tot acest timp raul rade hidos pe sub masca…

Drumul nostru pe Terra trebuie sa aiba un sens
Universul nu poate fi declarat un banal obiect.
Fiinta umana are un destin foarte precis
a-L primi pe Isus ramane singura sansa de a fi fericiti…

Cea mai sublimă, Amintire

Cea mai sublimă, Amintire
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce poartă pe veci suvenire
Semne de groază ca trofeu.

Le are în veci, ca mărturie
În veacuri ce nu s-or sfârşi,
Din cea mai cruntă bătălie
A vieţii…… pentru-a reuşi!

În lupta cu cel rău purtată
Şi la mâini… şi la picioare,
Vor sta-n veşnicia… toată,
Ca dovadă, în jertfa mare.

Izvor de raze ce-or ajunge
Departe-n zări spre galaxii,
Lumile toate le-or strânge
Ca să le-admire-n veşnicii.

Să-nalţe imnuri, în cântări
De preamărire şi de slavă,
Căci Dragostea în cercări
S-a prezentat lină şi suavă.

Ca susurul blând şi subţire
A curs încet înspre Calvar,
Demonstrând că-n umilire
S-a-ntins pe-al crucii altar.

Flavius Laurian Duverna

Mulţumesc lui Dumnezeu!

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru dragostea Sa mare
Ce Şi-a avut împlinirea, prin planul sfânt de salvare,
Când la Golgota în chinuri, în moarte S-a completat
Prin jertfa singurului Său Fiu, ce la cruce-a triumfat!

El a dus greaua povară, a păcatelor, purtând crucea
Şi-a căzut sub istovire, când urca muntele-atuncea,
Însă, deloc n-a dat înnapoi, şi-a purtat pân-la Calvar
Coroana de spini pe frunte, să dea mântuirea-n dar.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentrucă din largul lumii
M-a chemat spre mântuire din abisul negru al humii,
Căci trăind în neştiinţă, viaţa-mi neavând vreun sens
El atunci mi-a demonstrat, că-n jertfire-i un consens!

Şi-am putut ca să-nţeleg, că-n ordinea sfântă, divină
A fost pace şi-armonie, pân-ce-acel, ce sta-n lumină,
La tronul lui Dumnezeu, Lucifer, a vrut să fie-nălţat,
Mult mai sus… de Creatorul, făcând cel dintâi păcat.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentrucă din marea luptă
Mihail, a ieşit învingător, iar oştirea de-îngeri ruptă,
Împreună cu Lucifer, din cer… a fost alungată afară
Restabilind din nou pacea, şi-ordinea, ca-ntâia oară!

Şi când omul cel creat, în Rai, de ispită a fost învins
Războiul, s-a dus mai departe şi vrăjmăşia s-a-ncins
Pe pământ, între femeie şi şarpe, care, fiind alungat
I s-a spus, că iarăşi omul, va putea, să fie recuperat.

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru sfânta Sa dreptate
Ce la cruce a demonstrat, căci oricât de mari păcate,
Omul le-ar putea comite, prin Sangele Jertfei vărsat
De Providenţa Prea Sfântă, va putea fi-n veci, iertat.

Domnul, prin planul de mântuire a salvat creaţiunea
Pusă în marele pericol… de-a nesocoti-Nţelepciunea,
Acelui ce-i Creatorul, care, de legi El S-a înconjurat
Şi, cum susţinea Lucifer, de ce-ar fi de neschimbat?

Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru-a Lui Neprihănire
Ce-a strălucit peste vremuri prin Planul de Mântuire,
Şi care la-a sa împlinire, când ceasul ceresc a sunat
Taina ascunsă în veşnicii, în corp uman, S-a-ntrupat.

Prin Isus, Sămânţa făgăduită, după-a omului cădere
Dumnezeu, şi cerul s-au aplecat să aducă mângâiere,
Lumii întregi care zăcea, în păcat şi prinsă în lanţuri
De-amăgirile idolatre, timp de patruzeci de veacuri.

Flavius Laurian Duverna