În disperare

ianuarie 12, 2010

În disperare Când eu trăiam făr-de Tine Doamne-n lumea de păcate, N-am adunat, decât suspine Ce-n lacrimi au fost purtate. Din ostilitatea crudei soarte Nu am văzut nici-o salvare, Nu am avut de nimeni parte Ca să mă-ajute-n disperare. Am tot umblat, fără-ncetare Întocmai ca un călător trudit, Ca să găsesc, dulcea alinare Pentru sufletul, […]

Comentariile sunt închise pentru În disperare

În clipe grele…

ianuarie 12, 2010

În clipe grele… Când nespus de mare…e a inimii durere Şi n-am cui o spune, Doamne pe pământ, Obosit şi înfrânt, vreau să-mi dai putere, Şi să mă-ntăreşti, prin Spiritul Tău Sfânt! Către Tine-acum, gândul mi se-ndreaptă Nădăjduind să primesc, dulce harul Tău! Inima cu patos şi cu râvnă mare aşteaptă Sufletul cel obosit, ca […]

Comentariile sunt închise pentru În clipe grele…

Împliniri Triumfătoare

ianuarie 12, 2010

Împliniri Triumfătoare Isuse! Tu părăsit-ai cerul, şi Te-ai născut în Betleem Ca planul cel de mântuire, noi să putem să înţelegem, Şi întocmai cum s-a profeţit, Sămânţa cea făgăduită Ai fost în starea cea firească, cea de păcat sălăşluită. Trecut-au două mii de ani, de când în locul cel sărac, Ca pruncuşor Tu ai venit, […]

Comentariile sunt închise pentru Împliniri Triumfătoare

Împlinirea Tainei

ianuarie 12, 2010

Împlinirea Tainei Azi, dacă auzi glasul Divin, nu-ţi împietri inima Este-al Domnului Isus, pentru că mult ne-a iubit, Este vestea cea mai dulce, şi merită toată stima, Căci la Golgota pe cruce, viaţa sfântă Şi-a jertfit. Pentru-a omului grea vină, cerul sfânt l-a părăsit Şi-a rămas pentru un timp fără de slava Sa sfântă, Aşteptând […]

Comentariile sunt închise pentru Împlinirea Tainei

Iubirea, e darul prea mare

ianuarie 12, 2010

Iubirea, e darul prea mare Iubirea, e darul prea mare Un atribut sublim, feeric, Pentru o lume în pierzare Legată-n lanţul Luciferic. Ea S-a născut din veşnicii Şi veacuri multe au trecut, Pân-să se-arate în raze vii Să caute ce-a fost pierdut. Din taina ascunsă, s-a ivit Mijlocul practic de salvare, Şi-acel ce crede-i, mântuit, […]

Comentariile sunt închise pentru Iubirea, e darul prea mare

Iubire, ce-ai venit de sus!…

ianuarie 11, 2010

Iubire, ce-ai venit de sus!… Iubire,…ce-ai venit de sus Pe lemnul crucii-n umilinţă, Tu pacea sfântă, ne-ai adus Şi ne-ai purtat, în suferinţă! Prin planul cel de mântuire Tu-ai părăsit Tronul Divin, Şi-ai dovedit că eşti Iubire, Jertfindu-Te în mod deplin! Şi când la al gurii mormânt Cu piatră-ai fost acoperită, Ne-ai arătat că din […]

Comentariile sunt închise pentru Iubire, ce-ai venit de sus!…

Iubire şi Har

ianuarie 11, 2010

Iubire şi Har Pentru-a omului salvare Dumhezeu…a prevăzut, Planul de răscumpărare, În păcat, de- ar fi căzut. Prin suprema Lui Iubire Demonstrată, -la Calvar, El ne-a pus la îndemână Sfântul Său izvor de har. Pentru întreaga omenire Curge paşnic, tot mereu, Dar curând se va închide La glasul, lui Dumnezeu. Va veni…ziua cea mare Când […]

Comentariile sunt închise pentru Iubire şi Har

Iubire Sfântă!…

ianuarie 11, 2010

Iubire Sfântă!… Iubire Sfântă, prea suavă Ca flacăra de foc arzând, Tu-n umilinţă, fără slavă Ai strălucitt nefumegând. De unde-ai izvorât, Iubire Cu-al Tău balsam alinător, Şi ai turnat peste-omenire Prin harul mare, salvator? Ai izvorât din Dumnezeu Şi-ai răsărit din veşnicie, În străluciri, de curcubeu Ţi-ai pus eterna…temelie! Ai vrut, şi-ai arătat zidirii Că […]

Comentariile sunt închise pentru Iubire Sfântă!…

Iubire Scumpă…

ianuarie 11, 2010

Iubire Scumpă… Iubire scumpă, şi duioasă Ce ai venit din cerul sfânt, Ţi-ai părăsit măreaţa casă Pentr-o colibă din pământ. Ai coborât din slăvi senine Din alte zări şi-ai acceptat, De-a deveni la fel ca mine Şi trup firesc şi fire-ai luat. Ţi-ai arătat marea-ndurare Care venea din legământul, De a uni, în jertfa-Ţi mare […]

Comentariile sunt închise pentru Iubire Scumpă…

Isus, o Doamne, fii cu mine!

ianuarie 11, 2010

Isus, o Doamne, fii cu mine! Isus, o Doamne, fii cu mine Pe drumul crucii ce cad des, Şi să-mi ţii paşii, lângă Tine Căci far al vieţii Te-am ales! Să-mi dai puteri să mă ridic, Să port cumplita ei povară, Şi spre Golgota chiar de pic Să simt cu Tine că-i uşoară! În sus, […]

Comentariile sunt închise pentru Isus, o Doamne, fii cu mine!